Bistriţa, comoara mănăstirilor vâlcene

20 Noiembrie, 2008 § 1 comentariu

bistrita-complex

În satul Bistriţa, din comuna Costeşti, într-o zonă pitorească din ţinuturile Vâlcii, se găseşte Mănăstirea Bistriţa, care adăposteşte una dintre comorile de preţ ale Ortodoxiei româneşti, purtătoare de mari daruri – moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Acestea vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă şi aduc la biserică mii de pelerini, din toată ţara, mai ales pe 20 noiembrie, dată la care se serbează ziua Sfântului. De numele lăcaşului este legată atât peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, în care acesta s-a rugat, cât şi Schitul Păpuşa, aflat la mică distanţă de mănăstire. Mai mult, valoarea cărţilor aflate în biblioteca Mănăstirii Bistriţa, contribuţii de seamă în dezvoltarea culturii noastre naţionale, este recunoscută de învăţaţii vremii şi validată astăzi de oamenii de cultură. Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, prăznuit în fiecare an pe 15 august, atrage un număr impresionant de credincioşi.

Orice credincios poate citi, înainte de a păşi în biserică, deasupra, pe pisanie: „† Sfânta aceasta şi dumnezeiasca mănăstire pomeneşte-se a fi zidită din temelie de Barbu banul Craiovescul, carele aici şi îngerescul cin al călugăririi mai pe urmă au luat…” (1683).

Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, a fost atestată documentar pentru prima dată, pe 16 martie 1494, în „Hrisovul de danie” al lui Vlad Vodă Calugărul, deşi ctitoria boierilor Craioveşti (banul Craiovei Barbu şi fraţii săi Pârvu vornicul, Danciu armaşul şi Radu postelnicul) exista încă din jurul anului 1490.

De-a lungul timpului, nu puţine au fost momentele de grea încercare pentru sfântul lăcaş care astăzi se proiectează falnic pe cerul spaţiului vâlcean. În 1509, mănăstirea a fost distrusă din temelii de Mihnea Vodă, într-o bătălie împotriva Craioveştilor. A fost refăcută de banul Barbu cu ajutorul lui Neagoe Basarab (1519). Însă locul avea să se umple de şi mai multă sfinţenie, odată ce, în 1497, marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842 d. Hr.), originar din Decapolia Asiei Mici, mare apărător al dreptei credinţe împotriva ereziei iconoclaste. Cea mai de preţ comoară a lăcaşului s-a dovedit purtătoare de mari daruri. Şi astăzi moaştele vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă şi, indiferent de anotimp, umple biserica de pelerini, veniţi de peste tot din ţară.

Locul în care s-a tipărit Liturghierul slavon al lui Macarie

După opinia cercetătorilor, Mănăstirea Bistriţa este locul unde s-a tipărit în ţara noastră prima carte, Liturghierul slavon al egumenului Macarie. Format la şcoala bistriţeană, Neagoe Vodă redactează ampla operă de pedagogie creştină, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”. Mai departe, galeria oamenilor de cultură continuă cu reprezentantul şcolii slavo-române, ieromonahul Mihail Moxa, autorul primei „Cronici Universale” (1620), care a tipărit, în 1640, „Pravila de la Govora”. De asemenea, ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii, a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de „Zapisul lui Eftimie” (1573). Şcoala bistriţeană de miniaturişti şi copişti şi-a continuat existenţa până în secolul al XVIII-lea.

Despre importanţa cărţilor aflate în biblioteca Mănăstirii Bistriţa în dezvoltarea culturii noastre naţionale, Alexandru Odobescu spunea într-un raport prezentat Ministrului Cultelor: „Prin unele din aceste mănăstiri şi mai ales în Bistriţa şi în Cozia, am găsit, între altele, şi câteva cărţi care, nefiind de trebuinţă serviciului bisericesc, stau aruncate în neîngrijire şi ameninţând a se pierde. Aceste cărţi însă, manuscrise şi tipărite, sunt de o importanţă mare pentru limba noastră şi cea slavonă, precum arta tipografiei în ţară la noi: sunt rare şi care lipsesc în Biblioteca naţională”.

Adăpost pentru un bogat tezaur al spiritualităţii ortodoxe româneşti

Referitor la aspectul fizic al lăcaşului, se poate spune că pictura bisericii a fost realizată de meşterii Dumitru, Chirtop şi Dobromir, de numele cărora se leagă fresca de la Mănăstirea Dealu şi executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeş.

Conform documentelor vremii, nu doar boierii Craioveşti, ci şi descendenţii lor „multe au înfrumuseţat şi din nou au făcut această dumnezeiască şi sfântă casă”. În 1683, Constantin Brâncoveanu dăruieşte mănăstirii policandrul ornat cu ouă de struţ, obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare. Tot acesta a reparat aşezământul, care a fost zugrăvit mai apoi în 1820 de marele ban Grigore Brâncoveanu.

Candelabrul poate fi şi astăzi admirat, la fel şi icoana Decapolitului Grigorie, pe care, din orice loc ai privi-o, ai impresia că Sfântul se uită către tine. O altă icoană, de pe la 1830, cu şase feţe, pictată de pictorul Gheorghe Zugrăvescu, impresionează pe cei ce o privesc. Pe primele feţe sunt Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, iar pe cealaltă sunt cei trei sfinţi ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan (o icoană asemănătoare mai există doar la Mănăstirea Cernica). În bisericuţă se află şi mormântul lui Barbu Craioveanu, care spre sfârşitul vieţii s-a călugărit, purtând numele de Pahomie Monahul.

Din ctitoria Craioveştilor, astăzi se mai poate admira doar bisericuţa bolniţei (1520). Toţi cei care o vizitează rămân impresionaţi de fresca interioară, realizată în tradiţia peleologă târzie, când în Balcani pătrundeau elementele stilistice folosite de iconografii cretani. Ulterior, vornicul Şerban Cantacuzino i-a adăugat un pridvor deschis, de zidărie pe stâlpi de piatră, zugrăvit de Iosif ieromonahul şi Harinte, în stil brâncovenesc (1710). Bisericuţa este închinată Schimbării la Faţă.

De neclintit în „bătălia” cu timpul şi cu momentele de grea încercare

Trecerea timpului şi a evenimentelor care s-au succedat firesc au lăsat urme adânci în zidurile groase ale lăcaşului. S-a mai adăugat cutremurul din 1838, care a grăbit lucrările de demolare şi reconstrucţie a aşezământului, începute în 1846 de Gheorghe Bibescu, şi încheiate de Ştirbei Vodă, la 15 august 1855, când a fost sfinţită biserica mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tăttărescu în 1850. După 1877, au funcţionat în mănăstire diferite aşezăminte culturale. În 1948, a devenit mănăstire cu obşte de maici, iar mai târziu a fost desfiinţată prin decretul 410/1959. De reţinut că anul 1984 reprezintă începutul unui proces de revigorare a vieţii monahale sub îndrumarea Preasfinţitului Gherasim, prilej cu care se organizează un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi. Din 2003, se va deschide în incinta mănăstirii Bistriţa un muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene, puncte de atracţie pentru turiştii interesaţi de cultura atât de bogată a locului.

Păpuşa, schitul închinat Sfântului Grigorie Decapolitul

Aflat în apropierea ctitoriei Craioveştilor, schitul poate fi văzut foarte bine din partea ce duce la peştera Sfântului Grigorie Decapolitul. Aşezământul este situat peste râul Bistriţa, printre arbori şi vegetaţie bogată. După turla octogonală şi pridvorul deschis, se presupune că bisericuţa datează din epoca brâncovenească. A fost zidită în 1712, an în care a fost şi pictată de către zugravul Iosif şi ieromonahul Teodosie.

Schitul este ctitorie a călugărilor bistriţeni, care au închinat-o Sfântului Grigorie Decapolitul. Totuşi, zugrăveala, realizată în aceeaşi epocă, a fost finanţată de membrii familiei Brâncoveanu, printre care se regăseşte şi vornicul Iordache Creţulescu, ginerele domnitorului, căsătorit cu domniţa Safta.

Planul construcţiei este alcătuit din pridvor, naos şi altar. Pridvorul este alcătuit din şase coloane şi două semicoloane cilindrice, cu arcade în semicerc. Pe naos se află o turlă, în plan octogonal, cu o bază paralelipipedică înaltă. Ca elemente decorative, la exterior sunt prezente brâuri de cărămidă aparentă, care înconjură biserica în dreptul streşinei, bazei şi părţii superioare a turlei. La început, aici erau numeroase chilii în care se retrăgeau în linişte călugării cărturari de la Mănăstirea Bistriţa. Astăzi, din vechiul schit nu a mai rămas decât biserica, aflată lângă cimitirul satului, care deserveşte credincioşii parohiei Bistriţa.

sursa: Ziarul Lumina

Anunțuri

Tagged:

§ One Response to Bistriţa, comoara mănăstirilor vâlcene

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Bistriţa, comoara mănăstirilor vâlcene at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: