Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 3

21 Decembrie, 2008 § 1 comentariu

„- Atotputernicule Ţar, i-a spus lui Ivan între patru ochi, eşti învestit cu cea mai înaltă vrednicie şi, în această calitate, se cuvine să-L cinsteşti pe Dumnezeu mai mult decât noi toţi, fiindcă de la El ai primit puterea şi coroa­na; tu eşti, ca şi noi toţi, chip al lui Dumnezeu, dar în ace­laşi timp şi pulbere trecătoare. Stăpân adevărat este cel ce se stăpâneşte pe sine şi nu se lasă robit de pofte josnice, care nu-şi şubrezeşte puterea prin uitare de sine.

La auzul acestor cuvinte atât de neaşteptate şi de în­drăzneţe Ioan a prins a clocoti de mânie, răcnind:

–    Cine eşti tu, boaită cernită, de te amesteci în treburi împărăteşti?

Sfinţitul arhipăstor a răspuns calm:

–    Prin harul Sfântului Duh, prin alegerea Sfântului So­bor şi prin a voastră îngăduinţă, sunt păstorul Bisericii lui Hristos. Şi eu, şi tu trebuie să ne îngrijim de pacea şi buna orânduială a pravoslavnicii împărăţii.

–    Să taci! – s-a răstit la el Ţarul.

–    Acum nu mai e timp de tăcere, a continuat ierarhul; tăcerea n-ar face decât să sporească păcatele şi răul. Dacă ne vom supune pornirilor omeneşti ticăloase, ce răspuns vom da în ziua celei de a doua veniri a lui Hristos? Dom­nul a spus: «Iubiţi-vă unii pe alţii, mai mare iubire nu este decât a-ţi da sufletul pentru aproapele tău. Dacă veţi ră­mâne în dragostea Mea veţi fi cu adevărat ucenicii Mei.”

Ţarul, care era tare întru cunoaşterea Cărţilor Sfinte, putând reproduce pe de rost multe citate, îl înfruntă pe Fi­lip cu cuvintele Psalmistului:

–    «Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; apropiaţii mei departe de mine au stat şi peste măsură se sileau cu cei ce-mi căutau mie su­fletul; cei ce căutau să mi facă rău grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau» (Ps. 37, 11-12).

–    Suveranul, îi răspundea sfântul, trebuie să deose­bească pe cei ce fac răul de cei ce fac binele; unii stau de pază binelui obştesc, alţii grăiesc vicleşuguri, mint, spunându-ţi ce le convine lor şi ţie; mare păcat este să nu-i ţii în frâu pe aceşti oameni periculoşi, care pot face mare rău, ţie şi împărăţiei; fă ca să triumfe dragostea, în locul dihoniei şi vrăjmăşiei!

–    Filipe, i-a întors vorba, clocotind de furie Ivan, să nu defăimezi stăpânirea noastră, ca să nu se abată asupra ta mâ­nia noastră sau, de nu, i-aţi adio de la scaunul de mitropolit!

–    Din câte ştii – i-a răspuns Mitropolitul – nu eu te-am rugat să-mi dai acest scaun, nici n-am trimis pe cineva la tine să mi-1 ceară şi nici n-am dat bani cuiva ca să-1 obţin. Tu m-ai lipsit de pustia mea. Acum, fă ce vrei.

Ţarul a plecat mânios cum nu se mai afla, fără să ia o hotărâre, cugetând în sinea sa ce să facă.”

De atunci însă „opricinicii” nu conteneau să-1 aţâţe pe Ţar împotriva Mitropolitului. Ivan s-a întors la Moscova, iar fărădelegile şi execuţiile au continuat. Dregătorii şi oamenii de rând au prins a-1 căuta pe ierarh, implorându-1 cu lacrimi în ochi să-i apere. Arhipăstorul îi mângâia pe nefericiţi cu cuvinte din Evanghelie: „Copiii mei – le zi­cea – Domnul este milostiv! încercările pe care ni le tri­mite nu sunt mai grele decât puterea noastră de a le su­porta. Nu putem rămâne neispitiţi, dar vai de cei prin care vine ispita! Tot ce ni se întâmplă este numai din vina pă­catelor noastre, fiindu-ne nouă spre îndreptare, iar ferici­rea nu ne aşteaptă aici pe pământ, ci în ceruri”.

în Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post – Dumi­nica Crucii – la 2 martie 1568, Ţarul a intrat în catedrală. Era înconjurat de „opricinici”, toţi îmbrăcaţi în straie cer­nite, purtând pe cap cagule şi arme la vedere. Ivan s-a apropiat de locul pe care stătea mitropolitul, aşteptând să primească binecuvântare. Sfinţitul Părinte stătea nemiş­cat, privind ţintă la icoana Mântuitorului. „Opricinicii” au răcnit către el:

„- Au nu vezi că înaintea ta stă împăratul? Dă-i bine­cuvântare, vlădico!”

Uitându-se cu asprime la Ivan, Filip a cuvântat zicându-i:

„- După cine te vei fi luat, măria ta, îmbrăcându-te ca un măscărici şi batjocorind prin aceasta vrednicia rangu­lui tău? Nici hainele şi nici faptele nu te arată a fi ţar. La latini şi la păgâni există lege şi dreptate; în Rusia, drepta­te nu e; în toată lumea mila de cel căzut e la mare preţ, în Rusia nu există milosârdie nici măcar pentru cei drepţi şi nevinovaţi. Teme-te, măria ta, de judecata lui Dumnezeu. Gândeşte-te câţi oameni nevinovaţi suferă din pricina ta. Noi săvârşim aici jertfa cea fără de sânge, înaintea lui

Dumnezeu, iar afară curge sânge creştinesc nevinovat.

Crimele şi prădăciunile se fac în numele Ţarului.” Vânăt de mânie, Ivan i-a răspuns, zicându-i:

„- Filipe! Tu chiar crezi că vei putea să-mi schimbi voia? Nu crezi că ţi-ar fi mai de folos să fii într-un gând cu mine?

–    Dacă aş face aşa, i-a răspuns fără frică sfântul, ce s-ar alege de credinţa noastră? Nu-i jelesc pe cei ce au su­ferit fără vină; ei sunt mucenicii lui Dumnezeu. De sufle­tul tău mă întristez.”

Nemaifiind în stare să se stăpânească, Ioan a început să bată cu cârja în podeaua bisericii şi să ameninţe cu pe­deapsă cumplită:

„- Nouă ţi-ai găsit tu să te împotriveşti? Lasă că ve­dem noi, cât timp o sa mai fii atât de băţos!

–    Eu, asemenea tuturor celor de dinaintea mea, nu sunt pe acest pământ decât un biet pribeag – i-a răspuns sfân­tul -; pentru dreptate sunt gata să îndur orice.”

Furios din cale-afară, Ivan a părăsit biserica.

A doua zi, pentru a-1 înfunda pe omul lui Dumnezeu, i-a adunat, ţinându-i sub aspră strajă, pe înalţii dregători, silin-du-i prin tortură să spună ce plănuieşte în ascuns Filip. L-au pus la cale pe un biet cântăreţ de strană să facă o jalbă neroadă către Soborul arhiereilor împotriva Mitropolitului.

Pimen, eparhul Novgorodului, gudurându-se înaintea ţarului, a cuvântat în auzul tuturor:

„- Mitropolitul îl osândeşte pe ţar, dar nu se gândeşte că el însuşi face mârşăvii!”

Atunci mărturisitorul dreptăţii şi al adevărului a zis că­tre Pimen:

„- Tu crezi, iubitule, că punându-te bine cu oamenii, vei reuşi să pui mâna pe un scaun care nu este al tău? Ba­gă de seamă, că s-ar putea să-1 pierzi şi pe cel pe care stai acum![1]

Cântăreţul avea să recunoască cu lacrimi în ochi că îl clevetise pe mitropolit sub ameninţare. Vlădica Filip l-a iertat, încredinţându-se pe sine voinţei Celui de Sus.

– îmi dau seama – s-a adresat el înalţilor dregători bi­sericeşti – că se pune la cale pieirea mea, dar mă întreb pentru ce? Pentru că nu m-am linguşit faţă de nimeni, n-am făcut cadouri nimănui şi nici ospeţe n-am încins pentru careva. Orice mi s-ar mai putea întâmpla, nu voi conteni să spun adevărul, nu vreau să-mi port cârja arhi-păstorească de pomană.

Dându-şi seama că ţarul nu vrea să-1 mai aibă în preaj­ma sa, s-a mutat din Kremlin la Mănăstirea Sfântul Nicolae, de pe uliţa Nikolskaia.


[1] Cuvintele Sfântului Ierarh Filip aveau să se îndeplinească. Pimen a fost închis într-o mănăstire unde se zice că ar fi murit de foame.

sursa: Patericul Lavrei Sfanta Treime a Preacuviosului Serghie de Radonej

Notă: Am purces la postarea vieţii acestui minunat sfânt la îndemnul bunul meu prieten Victor L., căruia îi şi mulţumesc pe această cale. Mini-serialul cu viaţa Sfântului Filip se va compune din 6 episoade, urmând să închei acestă lucrare în ziua trecerii lui la Domnul (23 decembrie). Lectură cu folos! Doamne, ajută!

Citiţi şi Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 1 Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 2

Tagged: ,

§ One Response to Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 3

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 3 at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: