O noua carte a Sfantului Nicolae Velimirovici la Predania

4 August, 2009 § Lasă un comentariu

In colectia “Sfantul Nicolae Velimirovici” a editurii Predania a aparut o noua carte, intitulata “Simboluri si semne”. Este vorba de un eseu din 1932 de “filosofie creştină,” adresat tinerilor studenţi theologi (dar şi tuturor creştinilor), ce se doreşte a fi “un îndrumător de nădejde care vă va putea sluji cu folos în propria voastră cercetare şi descifrare a minunilor lumii lui Dumnezeu” – după cum o mărturiseşte însuşi autorul.

Nicolae Velimirovici s’a născut pe 23 Decembrie 1880 în sătucul Lélici, în zona apuseană a Serbiei. A fost îndrumat de la început pe drumul duhovnicesc de mama lui, Katarina. De mic a avut o mare capacitate de a înţelege şi de a învăţa limbi străine. A vorbit în total şapte limbi străine. A cunoscut boala din copilărie. La 25 de ani merge la studii în Elveţia. La 28 de ani devine doctor în teologie a Facultăţii de Teologie a vechilor catolici din Berna. Un an mai târziu îşi ia un doctorat în filosofie la Oxford. În 1909 intră în monahism şi este hirotonit ieromonah la Mănăstirea Rakoviţa. Stă un an în Rusia. Este trimis în felurite misiuni diplomatice în lume. Publică multe cărţi admirabile. Dobândeşte încă două doctorate în theologie la Cambridge şi Glasgow. La 39 de ani, este hirotonit episcop al Jiciei şi Ohridei. Călătoreşte în S.U.A. Ţine peste 150 de cuvântări în trei luni. Este numit „al doilea Isaia” şi un „nou Gură-de-Aur.” În 1927, proroceşte al Doilea Război Mondial. Adună pe lângă el tineri excepţionali precum Iustin Popovici şi Ioan Maximovici. În 1946, primeşte al cincilea titlu de doctor la Universitatea Columbia. În 1951 se mută la mănăstirea ortodoxă rusă a Sfântului Tihon din South Canaan, Pennsylvania. După cinci ani, la 17 Aprilie 1956, trece la Domnul în timp ce se ruga. Pe data de 19 Martie 2003 a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În loc de prefaţă – Scrisoare către studenţii theologi despre filosofia Creştină

În mai multe rânduri, mi-aţi pus întrebarea: „Are Creştinismul filosofia sa proprie sau nu are?” La Istoria filosofiei v’au învăţat că filosofi Creştini pot fi numiţi Descartes, Kant, Leibniz, Berkeley, James, Soloviov şi alţii.

Aţi auzit că scolastica Romană l-a adoptat pe Aristotel ca filosof oficial, cu toate că învăţătorul bisericesc apusean Tertullian a zis: „Filosofii sânt patriarhii ereziei.” Pe voi însă v’a tulburat marea lipsă de conglăsuire dintre aceşti filosofi în problemele existenţiale. Cum pot fi ei numiţi „filosofi Creştini,” de vreme ce nu au aceeaşi învăţătură despre Dumnezeu, despre suflet, despre natură? „Ca toţi aceeaşi să grăiţi,” porunceşte Apostolul, „şi să nu fie între voi dezbinări, ci să fiţi întemeiaţi într’un gând şi într’o înţelegere.” /I Cor. 1:10/ Voi ştiţi că descoperirea Creştină este fără greşeală, nici măcar o iotă din ea. Cum ar fi cu putinţă atunci ca filosofia, care s’ar fi ivit din această credinţă, să fie plurală, nu singulară, nu una, ci mai multe? Şi încă cu asemenea nepotriviri şi contradicţii între afirmaţii!

La întrebarea voastră, eu v’am răspuns: Creştinismul are înţelegerea sa aparte despre viaţă şi despre lume, organică şi sistematică, însă deosebită de toate filosofiile omeneşti. Şi atât. Dar v’am făgăduit că, odată şi odată, o să vă înfăţişez mai pe larg această concepţie Creştinească. Propunând acum atenţiei voastre cărticica aceasta, împlinesc făgăduinţa pe care am dat-o. În ce fel – să judece Biserica. Aceasta nu este filosofia mea personală – Doamne fereşte! – ci, cred eu, înţelegerea pe care Biserica Ortodoxă Universală a ţinut-o de la începutul său şi până astăzi. Să vă spun ce-i aici al meu: faptul că toată experienţa mea cea mai bună de viaţă este în conglăsuire cu ceea ce luminătorii Bisericii noastre au zis şi au scris. Aşadar, ceea ce însumi am primit şi mi-am însuşit, aceea vă predanisesc.

Un istoric Englez (Gibbon), scriind despre Roma Cezarilor, spune că pe atunci religia era văzută de popor ca adevărată, de filosofi – ca mincinoasă, de oamenii de stat – ca folositoare. Şi astăzi, în Europa Creştinată, se pot auzi asemenea declaraţii. Deseori se repetă zisa: „Religia este filosofia poporului de rând!” Dar, întrebăm noi, care religie? Acel istoric Englez vorbeşte despre religia păgână, închinătoare la idoli. Dacă aceea se numeşte religie, atunci e o nebunie să numim Creştinismul religie. Ce unire este între Hristos şi Veliar? Creştinismul nu e religie, în rând cu toate celelalte religii omeneşti, nicidecum, ci Creştinismul este descoperirea cerească a adevărului, Vestea de Bucurie a neamului omenesc, nu de la om sau înger, ci de la Însuşi Dumnezeu Făcătorul. Hristos a zis: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” De ce vă va face slobozi? Tocmai de religii, de filosofiile omeneşti, de concepţiile mincinoase ale lumii, de silnicia tuturor rătăcirilor lumeşti, care se împotrivesc Adevărului, sub orice nume ar fi ele şi pe orice tavă ar fi servite. În acest sens, spune şi marele Apostol: „Vedeţi să nu vă fure cineva cu filosofia şi deşartă înşelăciune, dupre predania oamenilor, dupre stihiile lumii, şi nu dupre Hristos.” /Col. 2:8/ Pentru că adevărul este unul, iar cugetările omeneşti sânt multe. Adevărul este totdeauna acelaşi, şi totdeauna egal cu sine. Adevărul lui Hristos nu este paralel cu nici un sistem făurit de raţiunea personală a unui om. Dar, despre aceasta, doar în treacăt şi doar ca să vă întăresc în convingerea următoare: Creştinismul nu e nici una dintre religii, nici una dintre filosofii, ci organismul cu totul aparte, original şi desăvârşit al adevărului dumnezeiesc viu, purtător de lumină şi purtător de mântuire. Aceasta, şi ca să ştiţi cu ce convingere am scris această lucrare pe care v’o închin vouă, viitorilor păstori şi purtători de stindard ai Bisericii lui Hristos.

Am numit această alcătuire „Simboluri şi semne” pentru că nu am putut găsi în limba Sârbă cuvinte care să aibă întocmai acelaşi înţeles cu acestea. „Chipuri şi asemănări” ar fi putut doar în parte să înfăţişeze ceea ce se cuprinde în cuvintele „simboluri şi semne.”

Lucrarea de faţă nu este nici exhaustivă, nici definitivă. Ea este doar un îndrumător – însă de nădejde, cred eu – care vă va putea sluji cu folos în propria voastră cercetare şi descifrare a minunilor lumii lui Dumnezeu. Prins de treburile eparhiale, eu însumi de-abia am găsit timp să scriu chiar şi acest puţin. Îmi pun însă nădejdea în voi, care veţi cuprinde şi vă veţi însuşi aceste cuvinte scrise, că la vremea potrivită vă veţi da osteneala să dezvoltaţi şi să înfăţişaţi mai pe larg subiectul acesta, întru slava lui Dumnezeu şi spre folosul neamului Creştinesc.

sursa: predania.ro

Tagged: ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading O noua carte a Sfantului Nicolae Velimirovici la Predania at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: