„RAIUL CEL ÎNCHIS, AZI IAR S-A DESCHIS” – pastorala de Crăciun a IPS Andrei

26 Decembrie, 2008 § 1 comentariu

† A N D R E I

din harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi, sfântă îmbrăţişare de Crăciun şi urarea ca „ Domnul să vă cinstească, cu podoaba raiului, cu lumina cerului”

„RAIUL CEL ÎNCHIS, AZI IAR S-A DESCHIS”

Iubiţi credincioşi,

A sosit din nou Crăciunul, cu bucuriile lui, pentru mari şi pentru mici. Multe sunt motivele pentru care oamenii se bucură la Crăciun. Unul dintre ele. Poate cel mai important, ni-l dezvăluie colindul «Praznic luminos» : «Raiul cel închis,/ Azi iar s-a deschis,/ Şarpelui cumplit,/ Capul s-a zdrobit,/ Şi strămoşii ia-ră,/ Prin Sfânta Fecioară,/ Iar s-au înnoit.»
Raiul sau Împărăţia Cerurilor sunt locuri şi stări râvnite de orice muritor. Chiar dacă subtilităţile teoologice fac deosebire între cele două, în general, creştinii le consideră ca fiind acelaşă lucru. Sfântului Ioan Teologul, de exemplu, Domnul Hristos îi spune că «celui ce va birui îi va da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu» (Apocalipsa 2,7).
Iar atunci când un creştin se mută în eternitate Îi cerem lui Dumnezeu să-i dăruiască «împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor» şi să-l aşeze «în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea».
Şi-n împărăţia cerurilor intuiţia duhovnicească a alcătuitorului slujbei vede, ca şi-n rai, un loc plin de vegetaţie mirifică care odihneşte sufletul şi-l introduce în comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi.

Iubiţi fraţi şi surori,

Cuvântul rai este de origine slavă. În greacă denumirea raiului este paradeisos iar în limbile de provenienţă latină paradis. De fapt el este un cuvânt împrumutat din iraniana veche şi înseamnă o grădină, împrejmuită cu zid. Este un loc plin de încântare şi de fericire. Într-un asemenea loc, în raiul pământesc au fost aşezaţi primii oameni. Ne spune cuvântul sfânt că «Domnul Dumnezeu a sădit o grădină, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise» (Facere 2,8). Pe parcursul Vechiului Testament un asemenea loc minunat mai poate fi găsit sub numele de livadă sau pădure. Chiar slava vremurilor mesianice, aşteptate cu ardoare, va fi identică cu cea din grădina Edenului.
În Noul Testament locaţia priveliştii minunate se schimbă: raiul devine ceresc. Aici ajung sufletele creştinilor după moarte. Aici petrec sfinţii şi drepţii plăcuţi lui Dumnezeu. În dialogul pe care-L are Mântuitorul cu tâlharul cel de-a dreapta îi spune: «Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca 23,43). Săracul lazăr, la moarte, «a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam» (Luca 16,22). Iar pentru toţi repausaţii noştri îi cerem Lui Dumnezeu ca «în corturile drepţilor să-i aşeze, în sânurile lui Avraam să-i odihnească şi cu drepţii să-i numere» . Şi, aşa cum aminteam la început, Domnul Hristos promite că «celui ce va birui îi va da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu» (Apocalipsa 2,7).
Sfântul Pavel le spune Corintenilor «că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri»(2 Corinteni 5,1). De fapt el, înainte de a muri, a fost ridicat până la al treilea cer «a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască» (2 Corinteni 12,4).
În cartea de evlavie, Mântuirea păcătoşilor, ni se spune că un monah, îmbunătăţit înspre sfârşitul vieţii sale a fost dus sufletul în rai şi, apoi, le-a povestit fraţilor: «O, preadulce şi prealuminoasă a fost noaptea cea trecută pentru mine! Cât era de strălucită şi veselitoare pentru minunatele cântări pe care le-am auzit în rai, cântate de cereştile cete ale îngerilor şi ale fericiţilor bărbaţi, cari laudă pe Dumnezeu cu preadulce cântare şi glas neîncetat, gândindu-se la acea negrăită slavă şi frumuseţe nemeşteşugită, a Treimii cei de o fiinţă şi nedespărţită» .
Teologia populară a colindului românesc dă o expresie vie a fericirii din rai, pe care o trăiau Adam şi Eva : «Raiule, grădină dulce,/ Eu din tine nu m-aş duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul îngerilor.»

Dreptmăritori creştini,

Omul a fost creat de Dumnezeu tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor. A fost aşezat în rai şi i s-a dat o singură poruncă : «din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!»(Facere 2,16-17).
Mâncarea din acest pom îi era rezervată pentru mai târziu. Deocamdată putea mânca din pomul vieţii. Sfântul Maxim Mărturisitorul, meditând la această realitate, spune că «numai cei ce prin multă experienţă au dobândit puterea de a cunoaşte cele bune şi cele rele au primit de la Dumnezeu harul şi puterea de a înţelege bine şi de a spune limpede cele înţelese» .
«Şarpele cel de demult care se cheamă diavol şi satana» (Apocalipsa 12,9), cu dialectica-i cunoscută a intrat în dialog cu omul. Intenţia lui, nedeclarată, era să-l determine să facă răul. «Că răul este abaterea puterilor sădite în fire de la scopul lor» , de la Dumnezeu.
«Şi a zis şarpele către femeie: Dumnezeu a zis El, oare să nu mâncaţi roade din orice pom din rai? Iar femeia a zis către şarpe: roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»(Facere 3, 1-3).
Nu veţi muri! A continuat diavolul cu convingere; Nu veţi muri! Veţi fi ca Dumnezeu, fără să aveţi trebuinţă de Dumnezeu. Veţi cunoaşte binele şi răul. Veţi fi savanţi!
«De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el» (Facere 3,6). Colinda, cu farmecul său arhaic, redă în felul următor căderea: «Şarpele cel veninos,/ A luat un măr frumos,/ Şi l-a dat lui Eva jos,/ Ea i-a dat şi lui Adam,/ Înşelând întregul neam».
Catastrofa s-a produs. Omul cel tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor, devine bătrân, urât, bolnav şi muritor. Ne spune tot Sfântul Maxim Mărturisitorul că „făcându-se astfel călcător de poruncă şi necunoscând pe Dumnezeu, şi-a amestecat cu încăpăţânare în toată simţirea toată puterea cugetătoare şi aşa a îmbrăţişat cunoştinţa compusă şi pierzătoare, producătoare de patimă, a celor sensibile”
Bietul om a aflat din experienţa lui „că orice plăcere are ca urmaşă durerea” . Cele două nu pot fi despărţite. „Aşa s-a strecurat marea şi nenumărata mulţime a patimilor în viaţa oamenilor. Aşa a devenit viaţa plină de suspine” .
Oamenii au fost scoşi din rai şi ca nu cumva să intre să mănânce din pomul vieţii, şi «răutatea să fie fără de moarte» Dumnezeu «a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare să păzească drumul către pomul vieţii» (Facere 3,24).
Starea sufletească a lui Adam, după izgonirea din rai, ne-o face cunoscută Sfântul Siluan Athonitul. Îi părea rău nu numai după rai şi după frumuseţea lui, cât mai ales pentru că a pierdut iubirea lui Dumnezeu care în orice moment atrage sufletul omului spre El. De fapt prin aceste chinuri trece orice suflet care L-a cunoscut pe Dumnezeu şi mai apoi l-a pierdut. Adam se tânguia «şi lacrimile curgeau de pe faţa lui pe piept până la pământ. Şi toată pustia răsuna de gemetele lui. Animalele şi păsările tăceau lovite de durere. Adam plângea căci, din pricina păcatului său, toţi oamenii au pierdut pacea şi iubirea» .
Colinda redă în felul următor tânguirea lui Adam: «Raiule grădină dulce,/ Eu din tine nu m-aş duce,/ C-am fost îngrădit în bine,/ Şi-acum mă despart de tine» .

Iubiţi credincioşi,

La plinirea vremii Dumnezeu, însă, din marea sa iubire de oameni a redeschis raiul. Sfântul Apostol Pavel, de la a cărui naşterea s-au împlinit în anul acesta 2000 de ani, le scrie Galatenilor: «Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu atrimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea»(Galateni 4,4). Prin întruparea Lui Hristos omul redevine tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor. Raiul se deschide din nou şi oamenii au acces la pomul vieţii.
Vecernia Crăciunului ne face cunoscută această veste bună: «Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare» .
La Utrenia de la Crăciun aflăm că Betleemul a deschis Edenul, adică adică Domnul născându-se ne deschide raiul. Suntem şi chemaţi să vedem minunea: „Betleemul a deschis Edenul, veniţi să vedem; aflat-am desfătare tainică înăuntrul peşterii; veniţi să privim cele din rai. Acolo S-a arătat rădăcina cea neudată, odrăslind iertare; acolo s-a aflat fântână nesăpată din care David mai înainte a dorit să bea; acolo Fecioara născând Pruncul, a potolit setea lui Adam şi a lui David» .
A potolit şi setea noastră a tuturor. Setea de viaţă nemuritoare. «Astăzi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a fost dezlegată legătura cea veche, diavolul a fost făcut de ruşine, raiul s-a deschis, blestemul a dispărut, păcatul a fost alungat, înşelăciunea s-a îndepărtat, adevărul s-a reîntors, iar cuvântul evlaviei s-a răspândit şi a alergat pretutindeni. Vieţuirea celor de sus a fost sădită pe pământ, îngerii au tovărăşie cu oamenii, iar oamenii stau fără teamă de vorbă cu îngerii. Pentru ce ? Pentru că Dumnezeu a venit pe pământ şi omul s-a suit la cer» .
Fiind urcaţi în rai participăm la un ospăţ bogat, la ospăţul euharistic. Colinda ne spune că de pe masa raiului «grâul se varsă,/ printre grâu colaci de grâu». Şi, «paharele» sunt pline şi ne aşteaptă. Important este să fim pregătiţi de ospăţ, să avem «colibele» sufleteşti curăţite de toată răutatea şi spurcăciunea. Să fim pregătiţi în «raiul cel închis» cari «azi s-a deschis». Pregătirea am făcut-o prin post şi nevoinţă, printr-o bună spovedanie. Pomul vieţii este accesibil tuturor. Şi, gustând din El, noi înşine devenim «cer strălucit», «rai».
Vasile Voiculescu, în colindul său, ne spune că „ În coliba-ntunecată/ Din carne şi os lucrată,/ A intrat Hristos deodată/… Coliba cum L-a primit/ S-a făcut cer strălucit/ Pe boltă de mărgărit Iar în ea soare şi stele/ Cu Arhangheli printre ele/ În mijloc Tron luminos/ Şi, pe el, Domnul Hristos,/ Care mult se bucura/ Duhul Sfânt s-alătura/ Şi acolo rămânea/ Şi acum şi pururea” .
Aceasta este şi urarea noastră de sărbători ca, oricâte ar fi necazurile şi greutăţile cu care vă confruntaţi, oricât ar fi de mare criza economică ce vine, Domnul Hristos să rămână în sufletele dumneavoastră, dăruindu-vă pacea Sa cu prilejul Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei. Sărbători fericite! Vă urează

† A N D R E I

Arhiepiscop al Alba Iuliei

Anunțuri

§ One Response to „RAIUL CEL ÎNCHIS, AZI IAR S-A DESCHIS” – pastorala de Crăciun a IPS Andrei

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading „RAIUL CEL ÎNCHIS, AZI IAR S-A DESCHIS” – pastorala de Crăciun a IPS Andrei at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: