„Dumnezeu n-are naţionalitate şi este Părintele nostru, al tuturor”

14 Ianuarie, 2009 § Lasă un comentariu

Arhiepiscopia de Alba Iulia a precizat marţi, intr-un comunicat, că este dreptul comunităţii ortodoxe din localitatea Miercurea Nirajului, Mureş, să aibă o biserică, in replică la o afirmaţie a lui Marko Bela, potrivit căreia construcţia bisericii va duce la tensiuni interetnice.
„Comunitatea Ortodoxă din Miercurea Nirajului, pe terenul ce-l posedă in mijlocul oraşului, conform unor hotărari judecătoreşti definitive, doreşte să construiască o mică biserică. Ţinem să precizăm că aceasta acţiune n-are nici conotaţie etnică şi nici politică. Dacă nu se ştie, spunem noi: in Budapesta, există in zona centrală o biserică ortodoxă maghiară. O biserică in care este proslăvit Hristos – Domnul Păcii, nu poate aduce invrăjbire etnică ci, dimpotrivă, armonie şi iubire”, se arată in comunicat, transmite corespondentul NewsIn.
Arhiepiscopia de Alba Iulia condamnă decizia autorităţilor locale care incearcă să impiedice ridicarea lăcaşului. „Intr-o lume in care am scăpat de comunism, cand nu puteam construi biserici in oraşe, ne miră inverşunarea organelor locale care vor să ne impiedice să construim o biserică pe proprietatea noastră. Sperăm ca luciditatea şi bunul simţ să biruie. Dumnezeu ne va ajuta să construim această biserică, in care intenţionăm să ne rugăm şi in limba maghiară, pentru că Dumnezeu n-are naţionalitate şi este Părintele nostru, al tuturor”, se arată in documentul Arhiepiscopei.
Prezent la Targu Mureş la sfarşitul săptămanii trecute, Marko Bela a afirmat că nu este de acord cu ridicarea bisericii. „La Miercurea Nirajului se tensionează deja atmosfera din cauza incercării nechibzuite a Bisericii Ortodoxe Romane de a construi o biserică intr-un parc in centru, in loc să-şi caute o altă locaţie potrivită pentru o biserică”, a spus Marko. El a adăugat că incearcă „să se forţeze o astfel de construcţie, in condiţiile in care locuitorii localităţii şi primăria nu sunt de acord”. El a pus acest incident pe seama trecerii UDMR in opoziţie.

sursa: ziua.net

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading „Dumnezeu n-are naţionalitate şi este Părintele nostru, al tuturor” at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: