Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Marţi, săptămâna a 26-a după Rusalii

25 Noiembrie, 2008 § Lasă un comentariu

I Timotei 5, 1-10

“11. Iar de văduvele tinere fereşte-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite.  12. Şi îşi agonisesc osândă, fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi.  13. Dar în acelaşi timp se învaţă să fie leneşe, cutreierând casele, şi nu numai leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin.  14. Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case, şi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară.  15. Căci unele s-au şi abătut, ca să se ducă după satana.  16. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve.  17. Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura.  18. Pentru că Scriptura zice: „Să nu legi gura boului care treieră”, şi: „Vrednic este lucrătorul de plata sa”.  19. Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau trei martori.  20. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de faţă cu toţi, ca şi ceilalţi să aibă teamă.  21. Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi, ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire.”

Luca 17, 20-25013

“26. Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului:  27. Mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi.  28. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau,  29. Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi,  30. La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului.  31. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperişul casei, şi lucrurile lui în casă, să nu se coboare ca să le ia; de asemenea, cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi.  32. Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot.  33. Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi.  34. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat.  35. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată.  36. Doi vor fi în ogor; unul se va lua altul se va lăsa.  37. Şi răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.”

Tâlcuire

“„Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cineva îl va pierde, acela îl va dobândi.” Iată ce se cuvine să înţelegem de aici: a ne scăpa sufletul înseamnă a ne cruţa pe noi înşine, iar a-l pierde înseamnă a nu ne cruţa (subînţelegându-se continuarea: în calea poruncilor Domnului sau slujindu-L pe Domnul). De aici reiese următorul lucru: cine slujeşte acela se mântuieşte; iar cine se cruţă pe sine, acela va pieri. De te vei cruţa, te vei arăta neîntârziat călcător al poruncilor, prin urmare şi slugă netrebnică; iar osânda slugii netrebnice care este? „Pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Daţi-vă osteneala să luaţi aminte la voi înşivă măcar de-a lungul unei singure zile şi veţi vedea că cruţarea de sine strâmbă toate faptele noastre bune, tăindu-ne pofta de a le săvârşi. Fără osteneală şi încordare nu faci nimic; dar să te sileşti nu te înduri şi te-ai oprit aici. Sunt unele lucruri pe care vrei, nu vrei, trebuie să le faci.  Aceste lucruri sunt împlinite negreşit, chiar de sunt grele; dar aici cruţarea de sine e biruită de sinele însuşi: nu lucrezi, au ai ce mânca; şi întrucât lucrarea poruncilor nu este de acest fel, din cruţare de sine ea este întotdeauna trecută cu vederea. Şi îngăduirea păcatelor tot din cruţare de sine se trage: îţi pare rău să îţi refuzi ceea ce îţi doreşti, ca atare îţi împlineşti dorinţa, chiar dacă ea este de-a dreptul păcătoasă ori duce la păcat. Astfel, cel ce se cruţă pe sine nu face ceea ce este dator să facă şi îşi îngăduie ceea ce este dator să nu facă. Drept urmare, cum se mântuieşte unul ca acesta?”

sursa: bibliaortodoxă.ro şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, pp. 222-223

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Marţi, săptămâna a 26-a după Rusalii at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: