Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei

9 Martie, 2009 § Lasă un comentariu

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei

Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări

Iubiţii noştri fii sufleteşti,

În prima duminică din Sfântul şi Marele Post, numită Duminica Ortodoxiei, Biserica dreptmăritoare din întreaga lume rememorează una dintre cele mai strălucitoare biruinţe din primul mileniu, şi anume, victoria definitivă asupra iconoclaştilor, adică a celor ce respingeau Sfintele Icoane, care au tulburat viaţa Bisericii şi a credincioşilor ei, timp de mai bine de o sută de ani (726-843).

În acea perioadă zbuciumată din viaţa Bisericii, cinstitorii Sfintelor Icoane au avut mult de suferit: unii au fost torturaţi, alţii exilaţi din familiile, casele, oraşele şi ţările lor, iar un mare număr de clerici, monahi şi mireni şi-au jertfit viaţa pentru a apăra dreapta credinţă şi Sfintele Icoane.

La Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea (787) a fost stabilită învăţătura ortodoxă despre cinstirea icoanelor şi a sfinţilor. În secolul următor, Biserica a proclamat cu tărie triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, astfel că la Sinodul de la Constantinopol, din 11 martie 843, pe lângă stabilirea pentru totdeauna a învăţăturii că icoanele sunt reprezentări ale Mântuitorului, ale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu sau ale altor persoane care au dus o viaţă sfântă, plăcută lui Dumnezeu, părinţii sinodali au reafirmat, sub inspiraţia Duhului Sfânt, întreaga învăţătură de credinţă a Bisericii cuprinsă în hotărârile dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice. De aceea, duminica întâi din Postul Sfintelor Paşti este numită Duminica Ortodoxiei.

Deşi, în primele veacuri creştine, folosirea icoanelor în cultul Bisericii s-a stabilit treptat, ca răspuns la cerinţele religioase şi la evlavia momentului, „învăţătura despre icoane a aparţinut de la început Bisericii” [1], astfel că la momentul disputei iconoclaste „icoana îşi ocupase deja locul ei în viaţa Bisericii” [2], fiind o parte constitutivă a vieţii religioase particulare a credincioşilor şi a vieţii publice a Bisericii.

Iată de ce, odată cu Sinodul VII Ecumenic din 787 şi cu Sinodul de la Constantinopol din 843, a fost posibilă, pe temeiul mărturiei Sfintei Scripturi şi a scrierilor unor Sfinţi Părinţi, lămurirea învăţăturii despre cinstirea sfintelor icoane, făcându-se deosebire între cinstirea lui Dumnezeu – numită adorare sau închinare, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – numită preacinstire şi a sfinţilor – numită simplu cinstire.

Posibilitatea reprezentării iconografice a Domnului Hristos, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, ca mărturie a harului lucrător şi sfinţitor al lui Dumnezeu în omenitate, pentru înălţarea omului către Dumnezeu, are temei în însăşi Întruparea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu, fundamentul hristologic al icoanei, după mărturia Sfântului Evanghelist Ioan care spune: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii,… şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci care era de la Tatăl şi s-a arătat nouă(I Ioan 1, 1-2), cuvânt măiestrit descifrat de Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, în Liturghia sa:

„Iar când a venit plinirea vremii, ne-ai grăit prin Însuşi Fiul Tău Care (… ) pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit; şi din Sfânta Fecioară întrupându-Se, S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă asemenea chipului slavei Sale[3].

Învăţătura ortodoxă despre icoană arată că, deşi Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni în toată strălucirea Lui dumnezeiască, negrăită, nepătrunsă şi necuprinsă de firea omenească, totuşi, din iubire faţă de oameni, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om, luând trup şi chip omenesc, ca pe noi oamenii să ne ajute să vedem chipul slavei dumnezeieşti.

Prin urmare, lumina din icoana lui Hristos şi din icoanele sfinţilor ne îndreaptă spre lumina cea neînserată a slavei veşnice din Împărăţia cerurilor. Sfinţenia icoanei ne cheamă la sfinţirea vieţii şi la trăirea virtuţilor creştine.

Dreptmăritori creştini,

Bucuria vederii icoanei lui Hristos ne încredinţează că Fiul veşnic, Cel Ce este necuprins de marginile lumii, S-a lăsat cuprins, după omenitatea Sa, pentru a fi pururea cu oamenii, arătându-ne în icoană slava Sa: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Deci, El S-a smerit şi S-a făcut om în timp, ca pe oameni să-i ridice în slava Sa cea veşnică.

Reamintindu-ne, la vederea icoanei, că mântuirea este o lucrare divino-umană, rod al întâlnirii harului lui Dumnezeu cu credinţa, cu evlavia şi cu faptele bune ale omului, avem şi încredinţarea că, cinstind Sfintele Icoane, inimile noastre se încălzesc, iar mintea se luminează în faţa iubirii lui Hristos pentru oameni, întrucât El „pentru noi oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om(Simbolul credinţei).

Cinstirea icoanei lui Hristos în chip duhovnicesc înseamnă cinstirea Tainei Întrupării lui Hristos, Care ne cheamă să ne apropiem de El cu credinţă şi cu dragoste, să ne lăsăm pătrunşi de taina curăţitoare şi sfinţitoare a Întrupării Sale, întrucât El S-a făcut om, ca pe noi să ne facă fii ai lui Dumnezeu, după har (cf. Ioan 1, 12-13).

Icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, asemenea Sfintei Liturghii, mărturisesc în chip văzut despre pogorârea lui Dumnezeu către om şi despre nevoinţa sau efortul omului de a se ridica neîncetat către Dumnezeu.

Împreună, Sfintele Icoane descoperă taina credinţei şi a comuniunii cu Dumnezeu, datorită prezenţei harice care le luminează şi le sfinţeşte, fiind mijloace de mărturisire şi întărire a credinţei, de sporire a rugăciunii şi de cultivare a sfinţeniei şi a frumuseţii duhovniceşti.

Părintele Stăniloae ne arată că prin Sfintele icoane s-a păstrat unitatea şi Tradiţia Sfântă a Bisericii. „Numai unde cuvântul a fost asociat cu Tainele şi cu cinstirea icoanelor, s-a păstrat unitatea credinţei, acestea fiind, prin identitatea lor în toate timpurile, frânele care au ţinut Cuvâtul în matca Tradiţiei primite de la Apostoli” – spune marele teolog român [4].

Îndeplinindu-şi misiunea sa sfântă, Biserica ne cheamă neîncetat prin cuvintele Mântuitorului Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34), pe care le adresează tuturor celor care, în timpul vieţii lor, au ascultat Evanghelia iubirii lui Hristos, s-au împărtăşit de harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine şi au căutat Împărăţia lui Dumnezeu prin lumina Sfintelor Icoane, arătând necontenit iubire milostivă şi frăţească faţă de toţi oamenii, dar, mai ales, faţă de cei flămânzi, însetaţi, străini, bolnavi şi întemniţaţi (cf. Matei 25, 35-40).

De aceea, Vă îndemnăm, iubiţii noştri fraţi şi fii duhovniceşti ca, în Duhul Sfânt, văzânduL în icoană pe Hristos Domnul Cel milostiv şi iubitor de oameni, să fim următori ai pildei vieţii Lui; rugându-ne în faţa icoanei Preacuratei Fecioare Maria să ne străduim să fim buni şi curaţi ca ea şi, chemându-i în ajutor pe sfinţi, prin rugăciune şi sărutarea sfintelor lor icoane, să căutăm sfinţenia, asemenea lor, prin pocăinţă, post, rugăciune şi milostenie.

Preaiubiţii noştri fii duhovniceşti,

Duminica Ortodoxiei este sărbătoarea credinţei dreptmăritoare, prin cuvânt şi faptă, a tuturor credincioşilor ortodocşi din lumea întregă, a tuturor celor ce păstrează şi mărturisesc învăţătura de credinţă a Bisericii celor şapte Sinoade Ecumenice, care stă la temelia adevăratei trăiri creştine ortodoxe şi a sfintei lucrări a Bisericii lui Hristos în lume.

Biserica Ortodoxă Română, de origine apostolică, prin predica Sfântului Andrei, cel Întâi chemat la apostolie, Ocrotitorul României, cultivă neîncetat râvna păstrării cu sfinţenie a dreptei credinţe, confirmată dintru început prin alese fapte de evlavie şi milostenie creştină ale binecredincioşilor creştini, ale preoţilor şi monahilor, dintre care mulţi s-au ridicat la vrednicia sfinţeniei, devenind prieteni ai lui Dumnezeu (cf. Ioan 15, 15).

Faptele de evlavie ale poporului nostru dreptcredincios s-au manifestat, de-a lungul timpului, fie prin zidirea de sfinte locaşuri de cult parohiale şi mânăstireşti, fie prin edificarea de aşezăminte culturale, de învăţământ şi social-filantropice, presărate de la o margine la alta a ţării. Această prezenţă şi lucrare a faptelor de evlavie continuă şi astăzi cu multă râvnă, ajungând până dincolo de graniţele ţării, în Europa Occidentală şi în alte părţi ale lumii, unde s-au stabilit mulţi români ortodocşi care vieţuiesc în tradiţia Bisericii noastre străbune.

Faptele milosteniei creştine sunt expresia concretă a iubirii aproapelui, ca roade ale dreptei credinţe din care izvorăsc neîncetat, şi care au ca scop ajutorarea celor aflaţi în necazuri şi suferinţe, după cum învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Iar facerea de bine şi într-ajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13, 16).

Oricât de mari ar fi provocările şi crizele lumii în care trăim, în contextul degradării vieţii spirituale, a climatului social şi economic pe plan mondial, dar şi în ţara noastră, avem datoria să rămânem neclintiţi în dreapta credinţă, şi în faptele cele bune, punându-ne nădejdea în Dumnezeu „Care ne dă cu belşug toate spre îndulcirea noastră” (I Tim. 6, 17). Să ne unim în a face binele care aduce mângâiere celor în nevoi, alinare celor bolnavi, compasiune celor în durere, ajutând pe semenii noştri, cu generozitate şi dragoste creştină, aşa cum ne învaţă Hristos, Mântuitorul lumii.

Şi în acest an, ne adresăm preoţilor şi credincioşilor Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a organiza colecta pentru Fondul Central Misionar, arătând, ca şi până acum, dragostea către Dumnezeu şi către Biserica noastră. Să contribuim în această zi de prăznuire a Ortodoxiei, dar şi în duminica următoare, fiecare cu darul său, după cum îl îndeamnă inima sa, bine ştiind că: „pe cel ce dă cu voie bună pe acela îl iubeşte Dumnezeu” (II Cor. 9, 7).

Fiţi încredinţaţi că, aşa cum am făcut şi în anii trecuţi, fiecare bănuţ pe care-l veţi dărui acum va fi chivernisit cu grijă şi îndreptat, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „fiecăruia după cum are cineva trebuinţă” (Rom. 4, 35), fie în scopul ajutorării unora dintre semenii noştri care sunt săraci, se află în situaţii limită sau sunt în suferinţe cumplite, fie în scopul zidirii unor biserici şi aşezăminte filantropice ortodoxe, fie pentru continuarea şi finalizarea diferitelor lucrări misionare şi de ajutorare a fraţilor noştri români care vieţuiesc în afara graniţelor ţării.

Aşa cum ne-am împărtăşit azi la Sfânta Liturghie din cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, pe care, împreună cu ceilalţi Sfinţi Capadocieni, îl comemorăm şi omagiem în acest an, 2009, se cuvine să ne rugăm pentru binefăcătorii Sfintei noastre Biserici şi ai tuturor celor aflaţi în nevoi şi să cerem Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Pomeneşte, Doamne, pe cei care aduc roade şi fac bine în sfintele Tale Biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci. Răsplăteşte-le lor cu bogatele şi cereştile Tale daruri (… ). Adu-Ţi aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, şi de tot poporul Tău şi peste toţi revarsă mila Ta cea bogată, împlinind tuturor cererile cele spre mântuire”[ 5].

Având încredinţarea că veţi arăta şi în acest an dărnicie creştină şi veţi răspunde cu dragoste chemării noastre părinteşti în această lucrare sfântă de binefacere, vă mulţumim pentru generozitatea arătată în anii precedenţi şi ne rugăm Milostivului Dumnezeu „ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun” (II Cor. 9, 8).

Îmbrăţişându-vă cu dragoste părintească, noi, membrii Sfântului Sinod, vă împărtăşim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi!” (II Cor. 13, 13).

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

† D A N I E L

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

†TEOFAN

Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† LAURENŢIU

Arhiepiscopul Sibiului şi

Mitropolitul Ardealului

† BARTOLOMEU

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

MITROPOLITUL CLUJULUI, ALBEI, CIŞANEI ŞI MARAMUREŞULUI

† IRINEU

Arhiepiscopul Craiovei şi

Mitropolitul Olteniei

† NICOLAE

Arhiepiscopul Timişoarei şi

Mitropolitul Banatului

† PETRU

Arhiepiscopul Chişinăului,

Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† IOSIF

Arhiepiscopul Europei Occidentale şi

† SERAFIM

Arhiepiscopul Germaniei, Austriei şi

Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei,

Europei Centrale şi de Nord

† NIFON

Mitropolit, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† TEODOSIE

Arhiepiscopul Tomisului

† PIMEN

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† ANDREI

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† NICOLAE

Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

† GHERASIM

Episcopul Râmnicului

† EFTIMIE

Episcopul Romanului

† EPIFANIE

Episcopul Buzăului şi Vrancei

† CALINIC

Episcopul Argeşului şi Muscelului

† IOACHIM

Episcopul Huşilor

† CASIAN

Episcopul Dunării de Jos

† TIMOTEI

Episcopul Aradului, Ienopolei,

† LUCIAN

Episcopul Caransebeşului, Hălmagiului şi Hunedoarei

† SOFRONIE

Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei

† JUSTINIAN

Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române

a Maramureşului şi Sătmarului

† NICODIM

Episcopul Severinului şi Strehaiei

† DAMASCHIN

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† IOAN

Episcopul Covasnei şi Harghitei

† GALACTION

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† AMBROZIE

Episcopul Giurgiului

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† VISARION

Episcopul Tulcii

† PETRONIU

Episcopul Sălajului

† DANIIL

Episcop-Locţiitor (Administrator)

al Episcopiei Daciei Felix

† SILUAN

Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† SILUAN

Episcopul Ortodox Român al Italiei

† MACARIE

Episcopul Ortodox Român al

Europei de Nord

† TIMOTEI

Episcopul Ortodox Român

al Spaniei şi Portugaliei

† MIHAIL

Episcopul Ortodox Român

al Australiei şi Noii Zeelande

† VINCENŢIU PLOIEŞTEANUL

Episcop-Vicar Patriarhal

† CIPRIAN CÂMPINEANUL

Episcop-Vicar Patriarhal

† VARSANUFIE PRAHOVEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† CALINIC BOTOŞĂNEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† ANDREI FĂGĂRĂŞANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† IRINEU BISTRIŢEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului,

Feleacului şi Clujului

† VASILE SOMEŞANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului,

† GURIE GORJEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei

† PAISIE LUGOJANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† MARC NEMŢEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe

Române a Europei Occidentale

† SOFIAN BRAŞOVEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† IOAN CASIAN DE VICINA

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei

Ortodoxe Române a celor două Americi

† IOACHIM BĂCĂUANUL

Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului

† CORNELIU BÂRLĂDEANUL

Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor

† IUSTIN SIGHETEANUL

Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române

a Maramureşului şi Sătmarului

______________________________________

1.  Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Simbolul ca anticipare şi temei al icoanei, în Rev. Studii Teologice, VII (1957), nr. 7-8, p. 427.

2.  Pr. Prof. Ene Branişte, Teologia icoanelor, în Rev. Studii Teologice, IV (1952), nr. 3-4, p. 175.

3. Dumnezeiasca Liturghie a celui între sfinţi Părintele nostru Vasile cel Mare, în Liturghier, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, EIMBO, 2008, p. 234-235.

4.  Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Icoanele în cultul ortodox, în Rev. Ortodoxia, XXX (1978), nr. 3, p. 478.

5.  Dumnezeiasca Liturghie a celui între sfinţi Părintele nostru Vasile cel Mare, în Liturghier, ed. citată, p. 244-245.

sursa: Episcopia Slatinei si Romanatilor

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: