Interviu cu detinutul care i-a salvat viata unui gardian

27 Octombrie, 2009 § 1 comentariu

Un gardian al Penitenciarului din Iasi a fost salvat de la moarte de un detinut pe care-l supraveghea. S-a intimplat saptamina trecuta, cind detinutul Constantin Danceanu i-a acordat primul ajutor gardianului care suferise un atac de cord. Inchis pentru proxenetism, Danceanu vorbeste intr-un interviu despre cum l-au intimpinat colegii de celula si ce a gindit cind a vazut gardianul cazut la pamint.

Acum doua zile i-ati salvat viata unui gardian. Povestiti-mi cum s-a intamplat

A avut noroc ca eram foarte aproape de el cind s-a intamplat. L-am vazut cazind si atunci m-am indreptat imediat spre el. Cand am ajuns aproape, nu mai avea puls, nu mai avea nimic. Cand am vazut ca nu mai rasufla l-am intins pe beton si i-am facut resuscitare de vreo 100 de ori.

Dupa ce a inceput sa respire, i-am facut masaj la gat, in dreptul inimii, l-am mai luat de brate si il zdruncinam ca sa isi revina. L-am readus la viata, pentru ca pana atunci era ca si mort. Apoi, seful de punct de lucru a sunat la SMURD si au venit.

De ce ati sarit in ajutorul supraveghetorului?

Eu poate am alta conceptie, depinde de fiecare om. Eu nu ma bag niciodata aiurea in seama. Imi vad de treaba mea. “Sa traiti! Sa traiti”. Daca eu il respect pe om, si el ma respecta. Plus ca trebuie sa gandesti ca ai o familie care te asteapta acasa si trebuie sa fii cuminte, pentru ca astfel beneficiezi de avantaje, permisii.

Ce au spus apropiatii dumneavoastra de faptul ca ati salvat viata unui om?

Sotia mea – pentru ca nu am copii – chiar s-a bucurat foarte mult si mi-a spus ca sunt un erou. Si colegii de celula s-au bucurat, pentru ca nu sunt foarte multi care sa se intereseze si de viata altcuiva.

Ati mai apucat sa vorbiti cu supraveghetorul caruia i-ati salvat viata?

Nu am mai vorbit cu dumnealui, dar am mai intrebat colegii sai si mi-au spus ca este bine. Ceea ce ma bucura foarte mult.

De unde stiti sa acordati primul ajutor?

Primul ajutor stiu sa il acord din experienta mea, de afara. De exemplu, ne mai uitam si la televizor si care vrea sa invete invata, care nu nu. Mai mult, aici in penitenciar mai avem cateodata doctori, psihologi care te invata la club si vorbesc cu tine. Tu daca vrei si esti interesat de ceva poti afla de la ei. Esti invatat cum sa faci aceste lucruri si astfel poti afla mai multe. Plus ca eu am mai avut astfel de experiente.

Ce fel de experienta? Nu e pentru prima data cand salvati viata unei persoane?

Nu. Eram in strainatate si tot asa am mai salvat viata cuiva. Mergeam in oras si am observat ca avusese loc un accident. Toata lumea se adunase, femeia accidentata era jos si nimeni nu ii acorda nici un fel de ajutor. M-am dus, m-am uitat si am intrebat care e problema. A fost un accident, mi s-a spus. Si de ce nu ii dati viata, am intrebat. Mi s-a raspuns ca asteapta sa vina doctorii. Atunci m-am dus imediat, i-am facut respiratie gura la gura, i-am facut resuscitare si si-a revenit. Dupa asta a venit ambulanta si a luat-o.
De ce ati ajuns in inchisoare? Pentru ce fapta sunteti inchis?

In inchisoare am ajuns acum patru ani si jumatate sub acuzatia de proxenetism. In aceasta filiera am intrat dintr-o aventura. Prin intermediul unei persoane, o cunostinta, care locuia la mine si care la randul ei avea niste prietene, niste fete. De aici a pornit totul. Noi am fost descoperiti de catre altcineva. In primul rand, eu si alti colegi de-ai mei aveam serviciu si nu ne ocupam cu asa ceva.

Sunteti considerat un detinut-model aici in Penitenciar. De ce?

Nu stiu, aici depinde de viata fiecaruia. Eu ma gandesc la familia mea. Altul poate nu. In schimb, eu vreau sa ajung cat mai repede acasa si la ai mei. Eu, care sunt cu ai mei in brigada, vorbesc cu ei si le spun ce trebuie sa faca, ii invat, pentru a se elibera mai repede. Insa depinde de fiecare.

Cum arata o zi in penitenciar?

Pai iesim la munca, ne intoarcem, facem baie si dupa asta ne uitam la televizor, jucam rummy, table. Daca vrei sa iti incarci timpul ai cu ce si trece repede. In timpul liber putem citi, luam carti de la biblioteca, jucam fotbal, facem curatenie.

Aveti vreo porecla pusa de catre colegii de celula?

Nu, colegii nu mi-au pus nici una. Dar am una de cand eram liber si mi se spune la fel si aici: “Chiscai”.

Cum v-a schimbat detentia?

Pai sunt aici de 4 ani si 9 luni si mai am 150 de zile de detentie. Imi pare foarte rau pentru ceea ce am facut de am ajuns aici, pentru ca am pierdut cinci ani de zile din viata mea. Poate mi se putea intampla altceva si care sa fie mai bine. Dar eu m-am mentinut bine, pentru ca si sotia m-a ajutat foarte mult, prin scrisori, prin vizite. Si venind ea la mine, eu mergand la munca, nu mai apucai sa te gandesti la altceva, decat la momentul cand vei fi pus in libertate.

Ce veti face dupa ce va veti ispasi pedeapsa?

Cand voi iesi de aici, prima data voi merge acasa la sotia mea. Dupa aia urmeaza sa imi fac cununia civila si nunta si sa raman acasa la sotia mea. Pentru totdeauna. Sa nu mai fac nimic rau.

sursa: hotnews.ro

§ One Response to Interviu cu detinutul care i-a salvat viata unui gardian

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Interviu cu detinutul care i-a salvat viata unui gardian at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: