Andrei Rubliov – Andrei Tarkovski

28 Ianuarie, 2009 § Lasă un comentariu

În filmul Andrei Rubliov, realizat de regizorul rus Andrei Tarkovski, rolul pictorului de icoane rus este interpretat de Anatoli Soloniţîn (prezenţă importantă şi în Solaris şi Călăuza), căruia îi stau alături Ivan Lapikov, Nikolai Grinko, Irma Rauş.

Deşi realizat în 1966, filmului i s-a înterzis de către autorităţile sovietice ale vremii prezenţa la vreun festival internaţional, fiind difuzat pentru prima oară în 1969, la Cannes, hors concours. Ticăloşia timpului istoric, la fel ca şi cea care-l determină pe Rubliov să aleagă calea tăcerii, a făcut ca Andrei Tarkovski să nu poată realiza decît foarte puţine filme, în Rusia sovietică: mediu-metrajul Compresorul şi vioara (1960), Copilăria lui Ivan (1962), Andrei Rubliov (1966), Solaris (1972), Oglinda (1974), Călăuza (1979) şi, în exil, Nostalghia (1983) şi Sacrificiul (1986), boala necruţătoare doborîndu-l la 54 de ani.

Printre proiectele nerealizate, de care Tarkovski a vorbit, stau: un film despre Sfîntul Antonie, Evanghelia după Steiner, adaptări după Ariel de Beliaev, Hamlet, Hoffmann, Idiotul… Cum în faţa frumuseţii filmului din această seară ni se pare cel mai potrivit gestul rubliovian al tăcerii, vom cita ceea ce au spus oameni minunaţi despre Andrei Rubliov. Cel mai important lucru apărut în România, pentru înţelegerea corectă a lui Andrei Tarkovski, este numărul 92, din 22 februarie 1993, al suplimentului cultural Litere, Arte, Idei al ziarului Cotidianul, intitulat Viaţa şi patimile lui Andrei Tarkovski şi realizat de cercetătorul Costion Nicolescu. Iată o parte din cuvintele acestuia despre Rubliov: „Toate istoriile care compun filmul se petrec între 1400-1423, o perioadă dură pentru Rusia. (…) Pe fondul acestei istorii reale, problematica pusă de Tarkovski în discuţie, aceea a actului de creaţie, este perenă. Pentru creatorul de valori spirituale, contactul cu lumea este întotdeauna dificil şi mizeria umană tinde să-l inunde. Unde să găsească el resursele pentru a crea? Şi pentru cine să creeze? Merită să creezi? (…) Sfîntul Andrei Rubliov ajunge să extragă frumuseţea icoanelor sale deopotrivă din suferinţa acestei lumi pentru care Hristos S-a făcut om, şi a biruit moartea prin moarte, înviind şi deschizîndu-ne şi nouă raiul, dar şi din absoluta frumuseţe a lui Dumnezeu care ni S-a revelat în transfigurarea lui Hristos”.

Să mai reţinem doar două afirmaţii ale lui Andrei Tarkovski: „Dacă astăzi, în epoca noastră, sentimentul religios nu se trezeşte, este sfîrşitul”; „Cu cît este mai mult rău în lume, cu atît mai necesară este arta”. Horia-Roman Patapievici dedică 6 pagini din Zbor în bătaia săgeţii filmului care l-a marcat în mod esenţial: „Prima dată am văzut acest film în mai 1978, la Doina. Impactul pe care l-a avut asupra mea a fost enorm. L-am revăzut, în cursul unei singure săptămîni, de cinci ori. Uneori împingeam excesul pînă acolo încît îl revedeam de două ori în aceeaşi zi. Aveam un carnet de notiţe la mine, pe care îmi însemnam, orbeşte, frînturi de dialog, observaţii, semne, imagini ale misterului care mă fascina în această creaţie. Am înţeles imediat că Tarkovski vorbea despre mine şi că Andrei Rubliov eram eu. Simţeam că esenţialul a ceea ce sunt există în acest film pe care, dacă îl înţeleg, îmi înţeleg viaţa”.

sursa: agenda.liternet.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Andrei Rubliov – Andrei Tarkovski at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: