Sfantul Maxim Marturisitorul – 21 ianuarie

Sfântul Maxim Mărtu­risitorul s-a născut în­tr-o familie nobilă din Constantinopol în jurul anu­lui 580. Avea mintea ageră şi a beneficiat de o educaţie aleasă. La scurt timp după ce Heraclie a ajuns împărat al Bizanţului (610- 641), sfân­tul a fost chemat la palat şi a primit funcţia de secretar imperial. Nu a rămas mult însă în această demnitate. Vremurile erau foarte grele pentru imperiu. Perşii cu­cereau şi jefuiau provincie după provincie. În anul 614, chiar Ierusalimul a căzut în mâinile lor. Atunci au ars biserica Sfântului Mormânt, luând lemnul Sfintei Cruci care se păstra acolo. Moti­vul cel mai

puternic pentru Sfântul Maxim de a părăsi administraţia imperială era însă erezia monotelită care se întindea ca o plagă şi pusese stăpânire chiar şi pe împărat.

În anul 614, aşadar, Sfân­tul Maxim a lepădat toate şi a intrat în viaţa monahală în Mănăstirea Chrysopolis – Scutari, de cealaltă parte a

Sfântul Maxim Mărtu­risitorul s-a născut în­tr-o familie nobilă din Constantinopol în jurul anu­lui 580. Avea mintea ageră şi a beneficiat de o educaţie aleasă. La scurt timp după ce Heraclie a ajuns împărat al Bizanţului (610- 641), sfân­tul a fost chemat la palat şi a primit funcţia de secretar imperial. Nu a rămas mult însă în această demnitate. Vremurile erau foarte grele pentru imperiu. Perşii cu­cereau şi jefuiau provincie după provincie. În anul 614, chiar Ierusalimul a căzut în mâinile lor. Atunci au ars biserica Sfântului Mormânt, luând lemnul Sfintei Cruci care se păstra acolo. Moti­vul cel mai puternic pentru Sfântul Maxim de a părăsi administraţia imperială era însă erezia monotelită care se întindea ca o plagă şi pusese stăpânire chiar şi pe împărat.

În anul 614, aşadar, Sfân­tul Maxim a lepădat toate şi a intrat în viaţa monahală în Mănăstirea Chrysopolis – Scutari, de cealaltă parte a

Bosforului şi, după o vreme, a ajuns stareţ.

În vremea invaziei persane, el s-a refugiat în Africa, de unde a continuat să lupte pentru apărarea dreptei credinţe.

Erezia monotelită apă­ruse într-un context istoric special. În faţa pericolului persan, Imperiul Bizantin avea nevoie de sprijinul ve­cinilor săi de la răsărit care, în mare parte, erau mono­fiziţi, adică împărtăşeau erezia că în Hristos ar fi o singură fire. Din dorinţa de a găsi o „cale de mijloc”, „de compromis” cu aceş­tia, s-a încercat acreditarea unei noi erezii: aceea a unei singure voinţe în persoana Mântuitorului. În spirit „de dragoste ecumenică” erezia a fost îmbrăţişată şi propo­văduită de înşişi patriarhii de atunci ai Constantinopolului şi respectiv al Alexandriei.

În lupta sa pentru păstrarea curată a cre­dinţei, Sfântul Maxim a plecat la Roma şi, fiind primit de papa Mar­tin, l-a convins pe acesta să convoace Sinodul de la Lateran în anul 649 care a condamnat această nouă erezie, în anul 653.

Pen­tru mărturisirea sa de credinţă, Sfântul Maxim a fost arestat, adus în Constantinopol, audiat şi, în 655, con­damnat la exil în Tracia. Un an mai târziu, el a fost audi­at din nou, însă nu a vrut să retracteze nimic. În 662, în vârstă de 82 de ani, sfântul a fost audiat pentru a treia oară şi, nevrând să respec­te decretele imperiale care obligau la tăcere în proble­ma a câte voinţe sau lucrări sunt în Hristos, a fost biciu­it, i s-a tăiat limba şi mâna dreaptă în faţa mulţimii, ca să nu mai propovăduiască prin grai sau prin scris, şi a fost exilat în părţile Georgiei de astăzi, unde s-a şi mutat la Domnul în acelaşi an.

Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, locul unde se păstreză o parte din moaştele Sfânului Maxim

Din cugetările Sfântului Maxim

Nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia pântecelui şi nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deşartă. Iar dacă-i aşa, nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua în­trebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti.

Unele dintre patimi pri­cinuiesc necumpătare; altele ură; şi iarăşi altele şi necum­pătare şi ură.

Pe cine iubeşte cineva, pe acela se şi grăbeşte să-l slujească. Dacă iubeşte deci cineva pe Dumnezeu, acela se şi grăbeşte să facă cele plă­cute Lui. Iar dacă îşi iubeşte trupul se grăbeşte să împli­nească cele ce-î desfătează pe acesta.

„Lui Dumnezeu îi place iubirea, cumpătarea, con­templaţia şi rugăciunea, iar trupului, lăcomia pântecelui, necumpătarea şi cele ce le sporesc pe acestea. De aceea: „Cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu”. Iar „cei ai lui Hristos şi-au răstignit trupul dimpreună cu patimile şi cu poftele”.

Dacă păzeşti deplin porunca dragostei faţă de aproapele, pentru ce laşi să se nască în tine amărăciunea întristării? Vădit este că, fă­când astfel, pui mai presus de dragoste lucrurile vremelnice şi pe acestea le cauţi, luptând împotriva fratelui.

Nu din trebuinţă e atât de râvnit aurul de către oameni, cât pentru faptul că mulţimea îşi împlineşte prin el plăcerile.

Trei sunt pricinile dragos­tei de bani: iubirea de plăce­re, slava deşartă şi necredinţa. Cea mai rea dintre acestea este necredinţa. Iubitorul de plăceri iubeşte argintul, ca să-şi procure dezmierdări printr-însul; iubitorul de sla­vă deşartă, ca să se slăvească printr-însul; iar necredincio­sul, ca să-l ascundă şi să-I păstreze temându-se de foa­mete, de bătrâneţe, de boală, sau de ajungerea între străini. Acesta nădăjduieşte mai mult în argint decât în Dumnezeu, Făcătorul tuturor lucrurilor şi Proniatorul tuturor, până şi al celor mai de pe urma şi mai mici vietăţi.

Păcatele ne vin prin rea­ua întrebuinţare a puterilor (facultăţilor) sufletului: a celei poftitoare, a celei irascibile şi a celei raţionale. Neştiinţa şi nechibzuinţa vin din reaua întrebuinţare a puterii raţio­nale. Ura şi necumpătarea din reaua întrebuinţare a puterii irascibile (iuţimea) şi a celei poftitoare. Iar din buna în­trebuinţare a acestora ne vin cunoştinţa şi chibzuinţă, iubi­rea şi cumpătarea. Dacă e aşa, nimic din cele create şi făcute de Dumnezeu nu este rău.

Dacă vrei să biruieşti gân­durile, tămăduieşte-ţi patimi­le şi uşor le vei scoate afară din minte. De pildă, pentru curvie, posteşte, priveghează, osteneşte-te şi petrece în singurătate. Pentru mânie şi întristare, dispreţuieşte slava, necinstea şi lucrurile materia­le. Iar pentru ţinerea minte a răului, roagă-te pentru cel ce te-a supărat şi te vei izbăvi.

sursa: Lumea credintei, nr. 1/2009

P.S. În dulcele târg al Ieşilor există singura parohie din ţară ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Maxim. Este vorba de parohia Copou-Munteni, iar paroh este părintele Ciprian Dragoş Bahrim.