Sfântul Proroc Avacum – 2 decembrie

Avacum a fost fiul lui Asafat, din seminţia lui Simeon. El a prorocit cu şase sute de ani mai înainte de Hristos, în vremea regelui Manase, mai înainte vestind distrugerea Ierusalimului. Când regele Nabucodonosor a atacat Ierusalimul, Prorocul Avacum s-a refugiat în ţinuturile ismaeliţilor. De acolo el s-a reîntors în Iudeea, unde a vieţuit ca lucrător al pământului. Pe când ducea odată mâncarea la lucrătorii pe care îi avea în ţarina sa, s-a pogorât înaintea lui un înger al Domnului care ia zi: Du prânzul pe care îl ai în Babilon, lui Daniil, în groapa leilor. Dar Prorocul i-a zis: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa nu ştiu unde este! Atunci îngerul Domnului l-a luat pe Avacum de creştet şi, ţinându-l de peri capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. Babilonul se afla la o distanţă enormă faţă de locul în care era Prorocul Avacum la momentul convorbirii cu îngerul. Prorocul Daniile fusese aruncat în acea groapă de către Regele Babilonului, Cirus, ca pedeapsă pentru refuzul lui Daniil de a se închina la idoli. Stând deasupra gropii, Prorocul Avacum a strigat: Daniile! Daniile! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu. Atunci Daniil, mulţumind lui Dumnezeu, s-a sculat şi a mâncat, după care îngerul Domnului l-a dus pe Avacum înapoi la locul de unde îl luase, la ţarina din Iudeea. Sfântul Proroc Avacum a mai vestit şi eliberarea Ierusalimului şi timpul venirii Domnului Hristos. El s-a săvârşit către Domnul la bătrâneţi adânci şi încuviinţate, fiind înmormântat la Kela. Sfintele lui moaşte s-au descoperit în vremea Împăratului creştin Theodosie cel Mare [deci după aproximativ o mie de ani].

Prorocia lui Avacum

CAP. 1.

Plângerea Prorocului pentru fărăde­legile Iudei. Pedeapsa lui Dumnezeu prin Haldeii năvălitori.

1. Vedenia care a văzut Avacum prorocul. 2. Până când Doamne voiu striga şi nu vei auzi? Striga-voiu către tine asuprindu-mă şi nu vei mântui? 3. Pentruce mi-ai arătat mie ostenele şi dureri? Ca să văz necaz şi păgânătate? Înaintea mea s’a fă­cut judecată şi judecătorul ia da­ruri. 4. Pentru aceea s’a călcat legea, şi nu iese la sfârşit judecata, pentrucă cel necredincios birueşte asupra celui drept, pentru aceea va ieşi judecată îndărătnică. 5. Vedeţi defăimătorilor, şi priviţi şi vă minunaţi de cele minunate, şi pieriţi, că lucrul lucrez eu în zi­lele voastre, care nu’l veţi crede, de’l va povesti neştine. 6. Că iată eu ridic pre Haldei neamul cel amar şi iute, cel ce um­blă preste lăţimile pământului, ca să moştenească lăcaşurile nu ale sale. 7. Înfricoşat şi luminat este, din­tru dânsul judecata lui va fi, şi lua­rea lui dintru dânsul va ieşi, 8. Şi vor sări mai tare decât par­dosii caii lui, şi mai iuţi decât lupii Araviei, şi vor încălica călăreţii lui şi se vor porni de departe, şi vor zbura ca vulturul cel gata a mânca. 9. Pierire asupra celor necredin­cioşi va veni, stând împrotivă cu feţele lor din preajmă, şi va adună ca nesipul robimea. 10. Şi el întru împăraţi se va de­sfăta, şi tiranii de batjocură vor fi lui şi el de toată tăria va râde, şi va pune şanţ, şi o va supune luiş. 11. Atunci va schimba duhul, şi va frece şi se va milostivi, aceasta este tăria Dumnezeului meu. 12. Au nu tu din început Doamne Dumnezeul cel sfânt al meu? Şi nu vom muri; Doamne! Intru judecată l-ai pus pre el, şi m’a făcut ca să arăt învăţătura lui. 13. Curat este ochiul, ca să nu vază rele, şi să nu privească pre­ste osfenelele durerii, pentru ce pri­veşti preste cei hulitori ? Au tăcea-vei când va înghiţi cel necredincios pre cel drept? 14. Şi vei face pre oameni ca pe­ştii mării, şi ca jivinile care n’au povăţuitor. 15. Pierirea cu undinţa a smuls, şi l-a tras pre el cu mreaja, şi l-a adunat pre el cu năvoadele sale, pentru aceasta veseli-se-va, şi se va bucura inima lui. 16. Pentru aceasta jertfi-va năvo­dului său, şi va tămâia mrejii sale, că, cu ele a îngrăşat partea sa, şi mâncările lui alese. 17. Pentru aceea arunca-va mreaja sa, şi pururea a ucide neamuri nu se va milostivi.

CAP. 2.

Vedenia prorocului despre relele viitoare şi pedeapsa Haldeilor pentru păgânătatea lor.

1.La streaja mea voiu sta, şi mă voiu sui pre piatră, şi voiu so­coti, ca să văz ce va grăi întru mine, şi ce voiu răspunde asupra mustră­rii mele. 2. Şi au răspuns către mine Dom­nul, şi au zis : scrie vedenia şi aevea pre tablă, ca să urmeze cel ce va ceti acestea. 3. Că încă după multă vreme va fi vedenia, şi se va arăta la sfârşit, şi nu în deşert, de va zăbovi, aşteaptă’l pre el, că venind va veni, şi nu va întârzia. 4. De se va feri, nu va binevoi sufletul meu întru el, iar cel drept al meu din credinţă va fi viu. 5. Iar cel ce este măreţ şi hulitor, omul trufaş nimic nu va săvârşi, cel ce a lărgit ca iadul sufletul său, şi acesta ca moartea nu se satură, şi va aduna la sine toate neamurile, şi va primi la sine toate popoarele. 6. Au nu toate acestea pildă vor luă asupra lui, şi întrebare spre po­vestirea lui? Şi vor zice: vai celui ce’şi înmulţeşte luiş cele ce nu sunt ale lui! Până când? Şi îngreuiază asupra sa laţul său. 7. Că fără de veste se vor scula cei ce’l muşcă pre el, şi vor priveghia pânditorii tăi, şi vei fi de jaf lor. 8. Pentrucă tu ai prădat neamuri multe, prăda-le-vor pre fine toţi cei rămaşi ai poporului, pentru sângiurile oamenilor şi păgânătatea pă­mântului şi a cetăţei şi a tuturor celor ce lăcuesc într’însa. 9. Vai celui ce înmulţeşte lăco­mie rea casei sale! Ca să’şi pue întru înălţime cuibul său, ca să sca­pe din mâinile răutăţilor. 10. Sfătuit-ai ruşine casei iale, omorît-ai popoare multe, şi a păcă­tuit sufletul tău. 11. Pentru care piatra din perete va strigă, şi gândacul din lemn va grăi acestea: 12. Vai celui ce zideşte cetate cu sânge! Şi’şi găteşte cetate cu ne­dreptate. 13. Nu sunt acestea dela Domnul atotţiitorul, şi s’au sfârşit popoare multe de foc, şi neamuri multe s’au împuţinat. 14. Că se va umplea pământul a cunoaşte slava Domnului, ca apa multă va acoperi pre ei. 15. Vai celui ce adapă pre aproa­pele său cu băutură vicleană! Şi’l îmbată ca să vază cele ascunse ale sale. 16. Saturare de ocară din mărire bea şi tu, şi te mişcă şi te clăteşte, încunjuratu-te-a pre tine paharul drep­tei Domnului, şi s’a adunat ocară asupra mărirei tale. 17. Că păgânătatea Livanului le va acoperi pre line şi ticăloşia hiarelor le va spăimânta pre line pen­tru sângiurile oamenilor şi păgânătăţile pământului, şi ale cetăţei şi ale tuturor celor ce lăcuesc într’însa. 18. Ce foloseşte idolul, că l-a cioplit pre el, l-a făcut vărsat; nălu­cire mincinoasă, că cel ce l-a făcut nădăjdueşte în făptura sa, ca să facă idoli muţi. 19. Vai de cel ce zice lemnului: deşteaptă-te, scoală-le; şi pietrei: ridică-te; şi aceasta este nălucire, şi aceasta este lucru de aur şi de ar­gint, şi nici o suflare nu este întru el. 20. Iar Domnul este în Biserica cea sfântă a sa, să se teamă de faţa lui tot pământul.

CAP. 3.

Rugăciunea şi cântarea prorocului Avacum pentru mântuirea poporului.

1. Rugăciunea lui Avacum prorocul cu cântare. 2. Doamne! Auzit-am auzul tău, şi m’am temut, înţeles-am lucrurile tale, şi m’am spăimântat. În mijlo­cul a doi vieţuitori te vei cunoaşte, când se vor apropia anii, te vei cu­noaşte, când va veni vremea, te vei arăta, când se va turbura sufletul meu, întru mânie de milă îţi vei a-duce aminte. 3. Dumnezeu dela amiazăzi va veni, şi cel sfânt din munte umbros cu desime. Acoperit-au cerurile bu­nătatea lui, şi de lauda lui este plin pământul. 4. Şi strălucirea lui ca lumina va fi, coarne în mâinile lui, şi a pus iubirea cea tare a vîrtutei lui. 5. înaintea feţii lui va merge cu­vânt, şi va ieşi la câmp dinapoia lui. 6. Stătut-au, şi s’a clătit pământul. Privit-au şi s’au topit neamurile; zdrumicatu-s’au munţii cu silă, topitu-s’au dealuri veşnice, călătorii veş­nice ale lui. 7. În loc de ostenele a văzut cor­turile Etiopilor, se vor spăimânta şi corturile pământului lui Madiam. 8. Au doar întru rîuri te vei mâniea Doamne? Sau întru rîuri este iuţimea ta? Ori în mare este por­nirea ta? Că vei încăleca pre caii tăi, şi încălecarea ta este mântuire. 9. încordând vei încorda arcul tău asupra schiptrurilor, grăeşte Dom­nul, de rîuri va crăpă pământul. 10. Vedea-vor, şi în durere vor fi popoarele, risipind apele mergerile, dat-a adâncul glasul său, înălţimea nălucirile sale. 11. Ridicatu-s’a soarele, şi luna a stătut întru rânduiala sa, întru lumină săgeţile tale vor merge, în­tru strălucirea fulgerului armelor tale. 12. Cu înfricoşare vei împuţina pământul, şi întru mânie vei surpa neamurile. 13. Ieşit-ai spre mântuirea popo­rului tău, ca să mântueşti unsul tău, pus-ai pre capetele celor fărădelege moarte, ridicat-ai legături până la grumaz. 14. Tăiat-ai întru uimire capelele celor puternici, cutremura-se-vor într’însele, deschide-vor frânele sale, ca săracul cel ce mănâncă întru ascuns. 15. Şi ai suit la mare caii tăi tur­burând ape multe. 16. Păzit’am şi s’a spăimântat inima mea de glasul rugăciunei bu­zelor mele, şi a intrat cutremur în oasele mele, şi întru mine s’a tur­burat virtutea mea; odihni-voiu în ziua necazului meu, ca să mă suiu eu la poporul nemerniciei mele. 17. Pentrucă smochinul nu va ro­di, şi nu vor fi roduri în vii; minţi-va lucrul măslinului, şi câmpii nu vor face mâncare; lipsit-au dela mân­care oile, şi nu vor fi boi lângă iesle. 18. Iar eu întru Domnul mă voiu bucura, veseli-mă-voiu de Dumne­zeu mântuitorul meu. 19.Domnul Dumnezeu puterea mea, i şi va rândui picioarele mele spre săvârşire, preste cele înalte mă sue pre mine, ca să biruesc întru cân­tarea lui.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 722; Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914