Gheorghe Racoveanu – Omenia şi frumuseţea cea dintâi

10 Mai, 2009 § 1 comentariu

Gheorghe Racoveanu este unul dintre marii teologi români, pe nedrept dat uitării astăzi. Mircea Eliade spunea: „Nu mă îndoiesc că exegeza lui Racoveanu va figura într-o zi alături de alte interpretări clasice ale realităţilor româneşti, semnate de nume ilustre, de la Mihai Eminescu şi Haşdeu la Lucian Blaga şi Mircea Vulcănescu”. A fondat în Bucureşti la începutul deceniului trei al secolului trecut revista teologică „Predania”, împreună cu Nae Ionescu al cărui discipol a fost. Faptul că a fost simpatizant al Mişcării Legionare, constituie probabil motivul pentru care este trecut sub tăcere astăzi (din păcate constatăm iarăşi cum considerentele politico-ideologice primează asupra recunoaşterii valorilor).

Lucrarea de faţă este de fapt o comunicare făcută în şedinţa din 12 septembrie 1961 a Congresului Internaţional de Studii al Societăţii Academice Române (Veneţia, 6-12 IX 1961) care, însoţită de o prefaţă a lui Mircea Eliade, a văzut lumina tiparului la Freising, Germania în 1964.

„Omenia şi frumuseţea cea dintâi” analizează o trăsătură a poporului român din perspectivă theologică şi etnografică. Sântem purtaţi astfel într’o Scară sui-generis ce urcă de la „iubirea de oaspeţi” şi „iubirea de străini,” prin „viaţa în Hristos,” „omenie şi (non)violenţă,” „rănile păcatelor şi frumuseţea cea dintâi” către „omenie şi sfinţenie” – căci „omenia este rezultatul trăirii româneşti a adevărului Evangheliei.”

Apărută iniţial ca o comunicare adresată Congresului Internaţional de Studii al Societăţii Academice Române, ţinut la Veneţia în 1961, „Omenia şi frumuseţea cea dintâi” analizează o trăsătură a poporului român din perspectivă theologică şi etnografică. Sântem purtaţi astfel într’o Scară sui-generis ce urcă de la „iubirea de oaspeţi” şi „iubirea de străini,” prin „viaţa în Hristos,” „omenie şi (non)violenţă,” „rănile păcatelor şi frumuseţea cea dintâi” către „omenie şi sfinţenie” – căci „omenia este rezultatul trăirii româneşti a adevărului Evangheliei.”

Cartea începe prin definirea omeniei – OMENIA ŞI FRUMUSEŢEA CEA DINTÂI

Omenia nu este o anumită virtute, ci o adevărată antologie, un buchet de flori ale sufletului. Iubirea de străini, ţinerea cuvântului dat, sentimentul onoarei, dispoziţia de jertfă, spiritul dreptăţii, mărinimie, modestie, credinţă în Dumnezeu – toate acestea sânt podoabele omeniei.

După aceasta urmează patru capitole.

Primul capitol – IUBIREA DE OASPEŢI – este o explicaţie a definiţiei de mai sus.

Dintre virtuţile omeniei Româneşti, cel mai des numită este IUBIREA DE OASPEŢI, ceea ce caracterizează ospitalitatea Românească este iubirea de străini. Setea omului lui Dumnezeu de a se devota tocmai celui fără cunoscuţi, fără aşezare, fără cămin, e pricina bucuriei, care nu e aici decât semnul neîndoielnic al harului. În iubirea de străini a omului de omenie se oglindeşte îndemnul Apostolului: „Fraţilor, iubirea de streini să nu uitaţi: că prin aceasta unui, neştiind, sălăşluit-au îngeri.” (Evrei 13, 2)

Un semn sigur al omeniei este ŢINEREA CUVÂNTULUI DAT. „Fii întotdeauna om pe cuvântul căruia poţi zidi” – spun legile omeniei. La omul de omenie, ţinerea cuvântului îmbracă haină religioasă: „Pe unde iese vorba, şi sufletul!” De aceea pune el mare preţ pe cumpănirea oricărui cuvânt. „Ori taci, ori spune ceva mai bun decât tăcerea.”

FACEREA DE BINE Binele făcut de ochii lumii – binele cu zurgălăi – nu-şi merită numele.

MĂRINIMIA Omul de omenie are inimă mare „Când îţi care-n mână potrivnicul tău” spune el – „nu gândi la pedepsirea lui.”

SPIRITUL DREPTĂŢII Omul de omenie este încredinţat că „Slujitor al dreptăţii de vei rămânea, nici înaintea lui Dumnezeu frică vei avea; că Dumnezeu dreptate este.” „Nu oricine, nelucrând nedreptate, e drept; ci acela care poate face nedreptatea, dar n-o face, acela drept se socoteşte”

DISPOZIŢIA DE JERTFĂ Nu e vorba numai de jertfă de timp, de muncă, de bani; ci chiar de gătirea de a-ţi pune capul pentru altul.

ÎNFRÂNAREA Desfrânarea fiind duşmanul de moarte al omeniei, înfrânarea nu poate lipsi din panoplia virtuţilor acesteia. Experienţa poporului ştie că: „Frâul când slăbeşte, în prăpastie te trânteşte.”

MODESTIA „Orice faptă vrednică de laudă vei săvârşi nu o arăta a o fi săvârşit tu: lasă să vorbească fapta pentru tine”

ONOAREA este temelia încrederii între oameni.

UMILINŢA înfrânează, însă nu stă-n calea iubirii de onoare. Umilinţa cu orgoliul nu pot locui împreună: „Cel umil cu cel mândru nu se pot vedea unul pe altul; că unul se uită la pământ, altul la cer”

CREDINŢA ÎN DUMNEZEU Cununa tuturor virtuţilor omeniei este credinţa în Dumnezeu. Omul de omenie este încredinţat că: „Spre pedepsirea noastră Dumnezeu ne dă uneori stăpâni cuminţi.”

În IUBIREA DE STRĂINI – capitolul al II-lea – a omului de omenie se oglindeşte îndemnul Apostolului: „Fraţilor, iubirea de streini să nu uitaţi: că prin aceasta unui, neştiind, sălăşluit-au îngeri.” (Evrei 13, 2)

VIAŢA ÎN HRISTOS – capitolul al III-lea -, viaţă care depăşeşte proporţiile naturii noastre, care nesocoteşte drepturile şi înfruntă energiile ei şi care nu e reclamată de nevoile ei, a cunoscut-o omenirea de-atâtea ori de-a lungul veacurilor. E lung şirul aşa-ziselor „scoateri din istorie”.

OMENIE ŞI VIOLENŢĂ IV – Cu porunca de a nu sta împotriva celui rău (de la Matei 5, 39) am ajuns sâmburele temei noastre generale: omenie şi violenţă. Porunca Evangheliei împotriva violenţei fizice este clară; iar contextul nu lasă nici o posibilitate de escamotare.

RĂNILE PĂCATELOR ŞI FRUMUSEŢEA CEA DINTÂI V Cu toate că-i supus locului şi timpului, omul de omenie însetează după o stare de splendoare, după o măreţie iniţială, după „frumuseţea cea dintâi” cu care fusese el împodobit. Conştient de faptul că poartă „ranele păcatelor”, el ştie că este totuşi, „chipul slavei lui Dumnezeu celei negrăite.” Întâmpinarea sufletului omenesc cu învăţătura evanghelică – aşa cum o predă Biserica – a născut omenia. OMENIA ESTE REZULTATUL TRĂIRII

OMENIE ŞI SFINŢENIE VI Omenia nu este sfinţenie. Omenia constituie însă climatul cel mai prielnic pentru înlesnirea pasului spre suprema treaptă la care cheamă învăţătura lui Hristos: Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este! (Matei V, 48)

Poporul român are despre sfinţenie o idee atât de înaltă, că niciodată nu a îndrăznit să treacă pe vreunul din ai săi în catalogul sfinţilor, adecă în rândul acelora care prin desăvârşirea vieţii lor s-au unit cu Dumnezeu. Până la anul 1855 – după obţinerea autocefaliei – Românii n-au îndrăznit să facă un astfel de pas.

Lipsa canonizărilor nu însemnează lipsa sfinţeniei pe pământul românesc. (Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, de pildă, în vremea în care tânărul Platon Velicicovski – marele Stareţ Paisie de mai târziu – se afla în schitul Trăisteni din ţara Muntenească, trăia acolo un sfânt călugăr valah, Gheorghe cu numele, prietenul vrăbiilor. Vrăbiile îl aşteptau totdeauna la uşa chiliei şi, aşezându-se pe umerii şi pe braţele lui, îl însoţeau până la uşa bisericii. Aici aşteptau sfârşitul slujbei, ca apoi, la fel, să-l petreacă până la chilie. Şi săvârşindu-se sfântul călugăr şi fiind purtat la groapă, s-au aruncat vrăbiile în mormânt, tăvălindu-se de durere. Şi nu putea arunca pământul în groapă din pricina vrăbiilor surori.) Dumnezeu singur ştie câţi sfinţi bărbaţi şi câte sfinte femei au binecuvântat cu viaţa lor pământul românesc, – pământ care a cunoscut adevărul creştin înaintea tuturor vecinilor lui de astăzi. Căci poporul român a fost încreştinat înaintea ruşilor, a bulgarilor, a sârbilor, a ungurilor, a cehilor, a polonezilor.

AICI puteti comanda cartea

§ One Response to Gheorghe Racoveanu – Omenia şi frumuseţea cea dintâi

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Gheorghe Racoveanu – Omenia şi frumuseţea cea dintâi at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: