Procesiune cu moaştele Sfintei Parascheva – 11 octombrie 2008

11 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

În această dimineaţă am avut bucuria de a participa la scoaterea în procesiune a moaştelor Sfintei Parascheva din catedrala mitropolitană şi aşezarea lor pe badachinul special amenajat pe explanada din curtea mitropoliei.

Sărbătorirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi au început astăzi, de la ora 7:00, cu Miezonoptica şi Utrenia săvârşite în Catedrala Mitropolitană. Pelerinii, in număr mare, au ajuns deja la Iaşi, aşteptând cu înfrigurare spirituală să ia parte la intreg ritualul hramului Sfintei Parascheva. După Miezonoptica şi Utrenia, de la ora 9:00 a urma Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, rostit de Înalt Preasfinţitul Teofan – Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi, respectiv, de câţiva arhimandriţi. După acest moment, ceremonialul a continuat cu scoaterea în procesiune prin poarta Sfânta Parascheva a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi a raclei cu cele 33 de moaşte de sfinţi. Ierarhi, preoţi, diaconi, psalţi şi simpli pelerini am cantat cu toţii împrună Troparul Sfintei Cuvioase: „Întru tine Maică…”. În tot acest răstimp clopotele rasunau de bucurie, bucuria sfântă din fiecare toamnă la hramul ocrotitorului nostru. Procesiunea a continuat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar după câteva opriri pentru rostirea ecteniilor, întreg soborul, purtând pe umeri sfintele moaşte, a intrat pe poarta Sfântul Andrei iar moastele sfintilor au fost depuse spre închinare pe baldachinul din faţa Catedralei.

Această procesiune a fost urmată la ora 10:30 de Sfinţirea apei (Aghiazma mică) şi Sfântul Maslu, în curtea mitropoliei lângă Biblioteca Ecumenică şi, în paralel, Sfânta Liturghie în Catedrală; protos a fost părintele Valerian, iar împrună slujitori au fost ieromonahul Ambrozie de la Schitul Icoana – Neamţ, diaconul Mihai Ciolpan şi un diacon sârb; răspunsurile la strană au fost date de corul Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi – „Basileus” – dirijor profesor Mihai Ursachi.

După amiază, între orele 6.00 – 20.00 vom putea participa la Slujba de Priveghere (Ceasul al IX-lea, Vecernia, Litia, Utrenia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva), în Catedrala mare sau pe scena amenajată în faţa acesteia.

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Procesiune cu moaştele Sfintei Parascheva – 11 octombrie 2008 at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: