IPS Teofan – Un an de slujire ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Intru multi ani stapane!

6 Iunie, 2009 § Lasă un comentariu

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan împlineşte luni, 8 iunie 2009, un an de când a fost întronizat ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Ca mitropolit al Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan a pus accent pe legătura cu preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor, atât prin şedinţele de protopopiat pe care le-a prezidat în toamna anului trecut şi în primăvara acestui an, cât şi prin oficierea Sfintei Liturghii în duminici şi sărbători în bisericile din Eparhia Iaşilor. În vara anului trecut, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de alţi ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a participat la proclamarea canonizării locale a celor nouă sfinţi nemţeni. De asemenea, Înalt Preasfinţitul Teofan a oferit până în prezent peste 300 de antimise bisericilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi a prezidat şase sinoade mitropolitane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
IPS Teofan s-a născut la 19 octombrie 1959, în comuna Corbi, judeţul Argeş. A studiat la Seminarul Teologic din Craiova (1974-1979), apoi la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1980-1984). De asemenea, între anii 1986-1990, a urmat studii de doctorat la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris. A intrat în monahism în 1984, la Schitul Crasna (Prahova), iar în 1985 a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah. Între anii 1990-1991 a ocupat funcţia de secretar al Cabinetului patriarhal. În 1991 a fost ales Episcop-Vicar Patriarhal iar în 2000 a devenit Mitropolitul Olteniei. În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5 martie 2008 este ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading IPS Teofan – Un an de slujire ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Intru multi ani stapane! at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: