Spovedania unui păcătos 4

Cine vrea să-şi mântuiască sufletul, acela îşi aduce aminte de moarte şi de Judecata Înfricoşătoare, fără a se teme de moarte, care este chimbată cu învierea. Această ţinere de minte îl opreşte pe om de la căderea în patimi şi îl apăra de păcatele de moarte, după cuvântul Domnului: „ţine minte sfârşitul tău şi nu vrei păcătui în veci” (Ecclesiastul 8).

Dar eu, chiar dacă mă gândesc la moarte, o fac fiindcă mi-e frică să mor: şi această frică demonstrează că sufletul meu nu este curăţit de lacrimile pocăinţei şi nu are acea dragoste faţă de Dumnezeu care i-a înaripat pe mucenici spre Împărăţia Cerurilor. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului; nu lua aminte la frica mea de moarte, căci eu ştiu că Tu eşti Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi. Ajută-mă, Doamne, să înving aceasta cu harul Tău şi dă-mi o picătură din acea dragoste cu care Te iubeau sfinţii mucenici.