Mitropolitul Ilarion al Durostorului – Silistra a trecut la Domnul

Pe 27 octombrie 2009, a trecut la cele vesnice, parintele duhovnicesc, Mitropolitul Ilarion al Durostorului – Silistra (Ilarion Dimitar Zonev Draganov).

Cunoscut de monahii din zona Dobrogei, in special, ca ducand un trai in sfintenie, prin propria nevointa si hotarare in credinta si prin misiunea sa deosebita dusa la indeplinire (alegand sa doarma doar pe un scaun – de peste 50 de ani – si atunci doar pentru 2 – 3 ore, insotindu-se cu rugaciunea lui Iisus), Mitropolitul Ilarion s-a mutat la Domnul, la varsta de 97 de ani.

S-a născut în anul 1913. A absolvit Facultatea de Teologie din Sofia în anul 1937, după care a intrat în monahism. În anul 1973 a fost hirotonit episcop al Bisericii Ortodoxe Bulgare, fiind vicar de Veliko Târnovo (1973-1981; 1990-1992), apoi de Varna (1982-1983) şi vicar patriarhal (1983-1990; 1994-2003). În anul 2003 a fost ales mitropolit de Durostorum.

A avut o viata de sfant! Vesnica sa-i fie pomenirea!

Interviu cu Parintele Teofil Paraian realizat de Claudiu Tarziu

“Credinta nu e ca un curs la fara frecventa. Trebuie sa o traiesti zi de zi”

Parintele arhimandrit Teofil Paraian este unul dintre duhovnicii-reper ai Ortodoxiei. La usa chiliei sale bat zilnic crestini veniti din toate zonele Romaniei, fie pentru a fi spovediti, fie pentru a primi un sfat de indreptare pe calea credintei in Dumnezeu. Cuvantul sfintiei sale este sorbit cu nesat, si din cele peste 30 de carti pe care le-a scris, si in conferintele pe care le tine in toata tara.
Nascut pe 3 martie 1929, in satul Toparcea din judetul Sibiu, din parintii Ioan si Elisabeta, a primit la botez numele Ioan. Este cel mai mare din cei patru frati ai familiei sale. De cand era foarte mic a ramas fara vedere. Este licent iat in Teologie la Sibiu (1952), iar din anul 1953, se afla in obstea manastirii Brancoveanu – Sambata de Sus, sub numele monahicesc de Teofil. I.P.S. Antonie Plamadeala l-a hirotonit preot pe 13 mai 1983, iar din anul 1988 este arhimandrit.
L-am intalnit pe parintele Teofil la Sambata, intr-o zi de februarie a acestui an, cand iarna ce paruse a uita sa mai vina ingropase Muntii Fagarasilor in zapezi. Parintele ne-a intampinat cu bucurie si caldura in chilia sa plina de carti. Si ne-a umplut inima de speranta, chiar daca nu s-a ferit sa vorbeasca despre relele veacului.

Părintele Teofil Părăian – un văzător în sufletele oamenilor şi un părinte al echilibrului duhovnicesc

de pr. prof. univ. dr. Ioan C. TEŞU

Pe părintele arhimandrit Teofil Părăian, oricine îl întâlnea, rămânea marcat duhovniceşte şi se schimba lăuntric. Aşa mi-a fost dat şi mie să-l cunosc şi să simt nobleţea sufletească, bunătatea şi căldura sa interioară. Am fost un privilegiat, pentru că am avut cinstea ca părintele să-mi împodobească prima carte publicată – „Teologia necazurilor“ – cu un frumos cuvânt privind spiritualitatea filocalică. Ştiu că nici cartea şi nici autorul ei nu au meritat aprecierile făcute, dar părintele nu a ezitat să mă încurajeze, cu dragostea sa. Mai apoi, l-am întâlnit singur sau împreună cu familia mea, la Mănăstirea Brâncoveanu, acasă sau în sălile de conferinţe arhipline, în care atrăgea şi fascina mulţimi de ascultători prin cuvântările sale. Am descoperit atunci că fiecare îmbrăţişare a sa era o adevărată sărbătoare a sufletului şi aceasta pentru că era un om al Duhului, un om duhovnicesc, om al prezenţei harului dumnezeiesc; un om al lui Dumnezeu printre oameni.

Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice

Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în această noaptela ora 1.45 (joi 29 octombrie 2009) la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.

Decretul 410/1959 – un scurt bilanţ la 50 de ani de la adoptare

Obştea Mănăstirii Slatina (1950)

La 28 octombrie 1959, Prezidiul Marii Adunări Naţionale adopta Decretul 410, care aducea o serie de amendamente Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase. Aplicate retroactiv, măsurile cuprinse în Decretul 410 au avut efecte devastatoare asupra vieţii monahale din România, care cu greu au putut fi contracarate.

Acum, la 50 de ani de la adoptarea acestui decret de tristă amintire, încercăm să răspundem la o serie de întrebări privind cauzele şi contextul adoptării, modul de aplicare, reacţiile oamenilor Bisericii şi efectele pe care acesta le-a avut.

Interviu cu detinutul care i-a salvat viata unui gardian

Un gardian al Penitenciarului din Iasi a fost salvat de la moarte de un detinut pe care-l supraveghea. S-a intimplat saptamina trecuta, cind detinutul Constantin Danceanu i-a acordat primul ajutor gardianului care suferise un atac de cord. Inchis pentru proxenetism, Danceanu vorbeste intr-un interviu despre cum l-au intimpinat colegii de celula si ce a gindit cind a vazut gardianul cazut la pamint.

4 Neomartiri sârbi (sau “Despre experienţa dialogului în iubire cu catolicii”)

1. Mitropolitul Zagrebului, Dosithei. Născut în 1877, hirotonit preot în 1899, a fost uns episcop de Nis în 1913 şi Mitropolit de Zagreb din 1933. Atunci când armatele de ocupaţie au ajuns la Zagreb, ustaşii (catolici) au vrut să-l înlăture. A fost expulzat la Belgrad. Din cauza celor îndurate, s-a îmbolnăvit grav, trecând la Domnul în 13 Ianuarie 1945, la Mânăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, unde s-a şi îngropat.

2. Mitropolitul Petru de Dobrobosanski şi Sarajevo. Născut în 1866, hirotonit preot în 1895, uns Mitropolit al Zahloumiei şi Herţegovinei în 1903 şi Mitropolit de Dobrobosanski în 1920. Nu a fost de acord să-şi părăsească turma, rămânând împreună şi luptând cu curaj împotriva ustaşilor. A fost omorât în 12 mai 1941, nu se cunoaşte locul unde a fost îngropat.

3. Episcopul Savva de Gorniokarlovaţ. S-a născut în 1884, hironit preot în 1909, Episcop din 1934, aşezat la Gorniokarlovaţ din 1938. În vremea ocupaţiei,  a refuzat să-şi părăsească turma. A fost batjocorit, chinuit, murind martiric în 1941. Nu se cunoaşte locul de îngropare.

4. Episcopul Platon de Banja-Luka. A fost chinuit, omorât şi aruncat în apele râului Urba în 1941. A fost îngropat în cimitirul militar din Banja-Luka.

traducere: monahul Leontie dup Αλεξίου Παναγοπούλου, Ο Νεομάρτυρας Πλάτων Επίσκοπος Μπανιαλούκα, p. 213-214, ed. Νεκτ. Παναγόπουλος, Atena 1996

sursa: presaortodoxa.wordpress.com

Proslavirea Cuvioasei Elena (Behteeva)

BINECUVÂNTARE PESTE BINECUVÂNTARE ŞI HAR PESTE HAR

Cu prilejul primului nostru pelerinaj în Rusia Mică (Ucraina de azi), Domnul şi Preacurata Sa Maică ne-au îndreptat paşii în chip minunat pe la toate locurile sfinte de închinare din Kiev. Eram doi părinţi. Pentru că limba nu o cunoşteam, iar călăuză nu aveam, în cele din urmă „odighitrie” ni s-a făcut Împărăteasa cerului, iar limbă de înţelegere ni s-a dovedit a fi buna-cinstire şi evlavia, într-un cuvânt: Ortodoxia. Abia după aceea aveam să realizăm cu adevărat că de fapt Maica Domnului le rânduise pe toate dinainte „bine foarte”.

Când aveam să ajungem la Marea Lavră a Peşterilor din Kiev, abia atunci aveam să ne dăm seama cât de privilegiaţi eram. Maica Domnului ne binecuvântase cu insuflarea tainică de a ajunge la hramul slăvitei ei Mănăstiri şi nu la orice hram, ci la acela care coincidea cu sărbătorirea în 2001 a 950 de ani de la întemeierea Lavrei Peşterilor din Kiev.

Predica la vindecarea demonizatului din Gadara

„Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor” (Luca 8:26)

S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului.

Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea că evreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus.

În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi sunt demonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică. Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin peşteri, locuia în morminte în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nu îndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut.

Şi totuşi, acest om sălbatic deodată s-a schimbat. Aşa ne spune Evanghelia astăzi. Cum s-a întâmplat asta? Cel care l-a schimbat a fost Hristos. Hristos a dezrădăcinat din inima sa demonul şi acel om sălbatic s-a îmblânzit şi a devenit cel mai liniştit om.

Hristos un astfel de bine i-a făcut. I-a făcut un bine şi familiei lui, a făcut un bine şi satului său. După asta ce-ar fi trebuit să facă gadarenii? Ar fi trebuit să iasă satul întreg şi să-I spună lui Hristos: îţi mulţumim. Dar ei au făcut contrarul. Au ieşit toţi afară şi i-au zis lui Hristos: Fugi, să nu te mai vedem! Şi Hristos a plecat.

Aceştia au fost gadarenii despre care vorbeşte astăzi Evanghelia. Iubitori de argint, avari, individualişti, nerecunoscători, vrednici de milă şi de trei ori ticăloşi, oameni demonizaţi.

A lăcrimat icoana Sfintei Chiriachi în Argolida

O icoană a Sfintei Chiriachi din Mănăstirea bizantină a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, care este la o distanţă de Nafplio de cca. 5 km, a lăcrimat.

Icoana Sfintei Chiriachi se află într-o mănăstire de lemn şi a fost închinată de credincioşii satului Tselu unde este şi mănăstirea, care a încetat să funcţioneze din 1883. În biserică se slujeşte Sfânta Liturghie doar la sărbătoarea Sfintei Chiriachi.

Mitropolitul Iakovos de Argolida a fost informat imediat de minunatul eveniment şi a cerut ca icoana să fie păzită într-un loc sigur şi să fie studiată de către specialişti, pentru a diagnostica ce este lichidul acesta care curge din ochii Sfintei Chiriachi.

În sfârşit,  mănăstirea respectivă a suferit de foarte multe ori daune materiale din partea sataniştilor şi nu de puţine ori au fost arse şi icoane.