Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 6

24 Decembrie, 2008 § 1 comentariu

Prima minune săvârşită de Sfântul Ierarh Filip a fost asupra arhitectului Vasilie, peste care se prăvălise un co­pac uriaş, zdrobindu-i mâinile şi picioarele, încât a fost transportat cu mare greutate, din locul unde se întâmplase nenorocirea, la mănăstirea Soloveţ. A zăcut, nemişcat, la pat trei ani la rând. în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului a adormit supărat că nu poate merge la biserică. Avea to­tuşi să se afle într-o biserică în vis; se făcea că era la Ve­cernie şi în faţa lui stătea Filip, înveşmântat ca pentru slujbă, strălucind de o sfântă lumină, cu cădelniţa în mâ­nă. Minunatul bărbat i-a vorbit, spunându-i: „Scoală-te, Vasilie, şi i-a întins mâna să se ridice, murmurând: fă-te sănătos, în numele Domnului!” Bolnavul a început să tre­mure, s-a deşteptat, dându-şi seama cu uimire că stă pe picioarele lui, lângă patul pe care bolise trei ani, fără să se poată ridica. îndată a mers la biserică şi le-a povestit fraţi­lor toate câte i se întâmplaseră.

Încă în anul 1636 a fost alcătuită şi tipărită slujba sfân­tului, iar în 1646 sfintele sale moaşte au fost aşezate în bi­serică, la vedere, pentru închinare. în anul 1652, faimosul Nicon, pe vremea aceea Mitropolitul Novgorodului, din însărcinarea Ţarului Alexie Mihailovici şi a Patriarhului Iosif, a mers la Soloveţ după moaştele Sfântului Ierarh Fi­lip. Venise la mormântul acestuia aducând cu sine o emo­ţionantă scrisoare a Ţarului în care i se adresa sfântului, ca şi cum ar fi vorbit cu el, fiind în viaţă. „Te rog, vino aici, pentru ca greşeala străbunicului meu, Ţarul şi Marele Cneaz, făcută din nestăpânită mânie şi din îndemnul celor ce te pizmuiau, să capete dezlegare. Supărarea pe care i-o porţi ne face să ne simţim părtaşi la crima lui. Eu nu sunt vinovat de suferinţele tale, dar mă simt îndemnat să mă întristez şi să deplâng faptul că ai fost izgonit pe nedrept şi că până în ziua de astăzi ai fost lipsit de vrednicia de întâistătător al cetăţii de scaun împărăteşti. Prin aceasta îmi plec autoritatea mea împărătească înaintea ta, în nu­mele celui ce a greşit faţă de tine. O dată cu venirea ta la noi, iartă-i greşeala.” Solemnitatea întoarcerii ierarhului pe scaunul de pe care fusese izgonit s-a arătat a fi emoţio­nantă, dar şi plină de învăţăminte. Ţarul îi scria boierului Obolenski: „Dumnezeu ne-a dăruit nouă, marelui domn şi stăpân, un soare măreţ. întocmai cum în vechime împăra­tului Teodosie, tot El i-a redat moaştele prealuminatului Ioan Gură de Aur, aşa a binevoit să ne redea şi nouă moaş­tele neputrezite ale unui nou Petru, ale unui al doilea Pa-vel, propovăduitorul, şi ale unui al doilea Gură de Aur, măreţul soare Filip, Mitropolitul Moscovei. Noi, marele domn atotstăpânitor, cu de Dumnezeu iubitorul Mitropo­litul nostru Nicon al Novgorodului, acum, din mila lui Dumnezeu Patriarh, cu Sfântul Sobor, cu boierii şi cu toţi creştinii pravoslavnici, până la copii în scutece i-am ieşit în întâmpinare, la Naprudnaia, primindu-1 cu mare cinste în capitala noastră. De îndată ce l-am primit, a vindecat-o pe o mută demonizată care a început să vorbească, deve­nind pe deplin teafără. Când am ajuns la scaunul de jude­cată, nu departe de locul unde se află ştabul stingătorilor de focuri năprasnice, a mai vindecat o tânără, care îi ieşi­se în cale, de faţă fiind şi soli veniţi din Lituania. Când moaştele au ajuns la «Lobnoe mesto» (locul unde se ci­teau ukazurile împărăteşti şi se executau osândiţii la moar­te), toţi au vărsat lacrimi de umilinţă. Păstorul izgonit fără vină se întorcea la scaunul său. în piaţa de lângă Palatul de culoarea granitului a fost vindecat un orb. în catedrală a stat zece zile, în mijlocul sfântului locaş. Se trăgeau clo­potele de dimineaţa până seara, ca în Săptămâna lumina­tă, în fiecare zi căpătau vindecare doi, trei bolnavi, uneori chiar cinci, şase sau şapte. S-a însănătoşit soţia lui Ştefan Veliaminov. Mai înainte ea rugase să i se facă rugăciunea de ieşire a sufletului. Când nu mai nădăjduia în nimic, i-a apărut Făcătorul de minuni, zicându-i: «Du-te la mormân­tul meu». Femeia era oarbă şi surdă şi timp de opt ani nu se ridicase din pat. Când au adus-o şi s-a apropiat de moaşte a început să vadă şi să audă şi a plecat sănătoasă. Când au fost aduse moaştele sfântului în catedrală şi au fost aşezate pe amvon, ne-am minunat foarte, dând slavă şi vărsând lacrimi la gândul că izgonitul se întoarce, bucurându-se de cinstirea ce i se cuvenea. Unde îi erau acum prigonitorii? Sfetnicii mincinoşi? Unde clevetitorii şi pârâşii? Minţile orbite de goana după câştiguri ruşinoa­se? Unde cei ce îşi doreau putere pe seama prigonitului?

Mai rămas-a oare vreunul dintre ei? Nu! Pierit-au cu toţii! Dispărut-au pe vecie toţi cei orbiţi de setea de răzbunare a bunicului meu. Iar dacă nu se vor fi pocăit înainte de moar­te, blestemaţi vor fi în vecii vecilor! Ce fericiţi sunt cei ce ţin poruncile lui Hristos! Fericită este dreptatea care nu-i face pe oameni să se schimbe după cum bate vântul! Feri­cit, de trei ori fericit, este cel ce a ţinut poruncile lui Hris­tos, suferind pentru aceasta chiar de la ai săi! Nimic nu poate fi mai de preţ şi mai de folos decât să te mângâi cu adevărul, să suferi pentru el, să-i judeci pe oameni cu drep­tate. Să ne rugăm zi de zi Creatorului cu mulţumire, pentru ca Domnul, prin mijlocirea Maicii Preacurate şi pentru ru­găciunile sfinţilor Săi, să ne dea nouă şi boierilor noştri a-i judeca pe oameni cu dreptate şi pe toţi deopotrivă.”

Sfintele moaşte au fost depuse în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, în altar, la uşa dinspre miazăzi, unde odihnesc şi astăzi. Pe locul unde s-a săvârşit solemnitatea de întâmpinare a sfintelor moaşte s-a aşezat o Cruce, care se află şi astăzi în interiorul unui paraclis, pe locul care avea să se numească „Krestovaia zastava” (Bariera crucii).

„Slăvimu-l pe Filip înţeleptul, îndreptător pravoslavni­cii credinţe, vestitor al adevărului, râvnitor al lui Gură de Aur, luminătorul pământului rusesc. Neobosit osânditu-i-ai cu cuvântul pe cei ce nu ascultau de poruncile tale, cu singuraputere ce ţi-a fost dată de Dumnezeu. Săvârşi-tu-ţi-ai călătoria, păzind dreapta credinţă, fericitule sfinţi­te părinte, învrednicindu-te de cununa cea luminoasă a dreptăţii. Cu tine împodobeşte Domnul biserica Maicii Sale, iar trupul tău cel neputrezit, cel ce, în surghiun fiind a fost încercat de crâncenă suferinţă, rămas ani mulţi în adâncul pământului, ca o comoară de mare preţ, întors a fost scaunului tău arhipăstoresc, spre mângâierea şi bucuria turmei tale” (Condac şi stihoavnă din slujba Sfântului Ierarh Filip, în Mineiul pe ianuarie. Pomenirea sfântului se face în Biserica rusească din anul 1591, mai întâi la 23 decembrie, iar din 1660 şi la 9 ianuarie.

sursa: Patericul Lavrei Sfanta Treime a Preacuviosului Serghie de Radonej

Notă: Prin această ultimă postare, închei şirul de articole de alcătuiesc viaţa acestui minunat sfânt. Vă îndem să citiţi şi Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 1 Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 2 Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 3 Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 4 Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 5

Tagged: ,

§ One Response to Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 6

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Viaţa Sfântului Mitropolit Filip al tuturor ruşilor 6 at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: