Sfântul Sfinţit Cuvios Ioan Damaschin – 4 decembrie

4 Decembrie, 2008 § Lasă un comentariu

sf-ioan-damaschin

Sfântul Ioan Damaschin, spirit enciclopedic şi gânditor de seamă al vremii sale, a fost ultimul părinte bisericesc al Bizanţului. El s-a născut în jurul anului 657, în cetatea Damascului din Siria, într-o familie vestită şi înstărită. Tatăl său, ca şi bunicul, au condus administraţia fiscală şi şi-au păstrat această funcţie inclusiv după cucerirea oraşului de către musulmani.

Sfântul Ioan, alături de fratele său adoptiv Cosma, s-a bucurat de o educaţie aleasă, având ca profesor un călugăr grec foarte învăţat, pe nume tot Cosma, răscumpărat din robie. După mutarea la Domnul a tatălui său, tânărul Ioan i-a luat locul în administraţie, ajungând chiar guvernator al Damascului.

În Bizanţ era în vremea aceea împărat Leon Isaurul, cumplitul duşman al sfintelor icoane. Sfântul Ioan, auzind de nebunia care cuprinsese imperiul şi de ordinul dat de împărat ca toate icoanele să fie arse, s-a apucat şi a scris aprofundat despre temeiurile cinstirii sfintelor icoane, trimiţând epistole drepcredincioşilor creştini din cuprinsul imperiului vecin.

Împăratul Leon, însă, neputând altfel să-l piardă, a compus o scrisoare de trădare ca din partea Sfântului Ioan către sine pe care a trimis-o Califului, acesta, cuprins de mânie, n-a vrut să asculte dezvinovăţirea lui Ioan şi a poruncit să i se taie mâna dreaptă.

În chilia sa, luând mâna cea tăiată, Sfântul s-a aşezat la rugăciune în faţa icoanei Maicii Domnului şi după o vreme a adormit. În vis i s-a arătat Maica Domnului şi după o vreme a adormit. În vis i s-a arătat Maica Domnului zicându-i: „Iată, mâna ta este sănătoasă. Nu te mai mâhni”; şi trezindu-se Sfântul Ioan, şi-a aflat mâna vindecată. Locul tăieturii a rămas marcat cu o dâră roşie, ca mărturie a minunii săvârşite.

Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim, locul de nevoinţă al Sfântului Ioan Damaschin

Văzând minunea, Califul a înţeles nevinovăţia Sfântului, însă acesta a cerut să fie slobozit din ascultarea sa şi, împreună cu fratele său adoptiv, Cosma, s-a retras la Mânăstirea Sfântului Sava de lângă Ierusalim, unde a petrecut până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, într-o smerenie desăvârşită. Dovada acestei smerenii stau două întâmplări. Anume, cum a primit fără cârtire canonul de curăţa haznalele mănăstirii şi cum, din porunca bătrânului său, a mers să vândă coşuri împletite în cetatea Damascului, unde fusese odinioară atât de slăvit.

Sfintii Proroci Naum, Avacum, Sfantul Ioan Damaschin şi Sfantul Proroc Sofonie - fresca - manastirea Deceani, Serbia

 

Despre închinare şi felurile ei

din Cel de Al treilea Tratat contra iconoclaştilor al  Sf. Ioan Damaschin

Închinarea este semnul supunerii.

Prima închinare este închinarea de adorare pe care o aducem lui Dumnezeu, singurul prin firea Sa demn de închinare. Închinarea de adorare este de mai multe feluri:

– de rob, căci lui Dumnezeu I se închina toate zidirile, ca roabe ale Stăpânului: „Toate sunt roabe Ţie” (Psalmi 118,91);

– a admiraţiei şi a dorului, căci El singur este slăvit şi nu are slava de la altul;

– a mulţumirii pentru bunătăţile pe care le-a făcut cu noi Dumnezeu;

– a nădejdii dobândirii facerilor de bine, căci nu putem face nimic bun fără El;

– a pocăinţei şi mărturisirii păcatelor.

Sfântul Ioan a luat cu sine la Mănăstirea Sf. Sava, Icoana Maicii Domnului în faţa căreia s-a tămăduit. Icoana s-a păstrat acolo până în secolul 13, când a fost dăruită Arhiepiscopului Sava al Serbiei, care a dus-o la Mănăstirea Hilandar, ctitoria sa din Athos, unde se păstrează până astăzi. Pe ferecătură este reprezentată o a treia mână a (a Sf. Ioan Damaschin); de aceea icoana se numeşte Triherusa ("cea cu trei mâini")

Apoi se dă închinare celor în care Se odihneşte Dumnezeu,
„singurul Sfânt” (Apocalipsa 15,4) Care întru sfinţi Se odihneşte, precum Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi toţi sfinţii. Aceştia s-au asemănat lui Dumnezeu, atât cât este cu putinţă, prin voinţa lor, prin sălăşluirea lui Dumnezeu în ei şi prin conlucrarea cu Dumnezeu. Ne închinam sfinţilor, căci este onorat Împaratul când vede că servul lui iubit primeşte închinare.

Ne închinam apoi zidirilor prin care şi în care a săvârşit Dumnezeu mântuirea noastră ca Muntele Sinai, Golgota cea sfântă, lemnul Crucii, Mormântul cel sfânt şi oricare biserică sfântă a lui Dumnezeu sau loc în care se pomeneşte numele Lui. Nu din pricina firii lor, ci pentru că sunt vase ale lucrării dumnezeieşti.

Ne închinam Sfintelor Evanghelii, sfintelor vase şi tuturor celor afierosite lui Dumnezeu, căci Dumnezeu a distrus împaratia lui Baltazar când acesta a poruncit ca poporul să se servească de vasele sfinte.

Ne închinam chipului cinstit al crucii, icoanei chipului trupesc al Dumnezeului noastru şi al aceleia care L-a născut după trup şi icoanei tuturor celor ai Lui.

Ne închinam apoi unii altora, ca unii ce suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu, smerindu-ne unii faţă de alţii şi împlinind legea dragostei.

Ne închinam, în sfârşit, celor care conduc şi stăpânesc, dând „celui cu cinstea, cinste” (Romani 13,7), după cum Iacov s-a închinat lui Faraon ca unui conducător pus de Dumnezeu, celor de al căror ajutor avem nevoie, iar robii celor cei îi stăpânesc.

Nimănui însa nu trebuie să ne închinam ca lui Dumnezeu. Celorlaţi însa le dăm „pentru Domnul” (I Petru 2, 13) închinarea cuvenită.

autor: Silviu Andrei-Vlădăreanu (mulţumiri pentru bunăvoinţă!)

sursa: Lumea Credinţei decembrie 2008

Tagged: , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Sfinţit Cuvios Ioan Damaschin – 4 decembrie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: