Blestemul Patriarhului?!

21 Noiembrie, 2008 § 1 comentariu

Conform cotidianului Evenimentul Zilei:

Avionul nu s-a ridicat de pe pistă din cauza unei avertizări, Becali a refuzat să mai zboare, după care a inventat un scenariu dramatic, susţinînd că „motoarele s-au oprit în timp ce eram în aer”

„Am crezut că murim. Am scăpat ca prin urechile acului. Motoarele s-au oprit în aer. Acum sunt în stare de șoc”, a declarat Gigi Becali în exclusivitate pentru PROTV.

„Dacă mai întârzia zece secunde în aer, nu mai avea unde să coboare şi acum poate eram pe altă lume. Dumnezu a fost cu mine, mi-a dat un semn”, a explicat Becali şirul evenimentelor, după care a încheiat glumind: „Dacă spun şi eu ca Oprescu, ‘au încercat să mă oprească să candidez, dar nu au reușit”.

În urmă cu câteva zile magnatul din Pipera a afirmat că va cere Patriarhiei Române cele 2 milioane de dolari – donaţi pentru construcţia Catedralei „Mânturii Neamului”, pentru a-i redirecţiona către aşezămintele româneşti din Sfântul Munte Athos. La această afirmaţie, Biroul de Presă al Patriarhiei a emis un comunicat prin care se arăta că „fiind vorba despre o donaţie cu un scop precis (construirea noii Catedrale a Mântuirii Neamului, conform actului de donaţie), Patriarhia Română nu poate să schimbe destinaţia acesteia către aşezământul monahal românesc de la Muntele Athos”.

Acu stau şi eu ca omu’ şi mă întreb: n-o fi accidentul lui Becali urmarea vre-unui blestem arhieresc 😕

Anunțuri

Tagged: ,

§ One Response to Blestemul Patriarhului?!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Blestemul Patriarhului?! at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: