“Viata Sfantului Nicon, ultimul Staret de la Optina”, noua aparitie editoriala la Predania

8 Iulie, 2009 § 1 comentariu

La editura „Predania” a apărut un nou titlu în cadrul colecţiei “Părinţi duhovniceşti”“Viaţa Sfântului Nicon, ultimul Stareţ de la Optina,” scrisă de fiica sa duhovnicească, Monahia Maria (Dobromîslova); raducere din limba Rusă de Pr. Teoctist Caia.

Sfântul Nicon de la Optina a fost ucenicul marelui Stareţ Varsanufie şi cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu Stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr. El s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.

Monahia Maria, ajutată de cunoaşterea îndeaproape a persoanelor şi întâmplărilor despre care se istoriseşte, a izbutit să redea într-un chip impresionant nevoinţele şi pătimirile Sfântului Nicon Mărturisitorul (aşa cum l-a înscris Biserica în sinaxarul), cât şi atmosfera epocii. Cartea cuprinde şi fragmente din jurnalul Sfântului (astăzi pierdut în parte), din scrisorile, predicile şi cuvântările sale, alături de o parte din învăţăturile pe care i le-a înmânat Sfântul Stareţ Varsanufie de la Optina.

Autoarea l-a cunoscut pe Sfântul Nicon mireancă fiind; după ce Sihăstria Optina a devenit muzeu, s’a transferat acolo cu serviciul, ajungând director adjunct, iar mai apoi, după ce muzeul a fost la rândul lui transformat în grădiniţă, a ajuns învăţătoare. În această perioadă a vieţii, a primit în taină schima călugărească, luându-şi ca ocrotitor ceresc pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Ea a fost cea care a pictat tablourile tuturor Stareţilor de la Optina şi a retranscris şi sistematizat jurnalul, scrisorile, predicile şi cuvântările părintelui ei duhovnicesc. În 1965, a alcătuit viaţa Stareţului Nicon. Până la sfârşitul vieţii, în 1968, Monahia Maria a purtat lumina lui Hristos cu duhul, cu cuvântul şi cu fapta.

Sihăstria Optina!… Ce mult spun sufletului meu aceste două cuvinte! Amintirile se îngrămădesc, o iau una înaintea alteia. Cele luminoase şi pline de bucurie sânt înlocuite cu cele pline de multă întristare…

Era cândva o mănăstire ce se numea Sihăstria Optina. Era vestită în toată Rusia, chiar şi dincolo de hotarele ei. Mănăstirea nu era renumită prin moaştele unor sfinţi plăcuţi lui Dumnezeu, nici prin icoane făcătoare de minuni, nici prin vechi construcţii arhitecturale. Mănăstirea era slăvită prin Stareţii ei, prin călugării cu o înaltă cultură duhovnicească, purtători şi păstrători ai monahismului adevărat. Aici se sileau să ajungă oameni din toate colţurile Rusiei, cu suferinţele lor sufleteşti şi trupeşti, având nădejde să primească o binecuvântată mângâiere, un sprijin, un sfat, o îndrumare. Stareţii le transmiteau ucenicilor experienţa pe care o adunaseră. Astfel, prin succesiune, stăreţismul trecu de la un bărbat duhovnicesc la altul. Numele marilor Stareţi de la Optina sânt: Leoníd (în schima mare, Lév), Macárie, Amvrósie, Anatólie, Iósif, Varsanúfie, un alt Anatólie, „cel tânăr,” şi Nectárie – cunoscuţi Creştinilor ortodocşi râvnitori, care, cu evlavie, cinstesc fericită pomenirea lor.

Sihăstria Optina (acum aşezământul Optina) se găseşte la trei kilometri depărtare de oraşul Kozélsk, regiunea Kalúga. Drumeţul ce merge într’acolo pe calea ferată, coborând din vagon, trecând printre clădirile staţiei, va vedea încă de departe o mănăstire albă, care se evidenţiază cu clopotniţa sa înaltă şi zvealtă ca o lumânare, pe fundalul pădurii albastre care încadrează întreg orizontul.

Dacă doreşti, cititorule, haide împreună cu mine, împreună cu luminoasele amintiri ale tinereţii mele, la Sihăstria Optina! Ocolind Kozélskul, vom intra în lunca Căzăcească. Mănăstirea, care o vreme se va ascunde de privirile dumneavoastră în spatele clădirilor oraşului, va apare din nou în faţă. Şoseaua şerpuieşte prin luncă, printre tufişurile de mărăcini, şi iată un şanţ! Un preot trece peste el. Acesta este hotarul ce desparte terenurile mânăstirii de cele ale oraşului. Apoi vine o alee lungă, de răchite bătrâne cu coroane imense. Sub picioare este nisip. Se merge cu anevoie. Miroase a flori şi umezeală de pârâu. Printre copaci străluceşte ceva alb, ceva ce aduce a aur. Mănăstirea este aproape. Bacul vă va trece (ulterior s’a făcut un pod) pe celălalt ţărm al râului cel voios şi iute, Jizdra.

Binecuvântarea vă umple sufletele, de cum păşiţi pe pământul sfânt al mânăstirii. Însemnându-vă cu semnul crucii, veţi intra prin Sfintele Porţi. O scară înaltă vă va duce sus în clopotniţă. Ceasul bate melodios sferturile de oră. Sub bolţile clopotniţei este răcoare şi linişte, paşii răsună pe pardoseala de piatră. Pe pereţi se află chipuri sfinte: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Cuvioasa María Egipteanca în zdrenţele care abia îi acoperă trupul ars de arşiţă, de care se apropie Stareţul Zosima, Sfântul Proroc Ilíe în pustie şi corbul care îi aduce pâine în cioc.

Dumneavoastră veţi merge mai departe. Soarele strălucitor joacă pe crucile aurite. Pereţii bisericilor scânteiază cu albul lor, scufundându-se în verdeaţa copacilor înconjurători. Printre merii rămuroşi, printre peri şi alţi copaci se înalţă clădirile mănăstirii. Un zid nu prea înalt din cărămidă, plantat de jur împrejur cu două rânduri de tei, împrejmuieşte cele patru biserici mari ale mănăstirii şi cimitirul. O cărăruie bătătorită, acoperită cu nisip auriu, vă conduce pe lângă catedrala Intrării Maicii Domnului în Biserică către mormintele Stareţilor adormiţi. Alături de uşile din partea de miazăzi a catedralei se găseşte paraclisul de pe mormântul Stareţului Schiarhimandrit Varsanúfie şi a Ieroschimonahului Anatólie (Zerţalov), dascălul şi îndrumătorul schiarhimandritului. În partea dreaptă se găsesc paraclisele unde odihnesc Stareţii Leoníd, Macárie, Amvrósie, Iósif şi Anatólie (Potapov).

Oamenii intră neîncetat în aceste paraclise, unde, în faţa icoanelor, ard fără întrerupere candele. Se roagă, fac sfinte rugăciuni, sărută cu evlavie mormintele de marmoră, iau nisip din gropiţe făcute special deasupra mormintelor. Aici odihnesc uriaşii Duhului. Pe mormintele lor reci adie căldură. Iar cei ce se închină cu credinţă la aceste morminte nu pleacă fără mângâiere şi ajutor binecuvântat.

Ocolind bisericuţa Icoanei Maicii Domnului din Vladímir (fosta bolniţă al mănăstirii), prin porţile de la răsărit, veţi ieşi în drumul spre Schit. Pădure. Pini seculari, stejari, brazi şi tei vă înconjoară precum un zid înalt. Este întuneric, linişte şi taină.

Dar, iată, printre trunchiurile groase ale pinilor străluceşte la cotiturile cărării ceva de culoare roz-deschis. Încă o cotitură, şi în faţa dumneavoastră apare Schitul. Ce simplitate, ce frumuseţe!

Sub umbra copacilor seculari priveşte, atât de micuţă, clopotniţa de culoare roz a Schitului. Pe amândouă laturile se găsesc „bordeiele” Stareţilor. Un perete de bârne rezemat la colţuri pe stâlpi de piatră înconjoară Schitul – iar împrejur pădure, pădure nesfârşită… Sub clopotniţă, o uşă grea de metal stă întotdeauna închisă. De pe pereţi vă privesc chipurile pătrunzătoare şi aspre ale cuvioşilor părinţi nevoitori din vremurile de altădată şi din vremurile noastre: feţe supte de post şi nevoinţe, ochi pătrunzători şi severi. „Începutul înţelepciunii este frica lui Dumnezeu,” se poate citi pe sulurile desfăcute din mâinile nevoitorilor. Nehotărâţi, vă opriţi. Aici, dincolo de această uşă, trăiesc oameni care au plecat din lume şi care, după puterile lor, îi imită pe aceşti cuvioşi părinţi. Simţământul propriei nimicnicii şi păcătoşenii vă covârşeşte sufletul. Veţi încetini paşii, pentru câteva clipe. În sfârşit, cuprinşi de îndoială, veţi bate.

Uşa se deschide larg şi portarul, cu un zâmbet dulce pe faţa-i de bătrân, se înclină până la pământ. Dumneavoastră faceţi un pas înainte, şi vă opriţi uimit. După semiîntunericul pădurii şi privirile pătrunzătoare ale nevoitorilor, aţi nimerit în împărăţia luminii. În faţa ochilor se află o grădină. Între verdeaţa copacilor şi a tufelor se ivesc mici căsuţe albe, chilii aşezate la o zvârlitură de piatră una de alta. Chiar în faţa dumneavoastră se găseşte biserica de lemn, cu o arhitectură foarte simplă, zugrăvită în roşu-închis şi închinată ocrotitorului Schitului, Sfântul Ioán Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului. Şi o mulţime de flori! Începând de la clopotniţă, ele vă bucură ochii, oriunde vă veţi îndrepta paşii. Şi ce linişte… Nici un zgomot împrejur. Doar cântecul păsărilor şi foşnetul frunzelor din copaci tulbură această sfântă linişte. Tihnă, linişte, odihnă… Fericiţi sânt oamenii pe care Dumnezeu i-a învrednicit să trăiască în acest rai pământesc, departe de lumea deşartă şi mult zbuciumată, plină de ispite şi tentaţii.

Într’o iarnă au intrat în Schit doi tineri, fraţi, ce veneau de la Móscova. Ei au venit pentru binecuvântare la egumenul Schitului, Stareţul Varsanúfie, având dorinţa şi intenţia să-şi închine viaţa Domnului, primind călugăria.

Unui dintre ei, vesel şi bucuros de viaţă, cu sufletul său curat şi feciorelnic, arzând de dorinţa desăvârşirii duhovniceşti, a atras repede atenţia egumenului. Acesta parcă ar fi prevăzut cu ochii duhovniceşti că în acest tânăr îl va găsi pe vrednicul său urmaş, pe râvnitul ucenic al făgăduinţelor stăreţeşti.

Într’adevăr, tânărul a devenit curând cel mai apropiat ucenic şi „ştiutor al tainelor” stăreţeşti. Ca urmare, dobândind „măsura vârstei desăvârşirii,” în pofida tinereţii, el însuşi a devenit stareţ, ultimul Stareţ al Optinei, învăţător al adevăratei vieţi monahale.

Tânărul se numea Nikolái Beliaev, iar în viaţa călugărească Ieromonahul Nícon. Despre el se va vorbi în continuare, dacă va binecuvânta Domnul.

sursa: Predania


A apărut un nou titlu în cadrul colecţiei “Părinţi duhovniceşti”“Viaţa Sfântului Nicon, ultimul Stareţ de la Optina,” scrisă de fiica sa duhovnicească, Monahia Maria (Dobromîslova).

Sfântul Nicon de la Optina a fost ucenicul marelui Stareţ Varsanufie şi cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu Stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr. El s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.

Monahia Maria, ajutată de cunoaşterea îndeaproape a persoanelor şi întâmplărilor despre care se istoriseşte, a izbutit să redea într-un chip impresionant nevoinţele şi pătimirile Sfântului Nicon Mărturisitorul (aşa cum l-a înscris Biserica în sinaxarul), cât şi atmosfera epocii. Cartea cuprinde şi fragmente din jurnalul Sfântului (astăzi pierdut în parte), din scrisorile, predicile şi cuvântările sale, alături de o parte din învăţăturile pe care i le-a înmânat Sfântul Stareţ Varsanufie de la Optina.

Autoarea l-a cunoscut pe Sfântul Nicon mireancă fiind; după ce Sihăstria Optina a devenit muzeu, s’a transferat acolo cu serviciul, ajungând director adjunct, iar mai apoi, după ce muzeul a fost la rândul lui transformat în grădiniţă, a ajuns învăţătoare. În această perioadă a vieţii, a primit în taină schima călugărească, luându-şi ca ocrotitor ceresc pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Ea a fost cea care a pictat tablourile tuturor Stareţilor de la Optina şi a retranscris şi sistematizat jurnalul, scrisorile, predicile şi cuvântările părintelui ei duhovnicesc. În 1965, a alcătuit viaţa Stareţului Nicon. Până la sfârşitul vieţii, în 1968, Monahia Maria a purtat lumina lui Hristos cu duhul, cu cuvântul şi cu fapta.


Tagged:

§ One Response to “Viata Sfantului Nicon, ultimul Staret de la Optina”, noua aparitie editoriala la Predania

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading “Viata Sfantului Nicon, ultimul Staret de la Optina”, noua aparitie editoriala la Predania at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: