Îndemnul dracilor privitor la cler

10 Mai, 2009 § 1 comentariu

de Michael Paul Gallagher S.J.

Această ficţiune a fost inspirata de celebrele „Screwtape Letters” de C. S. Lewis. Să presupunem să sarcina subminării credinţei în Irlanda a fost încredinţată unei echipe de draci şi că, în cadrul acesteia, un subcomitet a primit misiunea să se ocupe de cler. Discursul ţinut acestei „forţe de intervenţie rapidă” e reprodus mai jos. Vorbitorul este specialist de vază în ispitiri.

Gentlemeni ai focului, sunteţi o bandă aleasă de înaltul nostru comandament pentru îndeplinirea unei misiuni de maximă importanţă. Aţi fost aleşi pentru această misiune, con­siderată de şeful nostru ca esenţială pentru anexarea Irlandei. Voi, de aceea, sunteţi ticăloşii selecţionaţi pentru îndeplinirea acestui scop. Ce aveţi de făcut e simplu: să vă ţineţi pe urmele clerului şi să subminaţi toate eforturile pastorale ale acestuia de a se adapta noii lumi care i-a înghiţit şi pe ei şi pe Biserica lor, în ultimii ani.

După cum aţi văzut deja din materialele prezentate, preoţii irlandezi au intrat într-o zonă periculoasă pentru viitorul cre­dinţei. Acest lucru s-a întâmplat datorită strădaniilor noastre, timp de aproape o generaţie, dar, din nefericire, popii au început să-şi dea seama de câtva timp de acest lucru. Acum o deca­dă, misiunea voastră ar fi putut fi mai uşoară, deoarece ne-am fi putut baza pe o oarecare orbire faţă de noua situaţie. Dar timpul a alterat aceşti agenţi ai Duşmanului, iar astăzi ei s-ar putea dovedi buni pentru deschiderea noastră obişnuită — stra­tegia uitării. Metoda aceasta mai merge încă la unii şi, dacă e aşa, cu atât mai bine; dacă popii pot fi făcuţi să ignore criza, o să le luăm pur şi simplu oamenii prin surprindere, printr-o sur­prindere lentă. Repet: surprindere lentă. încetineala e o parte din forţa noastră secretă şi cea mai mare consolare a noastră la necaz. Nu uitaţi că ne interesează acţiunea şi că, până şi noi, oricât de decăzuţi am fi, am reţinut virtutea răbdării. Deoarece trebuie să aveţi în vedere distrugerea credinţei pe termen lung, nu daţi importanţă unor înfrângeri ocazionale, pe termen scurt. Nu e nevoie să adaug că regret aşa-numita reînnoire pe care au făcut-o posibilă vizitele papale, misiunile, novenele şi grupurile de tot felul (grupuri de rugăciune, grupuri de tineri, grupuri sociale, grupuri de mariaj — o întreagă litanie subversivă). Ase­menea grupuri sânt într-adevăr periculoase pentru noi, în măsura în care îi conduc pe oameni spre o nouă libertate în care vor putea lua contact cu Duşmanul uniţi, dar totuşi mă gândesc că impactul unor astfel de eforturi rareori durează mult timp. Dacă nu vor fi disciplinaţi, vor putea, de fapt, duce la un foarte util, pentru noi, sens al dezamăgirii — util pentru că cele mai bune momente ale noastre sânt mereu atunci când cineva se simte părăsit de toţi şi toate: în acest caz, va fi stupid de uşor să-i facem să se simtă părăsiţi de Duşman (dacă acesta încă există pentru ei).

De la început însă, să ne precizăm scopurile. E vorba de obiective pe termen lung, în care voi aveţi un rol specific. Vi s-a încredinţat misiunea de comando de atacare şi neutralizare a liderilor tradiţionali ai credinţei, popii. Dacă o să-i „lucraţi” bine, ne veţi putea asigura capul de pod necesar edificării unei Irlande păgâne. Insistând asupra onoarei deosebite a misiunii voastre, nu intenţionez deloc să-i discreditez pe tovarăşii voştri de foc, care, până în prezent, au acţionat ca un cal troian în alte domenii. Vreau să salut aici, în special, trupele de intervenţie angajate în operaţiuni speciale în familii, în educaţie, în econo­mie şi în problemele tineretului. Aducem un omagiu deosebit ..subcomitetului însărcinat cu schimbarea socială, care se află „în foc” de aproape două decade şi ale cărui eforturi dau acum roade. El a pregătit calea confuziei, pe care o moştenim astăzi ca principală armă. Misiunea decisivă cade acum pe umerii voş­tri şi e aceea de a întări deruta care să asigure neputinţa clerului nostru bineintenţionat.

Că bineintenţionat — ce să zic — este! Şi, după cum spu­neam, membrii lui sânt foarte îngrijoraţi într-un alt mod legat de munca lor pentru Duşman.

Popii au început să-şi dea seama că nu merge totul chiar ca pe roate cu tânăra generaţie şi au început să se scarpine în cap destul de serios pe chestia asta. Cum îi putem combate în situa­ţia dată? Există pericolul ca ei să se îngrijoreze cu folos (cu folos pentru ei şi pentru Duşman), dar nu e mai puţin adevărat ca şi noi să putem îndruma această grijă pe un făgaş care să se dovedească cu folos pentru cauza noastră. Nu vă simţiţi ofensaţi dacă vă ofer un scurt „curs despre reînnoire” (după cum ar spu­ne ei), având la bază câteva dintre principiile noastre fundamen­tale. Luaţi, de pildă, exemplul cuiva care îşi dă seama că „a păcătuit”: dacă-şi va da seama, acest lucru poate fi un adevăr periculos, care să-1 facă să treacă de partea Duşmanului sau poate fi numai o introspecţie depresivă în zădărnicia încercării de a îmbunătăţi situaţia. Pentru a încuraja această reacţie din urmă, a avut loc unul dintre cele mai reuşite comploturi din istoria noastră. Amintiţi-vă de Eden. întotdeauna ne-am asigurat victorii-cheie atunci când am putut ţine o persoană blocată într-o atitudine negativă. Succesul nostru în alte „căderi” secundare e o mişcare preliminară a acestui atac masiv. Aplicaţi acest prin­cipiu al nostru popilor aflaţi în prezenta situaţie de confuzie şi tulburare. Lucraţi asupra grijilor lor pentru a le păstra caracterul negativ.

Cum se pot pune toate acestea în practică? Doar prin folo­sirea bătrânului trio, în utilizarea căruia am devenit experţi – Teamă, Mânie, Disperare. Să le luăm pe rând: Teama: oricine se va teme, când îşi va simţi lumea cu care s-a obişnuit prăbuşindu-se în jurul lui. Ceva asemănător se întâmplă acum popilor în măsura în care au a face cu fenomenul non-practicării şi Cu o nouă generaţie ce pare mai puţin interesată de lumea Bisericii. Voi să aveţi grijă de lumea Bisericii! Faceţi în aşa fel încât temerile lor să-i ţină închişi în vechile tipare ale muncii şi rela­ţiilor. Acest lucru îi va face pe oamenii în vârstă să se îndepăr­teze de tineret (chiar dacă ei ar putea fi agenţi excelenţi ai Duş­manului, dacă şi-ar păstra încrederea). Ei ar trebui să lase baltă tiparele bisericeşti şi să spună adevărul despre credinţa lor în mod cinstit şi personal. Dar strategia noastră e să ne prefacem că suntem de partea Duşmanului. în ceea ce-i priveşte pe popii cei tineri, lăsaţi ca teama de a nu-1 dezamăgi pe Duşman să-i conducă la un „activism” neobişnuit ca, până la urmă, să se ardă în diferite moduri. Dar asta mai târziu. Pentru moment, e destul să vă concentraţi asupra fricii în moduri diferite în ceea ce-i priveşte pe popii aparţinând diferitelor generaţii.

După teamă sau chiar panică, următoarea etapă asupra că­reia să vă axaţi e Mânia. Aşa cum fericirea e un semn foarte primejdios din partea trimişilor Duşmanului, o anumită notă de lamentare sau de condamnare a realităţii va fi perfectă pentru scopurile noastre. Va face minuni cu tinerii îndepărtaţi de Bise­rică, atunci când aceştia îşi vor întemeia confuzia privitoare la credinţă pe lipsa de atractivitate a Bisericii şi a reprezentanţilor ei de frunte. Aşa că, faceţi-i pe popi să nu-şi părăsească tonul de ostilitate faţă de viaţă. Voi exemplifica cu una dintre aminti­rile mele preţioase: îmi amintesc cu deosebită plăcere de succe­sul pe care l-am repurtat în timpul unei predici la liturghia de la miezul nopţii, cu ocazia unui Crăciun. Biserica era plină de acei gură-cască ce apar acolo doar cu asemenea prilejuri şi pentru care era important să audă ceva care să-i atragă din nou de tea Duşmanului. Eu mi-am lucrat omul în foi de viţă – adică pe popa –  care din întâmplare avusese şi o zi grea la con­fesional, iar rezultatul a fost că acesta şi-a îndreptat întreaga predică de Crăciun asupra acelora care veneau din an în Paşti la confesiune; apoi, spre marea mea încântare, s-a lansat cu toate forţele în denunţarea generală a tinerilor ca lipsiţi de orice fel de simţ al păcatului. Rezultatul a fost fantastic – Crăciunul acela a fost cel mai fericit din viaţa mea. Învăţămintele pe care trebuie să le trageţi voi de aici sunt clare: daţi gaz mâniei prosteşti, născute din teamă, şi faceţi-i pe popi să renunţe la bunele maniere şi să se îndepărteze de împărtăşirea cu alţii a aşa-ziselor Veşti Minunate care, cică, sunt mereu vii pentru ei. Nimic nu poate îndepărta mai mult tânăra generaţie decât o religie a fricii predicată pe un ton de condamnare.

Am ajuns acum la al treilea aspect negativ — Disperarea. Poate că termenul e cam tare. Nu veţi vedea multe sinucideri în rândurile clerului, dar veţi putea provoca o mulţime de deznă­dejdi zilnice. Dacă le veţi alimenta astfel de stări de spirit, popii vă vor da puţine bătăi de cap. Nu aveţi de ce vă teme de ei atâta timp cât vor fi nişte funcţionari religioşi, închişi în dosul uşilor formelor tradiţionale de muncă pastorală şi având a face aproape în întregime doar cu minorităţile convertite. Pentru proiectele noastre pe termen lung, această minoritate este irelevantă. Desi­gur, poate fi mai complicat să provocaţi o oarece formă de dis­perare printre popii cei mai angajaţi. Puţin mai încolo am să vă explic principiul judo-ului, dar pentru moment, am să vă sem­nalez doar că izolarea reprezintă un teren fertil pentru descura­jarea idealiştilor. Izolarea unul de altul şi izolarea de Duşman. Izolarea ne permite întotdeauna nouă să-i facem să citească rea­litatea mereu pe dos sau să le suflăm la ureche că se bat cu morile de vânt şi că nimeni nu le apreciază eforturile. Dacă activismul lor va fi însoţit de pierderea gustului pentru ocupaţia aceea perfidă, numită „rugăciune personală”, atunci aţi câştigat ziua. Pe măsură ce oboseala şi frustrarea vor creşte, va apărea descurajarea. încet dar sigur, veţi reuşi să aruncaţi în aer visele misionare ale idealiştilor şi veţi da o lovitură importantă Duş­manului, nu furându-I armele pe de-a-ntregul, ci doar tocindu-I-le.

Fireşte, în fiecare din aceste trei faze negative, nu trebuie să neglijaţi niciodată viaţa personală a preotului. Căutaţi să vă asiguraţi de faptul că nesiguranţele muncii sale pastorale se vor oglindi şi în câteva conflicte personale. Oricare dintre viciile obişnuite pot fi de folos: începeţi cu aspectele externe, cum ar fi averea, băutura, sexul şi aşa mai departe. Apoi, veţi putea sa treceţi la etapele superioare, lucrând asupra atitudinilor şi resen­timentelor faţă de sine şi a sentimentelor de inutilitate. Această manevră de rutină poate vi se va părea plicticoasă, dar are totuşi un rol important în subminarea definitivă a celor mai eficienţi slujitori ai Duşmanului. întotdeauna, vechile mijloace sunt cele mai bune! Vorbind de propriile voastre reacţii la această misi­une veţi avea de îndurat dezamăgiri şi multe ceasuri plicticoase. Nu cred că vă veţi putea atinge obiectivul atât de uşor pe cât vi l-am expus eu acum.

Veţi avea nevoie de multă isteţime, dar gândiţi-vă la răs­plata care vă aşteaptă. Imaginaţi-vă căderea Irlandei, care a fost odată cu mândrie numită poate cea mai catolică naţiune a Europei. Ţineţi bine minte asta şi n-o să vă pierdeţi niciodată curajul în lunga luptă ce vă aşteaptă.

Cu cât vă vorbesc mai mult despre toate astea, cu atât sunt mai convins de fantastica simplitate a marelui Nostru Plan. Până acum, totul se poate rezuma la câteva etape uşoare: 1. pe cât se poate, ţineţi-i pe „oamenii voştri” în orbire faţă de realităţile noului context; dacă merge, restul e floare la ureche. Deoarece subminarea credinţei va merge de la sine. 2. în caz că se trezesc în faţa unora dintre complexităţile noii lumi înconjurătoare, da-ţi-le la mir cu teama, mânia, confuzia şi depresia; dacă veţi reuşi, atunci îi veţi vedea îndreptaţi pe toţi spre autoabsorbire şi paralizie, atunci când Duşmanul îi va vrea mai pregătiţi pen­tru ceea ce numeşte el generozitate şi misiune.

Însă tot ce v-am spus până acum reprezintă doar o parte, esenţială, a luptei voastre – aducerea victimelor în diverse sta­dii de retragere sau dezolare. În continuare, am să mă refer la alte două fronturi majore pe care veţi avea de dat lupte. Primul nu se referă atât la atitudinile lor interioare, cât la înţelegerea de către ei a noii lumi. Al doilea, strâns legat de primul, are a face cu evitarea unor pericole ce v-ar putea afecta misiunea.

Cum interpretează victimele voastre prezentul? Scopul vos­tru e de a le tenta să înţeleagă această situaţie, radical nouă, printr-o mentalitate veche. Dacă veţi reuşi, le veţi bloca în mod automat calea spre orice răspuns creator. Ca să înţelegeţi mai bine – popii din Irlanda au fost în mare măsură oameni-ai-Bise-ricii, în sensul că, ducând la îndeplinire activităţile bisericeşti, ei au slujit, de generaţii, credinţa vastei majorităţi a enoriaşilor lor. Pentru noi au fost timpuri grele atâta vreme cât oamenii aveau o credinţă puternică într-o societate tradiţională. Popii s-au obişnuit să se considere ca administratori ai unui sistem sacramental, care, în vechea societate, a făcut ca totul să mear­gă prea bine pentru Duşman. Ei şi-au focalizat predicile asupra păstrării practicării religiei. Au fost obişnuiţi să fie ascultaţi şi respectaţi ca reprezentanţi ai Bisericii. Sfatul meu aici este ului­tor de simplu: faceţi-i să se creadă la fel de importanţi ca odini­oară. Dacă veţi reuşi să le băgaţi în cap asemenea idei, nu-şi vor da niciodată seama cât de pe dinafară au rămas faţă de nevoile majorităţii.

M-aţi putea acuza de fals optimism, dacă nu aş realiza fap­tul că tânăra generaţie din Irlanda rămâne ridicol de credincioa­să mersului la biserică. Fireşte că acest lucru e în declin, dar într-un declin îngrijorător de lent. Am cântărit acest lucru foarte bine şi am ajuns la concluzia că nu avem de ce ne teme atâta timp cât acest obicei va rămâne doar unul exterior. Chiar dacă oamenii sunt plicticos de înceţi în abandonarea acestei tradiţii acest lucru nu ne va pune piedici, tovarăşii mei dragi, decât dacă una dintre temerile mele cele mai profunde se va realiza Cel mai mare şi mai tangibil pericol pentru misiunea voastră e acela că popii din Irlanda ar putea să-şi îndrepte priorităţile către evanghelizare, putând folosi contactele duminicale ca o poartă a zonei acesteia explozive. Gândiţi-vă ce ar însemna asta pentru noi! Vă spun aceste lucruri „tremurând de frică” (ca sa citez din memorie una din cărţile Duşmanului). Asta ar putea însemna ca oamenii să înceapă să dea-un sens personal relaţiilor cu Arhiduşmanul nostru Isus Hristos. Dacă asta s-ar întâmplă, atunci „ne-am dus cu toţii dracului”, ca să zic aşa. Ar însemna ca tainele să devină din nou „pline de sens”, ca odini­oară. Ar însemna ca Biserica, departe de a mai fi privită ca o simplă instituţie, să poată fi simţită prin propria experienţă, ca o comunitate de credincioşi şi discipoli. Asta ar putea duce chiar la o largă răspândire a rugăciunii. Şi, încă şi mai rău, ar putea exista posibilitatea unei alianţe a celor Patru Mari: Cre­dinţă, Comunitate, Rugăciune şi Acţiunea-pentru-o-altă-societate. Aveţi dreptate, dragi tovarăşi, să tremuraţi din cauza acestei viziuni apocaliptice – deoarece întreaga noastră strategie se bazează pe opusul strategiei celor patru. Noi muncim pentru o credinţă slabă, bineînţeles, în cazul în care nu putem obţine necredinţa. Noi ne străduim pentru o Biserică autoritară şi res­trictivă, care să pară interesată numai în convenţii de suprafaţă (aparenţa e totul). Acolo unde există pericolul contagios al cre­dinţei, noi căutăm să păstrăm fie o activitate spirituală „de duminică”, despărţită de viaţă, fie una gălăgioasă şi stearpă, ca să blocăm, astfel, sursa creşterii acelei perverse trinităţi: cre­dinţă-speranţă-iubire. Dar dacă credincioşii irlandezi vor deveni angajaţi în „transformarea societăţii lor” – după cum spun ei – şi dacă acest lucru ar fi într-adevăr bazat pe credinţă şi nu pe teamă-mînie-depresie, atunci, fraţilor, vom fi în mare necaz. Toate eforturile magnifice ale subcomitetului nostru însărcinat cu schimbarea socială au fost îndreptate spre crearea unei societăţi de oameni purtaţi în derivă de curentul vieţii. Astfel, orice decizie de a întemeia un tip de societate diferit va fi fatală comploturilor noastre – dacă va reuşi. Dar fiţi liniş­tiţi – există un uriaş DACĂ.

Întorcându-mă la problema noastră specială privitoare la cler, am să repet aici – ca orice bun pedagog – punctele-cheie ale discursului pe care l-am ţinut până acum. Ţineţi-i îngrijoraţi. Faceţi-i sa tânjească după vechile obiceiuri. Nu-i lăsaţi să cadă în această nouă modă a evanghelizării. Documentul acela emis la Roma în 1975 s-ar putea dovedi foarte dificil pentru noi, dacă nu vom avea grijă să exploatăm scepticismul sănătos al popilor pentru documente. Acelaşi lucru e valabil şi pentru scrisoarea lor locală privitoare la Justiţie, de acum câţiva ani. Nu trebuie să fiţi prea supăraţi dacă oamenii pe care îi veţi lua în primire vor începe să discute aceste lucruri sau când vor citi cărţi şi articole ori vor lua parte la conferinţe. Cea mai mare primejdie pentru noi va apare numai atunci când noile imbolduri vor fi înţelese ca o chemare la acţiune din partea Duşmanului. Dar, până va apărea această primejdie, poate fi foarte profitabil să-i lăsaţi pe oameni să cocheteze cu noile lor idei. Acest lucru ar putea îngrămădi cărbuni în focurile vagii lor nesiguranţe, totul putând deveni încă o armă în războiul vostru de producere a vechilor speranţe, credincioase sau false. Acest lucru poate fi aplicat, mai ales, în cazul acelora dintre voi care vă veţi infiltra în seminarii sau în comunităţi mai mici.

Apropo, secretariatul nostru special a produs un scurt, dar excelent, comunicat de presă privitor la metodele de evangheli­zare folosite de Duşman, care vă va fi pus la dispoziţie după această întâlnire (şi care e tipărit la sfârşitul acestui text).

Deja am vorbit câte ceva despre unul dintre principalele pericole pe care le-aţi putea întâlni: neşansa ca popii să opteze pentru o misiune desfăşurată într-o manieră nouă. Totuşi, tre­buie să vă pun în gardă asupra a diferite efecte secundare, ce ar putea apărea în calea voastră, ca să vă pregătiţi să Ie contraca­raţi cu o abilitate diavolească deosebită. (în acest scop, fluturaşul de la comandamentul central intitulat Devierea priorităţilor va trebui să fie citit şi analizat zilnic de fiecare dintre voi.) Chiar şi acum pot vedea grupuri de rezistenţă ce se opun proce­sului nostru de subminare. Nu mă refer la acele naive forme de încercare de deviere a cursului schimbării sociale: acestea sunt deja slăbite din interior în măsura în care se bazează pe panică sau negativism. Am în minte potenţialele încercări serioase din partea clerului de a dezvolta o nouă temelie, noi puncte de spri­jin pentru aparţinerea la Duşman. Aici, un alt meşteşug vechi al nostru s-ar putea dovedi vital într-o contraofensivă. Acest meşteşug este judo-ul, iar scopul său este, mereu, exces şi divi­zare. Lăsaţi-mă să vă reîmprospătez memoria în această pri­vinţă. In această artă, dacă un adversar vine spre tine, nu îl împingi. în schimb, în chiar momentul atacului său, trăgîndu-1 puţin, îl vei face să zboare mai departe decât credea el pe direc­ţia în care se deplasa. Pe scurt, îl vei face să-ţi zboare peste umăr şi să cadă în nas. Principiul judo-ului este baza oricărei erezii sau schisme. Foloseşti energiile altor oameni, ca să-ţi continui planurile tale. în practică, aceasta înseamnă că victima ta va deveni atât de implicată în ceva, încât ea şi cercul său vor pierde contactul cu lumea reală şi cu mult prea reala Biserică, îi veţi orbi cât de mult se va putea şi, mai curând sau mai târziu, ei vor cădea alături de toţi ceilalţi. Acest lucru se poate aplica atât la indivizi cât şi la comunităţi; de fapt, merge îndeosebi bine pentru aşa-numitele comunităţi experimentale din cadrul congre­gaţiilor religioase.

Din păcate, pot exista cazuri în care această formă de judo să nu meargă; atunci veţi avea nevoie de un plan alternativ de a mina sau a abate energiile. V-aş recomanda aici cu putere să insistaţi pe sensibilităţile preoţilor creativi şi activi (mai ales, pe una dintre ele). În mod inevitabil, acesta va da peste o opunere, peste vreo critică ori neînţelegere. Tot ce trebuie să faceţi este să-i exageraţi sentimentele, făcîndu-1 să creadă că nu e apreciat, încât să-1 determinaţi ca, în final, să cadă în nas, ca la judo – ori prin mânie faţă de alţii, ori printr-un sens al inutilităţii faţă de el însuşi. Ca să vă pregătiţi pentru o astfel de muncă, vă sfă­tuiesc să studiaţi cazurile prezente în arhivele istorice ale co­mandamentului central. Acolo veţi descoperi că cel mai frecvent factor recurent în părăsirea de către oameni a ministeriatului religios a fost un fel de muncă dusă până la extrem şi neapreci­ată sau nesprijinită de către prieteni, o îndrumare nerelevantă din partea unui mentor, precum şi puţină încredere în superiorii oficiali. O să aveţi destulă muncă aici.

Dragi prieteni, apropiindu-mă de încheiere, aş vrea să fac o consideraţie diavolească ce tocmai mi-a venit în minte. N-am expus un plan larg, în schimb, am expus unul ultrasecret, necesar neutralizării treptate a agenţilor duşmani. Însă, imaginaţi-vă, ce-ar fi dacă această hrubă de conferinţă ar fi fost înţesată de microfoane de către Duşman şi dacă, prin asta, agenţii lui ne-ar fi aflat planurile strategice de asalt. Ar fi un dezastru. Dacă ne-ar afla planurile, toţi ar pregăti sub comanda Lui o contra­ofensivă foarte eficientă. Astfel, dacă veţi fi capturaţi în terito­riul inamic, ştiţi ce aveţi de făcut ca să păstraţi tăcerea. La un nivel mai practic, unii dintre voi, inspiraţi de zel, aţi înregistrat acest îndemn al meu. Vă mulţumesc pentru interesul arătat. Dar trebuie să insist acum, din motive de securitate, să distrugeţi înregistrările înainte de a părăsi clădirea iadului, pentru a porni în misiunea voastră irlandeză. Trăiască Iadul!

COMUNICAT DE PRESĂ


– pregătit de Secretariatul Special pentru distribuirea la întâlnirea din clădirea Iadului a S.C.P.CI. (Subcomitetul pentru Problema Clerului Irlandez) –

Se atrage atenţia asupra pericolului ca agenţii duşmani să găsească o strategie de evanghelizare şi de a infiltra o practică insidioasă în unele locuri, în urma unui plan prestabilit de contacte pastorale. O astfel de metodă implică patru trepte şi este esenţial ca toţi agenţii noştri să ia act de această contraofensivă posibilă.

Treapta întâi: se concentrează pe imagini ale Duşmanului Suprem şi pe faptul că El are un plan pentru fericirea oamenilor. Ideea principală este că noi am împrăştiat în lume înspăimântătoare şi false imagini ale Duşma­nului (ceea ce nu e prea departe de adevăr), aşa încît prima treaptă trebuie să însemne crearea unei imagini a Lui ca tată iubitor, ca dătător de „plină­tate vieţii”, conform declaraţiilor făcute de Fiul Său.

Treapta a doua: se îndreaptă spre realităţile care separă oamenii de acest plan. Scopul este de a trezi „un adevărat sens al păcatului înrădăcinat în încredere”, mai degrabă decât sentimentul nostru favorit de vinovăţie înrădăcinată în autocondamnare. Agenţii Duşmanului au avut succes până acum, prin aducerea oamenilor la o mare libertate prin intermediul tainei Patimilor.

Treapta a treia: îl introduce în scenă pe Arhiduşmanul nostru. Dacă oamenii şi-au dat seama de ceva în urma iubirii de la „Treapta întâi” sau despre ci ca păcătoşi iubiţi în „Treapta a doua”, atunci ei pot fi primej­dios de pregătiţi pentru o nouă „prietenie şi tovărăşie cu Iisus Hristos”, aici, în „Treapta a treia”. Această mişcare e deseori încununată prin inter­mediul altei taine – Euharistia.

Treapta a patra: e nivelul unde înfrângerea noastră poate fi totală, deoarece această treaptă are ca scop schimbarea guvernării de la noi la ei. Acest lucru se poate întâmplă atunci când oamenii înţeleg că „credinţa în Isus Cristos îi cheamă să trăiască altfel şi când ei, în sfârşit, încep să alea­gă o altă măsură. Primejdia-fanion aici e vocabularul convertirii sau cuvântul „împărăţia” – dar numai atunci când toate astea sunt trăite cu adevărat.

sursa: Michael Paul Gallagher S.J. Ajuta necredintei mele, Ed. Ars Longa, Iasi, 1996, pp. 91-102

§ One Response to Îndemnul dracilor privitor la cler

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Îndemnul dracilor privitor la cler at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: