Sfântul Sinod al BOR consideră invalid actul de caterisire a părintelui Bojan Alexandrovici

31 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

În legătură cu situaţia părintelui Bojan Alexandrovici de la Malainiţa (Valea Timocului), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Daniel, consideră invalid actul de caterisire al acestuia de către tribunalul bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timoc, deoarece preotul român nu este cleric al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Mai mult, se constată faptul că Episcopia Ortodoxă Sârbă a Timocului nu respectă cele convenite în cadrul Comisiei mixte de dialog a celor două Biserici Ortodoxe, din aprilie 2006, şi anume asigurarea serviciilor religioase în limba română pentru comunităţile româneşti, după cum informează Basilica.

Apreciind necesitatea continuării dialogului cu Biserica Ortodoxă Sârbă pentru rezolvarea acestei probleme, Sfântul Sinod l-a împuternicit pe Preasfinţitul Părinte Daniel, Episcop-Locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, să intensifice demersurile pe lângă autorităţile bisericeşti şi de stat sârbe cu scopul identificării unor soluţii practice pentru apărarea drepturilor legitime ale românilor din Valea Timocului de a avea preoţi şi slujbe în limba maternă.

Conform Wikipedia:

Bojan Alexandrovič (alternativ: Boian Alexandrovici sau Boian Alexandru) este un preot român ortodox din estul Serbiei (Timoc), paroh de Malainiţa si Remesiana, precum şi protopop al Protopiatului Dacia Ripensis cu sediul la Negotin. S-a născut la Negotin, unde şi-a petrecut copilăria. Ambii săi părinţi sunt români timoceni originari din satul Malainiţa, situat la câţiva kilometri nord-vest de Negotin. Actualmente, Bojan Alexandrovič locuieşte în Malainiţa, unde slujeşte în prima biserică ortodoxă în care limba liturgică este româna. Deocamdată doar în Iasicuva (sârb. Jasikovo), în Bigreniţa (sârb.: Bigrenica) şi Samarinovăţ (sârb: Samarinovac) s-au mai ridicat astfel de biserici (sau se află în construcţie). În Malainiţa este plănuită ridicare unei biserici mai mari, biserica actuală urmând a fi transformată în mănăstire.

În 2003, Boian Alexandrovici ridică în Mălăiniţa din fonduri proprii pe un teren aflat în proprietatea sa prima biserică ortodoxă română din Serbia de răsărit. Urmează un conflict îndelungat cu autorităţile sârbe, care cereau demolarea lăcşului, invocând ilegalitatea acestei construcţii. Un oponent vehement a lui Alexandrovic este şi Biserica Ortodoxă Sârbă care se teme de pierderea influenţei în acest colţ al Serbiei. Scandalul a ajuns să fie comentat şi de presa internaţională. În aprilie 2005, incidentul a fost discutat şi la adunarea Consiliului Europei. La sfârşitul anului 2006, ipodiaconul Boian Alecsandrovic, a fost condamnat la două luni de inchisoare, cu suspendare.

În martie 2008 părintele Bojan Aleksandrović a fost decorat de către ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Belgrad, Ion Macovei, Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Comandor, înalta distincţie conferită de preşedintele României, Traian Băsescu. Înalta distincţie a fost decernată arhiereului de catre Bucureşti „în semn de apreciere deosebită pentru ataşamentul şi angajamentul său constant faţă de promovarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a românilor din Serbia”.

legături:

http://www.rostonline.org/rost/ian2005/timoc.shtml

http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-04-01&id=235412&kword=Timoc

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/820110/Patriarhul-Daniel-ia-apararea-preotului-din-Timoc/

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/De%20vorba%20cu%20cinci%20bravi%20romani%20de%20RC.htm

http://www.roon.ro/stiri/romania/articol/haiducul-credintei-din-valea-timocului-boian-alexandrovici-decorat-de-presedintele-basescu/cn/news-20080312-03565006

http://www.romfest.org/rost/iun2005/romanii-timoc.shtml

sursa: Ziarul Lumina

Anunțuri

Tagged: , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Sinod al BOR consideră invalid actul de caterisire a părintelui Bojan Alexandrovici at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: