Sfântul Antipa Românul – 10 ianuarie

10 Ianuarie, 2009 § Lasă un comentariu

Peste pamant arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfantul Munte in Athosul de la miazanoapte, Valaam. O, Sfinte Parinte Antipa, mult laudatule, asemenea mult minunatilor batrani ai Moldovei te-ai facut; si acum, locuind in slava cerescului Valaam, roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa ne povatuiasca pe calea ingereasca. (Troparul Sfantului Antipa, glas V)

 

Cuviosul Antipa este indeobste iubit si venerat de romani, de greci si de rusi.

Fiind roman de origine, noi ii spunem Sfantul Antipa de la Calapodesti, caci Cuviosul s-a nascut in anul 1816 in satul Calapodesti (comuna Dealul Morii) din jud. Bacau, din parintii dreptcredinciosi Gheorghe si Ecaterina Luchian. Din 1997, in satul sau natal s-a infiintat o manastire spre pomenirea lui. Ca sa ne dam seama de atmosfera din familia in care a copilarit Sfantul, este suficient sa spunem ca tatal sau era diacon in biserica satului, iar mama s-a calugarit mai tarziu, primind numele de Elisabeta.

In Patericul Valaamului gasim scris ca cei doi soti nu au avut copii mult timp, insa, in cele din urma, rugaciunile le-au fost ascultate si Dumnezeu le-a daruit un prunc pe care mama sa l-a nascut fara dureri si care din botez s-a numit Alexandru. Despre copilul Alexandru mai stim ca lua in manutele sale serpi veninosi si, spre mirarea si spaima tuturor, acestia nu-i faceau nici un rau.

La varsta de douazeci de ani, chemat de Dumnezeu, Sfantul s-a indreptat spre Manastirea Neamt, dorind sa se faca monah, insa nu a fost primit, si atunci a intrat in obstea Manastirii Caldarusani de langa Bucuresti. Aici s-a nevoit, ducand o viata plina de lipsuri si de necazuri, vreme de doi ani si tot aici s-a invrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, iar sub povatuirea schimonahului Ghedeon, un pustnic ce petrecea de aproape 30 de ani in apropierea manastirii, a deprins Sfantul rugaciunea mintii.Mai tarziu, la Schitul Brazi, asa cum insusi marturiseste, s-au descoperit, prin minune dumnezeiasca, moastele ctitorului, Mitropolitul Teodosie, care luase cununa muceniciei in anul 1694, fiind omorat de tatari. Despre acest episod Sfantul isi aminteste: „M-am invrednicit eu insumi sa vad si sa sarut aceste moaste, din care iesea un parfum foarte mirositor…” Sfantul Ierarh Teodosie a fost canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe romane in 2003, randuindu-i-se zi de praznuire 22 septembrie.

Spuneam la inceput ca Sf. Antipa este deopotriva cinstit si de greci, mai cu seama de parintii din Sfantul Munte Athos. Ei il numesc cu bucurie Sfantul Antipa Athonitul, caci, avand binecuvantarea staretului de atunci al Schitului Brazi, arhimandritul Dimitrie, el a plecat spre Sfantul Munte Athos.

A vietuit mai intai 4 ani la Manastirea Esfigmenu, avand ascultarea de bucatar. A luat apoi schima mare cu numele Antipa si s-a retras sa vietuiasca intr-o coliba pustniceasca parasita. Nu mica i-a fost mirarea si bucuria cand, in chilia pe jumatate daramata, a gasit intr-un colt o icoana a Maicii Domnului innegrita de fum si de trecerea timpului. Aceasta icoana s-a dovedit a fi facatoare de minuni si sfantul nu s-a mai despartit niciodata de ea. Cu sfatul duhovnicului, Sfantul Antipa a intrat mai apoi in nou formata obste a Schitului romanesc Prodromu, ce se zidea atunci prin grija si osardia parintilor Nifon si Nectarie. Sfantul Antipa, de-acum ieroschimonah, va fi de mare ajutor in ridicarea noului asezamant romanesc de la Athos, fiind trimis in tara ca econom al metocului de la Iasi. De aici el a trimis importante ajutoare la noua ctitorie.

Am mai spus in introducere ca Sfantul Antipa este iubit si venerat si de rusi. Aceasta pentru ca el a mers si in Rusia, strangand si de acolo si trimitand la Athos bogate milostenii, atat de necesare pentru schitul romanesc. A ramas insa in memoria bisericii ruse pentru ca, in 1865, el s-a asezat definitiv la Manastirea Valaam. Astfel rusii il numesc cu drag Sfantul Antipa de la Valaam. Aici a vietuit in post si desavarsita saracie. In chilia lui nu era nici pat, nici scaun. Lunile, miercurile si vinerile de peste an, precum si in cea dintai saptamana a postului Sf. Pasti, nu gusta si nici nu bea nimic, iar in restul zilelor ii era de ajuns mancarea pe care o primea sambata la pranz. Sfantul Antipa si-a cunoscut sfarsitul mai inainte cu trei zile, cand icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot in aer si, in timp ce restul icoanelor din chilie au cazut, s-a asezat singura pe pieptul Sfantului. Dupa trei zile, in chilia sa de la Valaam, in timp ce ucenicul sau ii citea Acatistul Maicii Domnului, Sfantul Antipa a adormit in pace, in varsta de 66 de ani. Era 10 ianuarie 1882.

O icoana cu un fragment din moastele acestui sfant se afla, din anul 2002, la Manastirea Christiana din Capitala. Iar in Catedrala Mitropolitană din Iasi, in racla cu moastele mai multor sfinti, se pastreaza si o particica din moastele Sfantului Antipa.

Manastirea Valaam - loc de nevointa si de pastrare a moastelor Sfantului Antipa

 

autor: Silviu-Andrei Vladareanu

sursa: Lumea credintei, anul III, nr. 1 ( 18 ) via crestin-ortodox.ro

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Antipa Românul – 10 ianuarie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: