Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi”

9 Ianuarie, 2009 § 1 comentariu

Conducerea penitenciarului Aiud nu renunta la ideea exterminarii lui Mircea Vulcanescu si-l trimite din nou in izolare la Zarca, o celula neincalzita, in care detinutii dormeau direct pe beton. Un tanar detinut nu mai rezista si cade din picioare. Asistenta medicala ii este refuzata, iar inca o noapte dormita pe podeaua rece l-ar fi ucis. Mircea Vulcanescu s-a intins pe beton si l-a culcat pe bolnav peste el. Acesta avea sa-si revina, dar filozoful se va imbolnavi grav de plamani si va muri in scurt timp. Avea 48 de ani si a lasat un testament simplu, dar care arata intreaga conceptie crestina de viata a lui Vulcanescu : „Sa nu ne razbunati!”.

Biografie

S-a nascut pe 3 martie 1904, la Bucuresti. Clasele primare le-a facut in Bucuresti, iar gimnaziul la Iasi si Tecuci, familia sa refugiindu-se din Capitala dupa ce aceasta a fost ocupata de armata germana. In 1921 se inscrie la Facultatea de Filosofie si Litere si la Facultatea de Drept din Bucuresti pe care le termina in 1925.

A fost profund impresionat de Nae Ionescu si Dimitrie Gusti pe care i-a avut profesori. Vulcanescu a plecat in 1925 la Paris pentru studii, dorind sa-si dea un doctorat in drept si altul in sociologie, lucru nerealizat in final.

A colaborat la cele mai renumite reviste de cultura ale vremii, printre care amintim doar Cuvantul, Criterion, Floare de Foc, Familia etc.

A ocupat numeroase demnitati publice

Din iunie 1935, a detinut functia de director general al Vamilor pina in septembrie ’37, cind a fost demis dupa ce a descoperit contrabanda cu bauturi si tigari facuta de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicatiilor. Totusi, a fost numit director al Datoriei Publice in acelasi Minister al Finantelor.

In anii urmatori, a ocupat de asemenea pozitii importante in administratia nationala: 1940 – 1941, director la Casei Autonome de Finantare si Amortizare si presedinte al Casei Autonome a Fondului Apararii nationale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 sa fie subsecretar de stat la Finante, pina la 23 august 1944.

8 ani de temnita grea pentru „criminalul de razboi” Vulcanescu

Dupa lovitura de stat din 23 august ’44, a revenit pe postul de sef al Datoriei Publice, unde a ramas pina pe 30 august 1948, cind a fost arestat in lotul al doilea al fostilor membri ai guvernului Antonescu, calificati drept „criminali de razboi”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temnita grea. Judecarea recursului s-a prelungit pina in ianuarie 1948, cind instanta a mentinut pedeapsa din ’46.

Martiriu. A salvat viata unui detinut cu pretul propriei vieti

Mircea Vulcanescu a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul din stalpii rezistentei din inchisoare si prin urmare i-au aplicat cele mai grele torturi si dese izolari la crunta Zarca. Aceasta era o celula de exterminare, de 1/4 m, din beton, fara niciun mobilier, detinutii fiind nevoiti sa doarma direct pe beton.

Pe timpul iernii geamul Zarcii era tinut deschis intentionat, gardienii motivand ca geamul este stramb iar tamplarul trebuie sa vina.

Intr-un frig cumplit, fara mancare si apa, imbracati doar intr-o zeghe ponosita si dormind direct pe beton, supravietuirea tinea de ordinul miracolului. Au fost detinuti care au rezistat in aceasta stare si timp de trei saptamani.

Intr-una din astfel de izolari la Zarca a lui Mircea Vulcanescu, un tanar detinut nu a mai rezistat si s-a prabusit din picioare. Asistenta medicala i-a fost refuzata. Inca o noapte de dormit direct pe ciment i-ar fi adus cu siguranta moartea. Atunci Mircea Vulcanescu a facut o fapta demna de Pateric. Filozoful s-a asezat pe ciment si l-a culcat pe detinutul bolnav peste el.

Acesta avea sa-si revina, dar Mircea Vulcanescu se va imbolnavi grav de plamani, decedand pe 28 octombrie 1952. Avea 48 de ani si a lasat un testament simplu, dar care arata intreaga conceptie crestina de viata a lui Vulcanescu : „Sa nu ne razbunati!”.

Ultimele ganduri

Ziaristul Gabriel Balanescu, fost coleg de suferinta la Aiud cu Vulcanescu, povesteste in cartea ” Din imparatia mortii”:

„Rand pe rand, celulele se deschid si echipele, gata formate, sunt indrumate spre locul de imbarcare. Traversand culoarul etajului doi, unde ne aflam, imi arunc ochii la un detinut sdrentaros, care freca cu terebentina scandurile.

Mi-au atras atentia ochii lui mari, sticlosi si indrasneala cu care ne privea, stiut fiind ca detinutii politici, atunci cand se intalneau cu un alt detinut, sau grup de detinuti, era obligat sa priveasca in pamant. Am trecut chiar pe langa el. Era Mircea Vulcanescu.

Imi sopteste : „mergeti la munca”. In privire i-am surprins un fel de bucurie, imbinata cu amaraciune. Aplecat, ingenunchiat pe dusumea, doar ochii si fruntea, care mi-a parut nimbata, il mai aminteau pe cel de altadata. Corpolenta lui era redusa la un schelet, imbracat in haine vargate. Coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias.

Mircea Vulcanescu, una din cele mai stralucite inteligente ale generatiei dintre cele doua razboaie, fost Subsecretar de Stat la Finante, fusese condamnat la 8 ani de munca silnica, pentru „aservirea economica a Romaniei, Reichului nazist”.

…Mai tarziu – imi este greu sa-mi amintesc anul – am stat de vorba cu un fost secretar de la YMCA – filiala Bucuresti – Zahiernic, in bratele caruia a murit Mircea Vulcanescu. Zahiernic mi-a marturisit urmatoarele : Mircea Vulcanescu avea o caverna la plamanul stang.

Mircea Vulcanescu aflase de la alti detinuti ca cei cu caverna la plamanul stang mor in timpul somnului. Voinata de a avea constiinta a tot ce se petrece cu el era atat de mare, incat facea eforturi supraomenesti sa nu doarma – ceea ce ii slabea mult rezistenta.

Ingrijirea medicala ii era redusa la cateva aspirine pe zi si nici acestea in fiecare zi . Cu toate ca fusese internat in ultima faza a bolii in infirmeria penitenciarului, n’a primit nici o medicatie specifica.

Medicamentele straine, care erau in depozitul infirmeriei, erau folosite numai pentru ingrijirea delatorilor sau a celor de la dreptul comun, adica a criminalior de rand.

-Si-a dat duhul, mi-a marturisit Zahiernic, in bratele mele, cu ultimele cuvinte : „Spuneti-i Aninii sa ma ierte !” (Este vorba de Anina Radulescu-Pogoneanu, care a fost prima lui sotie.)

Asasinarea lui Mircea Vulcanescu si a lui George Manu au fost doua dintre cele mai monstruoase asasinate de la Aiud.

Ion Constantinescu-Maracineanu, poveste in articolul „Ultimele clipe ale lui Mircea Vulcanescu” publicat in revista Memoria:
„Rostul meu in viata s-a terminat. Am inceput o opera, dar n-am fost in stare s-o duc pana la capat. Am predat la o catedra pe care am parasit-o tocmai in clipele in care trebuia sa fiu prezent. M-am despartit de studentii pe care-i iubeam tocmai in cele mai dureroase momente ale istoriei.

Am crezut ca mi-am facut datoria ca cetatean fata de aceasta tara haituita si jefuita cu nerusinare, fata de acest neam insangerat. M-am inselat. N-am fost decat un vanitos. Am tinut sa vin aici langa cei in suferinta, cei care au visat libertatea si-au sangerat pentru ea. Studentii mei nu mai pot astepta nimic de la mine, o biata epava ce se taraste pentru ultima picatura de viata.

Stradaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. Potentatii vremii n-au nevoie de cultura. Pseudocultura si-a intins tentaculele ca o caracatita. Nu stiu ale cui pacate indura acest neam ospitalier. Boala mi-a macinat si ultima farama de vlaga. Sunt la capatul puterilor. Ma vedeti in ce hal am ajuns. O caricatura de om. Charon ma asteapta sa ma treaca Styxul.

Corbii sunt gata sa ma insoteasca. Priviti-i cum dau rotocoale croncanind in vazduh. Ma doboara tacerea asta. Ma ucide suferinta prin care trec prietenii de celula. Stiu ca ma despart de ei. Ii rog sa ma ierte ca-i parasesc.

Principalele publicatii ale lui Vulcanescu:

Teoria si sociologia vietii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
In ceasul al 11-lea (1932)
Cele doua Romanii (1932)
Gospodaria taraneasca si cooperatia (1933)
Razboiul pentru intregirea neamului (1938 )
Infatisarea sociala a doua judete (1938 )
Dimensiunea romaneasca a existentei (1943)

autor: Ionut Baias

sursa: hotnews.ro

§ One Response to Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi” at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: