Sfântul Cuvios Antonie cel Mare – 17 ianuarie

17 Ianuarie, 2009 § Lasă un comentariu

Antonie era egiptean şi s-a născut ca pe la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lângă Herculea. După moartea nobililor şi bogaţilor săi părinţi el şi-a împărţit moştenirea cu sora lui, care era minoră, şi i-a asigurat traiul împreună cu câteva rude. Jumătatea sa de avere, Cuviosul Antonie a împărţit-o săracilor, iar el însuşi, neavând mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoinţelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie. La început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său, dar, ca să scape de supărările oamenilor, el s-a retras în pustia de la ţărmul Mării Roşii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. Faima lui s-a întins în întreaga lume şi în jurul lui s-a strâns mulţime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mântuirii prin cuvântul şi exemplul vieţii lui. De-a lungul celor optzeci şi cinci de ani de nevoinţe ascetice, el s-a dus doar de două ori la Alexandria. Prima oară cu gândul să sufere mucenicia pentru Hristos în timpul dezlănţuirii persecuţiilor, iar a doua oară la invitaţia Sfântului Atanasie, ca să respingă acuzaţia arienilor cum că şi el, Antonie, ar fi fost arian. Antonie a murit la vârsta de una sută şi cinci ani, lăsând în urma lui oştiri întregi de monahi şi de următori ai lui. Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost cu toate acestea învăţătorul şi dascălul celor mai mari cărturari oameni ai vremii, printre care s-a numărat şi Sfântul Atanasie cel Mare. Când unii filosofi elini au venit să-l ispitească cu ştiinţa lor literară, Antonie i-a ruşinat cu următoarea întrebare: „Ce e mai vechi, cunoaşterea sau cartea? Care dintre aceste două a fost cauza celeilalte?” Ruşinaţi, filosofii s-au împrăştiat, pentru că şi-au dat seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe când Antonie avea cunoaşterea însăşi. Acesta a fost un om care a atins desăvârşirea încă din această viaţă, pe cât poate atinge omul pe pământ. Acesta a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de optzeci şi cinci de ani plini s-a desăvârşit pe sine, şi aşa a putut să desăvârşească şi pe alţii. Plin de ani şi de fapte bune, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare s-a mutat la Domnul la anul 335 de la Hristos.

Învăţături

1. Oamenii se socotesc rationali. Insa pe nedrept, caci nu sunt rationali. Unii au invatat cuvintele si cartile vechilor intelepti. Dar rationali sunt numai aceia, care au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele si ce este raul, se feresc de cele rele si vatamatoare sufletului si toata grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar acestea le savarsesc cu multa multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca oameni rationali.

2. Omul cu adevarat rational are o singura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor si sa-I placa; si numai la aceasta isi deprinde sufletul sau: cum sa-I placa lui Dumnezeu, multumindu-I pentru o asa de mare purtare de grija si pentru carmuirea tuturor, orice soarta ar avea el in viata. Pentru ca e nepotrivit sa multumim pentru sanatatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare si neplacute, iar lui Dumnezeu sa nu-I multumim pentru cele ce ni se par noua grele si sa nu cunoastem ca toate ni se intampla cum trebuie, spre folosul nostru si dupa purtarea Lui de grija. Caci in cunostinta si credinta cea catre Dumnezeu sta mantuirea si desavarsirea sufletului.

3. Am primit de la Dumnezeu puteri virtuoase si foarte mari: infranarea, suferirea raului, neprihanirea, staruinta, rabdarea si cele asemenea, care ne ajuta sa ne impotrivim si sa luptam impotriva celor rele. Avand la indemana puterile acestea si punandu-le la lucru, socotim ca nimic nu ni se mai intampla neplacut, dureros sau nesuferit. Credem atunci ca toate-s omenesti si se biruiesc de virtutile noastre. Nu se gandesc la aceasta insa cei neintelegatori; de aceea ei nici nu pricep ca toate ni se fac spre bine si precum se cuvine pentru folosul nostru, ca sa straluceasca virtutile noastre si sa ne incununam dela Dumnezeu.

4. Cand vei socoti castigarea banilor si multul lor folos, ca pe-o amagire vremelnica, vei cunoaste ca petrecerea cea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, e altceva decat bogatia. Gandindu-te la aceasta cu incredintare si cu tinere de minte, nu vei suspina, nu vei plange, nu vei invinui pe nimeni, ci pentru toate vei multumi lui Dumnezeu. Nu te vei clati vazand pe cei mai rai ca tine rezemandu-se pe bani si pe socoteli, caci foarte rea patima a sufletului este pofta, parerea si nestiinta.

5. Omul cu judecata, luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si l-ar desparti de nemurire.

6. Cu cat cineva are viata mai masurata, cu atat e mai fericit, ca nu se grijeste de multe: de slujitori, de lucratori, de pamanturi si de avutia dobitoacelor. Caci tintuindu-ne de acestea ne vom inneca in greutatile legate de ele si vom invinui pe Dumnezeu. Iata cum din pofta noastra cea de voie se adapa moartea si cum ratacim in intunericul unei vieti cu pacate, necunoscan-du-ne pe noi insine.

7. Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor, cu toate ca nici cei ce au dobandit-o nu sunt pe deplin lamuriti asupra acestui lucru. De viata virtuoasa se impartasesc toti oamenii cuviosi precum si cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Caci mintea cea de rand este lumeasca si schimbatoare, rasarind si ganduri bune si rele, ba si firea si-o schimba, aplecandu-se spre cele trupesti. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu insa, pedepseste pacatul care se naste in oameni cu voia lor, in urma trandaviei.

8. Cei prosti si neiscusiti iau in ras cuvintele si nu vor sa le asculte, daca acestea mustra nepriceperea lor, ci vor ca toti sa fie intru toate asemenea lor. La fel si cei desfranati se silesc sa arate pe ceilalti toti, mai rai decat dansii, socotind sa vaneze pe seama lor nevinovatia, din pricina multimii relelor. Daca intr-un suflet slab se afla pacatele acestea: desfranarea, mandria, lacomia nesaturata, mania, neastampararea limbii, furia, uciderea, tanguirea, pisma, pofta, rapirea, durerea, minciuna, placerea, lenea, intristarea, frica, boala, ura, invinuirea, neputinta, ratacirea, nestiinta, inselarea si uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se intineaza si se pierde. Caci prin acestea si prin cele asemenea acestora se osandeste sarmanul suflet, care s-a despartit pe sine de Dumnezeu.

9. Cei ce vor sa se deprinda in viata cea virtuoasa, cuvioasa si preamarita, nu trebuie judecati dupa obiceiurile sau dupa petrecerea cea mincinoasa de pana acum. Ci asemenea pictorilor si sculptorilor, isi vor dovedi din faptele insesi, petrecerea cea aleasa si placuta lui Dumnezeu. Nu fug ei de toate placerile pacatoase, ca de niste curse?

10. Cel bogat si de neam ales, dar fara indrumarea duhovniceasca si fara curatia vietii, nefericit este in ochii care cugeta drept; precum fericit este saracul sau robul – dupa soarta – dar impodobit cu invatatura si cu virtute. Caci dupa cum strainii ratacesc drumurile, asa si cei ce nu grijesc de viata cea virtuoasa, se ratacesc si se pierd, amagindu-se de pofta.

11. Cel ce poate imblanzi pe cei neinvatati, ca sa iubeasca invatatura si indreptarea, facator de om trebuie sa se numeasca. Asemenea si aceia care indreapta pe cei desfranati catre petrecerea cea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, ca unii ce schimba alcatuirea oamenilor. Caci blandetea si infranarea este fericire si nadejde buna pentru sufletul oamenilor.

12. Se cuvine ca oamenii sa se nevoiasca sa-si in-drepteze viata si obiceiurile dupa adevar si cuviinta. Caci implinind ei acest lucru, cunosc usor cele dumnezeiesti. Cine cinsteste pe Dumnezeu din toata inima si credinta, pe acela si Dumnezeu il ajuta ca sa-si stapaneasca mania si pofta. Caci pricina tuturor relelor este pofta si mania.

13. Om se numeste sau cel rational, sau cel ce ingaduie sa fie indreptat. Cel ce nu poate fi indreptat este neom, caci aceasta se afla numai la neoameni. Iar de unii ca acestia trebuie sa fugim, caci celor ce traiesc laolalta cu pacatul, nu li se ingaduie sa se afle niciodata printre cei nemuritori.

14. Ratiunea ne face vrednici sa ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai cu glasul si cu forma madularelor ne deosebim de dobitoace. Sa recunoasca omul cu mintea intreaga ca este nemuritor si va uri toata pofta cea pacatoasa, care se face intre oameni pricina de moarte.

15. Dupa cum fiecare mestesug isi arata puterea infrumusetand materialele supuse lui, ca de pilda unul prelucrand lemnul, altul arama, altul argintul sau aurul, tot asa si noi trebuie sa ne aratam ca suntem oameni cu adevarat rationali, prin deprinderea intru viata virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si nu numai prin forma trupului. Iar sufletul cu adevarat rational si iubitor de Dumnezeu indata pricepe toate ale vietii, castiga indrumarea plina de dragoste a lui Dumnezeu, Ii multumeste cu adevarat si catre El isi are tot sborul si toata cugetarea.

16. Dupa cum corabierii carmuiesc corabia cu grija, ca sa n-o izbeasca de vreo stanca vazuta sau nevazuta, asa si cei ce se silesc spre viata duhovniceasca trebuie sa cerceteze cu frica ce trebuie sa faca si ce sa nu faca.  De asemenea sa creada ca legile lui Dumnezeu le sunt de folos, taind de la suflet toate gandurile pacatoase.

17. Dupa cum carmaicii si cei ce tin franele cu sarguinta si cu luare aminte ajung la tinta, tot asa cei ce se silesc spre viata cea dreapta si virtuoasa, trebuie sa calatoreasca cu sarguinta si cu grija, precum se cuvine si dupa cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea si cugeta ca se poate aceasta, crezand isi face loc in nemurire.

18. Sa socotesti liberi, nu pe cei ce din intamplare sunt liberi, ci pe cei liberi dupa viata si dupa deprinderi. Nu se cade sa numesti liberi, intru adevar vorbind, pe boierii care sunt rai si desfranati, caci acestia sunt robi patimilor trupesti. Liber si fericit este numai sufletul fara prihana si izbavit de cele vremelnice.

19. Da-ti seama ca trebuie sa te arati oamenilor ne incetat. Dar prin purtarea cea buna si prin fapte. Caci si bolnavii afla si cunosc pe doctorii binefacatori si izbavitori, nu din vorbe, ci din fapte.

20. Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Caci toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si inchide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte.

Viaţa Sfântului Antonie cel Mare – Voroneţ

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I ianuarie-iunie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp.73-74 şi creştinortodox.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sfântul Cuvios Antonie cel Mare – 17 ianuarie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: