Sfântul Iacov, apostolul şi mucenicul credinţei lucrătoare – 23 octombrie

23 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

Sfântul Apostol şi Mucenic Iacov, "ruda Domnului”

Praznuim astazi pe Sfantul Apostol si Mucenic Iacov, „ruda Domnului” (fiul Dreptului Iosif, conform Traditiei) si primul Episcop al Bisericii crestine din Ierusalim. In traditia Bisericii Ortodoxe, se arata ca Sf. Ap. Iacov i s-au deslusit, de catre Hristos, tainele slujbei Sfintei Liturghii, mai tarziu prelucrata de Sfintii Vasile cel Mare si Sf. Ioan Gura de Aur. Vedem din epistola Sfantului inclusa intre cartile Noului Testament un cuvant puternic, mustrator, trezitor si curatitor prin asprimea sa pedagogica, izvorata din dragoste parinteasca autentica. Din epistola sa am selectat si noi cateva „felii” consistente si hranitoare pentru sufletele noastre prea adesea slabite de patimi si contaminate, otravite de duhul lumesc in mijlocul caruia cei mai multi traim:

  • Sa stiti, iubitii mei frati: orice om sa fie grabnic la ascultare, zabavnic la vorbire, zabavnic la manie. Caci mania omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepadand toata spurcaciunea si prisosinta rautatii, primiti cu blandete cuvantul sadit in voi, care poate sa mantuiasca sufletele voastre. Dar faceti-va implinitori ai cuvantului, nu numai ascultatori ai lui, amagindu-va pe voi insiva. Caci daca cineva este ascultator al cuvantului, iar nu si implinitor, el seamana cu omul care priveste in oglinda fata firii sale; s-a privit pe sine si s-a dus si indata a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, insa, de aproape in legea cea desavarsita a libertatii si a staruit in ea, facandu-se nu ascultator care uita, ci implinitor al lucrului, acela fericit va fi in lucrarea sa. Daca cineva socoteste ca e cucernic, dar nu isi tine limba in frau, ci isi amageste inima, cucernicia acestuia este zadarnica. Cucernicia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal, aceasta este: sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim pe noi fara de pata din partea lumii” (Iacob 1, 19-27).

  • „Fratii mei, nu cautand la fata omului sa aveti credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Caci, daca va intra in adunarea voastra un om cu inele de aur in degete, in haina stralucita, si va intra si un sarac, in haina murdara, iar voi puneti ochii pe cel care poarta haina stralucita si-i ziceti: Tu sezi bine aici, pe cand saracului ii ziceti: Tu stai acolo, in picioare, sau: Sezi jos, la picioarele mele, n-ati facut voi, oare, in gandul vostru, deosebire intre unul si altul si nu v-ati facut judecatori cu socoteli viclene? Ascultati, iubitii mei frati: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt saraci in ochii lumii, dar bogati in credinta si mostenitori ai imparatiei pe care a fagaduit-o El celor ce Il iubesc? Iar voi ati necinstit pe cel sarac! Oare nu bogatii va asupresc pe voi si nu ei va tarasc la judecati? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun intru care ati fost chemati?” (Iacob 2, 1-7).

  • Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, Şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.” (Iacov 2, 14-17).

  • Nu va faceti voi multi invatatori, fratii mei, stiind ca (noi, invatatorii) mai mare osanda vom lua. Pentru ca toti gresim in multe chipuri; daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa infraneze si tot trupul. Dar daca noi punem in gura cailor fraul, ca sa ni-i supunem, ducem dupa noi si trupul lor intreg. Iata si corabiile, desi sunt atat de mari si impinse de vanturi aprige, sunt totusi purtate de o carma foarte mica incotro hotaraste vrerea carmaciului. Asa si limba: mic madular este, dar cu mari lucruri se faleste! Iata putin foc si cat codru aprinde! Foc este si limba, lume a faradelegii! Limba isi are locul ei intre madularele noastre, dar spurca tot trupul si arunca in foc drumul vietii, dupa ce aprinsa a fost ea de flacarile gheenei. Pentru ca orice fel de fiare si de pasari, de taratoare si de vietati din mare se domoleste si s-a domolit de firea omeneasca, dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domoleasca! Ea este un rau fara astampar; ea este plina de venin aducator de moarte. Cu ea binecuvantam pe Dumnezeu si Tatal, si cu ea blestemam pe oameni, care sunt facuti dupa asemanarea lui Dumnezeu. Din aceeasi gura ies binecuvantarea si blestemul. Nu trebuie, fratii mei, sa fie acestea asa. Oare izvorul arunca din aceeasi vana, si apa dulce si pe cea amara? Nu cumva poate smochinul, fratilor, sa faca masline, sau vita de vie sa faca smochine? Tot asa, izvorul sarat nu poate sa dea apa dulce. Cine este, intre voi, intelept si priceput? Sa arate, din buna-i purtare, faptele lui, in blandetea intelepciunii. Iar daca aveti ravnire amara si zavistie, in inimile voastre, nu va laudati, nici nu mintiti impotriva adevarului. Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, trupeasca, demonica. Deci, unde este pizma si zavistie, acolo este neoranduiala si orice lucru rau. Iar intelepciunea cea de sus intai este curata, apoi pasnica, ingaduitoare, ascultatoare, plina de mila si de roade bune, neindoielnica si nefatarnica. Si roada dreptatii se seamana intru pace de cei ce lucreaza pacea” (Iacob 3, 1-18).

  • „Preadesfranatilor! Nu stiti, oare, ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu? Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu. Sau vi se pare ca Scriptura graieste in desert? Duhul, care salasluieste in noi, ne pofteste spre zavistie? Nu, ci da mai mare har. Pentru aceea, zice: „Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har„. Supuneti-va deci lui Dumnezeu. Stati impotriva diavolului si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu si Se va apropia si El de voi. Curatiti-va mainile, pacatosilor, si sfintiti-va inimile, voi cei indoielnici. Patrundeti-va de durere. Intristati-va si va jeliti. Rasul intoarca-se in plans si bucuria voastra in intristare. Smeriti-va inaintea Domnului si El va va inalta. Nu va graiti de rau unul pe altul, fratilor. Cel ce graieste de rau pe frate, ori judeca pe fratele sau, graieste de rau legea si judeca legea; iar daca judeci legea nu esti implinitor al legii, ci judecator. Unul este Datatorul legii si Judecatorul: Cel ce poate sa mantuiasca si sa piarda. Iar tu cine esti, care judeci pe aproapele? Veniti acum cei care ziceti: Astazi sau maine vom merge in cutare cetate, vom sta acolo un an si vom face negot si vom castiga, voi, care nu stiti ce se va intampla maine, ca ce este viata voastra? Abur sunteti, care se arata o clipa, apoi piere. In loc ca voi sa ziceti: Daca Domnul voieste, vom trai si vom face aceasta sau aceea. Si acum va laudati in trufia voastra. Orice lauda de acest fel este rea. Drept aceea, cine stie sa faca ce e bine si nu face pacat are (Iacob 4, 4- 17).

  • Veniti acum, voi bogatilor, plangeti si va tanguiti de necazurile care vor sa vina asupra voastra. Bogatia voastra a putrezit si hainele voastre le-au mancat moliile. Aurul vostru si argintul au ruginit si rugina lor va fi marturie asupra voastra si ca focul va mistui trupurile voastre; ati strans comori in vremea din urma. Dar, iata, plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigatele seceratorilor au intrat in urechile Domnului Sabaot. V-ati desfatat pe pamant si v-ati dezmierdat; hranit-ati inimile voastre in ziua injunghierii. Osandit-ati, omorat-ati pe cel drept; el nu vi se impotriveste. Drept aceea, fiti indelung-rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului. Iata, plugarul asteapta roada cea scumpa a pamantului, indelung rabdand, pana ce primeste ploaia timpurie si tarzie. Fiti, dar, si voi indelung-rabdatori, intariti inimile voastre, caci venirea Domnului s-a apropiat” (Iacob 5, 1-8).

sursa: „Război întru cuvânt”

Sfântul Iacob – har şi nevoinţă

De la Domnul vine harul, de la noi însă trebuie să vină nevoinţa. Prin urmare, nimeni să nu îndrăznească a cugeta că sfinţii apostoli s-au bizuit exclusiv pe harul de Dumnezeu dăruit, sau că din pricina acestui har viaţa lor a fost uşoară, sau că marile lor lucrări misionare sau minuni le-au lucrat fără efort, doar în baza harului. Oare nu zice Sfântul Apostol Pavel: „Îmi chinuiesc trupul şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9, 27)? Iar în alt loc, nu zice el că şi-a petrecut viaţa „In călătorii adeseori, în primejdii de nuri, In primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la neamuri, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; In osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine” (II Corinteni 11, 26-27)?
Sfântul Iacob, ruda Domnului (prăznuit pe 23 oct.) s-a hrănit doar cu pâine şi cu apă şi nici cu acestea pe săturate. El dormea foarte puţin, petrecându-şi nopţile la rugăciune. El îngenunchea atât de mult la rugăciune, încât pielea genunchilor lui se îngroşase ca pielea unei cămile. Acest frate al Domnului se ruga cu lacrimi şi cu suspinele inimii nu doar pentru Biserica pe care bine o păstorea, ci şi pentru lumea întreagă. Chiar atunci când iudeii i-au dat brânci de pe tâmpla Templului, iar el a căzut şi s-a zdrobit, acest sfânt apostol nu şi-a uitat niciodată datoria lui faţă de Dumnezeu şi de neamul omenesc. Adunându-şi ultimele puteri, el s-a ridicat în genunchi şi, înălţându-şi mâinile la cer, a rostit această rugăciune fierbinte către Dumnezeu, zicând: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, căci nu ştiu ce fac”. Rugându-se astfel, un om ca o fiară a venit şi l-a lovit în cap, iar alţi oameni ca nişte fiare l-au omorât cu pietre, din toate părţile. Văzând aceasta, unul din fiii lui Rechab a strigat: „Opriţi-vă! Nu ştiţi ce faceţi! Nu vedeţi că acest drept se roagă lui Dumnezeu pentru voi iar voi îl ucideţi!?”. Dar strigătul acesta nu i-a oprit pe asasinii cei învechiţi în omoruri de la uciderea omului lui Dumnezeu. Astfel vedem că sfinţii apostoli nu se bazau nicidecum doar pe harul Duhului Sfânt, ci ei făceau mai întâi şi tot timpul eforturi maxime pentru a se învrednici de el, a îl atrage asupra lor, şi a îl păstra la ei mereu.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 23 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

sursa: Blogul lui Laurenţiu Dumitru

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Iacov, apostolul şi mucenicul credinţei lucrătoare – 23 octombrie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: