Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 1

Sfântul Ierarh Filip se trăgea din viţa boierilor Kolacev, familie vestită prin marile merite ale stră­moşilor şi prin curata evlavie. Boierul Stepan Mihailovici se bucurase de dragostea şi preţuirea marelui cneaz Vasilie, ca un vrednic şi viteaz conducător de oaste. Soţia sa, Varvara, era o femeie foarte pioasă, ajutătoare fără preget a săracilor. Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în călugă­rie, numindu-se Varsanufia. Fiul lor, Teodor (numele de botez al lui Filip), a primit o educaţie superioară, în spiri­tul acelor vremuri. A învăţat să scrie şi să citească după cărţile bisericeşti, a căpătat şi a păstrat până la sfârşitul vieţii dragostea de cărţile bisericeşti ziditoare. Marele cneaz Vasilie l-a luat pe tânărul Teodor Kolacev la curte, iar fiul său, tânărul Ioan, 1-a îndrăgit. Faptul că Teodor 1-a cunoscut din tinereţe pe cel ce avea să devină Ţarul Ivan cel Groaznic avea să se afle, mai târziu la obârşia tuturor necazurilor lui Filip. In timpul crizelor care aveau să-i ră­văşească sufletul, Ivan avea să-şi aducă aminte de prietenul său iubit de odinioară care devenise călugăr, retras la Mă­năstirea Soloveţ. Spera că dacă ar reînnoda această priete­nie, aflând de la el cuvânt ziditor şi de mângâiere, ar putea să se împace cu sine, să-şi liniştească cugetul, bântuit de atâtea furtuni. Cu această speranţă îl va fi chemat din „pus­tie” pentru a împodobi şi înnobila cu prezenţa sa scaunul de întâistătător al Bisericii, dar şi capitala imperiului. Mai târziu, tot el îl va împodobi cu cununa muceniciei.

Viaţa la curte, pe vremea copilăriei lui Ivan era ame­ninţată în acelaşi timp din două părţi. Pericolul venea, pe de o parte dinspre boierii complotişti, iar pe de alta, de la desfrâul care domnea acolo şi care ameninţa sufletele. Tragica soartă a rudelor lui Teodor[1] nu putea să nu aibă consecinţe asupra sufletului tânărului, care şi-a dat seama de câte păcate este plină viaţa lumii şi cât de pustie este. într-o duminică – era 5 iunie 1587 – s-a nimerit să audă la Liturghie cuvintele Mântuitorului: „Nimeni nu poate sluji la doi domni…”. Dumnezeieştile cuvinte l-au impresionat într-o asemenea măsură, încât s-a hotărât să se despartă pentru totdeauna de „lume”. Avea atunci 30 de ani.

Rugându-se cu mult sârg sfinţilor făcători de minuni de la Moscova, Teodor a părăsit oraşul în taină, îmbrăcat în straie sărăcăcioase. Ajungând lângă lacul Onega a ră­mas o vreme acolo, în satul Hij ca să i se piardă urma. S-a oprit la casa unui ţăran şi pentru a nu-i fi aceluia o povară i-a propus să-i muncească în schimb, pentru găzduire. Ţă­ranul 1-a trimis sa pască vitele, iar fiul de boier, viitorul întâistătător al Bisericii ruseşti, a primit cu bucurie smeri­ta îndeletnicire de văcar. Apoi, tot neştiut de nimeni avea să ajungă la mănăstirea de la Soloveţ, luându-şi asupra munci dintre cele mai grele. Fiul unor părinţi cu faimă, care se bucurau de un imens prestigiu, tăia şi căra lemne, săpa pământul în grădină, lucra la moară, se ducea la pes­cuit. Astfel pus la încercare timp de un an şi jumătate, Teodor Kolacev avea să fie călugărit la cererea sa, pri­mind numele Filip, şi încredinţat supravegherii experi­mentatului Bătrân Iona Samin, prietenul şi confidentul Preacuviosului Alexandru Svirski. Egumenul Alexie 1-a trimis pe tânărul monah la fierărie, Filip deprinzând repe­de lucrul acolo, bătând fierul cu un baros uriaş. Apoi 1-a trimis să lucreze la pitărie. Pretutindeni Filip s-a arătat as­cultător ca nimeni altul. În ciuda muncii grele la care era supus, nu neglija niciodată rugăciunea la biserică, ajun­gând acolo primul şi plecând ultimul.

Smeritul nevoitor avea să se învrednicească de un semn de sus. în biserica mănăstirii de la Soloveţ poate fi văzută până astăzi o icoană a Maicii Domnului numită “a pâinii”, cea la care se ruga şi de la care primea mângâiere pitarul Filip. Fraţii îl lăudau pe osârduitorul călugăr, care avea să părăsească pentru o vreme mănăstirea, nevoindu-se în singurătate, într-un loc retras.

După nouă ani de nevoinţe duhovniceşti, smeritul „posluşnic” a fost ridicat la rangul de egumen (în 1548), ales într-un singur glas de obştea fraţilor, vrednicie de la care chinovia Preacuvioşilor Zosima şi Savatie avea să se aleagă cu multe foloase. Sfântul Filip a fost aşezat în sca­unul de egumen împotriva voinţei sale, dar s-a apucat în­dată de treabă, îndeplinindu-şi obligaţiile cu dragoste şi râvnă. A condus mănăstirea timp de 18 ani, făcând pentru ea atât de multe lucruri, încât a fost considerat, pe bună dreptate, al doilea ctitor al ei, după Făcătorii de minuni Zosima şi Savatie. În anii 1550 şi 1551 a călătorit la Mos­cova şi Novgorod, în chestiuni legate de viaţa mănăstirii, întorcându-se cu bogate daruri împărăteşti şi cu gramate de apreciere. Multă vreme mănăstirea n-a putut să-şi revi­nă după un incendiu din 1538. Egumenul Alexie, prede­cesorul lui Filip a izbutit, într-o oarecare măsură să o adu­că la vechea ei stare, fără să o fi făcut întru-totul. Filip a construit numeroase spaţii de locuit şi anexe gospodă­reşti, a extins şi îmbunătăţit cariera de extragere a sării, a cărei exploatare aducea cea mai mare parte din veniturile mănăstirii. Se aprovizionau cu sare extrasă de aici oraşele Holmogorî, Ustiug, Vologda, Totma. în timpul egumeniei lui s-a amenajat o moară, cincizeci şi două de lacuri au fost legate între ele prin canale, obţinându-se astfel dese­carea unor lacuri mlăştinoase, pe locul cărora au început să apară pajişti cu fâneţe. S-au deschis noi drumuri prin­tre bălţi şi hăţişuri. La o distanţă de zece verste de mănăs­tire, pe o insulă, a fost amenajată o crescătorie de reni, ale căror blăni şi piei luau drumul târgurilor. Egumenul Filip a instituit o seamă de reguli pentru viaţa de toate zilele a fraţilor, ce haine şi ce încălţăminte să aibă fiecare, prin aceasta punând capăt încercării unora de a se purta după bunul lor plac. Pentru călugării bătrâni şi pentru bolnavi a făcut o bolniţă mănăstirească. Sub ocârmuirea sa, viaţa duhovnicească la Soloveţ a cunoscut o mare înflorire. Atunci s-au nevoit acolo Preacuvioşii Ioan şi Longhin, Vasian şi Iona, preaslăviţi de Domnul. Pentru a trezi în fraţi duhul marilor întemeietori ai locaşului a căutat icoa­na Maicii Domnului – „Odighitria”, care fusese adusă pe insulă de Preacuviosul Savatie, crucea de piatră aflată atunci în faţa chiliei sale, psaltirea şi odăjdiile de slujbă ale preacuvioşilor de odinioară. A dat dispoziţie să fie scrise amintirile, păstrate prin viu grai, despre minunile preacuvioşilor părinţi din trecut. Pe vremea sa a fost con­struită biserica trapezei, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, lungă de 84 de stânjeni, precum şi o clopotni­ţă, sfinţită în anul 1557. A făcut rost de unelte cu care pu­teau fi realizate legături durabile şi sigure atât pentru con­strucţiile de piatră cât şi pentru cele din lemn ale mănăsti­rii. A înzestrat mănăstirea cu trei clopote noi. în 1558 a pus piatra de temelie a unei biserici mari cu hramul

Schimbarea la Faţă, lucrând el însuşi în rând cu zidarii. în partea de nord a bisericii şi-a făcut sieşi o criptă, alături de cea a îndrumătorului său, Stareţul Iona. Din când în când se retrăgea la linişte, la vreo două verste de mănăsti­re; locul unde se nevoia se numeşte până astăzi „pustia lui Filip”. Pentru iubitorii de singurătate a întemeiat un schit, pe insula Zaiatkoe; în alte locuri au fost construite chilii, pentru cei dornici să se retragă o vreme în ele.

---

^[1] Familia Kolacevilor a avut de suferit din cauza ataşamentului fa­ţă de Andrei (unchiul Ţarului Ioan) pe vremea când ţara era condusă cu mână forte de cneaghina Elena. Unul a fost spânzurat, altul ţinut multă vreme în lanţuri, (n. ed. nts.)

Va urma

sursa: Patericul Lavrei Sfanta Treime a Preacuviosului Serghie de Radonej

Notă: Am purces la postarea vieţii acestui minunat sfânt la îndemnul bunul meu prieten Victor L., căruia îi şi mulţumesc pe această cale. Mini-serialul cu viaţa Sfântului Filip se va compune din 6 episoade, urmând să închei acestă lucrare în ziua trecerii lui la Domnul (23 decembrie). Lectură cu folos! Doamne, ajută!