Sfântul Preacuvios Ioanichie cel Mare – 4 noiembrie

5 Noiembrie, 2008 § Lasă un comentariu

04-ioanichieAcest mare luminător duhovnicesc s-a născut în satul Marycata din provincia Bitina, din tată Myritircius şi maica Anastasia. El de tânăr a fost păstor de oi. Pe când păzea turma sa, adesea se întâmpla să se retragă în singurătate şi să stea la rugăciune ziua întreagă, însemnându-şi turmele din cele patru laturi cu Semnul Sfintei Cruci, astfel încât ele să nu se împrăştie sau să se piardă. Mai târziu, când a fost luat în slujba militară, el a dat dovadă de curaj uimitor, mai ales în războaiele cu bulgarii. După ce ieşti din serviciul militar el s-a retras în Muntele Olymp din Asia Mică, unde s-a tuns monah şi s-a închinat pe sine cu desăvârşire celor mai aspre nevoinţe călugăreşti, întru care a petrecut până la sfârşitul său, ce a venit la adânci bătrâneţi. El a petrecut ca monah timp de cincizeci de ani, în locuri diferite. El a primit de la Dumnezeu har peste har, şi cu deosebire darul facerii de minuni. El a vindecat neputinţele şi bolile oamenilor, a scos afară demoni, a îmblânzit fiare sălbatice. El avea mai cu seamă puterea asupra şerpilor veninoşi, trecea pe apă ca pe uscat, se putea face nevăzut din faţa oamenilor dacă aşa dorea, şi vedea cele ce aveau să fie. El a fost vestit prin smerenie şi blândeţe. La înfăţişare şi la statură el era ca un uriaş, era masiv şi avea o mare forţă fizică. Sfântul Ioanichie ce Mare a jucat un rol foarte activ în viaţa Bisericii lui Dumnezeu. În vremea controversei iconoclaste el mai întâi s-a înşelat oarecum, dar mai pe urmă a repudiat ideile iconoclaste şi s-a făcut un zelot întru apărarea sfintelor icoane. El a fost mare prieten al Patriarhului Metodie al Constantinopolului. Sfântul Preacuvios Ioanichie cel Mare a trăit până la vârsta de nouăzeci deşi patru de ani, săvârşindu-se cu pace către Domnul la anul 846. El a fost mare făcător de minuni şi în timpul vieţii, şi după fericitul său sfârşit.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 595

Tagged: ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Preacuvios Ioanichie cel Mare – 4 noiembrie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: