Patriarhia Romana: Legalizarea transforma prostitutia in sclavie motivata financiar

23 Septembrie, 2009 § 1 comentariu

Patriarhia Romana a respins miercuri, in mod oficial si statutar, propunerea privind legalizarea prostitutiei formulata marti de Comisia prezidentiala pentru analiza riscurilor sociale si demografice, sustinand ca aceasta masura ar agrava problema, transmite Agerpres.

Consiliul Consultativ Etico-juridic al Patriarhiei Romane s-a reunit, miercuri, pentru a analiza unele propuneri din raportul ”Riscuri si inechitati sociale in Romania”, dat publicitatii marti de Comisia prezidentiala pentru analiza riscurilor sociale si demografice, in vederea formularii unui punct de vedere oficial.
”Departe de a rezolva o problema sociala grava, legalizarea prostitutiei va agrava problema sub forma unei sclavii motivate financiar, care intensifica degradarea morala a societatii, proliferarea diferitelor boli si cresterea numarului divorturilor, iar femeilor prinse in aceasta sclavie li se afecteaza iremediabil sanatatea psihica si fizica, precum si demnitatea sociala”, argumenteaza Patriarhia Romana.

In viziunea Patriarhiei, menirea oricarui act normativ este sa apere demnitatea persoanei, institutia familiei si valorile vietii sociale si ”sa nu ignore demnitatea persoanei, institutia sacra a familiei si moralitatea publica”. Tocmai pentru aceste argumente, prostitutia este interzisa prin lege in numeroase tari europene, cum ar fi Italia, Irlanda, Franta, Luxemburg, dar si in majoritatea statelor federale ale SUA, mentioneaza Patriarhia.

In plus, Consiliul Consultativ Etico-juridic al Patriarhiei reaminteste faptul ca Romania a ratificat Conventia ONU privind ”Suprimarea Traficului de Persoane si a Exploatarii prostituarii altora”, prin care tara noastra se obliga sa nu legalizeze prostitutia.

BOR: Dezincriminarea consumului de droguri va incuraja acest fenomen

Referitor la dezincriminarea consumului de droguri usoare, Consiliul Consultativ Etico-juridic al Patriarhiei Romane respinge si aceasta propunere, sustinand ca ea ar incuraja si mai mult consumul de droguri.

”Acum este necesara mai degraba o implicare atenta si responsabila a Statului in stoparea fenomenului, decat o incercare de legalizare a acestuia. Din cauza efectelor nocive asupra sanatatii trupesti si sufletesti a persoanei consumatoare si a consecintelor dramatice asupra familiei si comunitatii, consumul de droguri trebuie descurajat sub orice forma, fiind necesara dezvoltarea serviciilor specializate de preventie si tratament”, se arata in comunicatul Patriarhiei Romane.

Biserica a inceput deja sa dezvolte programe de consiliere spirituala a consumatorilor de droguri si familiilor acestora pentru a preveni excluziunea lor sociala. De altfel, in intreaga Europa, cu o singura exceptie, Olanda, nu exista o alta tara in care sa se fi legalizat consumul de droguri usoare, asa cum se mentioneaza inclusiv in raportul Comisiei prezidentiale.

Patriarhia Romana: Salarizarea preotilor de catre stat ”nu se face din mila”

Consiliului Consultativ Etico-juridic al Patriarhiei Romane si-a exprimat surprinderea fata de opinia exprimata in introducerea raportului Comisiei prezidentiale, conform careia ”pana si preotii, de asemenea o categorie sociala cu influenta mare in comunitati si la nivel politic central, au obtinut privilegii (salarii din bani publici, subventionarea masiva a constructiei si reparatiilor bisericilor, obligativitatea predarii religiei in scoala, care asigura venituri absolventilor de teologie)”.

”Sprijinul Statului pentru Culte este o consecinta a secularizarii de catre Stat a averilor bisericesti in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1863), cand cheltuielile Bisericii – salarii, reparatii, constructii – au fost preluate de Stat ca o compensatie materiala pentru proprietatile preluate (cca 25% din suprafata agricola si forestiera a Tarii Romanesti si a Moldovei). Acest sprijin a continuat inclusiv in perioada regimului comunist tocmai datorita obligatiei asumate de Stat in 1863. O eventuala incetare a sprijinului Statului fata de Biserica Ortodoxa Romana ar trebui sa fie urmata, in mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericesti confiscate, care, insa, intre timp au fost folosite pentru improprietarirea succesiva a populatiei sarace. In plus, banul public provine de la un public majoritar ortodox”, se afirma in comunicat.

In acelasi timp, argumenteaza Patriarhia, contributia la salariu de la bugetul de Stat pentru preoti ”nu se face din mila”, ci reprezinta o recunoastere a contributiei Cultelor la viata societatii romanesti. Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al Cultelor, ”Statul roman recunoaste cultelor rolul spiritual, educational, social-caritabil, cultural si de parteneriat social, statutul lor de factori ai pacii sociale, precum si rolul important al Bisericii Ortodoxe Romane si al celorlalte Biserici si culte recunoscute in istoria nationala a Romaniei si in viata societatii romanesti”. De aceea, pentru parohiile sarace in care, din cauza fenomenului migratiei, batranii si copiii ramasi in parohie nu pot contribui financiar la salariul preotului, ajutorul Statului este mai mare.
”Avand in vedere faptul ca poporul roman este eminamente crestin, iar, pe de alta parte, cultura si civilizatia europeana sunt intemeiate pe valorile crestine, prezenta religiei in invatamantul public raspunde dorintei si nevoilor spirituale ale majoritatii covarsitoare a romanilor. De altfel, prezenta orei de religie in scolile publice este garantata prin Constitutia Romaniei si reglementata prin Legea invatamantului si Legea cultelor. Doar in perioada comunista opresiva predarea religiei in scoala a fost intrerupta de un regim ateu totalitar impotriva identitatii si vointei religioase ale poporului romane”, sustine Patriarhia Romana.

Pe de alta parte, profesorii de religie sunt cadre didactice cu drepturi depline, care intrunesc toate conditiile prevazute de lege pentru a putea preda in invatamantul public. Prezenta profesorilor de religie in scolile publice este fireasca, legala si necesara, concluzioneaza Patriarhia Romana.

sursa: ziua.net

Tagged:

§ One Response to Patriarhia Romana: Legalizarea transforma prostitutia in sclavie motivata financiar

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Patriarhia Romana: Legalizarea transforma prostitutia in sclavie motivata financiar at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: