Ce-i spune Sfântul Nicolae Velimirovici Europei de astăzi

3 Noiembrie, 2008 § Lasă un comentariu

de Daniel Mazilu

Articolul acesta porneşte de la lectura cărţii Sfântului Nicolae Velimirovici[1] Prin fereastra temniţei, în cea mai recentă traducere din limba sârbă a acestui mare teolog. Realizată de soţii Ionuţ şi Sladjana Gurgu, ediţia românească apărută la editura Predania (2007) este una excelentă, în duhul adevărului şi al smereniei. Traducerea în sine este o faptă de smerenie. Bunul traducător ascultă şi face întru totul voia autorului. Urmează cu fidelitate cuvântul şi spiritul acestuia. Desigur că istoria traducerilor cunoaşte şi „trădători”. În cazul soţilor Gurgu nu este cazul. Când citeşti această carte, îl ai în faţă pe sfântul Nicolae. Adevărul e că Ionuţ şi Sladjana nu au redat publicului din România doar o versiune în limba noastră. Într-un mod tainic, cu ajutorul Celui de Sus, ei au adus duhul sfântului în viaţa noastră, în ţara noastră.

În această carte, sfântul Nicolae vorbeşte despre sârbi, despre Europa în care trăim şi despre fiecare dintre noi. Ne vorbeşte cu blândeţe, totdeauna în Adevăr şi cu mare înţelepciune. Avem aici modelul exemplar al vorbirii omului îndumnezeit. Nu exuberanţă oratorică ori deficienţă, nu calomnie ori injurie, nu manipulare ori flecăreală, ci numai hrană pentru suflete. Sfântul Nicolae, om foarte înţelept, cunoaştea că „duhul hrăneşte sufletul şi că sufletul transfigurează trupul” (Pr. Evgheni Şestun). De aceea, vorbele lui sunt, cum am zis, hrană duhovnicească. Atât de mult a iubit sfântul Serbia, Europa şi omul în genere, încât nu găseşti în această carte o singură propoziţie care să-i contrazică  dragostea. Cartea de 267 pagini este structurată în felul următor: o smerită introducere scrisă de Episcopul Lavrentie (pp. 5-6), optzeci şi două de scurte predici (pp. 7-246), o biografie pe treisprezece pagini şi o mărturie despre ultimele clipe ale sfântului, realizată de egumenul Athanasie (pp. 263-264).

Din introducere amintim două aspecte: sublinierea Episcopului Lavrentie că ceea ce l-a îmboldit pe sfântul Nicolae să scrie aceste rânduri a fost o mare îngrijorare, anume că „Europa a început să se îndepărteze de Hristos şi să se întoarcă către lumea aceasta, dinspre duh înspre materie”[2] şi convingerea sfântului, – „după legea veşnică a firii” -, conform căreia „oricine îi spune celui care lucrează răul că rău va petrece, poate fi proroc”. Cum intenţia acestui articol este de a fi o invitaţie către lectură şi luare-aminte, nu voi dezvolta pe larg conţinutul cărţii. Mă rezum la câteva citate: ” Şcoala să fie cu credinţă, politica cu cinste, oastea cu dragoste de ţară, statul cu binecuvântarea lui Dumnezeu”[3]. „Sfânta Scriptură este fără de greşeală. Ea este rânduiala Cosmosului, lăsată de Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se lămureşte rostul fiecărui om şi fiecărui neam […] Toată ştiinţa europeană nu e în stare să înlocuiască nici măcar o poruncă a Domnului”[4]. „Iată, fraţilor, pricina tuturor suferinţelor pe care Dumnezeu le îngăduie în lume. Să facă pe om mai căutat şi mai preţuit decât aurul”[5]. „Cei blânzi vor moşteni pământul pentru care se luptă şi îşi varsă sângele cei îngâmfaţi, cei lacomi şi cei mânioşi. […] Nicicând de la zidirea lumii, nimeni n-a luptat împotriva unui popor binecredincios fără să lupte împotriva lui Dumnezeu. […] Dacă ar fi ştiut Europenii botezaţi aceasta, nu ar mai fi avut loc ultimele războaie mondiale”[6]. „Toate neamurile urăsc numele lui Hristos din pricina Creştinilor. Toţi îl alungă pentru că aud de la creştini cum ei înşişi se leapădă de El în numele culturii lor, iar pe Apusenii botezaţi şi cultivaţi îi numesc diavolii albi”[7]. „Ne-am plecat capul şi ne-am închinat cu uşurinţă idolilor Europeni”[8]. „Popoarele eretice din vremea noastră L-au aşezat pe Domnul Hristos pe ultimul loc la masa acestei lumi, ca pe ultimul milog, iar la locurile de cinste i-au aşezat pe oamenii lor mari: politicienii, cărturarii, filosofii, romancierii, oameni de ştiinţă, bancherii, chiar şi pe exploratori şi pe sportivi”[9]. „Dacă mă întrebaţi ce e de făcut ca să ne mântuim, vă voi răspunde să cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va slobozi de toate relele. Hristos este adevărul şi mărturisitorul adevărului ceresc cel veşnic”[10]. „Fraţii noştri botezaţi care s-au luat după eresurile papale şi lutherane s-au înţelepţit fără Hristos. Şi ne-au dispreţuit pe noi, Creştinii ortodocşi, ca pe nişte neînţelepţi lipsiţi de cultură”[11]. ” Toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puţini sunt cei care nu lucrează cu toată puterea lor la nenorocirea lor”[12]. „Fie ca popoarele Creştine să îngenuncheze la picioarele lui Hristos cel batjocorit de ele şi să-i înapoieze stăpânirea, cinstea, slava şi cinstirea care i se cuvin numai Lui. Aşa să faceţi şi voi, fraţilor ortodocşi, dacă vreţi să scăpaţi de un al treilea război mondial, mai cumplit decât cele două de până acum”[13]. ” Fraţii mei, calea cea sfântă a Domnului nici nu e neumblată, nici nepietruită, nici nemarcată, ca să ne putem plânge că nu o vedem sau nu o cunoaştem. Pe această cale au trecut sfinţii apostoli, sfinţii mucenici şi mărturisitori, sfinţii împăraţi Creştini şi patriarhi, sfinţii pustnici şi sihaştri, şi alte mii şi mii, milioane şi milioane. […] Pe calea aceasta sfântă, Dumnezeu blagosloveşte norodul Său sfânt. Amin”[14]. Invităm, aşadar, la lectură pe oricine doreşte să cunoască mesajul unui sfânt care s-a născut prin rugăciune, a trăit pentru rugăciune, a răposat în genunchi, şi s-a îndumnezeit vorbind cu Dumnezeu.


[1] Nicolae Velimirovici s-a născut pe 23. 12. 1880 în sătucul Lélici, în zona apuseană a Serbiei. A fost îndrumat de la început pe drumul duhovnicesc de mama lui, Katarina. A avut de mic o mare capacitate de a înţelege şi a de a învăţa limbi străine. A vorbit în total şapte limbi străine. A cunoscut boala din copilărie. La 25 de ani merge la studii în Elveţia. La 28 de ani devine doctor în teologie a Facultăţii de Teologie a vechilor catolici din Berna. Un an mai târziu îşi ia un doctorat în filosofie la Oxford. În 1909 intră în monahism şi este hirotonit preot la M-rea Rakoviţa. Stă un an în Rusia. Este trimis în varii misiuni diplomatice în lume. Publică multe cărţi admirabile. Dobândeşte încă 2 doctorate în teologie la Cambridge şi Glasgow. La 39 este hirotonit episcop al Jiciei şi Ohridei. Călătoreşte în S.U.A. Ţine peste 150 de cuvântări în trei luni. Este numit „al doilea Isaia” şi un „nou Gură de Aur”. În 1927 proroceşte al doilea război mondial. Adună pe lângă el tineri excepţionali precum Iustin Popovici, Ioan Maximovici. În 1946 primeşte al cincilea titlu de doctor la Universitatea Columbia. În 1951 se mută la mănăstirea ortodoxă rusă a Sfântului Tihon din South Canaan, Pennsylvania. După cinci ani, 17.04.1956,  trece la Domnul în timp ce se ruga. Citiţi mai multe la http://www.predania.ro/c008fereastra_temnitei.html

[2] Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Predania, Bucureşti, 2007, p. 5.

[3] Idem, p. 8.

[4] Idem, p. 13.

[5] Idem, p. 17.

[6] Idem, p. 23.

[7] Idem, p. 27.

[8] Idem, p. 37.

[9] Idem, p. 40.

[10]Idem, p. 50.

surs

[11] Idem, p. 51.

[12] Idem, p. 54.

[13] Idem, p. 59.

[14] Idem, p. 67.

sursa: Rost

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Ce-i spune Sfântul Nicolae Velimirovici Europei de astăzi at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: