Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 4

22 Decembrie, 2008 § 3 comentarii

Tot atât de plin de curaj în a-l demasca pe ţar s-a arătat sfântul şi în timpul unei procesiuni, la 23 iulie, când Ivan îşi făcuse din nou apariţia, înconjurat de „opricinici”, toţi îmbrăcaţi în obişnuitele lor straie. Ţarul a apărut chiar în momentul când urma să se citească Evanghelia, iar sfân­tul să rostească „Pace tuturor!” Dând cu ochii de un opri-cinic care nu-şi scosese acoperământul de pe cap, mitro­politul i s-a adresat ţarului, spunându-i:

„- Măria ta! Bunii creştini ascultă cuvântul lui Dum­nezeu cu capetele descoperite; de ce oare unii oameni de-ai tăi se ţin după mahomedani şi nu-şi scot căciulile de pe cap?”

„- Cine-i acela?” – a întrebat Ţarul. Făptaşul însă avusese grijă să se descopere, iar cei ce ţineau partea aceluia au zis că nimic nu este adevărat şi că mitropolitul caută să aţâţe lumea împotriva ţarului. Ivan şi-a ieşit din fire, a început să-1 împroaşte pe ierarh cu grele cuvinte de ocară, 1-a făcut mincinos, răzvrătitor, ti­călos, jurându-se că-i va veni de hac, dându-i în vileag „crimele”.

Întorcându-se la Moscova, au căutat să găsească ceva cu care să-1 acuze pe mitropolit, dar le-a fost cu neputinţă să găsească şi atunci s-au gândit că ar putea afla martori mincinoşi la Soloveţ. Toţi cei de-acolo îl considerau însă pe Filip un drept şi un sfânt. Mulţi Bătrâni din mănăstire au înfruntat ameninţările şi bătăile, ca nişte adevăraţi mu­cenici, suportând toate chinurile pentru bunul lor păstor, dând mărturii despre viaţa lui curată şi despre grija părin­tească pe care a purtat-o obştii. In cele din urmă, egume­nul Paisie, căruia i s-a făgăduit un scaun de episcop, mo­nahul Zosima şi încă vreo câţiva care se arătaseră nemul­ţumiţi de severitatea lui Filip, pe timpul când le fusese egumen, au consimţit să depună mărturii mincinoase îm­potriva ierarhului. La Moscova, egumenul Paisie, în pre­zenţa ţarului şi a înaltului cler, a avut neobrăzarea să-l învinuiască pe Filip. Sfântul nu i-a spus lui Paisie decât atât:

„- Bagă de seamă, vei culege ceea ce semeni acum!”

Şi întorcându-se către ţar, i-a spus:

„- Chiar crezi, măria ta, că mă tem de moarte? Aflându-mă acum la bătrâneţe sunt gata să-mi încredinţez su­fletul Celui Preaînalt, Stăpânului meu şi al tău. Este mai bine să mor nevinovat, ca un mucenic, decât, rămânând în scaunul de mitropolit, să-mi ţin gura şi să stau nepăsător faţă de toate grozăviile şi fărădelegile! îmi voi depune cârja şi mantia de mitropolit. Iar voi, sfinţiţilor şi prea sfinţiţilor slujitori ai altarului, paşteţi-vă cu credincioşie turma cea cuvântătoare a lui Hristos, pregătindu-vă să daţi socoteală şi să vă înspăimântaţi în faţa împăratului Ce­resc mai mult decât a celui pământesc.” Zicând aceasta şi-a scos de pe cap camilafca albă (kukol-ul)[1] şi s-a dezbrăcat de mantie. Ţarul însă a căutat să-1 oprească zicându-i că trebuie să aştepte să fie supus judecăţii, obligându-1 să nu renunţe la distincţiile rangului său şi să slujească Liturghia în ziua de 8 noiembrie. Vrăjmaşii mitropolitului îşi pusese­ră în gând să-1 facă de ruşine în faţa poporului credincios. Soarta lui Filip fusese pecetluită: unna să fie acuzat de vră­jitorie, ţarul insistând să fie ars pe rug. Clerul a cerut să-i fie comutată pedeapsa în închisoare pe viaţă.

A venit şi ziua de 8 noiembrie. De-abia începuse Litur­ghia, că a şi năvălit în catedrală unul dintre cei mai tică­loşi favoriţi ai ţarului, Basmanov, care a dat citire în au­zul tuturor celor de faţă actului de acuzare împotriva lui Filip. „Opricinicii” au năvălit în altar, au smuls veşminte­le de pe mitropolit, l-au îmbrăcat în zdrenţe, l-au înghion­tit afară din biserică, l-au pus pe o sanie ţărănească şi l-au dus la Mănăstirea Bogoiavlenskaia, cu înjurături şi bătăi. O gloată imensă l-a condus, cu lacrimi în ochi pe marele ierarh, alesul Domnului, care binecuvânta, calm, mulţi­mea, înainte de a intra pe porţile mănăstirii s-a îndreptat către popor, zicând:

„- Copiii mei! Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Da­că nu v-aş fi iubit, n-aş fi stat nici o zi în scaunul de mitro­polit. Puneţi-vă nădejdea în Dumnezeu, răbdaţi!”

A doua zi l-au adus la Kremlin pentru a i se citi sentin­ţa. Acuzat pasămite de vrăjitorie şi de alte crime, Filip ur­ma să-şi petreacă restul vieţii în temniţă. Aici avea să-1 întâlnească pe fostul său ucenic, Paisie, acum egumen la Soloveţ, care nu s-a ruşinat să clevetească împotriva sfin­ţitului său dascăl şi îndrumător. Sfântul i-a reamintit pe scurt cuvintele Mântuitorului: cine va zice fratelui său, nebunule, vinovat este să ardă în focul gheenei…

„- Omul culege ceea ce seamănă, i-a mai spus Filip. Ţine minte că nu vorbesc de la mine, Mântuitorul o spu­ne. Iar tu, ţarule – a cuvântat dreptul arhipăstor îndreptân-du-se către Ivan cel Groaznic -, gândeşte-te la împăraţii care s-au preaslăvit prin fapte bune, dar şi la cei care au fost supuşi asprei şi dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.”

Cu o mişcare smucită a braţului Ivan a făcut semn ca Filip să fie îmbrâncit afară. A fost dus îndată într-o chilie umedă şi întunecoasă de la Mănăstirea Bogoiavlenskaia, în care neînfricatul mărturisitor al adevărului şi al dreptei cre­dinţe avea să rămână legat în lanţuri grele, cu gâtul prins în obezi, lipsit de hrană. Acolo avea să-i trimită Ivan capul tă­iat al iubitului său nepot, cu porunca de a i se spune întem­niţatului: „După cum vezi, iubitei tale rude nu i-au ajutat vrăjitoriile tale”. Sfântul s-a ridicat în picioare, a binecu­vântat capul retezat, 1-a sărutat pe frunte şi a rugat ca sân­gerosul „cadou” să-i fie înapoiat ţarului. Mânios la culme, Ivan a poruncit ca întemniţatul să fie executat îndată, dar episcopii, puşi în faţa unei situaţii nemaiîntâlnite, fiindcă până atunci nu fusese ucis, astfel niciun întâistătător al Bi­sericii, l-au implorat pe ţar să cruţe viaţa mitropolitului.


[1] „Kukol” este acoperământul de culoare albă pe care l-au purtat pe cap întâistătătorii Bisericii Ruse, mitropoliţi, ulterior patriarhi, din adâncă vechime. El este unic, nemaifiind întâlnit în alte Biserici Or­todoxe şi deosebindu-se de camilafcele – negre sau albe – ale altor ierarhi printr-o frapantă asemănare cu căciuliţele pe care le poartă co­piii. Nu este o „simplă coincidenţă”, ci o trimitere simbolică la sme­renia şi nevinovăţia pruncilor, (n. trad.)

sursa: Patericul Lavrei Sfanta Treime a Preacuviosului Serghie de Radonej

Notă: Am purces la postarea vieţii acestui minunat sfânt la îndemnul bunul meu prieten Victor L., căruia îi şi mulţumesc pe această cale. Mini-serialul cu viaţa Sfântului Filip se va compune din 6 episoade, urmând să închei acestă lucrare în ziua trecerii lui la Domnul (23 decembrie). Lectură cu folos! Doamne, ajută!

Citiţi şi Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 1 Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 2 Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 3

Tagged: ,

§ 3 Responses to Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 4

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 4 at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: