Spovedania uni păcătos 15

Creştinul adevărat nu ascultă dpar de stăpânire, ci şi de orice om înţelept. În convorbirile cu aceştia nu îşi impune părerile; obiecţiile şi atenţionările lor le ascultă liniştit, argumentările le primeşte cu plăcere, la nevoie contrazicând paşnic şi smerit, din dorinţa de a cunoaşte adevărul, şi nu arătându-ţi iubirea de sine sau deşertăciunea.

Dar eu mă consider mai deştept decât toţi oamenii; nu rabd să fiu contrazis, vreau să mi se acorde dreptate întotdeauna, cu încăpăţânarea care-mi este proprie. Atunci când sunt sigur că am dreptate, mă întrec în a continua dezbaterile cu înfocare, chiar jignindu-mi interlocutorii, cu toate că nu am nimic de câştigat din dispută sau din jignirea proferată, dezvăluindu-mi şi mai mult mândira şi încăpăţânarea. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi pune pază gurii mele, dăruind robului Tău ascultarea cea înţeleaptă şi smerită.