Îngerii în lumina afgană: Vânătorii de zmeie

27 Noiembrie, 2008 § Lasă un comentariu

Doi prieteni îşi petrec tot timpul împreună. Cel mai mic e cald, de o rară puritate şi capacitate de dăruire; cel mai mare e şovăielnic, temător neliniştit. O rară empatie îi leagă: cu toate că nu ştie carte, mezinul îi ghiceşte celui mai mare cele mai tainice gânduri. Văzându-i, nu ai spune că cel mai mic e servitorul celui mai mare, condiţie moştenită din tată în fiu şi făcută parcă să dureze veşnic. Nimeni nu vede în asta vreo piedică pentru păstrarea demnităţii umane, ci şansa unei prietenii de o viaţă, ba poate şi dincolo de moarte. După ceasurile petrecute împreună pe maidan, cel mic trece la bucătărie, apoi îi lustruieşte cu zel pantofii prietenului-stăpân, care îşi face lecţiile. Pe străzi, prestaţia celui mai mare şi agilitatea mezinului fac din ei o pereche imbatabilă. Căci a şti să te baţi este, în mahala, o condiţie importantă a supravieţuirii. Cel mare nu ştie, iar mezinul devine garda de corp a stăpânului său, condiţie de care este foarte mândru.

Înălţările de zmeie zburătoare – o competiţie tradiţională, ce adună toată suflarea băieţandrilor din Kabul – şi basmele cu viteji pe care cel mare (şcolar cu veleităţi scriitoriceşti) i le citeşte pe înserat celui mic îi vor lega pe veci într-o prietenie cu o amprentă de neconfundat, care va avea să-şi plătească, însă, tributul de durere şi sânge. Într-o zi, cel mic e prins de gaşca de golani, pe care până atunci o înfruntase, şi molestat cu cruzime. Cel mare asistă în tăcere, ascuns, la scena maltratării, neavând curajul să intervină. Intervenţia ar fi putut schimba destinul amândurora – îşi va spune, apoi, o viaţă întreagă. Conştiinţa vinovăţiei nemărturisite îl izolează tot mai mult, făcându-l să comită alte trădări şi să rupă prin vicleşug prietenia, care, însă – i-o va dovedi mezinul – e pecetluită în cer şi nu mai poate fi ruptă. Iar victima – care, chiar şi respinsă, îşi păstrează întreaga inocenţă şi devoţiune – îl va susţine şi salva în ascuns, pas cu pas, pe trădător (chiar şi după moarte), până când acesta îşi va găsi puterea să lupte şi să-şi ispăşească slăbiciunea, chiar dacă pentru aceasta va trebui să treacă mai mult de o generaţie.

Aceasta nu este o povestire din Pateric, nici o fabulă moralistă ieşită de sub pana unui Andersen sau unui Gogol, nici o transpunere modernă a unui poem eroic despre prietenie, precum Viteazul în piele de tigru sau Epopeea lui Ghilgameş, ci o poveste din lumea musulmană a Afganistanului contemporan. A fost scrisă de Khaled Hosseini, un medic afgan emigrat în America, publicată în 2003, sub titlul The Kite Runner/Vânătorii de zmeie şi adaptată pentru ecran de scenaristul David Benioff şi regizorul Marc Forester pentru studioul hollzwoodian DreamWorks Pictures. Filmul, apărut în 2007, a făcut înconjurul lumii şi a fost nominalizat pentru cele mai prestigioase premii (Globul de Aur 2008 pentru Cel mai bun film străin şi pentru Cea mai bună muzică originală – compusă de Alberto Iglesias; Oscar 2008 pentru Cea mai bună muzică; premiile BAFTA pentru cel mai bun film străin, pentru Muzică şi pentru Cel mai bun scenariu adaptat) şi a cucerit un Premiu al Criticii pentru cel mai bun actor (Ahmad Khan Mahmoodzada). A ajuns şi la noi, distribuit de RoImage 2000 şi însoţit de romanul omonim, şi el multipremiat, tradus de Editura Niculescu.

Marele atu al filmului – potrivit autorilor, producătorilor şi presei internaţionale, sunt „intensitatea emoţiei”, autenticitatea sentimentelor, profunzimea poveştii „despre prietenie, familie, dragostea regăsită”. Nimeni, însă – nici autorii, nici critica -nu sesizează modul fundamental religios al poveştii, care face ca sentimentul să nu coboare în sentimentalism, ci să urce către cheia de boltă a umanului. Iar aceasta nu poate fi sesizată decât de spectatorul creştin, singurul pentru care sacrificiul reprezintă gestul fundamental („de dinainte de întemeierea lumii”) al vieţii şi cheia ascederii la veşnicie. Musulmanii, cu toate că acceptă jertfa de sine şi cinstesc martiriul, nu îi cunosc dimensiunea dumnezeiască (în islam, Dumnezeu nu Se jertfeşte), aşadar nici puterea izbăvitoare. Necunoscându-l, însă, teologic, în puritatea inimii lor reuşesc să-l trăiască, cu tot firescul oamenilor din vechime, să-l transpună pe hârtie, iar actorii, pentru a-i proba autenticitatea, să îi dea viaţă pe ecran. De fapt, această sumă de comportamente de tip ancestral, nespecifice omului contemporan, ci ancorate în veşnicie, pe care le putem ghici în Vieţile (prea sumar expuse) ale Sfinţilor, sunt, pentru noi, aportul cel mai importat al filmului islamic contemporan. Căci Vânătorii de zmeie nu este un caz singular.

Limbajul cinematografic realist, ce a absorbit exigenţa şi lirismul Şcolii Clasice Ruse, îi conferă, în chip fericit, o totală modestie doctrinară, astfel încât temele de mare rezonanţă mistică (precum cea a înveşnicirii prin jertfă, total absente din filmul european şi nord-american, ba considerate chiar deranjante) îşi găsesc drumul spre inima spectatorului pe calea emoţiei rezultate din faptă şi gest, fără „preavizul” (adesea dezavantajos) comentariului religios, fie acesta şi metaforic. Rezultat din cultura post-creştină, sacrificiul continuă să trăiască în alte culturi, mai puţin secularizate, mai apropiate de valorile esenţiale. Surprinderea lor pe ecran este o sărbătoare. Să le vizităm, aşadar, pentru a depăşi o situaţie de criză, pe care nu o putem rezolva, vorba exaltaţilor, de orice fel, „doar prin noi înşine”!

autor: Elena Dulgheriu

sursa: Lumea Credinţei, iulie 2008

Tagged: ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Îngerii în lumina afgană: Vânătorii de zmeie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: