Sfântul Teodor Studitul – 11 noiembrie

11 Noiembrie, 2008 § Lasă un comentariu

theodore_the_studiteAcesta a trăit pe când împărăţea Constantin V Copronim (741-775) şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună (monahală) şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci, călugărindu-se şi plinind tot felul de fapte bune, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studion Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiasca turmă cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii.

Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin VI (780-797), feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-au izgonit la Tesalonic. Apoi, Constantin fiind orbit, a fost lipsit şi de împărăţie, Irina a devenit împărăteasă (797-802). Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor I (802-811), care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la Metop, lângă lacul Apoloniada, în Frigia, şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătai.

Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail II Gângavul (820-829) împarăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul.

sursa: orthodoxwiki

Îndemn la pocăinţă

sf-teodor

Fratilor, nici o oprire nu are cel ce vrea sa se mantuiasca. Nici o indreptare nu-l tine sa nu se izbaveasca, macar de va cadea in pacatele cele mai mari si mai grele. Si ca este cuvantul acesta adevarat, am multe marturii de spus.

Una din cele multe este aceea a lui David, capetenia talharilor, care s-a citit in ziua Vinerii, la noi. Ca s-a aratat, in ce chip era mai inainte ucigas de oameni si cu alte rautati grele insarcinat si cum, caindu-se si venind spre pocainta lui Dumnezeu prin cinul calugaresc, atat s-a imbunatatit, incat si pe cei care ii avea diavolul supusi si osanditi spre chinuri i-a mantuit. Pentru ca a zis catre el ingerul: „Davide, Davide, Dumnezeu a iertat pacatele tale si de astazi inainte vei fi facator de minuni”. Marea milostivire de oameni a lui Dumnezeu s-a aratat asupra lui, ca nu numai ca l-a iertat de atatea ucideri mari ce facuse, ci facator de minuni l-a aratat. Voiesti sa vezi si altul? Afla de Manase, care cincizeci si doi de ani a facut pe evrei sa se inchine idolilor si apoi, pocaindu-se din toata inima, nu numai ca s-a mantuit, ci si peasna (cantare, psalm, nn) a scris si a cantat-o lui Dumnezeu, care si pana in ziua de astazi se canta in biserica lui Dumnezeu. Asijderea si cei ce au cazut in patima dragostei trupului si s-au cait. Cati si cati au fost, ca nu au numar. Unul din ei a fost si proorocul David, ca si el a cazut in pacat de desfranare si de ucidere, dar, pocaindu-se, a luat iarasi darul proorociei. Asijderea si Maria Egipteanca din patima fara de satiu a desfranarii a ajuns la vietuire ingereasca si s-a invrednicit si de darul proorociei. Pentru aceea nici o piedica nu poate gasi omul ca sa se pocaiasca, ci numai de va vrea sa se pocaiasca, afla mantuire.
Deci si noi de acum inainte, fratilor, sa fim sarguitori, fiind incredintati ca daca Dumnezeu ca un mult milostiv a mantuit pe cei ce au cazut in adancul rautatilor, cu cat mai vartos nu ne va mantui pe noi care ziua si noaptea pentru aceasta ne rugam Lui cu deadinsul.

Insa auzind noi pocainta acelora ce am aratat mai sus, sa nu zica cineva ca, iata, ei au castigat si aici voia trupului si vor castiga si acolo desfatarea, ci sa zica mai vartos si sa creada ca patimasul nu va castiga nici cele trupesti de aici, nici bunatatile de acolo. Pentru ca cel ce se biruieste de pacate, cum poate sa se desfateze? Ce castig va avea aici pacatosul decat desfranarea, lacomia, iubirea de argint, rapirea sau alte patimi rele? Si stiti ca ei se dogoresc ca de vapaia iadului de poftele cele necuviincioase si se aprinde inima ticalosilor ca o vapaie de foc, tocmai ca a celor ce sunt bolnavi si ard de sete. Asadar drept este sa se spuna ca acestia si aici sunt osanditi si ticalosi si ca in veacul viitor se vor osandi spre chinuri, in veci, fiindca au iubit poftele trecatoare. Unii ca acestia trebuie sa suspine si sa lacrimeze, pentru ca pacatuiesc si desfraneaza. Cineva trebuie sa aiba mila de ei, iar nu sa creada ca dobandesc vreo dulceata. Cel ce petrece in fapte bune, cu adevarat castiga ambele parti, iar prin nepatimire si curatenie dobandeste bucurie negraita intocmai ca sfintii, bucurandu-se in Domnul. Si toate le socotesc dupa dragostea lui Dumnezeu, deoarece sfintilor se cade sa urmam in toate, cu bucurie.

Deci sa ne ostenim, fratilor, pentru mantuirea noastra, cu rabdare, supunere si taierea voii, care este marturia tuturor faptelor bune si ostenelilor laudate. Si asa vietuind, sa ne facem mosteni vietii vesnice, in Hristos Iisus Domnul nostru a Caruia este slava si puterea impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

sursa: Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, Ed. Episcopiei Alba Iulia, 1994


Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Teodor Studitul – 11 noiembrie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: