Sfântul Mucenic Nestor – 27 octombrie

26 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

Sfintii Mucenici Nestor si Dimitrie

La vremea martiriului Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir se afla la Tesalonic un tânăr pe nume Nestor, care învăţa cu cuvântul, cu gândul şi cu fapta Credinţa Creştină de la Sfântul Dimitrie, cel ce zăcea întemniţat. A fost atunci o perioadă în care împăratul Maximian organiza pentru distracţia mulţimilor obişnuitele festivităţi şi jocuri păgâneşti, cel mai adesea sângeroase. Plăcerea cea mare a împăratului erau luptele în care îl avea favorit pe vandalul Lie (Lyaeus), un ins de o forţă uriaşă, având statura lui Goliat cel din vechime. Fiind gladiator al împăratului, Lie provoca în fiecare zi câte un adversar, pe care îl ucidea în lupta corp la corp, spre plăcerea sângeroasă a împăratului, sălbaticul şi idolatrul Maximian. Acesta a pus chiar să se construiască un teatru de bătălie ca o estradă înălţată pe patru stâlpi, asemenea locului podit pe care se treiera grâul. Sub această estradă înaltă erau aşezate cu vârful în sus lăncii, suliţe şi săbii. Învingându-şi adversarul în lupta corp la corp, Lie îl apuca şi îl arunca în jos, în pădurea de săbii. Împăratul înconjurat de curtea lui păgânească izbucneau în urlete admirative de îndată ce nenorocita victimă cădea şi murea lent, în convulsii chinuitoare, din care nu avea cum să scap. Mulţi dintre aceşti nenorociţi nevinovaţi erau creştini, căci atunci când nimeni nu se oferea să lupte cu Lie, păgânul Maximian scotea din închisoare dintre condamnaţii creştini şi îi obliga să lupte cu Lie. Îndârjindu-se cu duhul la vederea acestei distracţii drăceşti a împăratului, tânărul Nestor a hotărât să iasă în faţă şi să-l ucidă în luptă pe gigantul Lie. Mai întâi el s-a dus la temniţa Sfântului Dimitrie şi i-a mărturisit gândul lui, rugându-se lui Dumnezeu să obţină sfânta lui binecuvântare. Sfântul Dimitrie cel văzător cu duhul l-a binecuvântat cu putere multă, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci pe frunte şi pe piept şi proorocindu-i şi muceniceasca pătimire: „Şi pe Lie vei birui, şi pentru Hristos cunună mucenicească vei lua.” Astfel împuternicit, tânărul Nestor a ieşit la luptă cu Lie. Atunci Maximian era înconjurat de mulţime de păgâni din necurata lui curte, şi mulţime de popor s-a strâns la arenă. Mulţi din popor încercau să-l înduplece pe tânăr să nu se arunce la acest fel de cumplită moarte. Dar Nestor, însemnându-se cu Semnul Sfintei Cruci, a strigat: „Doamne, Dumnezeule al lui Dimitrie, ajută-mi mie!” Urcând în arenă, viteazul Nestor l-a doborât cu adevărat pe gigant şi l-a aruncat minunat în desişul de lăncii ascuţite. Păgânul, şi datorită masivităţii lui, a pierit curând, de moarte rea şi răsunătoare. Atunci poporul dezamăgit a strigat: „Mare este Dumnezeul lui Dimitrie!” Împăratul, văzându-se acoperit de ruşine înaintea mulţimilor şi regretând plin de ură moartea scumpului lui Lie, a poruncit decapitarea pe dată a tânărului Nestor, precum şi străpungerea cu lăncii a Sfântului Dimitrie în închisoare. Astfel şi-a sfârşit viaţa tânărul şi viteazul mucenic Nestor, încununându-se de către Domnul cu cununa vieţii, şi strămutându-se cu bucurie la locaşurile gătite lui în Împărăţia Cerurilor.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 558-559

Tagged: , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Mucenic Nestor – 27 octombrie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: