Familia în scrierile Sfinţilor Părinţi – omagiu Parintelui Constantin Mihoc

8 August, 2009 § 1 comentariu

În memoria preacucernicului părinte lector Dr. Constantin Mihoc, paroh al Comunităţii Ortodoxe Române din Berlin şi lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care s-a mutat la Domnul în ziua de 4 august 2009, în jurul orei 22:00, pe şantierul viitoarei biserici ortodoxe din capitala Germaniei, redăm în cele ce urmează ultimul interviu pe această temă pe care l-a acordat în cadrul emisiunii „Convorbirile Trinitas“, a Televiziunii TRINITAS TV preluat din numarul din 8 august al Ziarului Lumina.

Părintele Constantin Mihoc

Părinte profesor, cei familiarizaţi cu literatura teologică vă cunosc preocupările teologice profunde în jurul temei familiei. De unde preocuparea aceasta specială pentru familie, pentru valorile ei, pentru bunul ei mers?

Eu însumi provin dintr-o familie numeroasă. Sunt cel de-al 8-lea copil, între cei 10 ai părinţilor mei. Este o preocupare nu numai a mea, personală, ci poate o preocupare a familiei mele întregi, pentru că noi înşine trebuie să ducem mai departe acest semnal lăsat de părinţii noştri, în legătură cu familia, cu sfinţenia familiei, cu copiii, cu educaţia lor. Anul trecut am avut o întâlnire de familie cu toţi fraţii, nepoţii şi strănepoţii, în total 179 de persoane.

Putem spune că rădăcina tuturor preocupărilor de mai târziu se concretizează în experienţa pe care aţi avut-o în sânul propriei familii.

Sigur că da. Îmi aduc acum aminte că Sfântul Vasile cel Mare, deşi nu a scris o carte pe această temă, aproape peste tot, în scrierile lui, aflăm date despre familie, nu atât despre familia personală. Doar în trei Scrisori de ale lui apar ceva date despre unele persoane din familia proprie şi chiar despre unele care i-au făcut necazuri, dar a vorbit despre familie în general, despre familia creştină în special, despre copii şi educaţia lor. Probabil că această preocupare îi venea Sfântului Vasile cel Mare din faptul că s-a născut într-o familie numeroasă, deşi tema lui de bază pe care o găsim aproape în toate scrierile lui este cea a fecioriei.

Părinte Constantin, dacă privim în urmă, în istoria mântuirii, din ce moment putem vorbi despre familie?

Putem vorbi despre familie din momentrul creaţiei şi aş vrea să amintesc aici un fragment din Pastorala de Crăciun a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care Preafericirea Sa spunea că familia este creată de Dumnezeu chiar de la început. Dumnezeu, când l-a creat pe om, a creat familia, fiindcă a creat bărbat şi femeie.

Preocuparea pentru familie au avut-o toţi autorii sfinţi din Vechiul Testament, iar mai apoi în Noul Testament, Mântuitorul Însuşi vorbeşte despre familie şi despre copii. Sfântul Apostol Pavel, mai ales, a vorbit pe această temă şi toţi ceilalţi apostoli, iar mai apoi Sfinţii Părinţi. Peste tot găsim mărturii în legătură cu familia şi cu necesitatea ca familia să păstreze sfinţenia, unitatea, să păstreze un fir de continuitate între generaţii.

Cum arăta familia în Vechiul Testament?

Dumnezeu a creat familia monogamă şi spre aceasta a fost rânduiala lui Dumnezeu. Prima familie poligamă apare în Vechiul Testament la Lameh, un urmaş a lui Cain. De aici încolo au existat şi familii poligame, chiar şi împăratul David, Solomon, judecătorul Ghedeon au avut mai multe soţii. Acest lucru l-a îngăduit Dumnezeu din cauză că oamenii au căzut în păcate, iar în pedagogia lui, Dumnezeu i-a lăsat pe oameni în această cădere a lor ca să-i poată aduce, încetul cu încetul, la ceea ce a fost la început, spre ceea pentru care i-a creat Dumnezeu pe oameni la început. Dumnezeu manifestă înţelegere, manifestă dragoste faţă de om, pentru a-l aduce din nou pe calea pe care l-a pus la început.

Faptul că familia monogamă era preţuită la evrei o arată şi faptul că arhiereul nu avea voie să aibă mai multe soţii. Cei care erau responsabili cu problemele religioase ale poporului trebuiau să aibă o singură soţie. Din acestea se vede că deşi exista poligamia, familia monogamă era preţuită. În ceea ce priveşte inegalitatea între soţ şi soţie, aceasta era foarte evidentă. Dumnezeu a îngăduit acestea, dar nu era în datul creaţiei de la început. Omul nu a fost creat pentru despărţire, ci pentru unitate, dar păcatul l-a adus pe om în această situaţie.

Mântuitorul Iisus Hristos a schimbat fiinţial relaţia dintre bărbat şi femeie, care este legată la nivel de Taină. Ce se schimbă odată cu venirea Mântuitorului Iisus Hristos în perspectiva asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie?

Mântuitorul Iisus Hristos readuce de fapt situaţia familiei, situaţia soţiei, la nivelul de unde a căzut, fiindcă Dumnezeu i-a creat pe oameni egali – şi pe bărbat, şi pe femeie. Pe amândoi i-a creat după Chipul Său, iar unitatea între ei este realizată şi prin aceea că Dumnezeu nu i-a creat din materii diferite, ci a luat din coasta lui Adam ca să se păstreze unitatea, ca să fie din acelaşi aluat amândoi. Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la egalitatea dintre bărbat şi femei, spune, în Epistola către Galateni, că în Hristos nu mai există nici bărbat, nici femeie, iar, pe de altă parte, tot Sfântul Apostol Pavel spune că bărbatul este stăpân asupra trupului femeii, iar femeia este stăpână asupra trupului bărbatului ei, arătând prin aceasta că au aceeaşi stăpânire şi unul, şi altul.

Putem vorbi şi de egalitate, şi de complementaritate, iar în legătură cu acest aspect Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cei doi sunt cele două jumătăţi ale întregului, se completează reciproc. Ceea ce nu are unul are celălalt, ce nu poate face unul poate celălalt, aşa încât bunul mers al societăţii şi al familiei să fie asigurat. În ceea ce priveşte egalitatea, tot Sfântul Ioan Gură de Aur spune că bărbatul este şi stăpân, dar şi egal cu soţia sa. Stăpân pentru că Dumnezeu l-a făcut stăpân peste familie, dar bărbatului nu i s-a dat stăpânirea ca o răsplată, ci ca o responsabilitate.

Bărbatul trebuie să jertfească pentru soţie, să fie capabil să-şi dea viaţa pentru ea, din dragoste pentru ea.

Sfântul Apostol Pavel şi, împreună cu el, mulţi Părinţi ai Bisericii vorbesc adesea despre feciorie. De ce această preferinţă pentru feciorie?

Sfântul Apostol Pavel recomandă fecioarelor să se căsătorească, dar spune, în acelaşi timp, că mai bine ar fi „să rămână aşa cum sunt eu“. Şi Explică de ce. Această taină a căsătoriei e frumoasă, dar are şi problemele ei, partea ei de jertfă. Chiar la Taina Cununiei noi cântăm „Isaie dănţuieşte“, se pun coroanele pe cap, îi facem împăraţi pe cei doi, ca să împărăţească peste patimi, peste păcate şi peste tot răul, dar se mai cântă şi „Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit…“, iar la finalul Tainei amintim pe Sfântul Mucenic Procopie, alături de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Căsătoria presupune şi multă jertfă, multă mucenicie, a soţilor unul către altul, a soţilor împreună către copiii lor. Toţi părinţii bisericii au această preferinţă pentru feciorie şi chiar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, la cei vechi, căsătoria era necesară, dar acum, când s-a înmulţit neamul omenesc şi s-a umplut pământul de oameni, nu mai este nevoie de căsătorie ca să se înmulţească neamul omenesc, fiindcă neamul omenesc s-a şi înmulţit, mai ales că toţi Sfinţii Părinţi au trăit în ideea venirii apropiate a Mântuitorului Iisus Hristos a sfârşitului lumii, cu o conştiinţă eshatologică foarte vie.

Din punct de vedere creştin, potrivit Părinţilor Bisericii, care este scopul căsătoriei?

Scopurile căsătoriei se văd încă de la creaţie. Întrajutorarea, înmulţirea neamului omenesc sunt scopurile căsătoriei care reies din referatul biblic al creaţiei. Sfântul Apostol Pavel spune, de asemenea, că pentru a nu greşi, pentru a nu păcătui fiecare bărbat să-şi aibă soţia sa şi fiecare femeie să-şi aibă soţul ei, de aici reliefându-se un alt scop al căsătoriei, şi anume ferirea de păcat, necăderea în păcatele trupeşti. Aceste scopuri operează şi vor opera până la sfârşitul veacurilor. Sfinţii Părinţi accentuează acest lucru chiar dacă ei recomandă fecioria. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, cu toţii spun ca nu cumva să dispreţuim căsătoria.

Deşi toţi aceşti Părinţi ai Bisericii noastre, de care am amintit până acum, deşi nu au fost căsătoriţi şi au trăit viaţă de monah, reprezintă pentru noi exemple şi mărturii pentru viaţa de familie, pentru că fiecare dintre ei a trăit între oameni, unii dintre ei au fost ierarhi, alţii au fost preoţi, au vorbit oamenilor. Ei înşişi proveneau dintr-o familie şi au avut această experienţă a familiei, chiar dacă nu au întemeiat o familie a lor, personală, şi au avut familia creştinilor pe care ei i-au îndrumat. Pe lângă toate acestea, au avut darul Duhului Sfânt, fiindcă au fost oameni sfinţi, au fost oameni care au ştiut realitatea care-i înconjoară, şi ei au cunoscut-o foarte bine şi-au explicat-o foarte bine.

Răspunsurile lor şi îndemnurile lor nu au fost valabile doar pentru credincioşii pe care i-au îndrumat atunci foarte bine, ci sunt foarte actuali şi astăzi, cu toate că trăim într-o societate modernă, cu toate că există alte condiţii de viaţă. Ei rămân actuali şi pentru faptul că problemele familiei sunt aceleaşi. Vorbim astăzi de foarte multe lucruri noi, dar, dacă cercetăm Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, observăm, găsim temeiuri care să ne răspundă la lucruri cu totul şi cu totul noi. Găsim la Sfinţii Părinţi rezolvarea chiar şi a planing-ului familial, pentru care Părinţii ne oferă ca rezolvare soluţia încrederii în Dumnezeu. Aceste calcule care şi le fac oamenii sunt calcule necreştine, sunt calcule ale unor oameni care nu se încred în Dumnezeu, care au impresia că ei raţionează, iar Dumnezeu nu raţionează, că Dumnezeu nu ar şti ce le trebuie lor, că ei ştiu mai bine decât Dumnezeu.

Curentul acesta feminist care este foarte prezent în zilele noastre arată, de asemenea, neîncrederea în cuvântul lui Dumnezeu, nesupunerea faţă de Dumnezeu, dorinţa de a ieşi din rânduiala pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, din responsabilităţile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Femeile vor să se aşeze în locul bărbatului şi bărbaţii în locul femeilor, şi aşa ajungem şi la alte păcate care au denaturat firea omenească lăsată de Dumnezeu de la început. Răspuns la toate aceste pro-bleme găsim atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor Părinţi.

În societatea în care trăim imaginea întâlnirii trupeşti dintre bărbat şi femeie a fost pervertită. Cum stau lucrurile din perspectiva Sfinţilor Părinţi? Ce aduce nou consumarea relaţiei trupeşti în cadrul Tainei Cununiei faţă de ce se întâmplă în afară de aceasta?

Această întâlnire dintre bărbat şi femeie este lăsată de Dumnezeu şi această întâlnire face ca unitatea dintre cei doi să fie şi mai închegată. În înţelepciunea lui Dumnezeu şi în pedagogia lui Dumnezeu este acest dat ca, prin aceasta, soţul şi soţia să unească şi mai mult relaţia dintre ei. Dumnezeu a dăruit acest mod de înmulţire a oamenilor tocmai pentru ca, astfel, să se înmulţească şi dragostea dintre cei doi. Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că, înainte de păcat n-ar fi fost necesar acest fel de înmulţire şi că, după păcat, a intervenit acest fel de înmulţire tocmai pentru ca să se înnoade şi mai mult legătura între cei doi, care prin păcat tindea să se zdruncine. Desigur că, fiind dat de la Dumnezeu, acest fel de înmulţire este binecuvântat. Întâlnirea dintre soţ şi soţie este o întâlnire binecuvântată, dar bineînţeles că există şi aici nişte rânduieli. Unirea trupească dintr-o femeie şi un bărbat în afara căsătoriei este o unire păcătoasă, care înseamnă desfrânare. Tinerii noştri caută tot felul de tertipuri şi cer să li se dea măcar o binecuvântare, dar, în afara Cununiei, nu există nici o altă binecuvântare care să îngăduie celor doi să fie împreună.

De ce în anumite zile din an nu se poate săvârşi Taina Nunţii?

Pentru că nunta presupune şi o mare veselie şi chiar o petrecere şi nu se săvârşesc nunţi pentru a păstra rânduiala zilei respective, a Praznicului, iar dacă citim la Sfinţii Părinţii şi în special la Sfântul Ioan Gură de Aur vedem că acest părinte al bisericii este total împotriva oricărei petreceri cu muzică, cu dans, cu chef, cu băutură prea multă şi, desigur, are dreptate. Nunta creştină trebuie să fie o nuntă decentă, o nuntă în care să aibă loc Hristos. Şi ca să vedem cum poate fi această nuntă, cred că fiecare ne putem gândi cum trebuie să facem ca Hristos să fie prezent la nuntă.

Tagged: , , ,

§ One Response to Familia în scrierile Sfinţilor Părinţi – omagiu Parintelui Constantin Mihoc

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Familia în scrierile Sfinţilor Părinţi – omagiu Parintelui Constantin Mihoc at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: