Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – 8 noiembrie

8 Noiembrie, 2008 § Lasă un comentariu

synaxis_of_the_archangels

Îngerii lui Dumnezeu au fost cinstiţi de oameni încă din vremurile vechi, de la început, însă adesea cinstirea aceasta se prefăcea în închinare, după cum scrie la Cartea a Patra a Regilor (IV Regi 23, 5). Ereticii au ţesut totdeauna tot felul de fabule şi poveşti în legătură cu îngerii. Unii dintre ei socoteau că îngerii sunt zei; alţii, chiar dacă nu îi socoteau zei, îi numeau făcători ai luminii văzute. Sinodul local al Sfinţilor Părinţi de la Laodiceea (care s-a ţinut cu patru sau cinci ani înaintea Sinodului Întâi Ecumenic) a respins închinarea ca la idoli a îngerilor şi a rânduit dreapta cinstire a lor prin formularea Canonului 35. Prăznuirea de astăzi, a Sfinţilor Arhangheli şi a Tuturor celor Cereşti şi Netrupeşti Puteri s-a intuit întru această zi din noiembrie în veacul al patrulea după Hristos, în vremea când pe scaunul Romei celei vechi se afla Sfântul Papa Silvestru, iar la Alexandria Patriarh era Sfântul Alexandru. Dar de ce tocmai luna noiembrie? Aceasta deoarece noiembrie este luna a noua după luna martie, iar martie este socotită luna în care s-a zidit lumea. De asemenea, fiind a noua lună după Martie, s-a ales luna Noiembrie deoarece ierarhiile îngereşti, în număr de nouă, au fost cele dintâi zidite de Dumnezeu. Sfântul Dionisie Areopagitul, mare ucenic al Sfântului Apostol Pavel (cel care a fost răpit până la al treilea cer), a descris aceste ierarhii cereşti în minunata lui carte Ierarhia Cerească, după cum urmează:

mikharkhangel2Cea dintâi este ceata Serafimilor celor cu şase aripi, urmează Heruvimii cei cu ochi mulţi, apoi Scaunele de Dumnezeu-purtătoare, apoi Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Voievodul tuturor acestor puteri îngereşti este Sfântul Arhanghel Mihail. Răsculându-se Satan, îngerul Lucifer, cu minciună împotriva Dumnezeieştii Puteri şi atrăgând după sine mulţime mare de îngeri, atunci Arhanghelul Mihail a fost acela care a stat în mijloc şi a strigat puterilor cereşti celor credincioase: „Să stăm drepţi! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!” La această poruncă, toate credincioasele oştiri îngereşti au strigat: „Sfânt! Sfânt! Sfânt! Domnul Savaot! Plin este cerul şi pământul de mărirea Lui” Credincioşii să cerceteze Sfânta Scriptură şi să vadă locurile care se referă la Sfântul Arhanghel Mihail (Iosua 5, 13-15 şi Iuda 1, 9). Printre îngeri predomneşte desăvârşita unime de duh, minte şi iubire. Ierarhiile inferioare se află în dragoste şi ascultare deplină faţă de cele superioare, şi toate laolaltă faţă de Voia cea Sfântă a lui Dumnezeu. Fiecare neam, până la cele mărunte, fie doar şi gândite, pe faţă sau pe ascuns, nu pot fi ascunse de la faţa îngerului nostru păzitor. La ziua şi în ceasul Înfricoşatei Judecăţi miriadele de ierarhii şi puteri cereşti se cor fi strâns înaintea Tronului lui Dumnezeu şi fiecare gând, cuvânt şi faptă a fiecărui om de pe pământ se va da pe faţă înaintea miilor de îngeri şi a tuturor. Fie ca Domnul să ne acopere pe noi în Ziua aceea, pentru rugăciunile Sfântului Arhanghel Mihail şi ale tuturor Puterilor Cereşti, Amin.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 612

Tagged: , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – 8 noiembrie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: