Scrisoare Pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim la Naşterea Domnului

26 Decembrie, 2009 § Lasă un comentariu

Cercetarea lui Dumnezeu

„Cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru,

Răsăritul răsăriturilor, şi cei din întuneric şi

din umbră am aflat adevărul:

că din Fecioară s-a născut Domnul!”

(Luminânda Praznicului Crăciunului)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Dăm slavă Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem în pace şi cu sănătate la marea sărbătoare a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pe cei dintre noi care au trecut la Domnul anul acesta îi pomenim cu evlavie şi ne rugăm pentru odihna sufletului lor. Între aceştia îi amintim în primul rând pe Părintele Constantin (Mihoc) şi pe fratele Nicolae (Cioară) de la Berlin care şi-au dat viaţa pentru ridicarea unei biserici româneşti în capitala Germaniei. Însă pe Părintele Constantin şi pe fratele Nicolae, trecuţi la Domnul în chip minunat, nu-i pomenim doar în rugăciunea pentru cei adormiţi, ci îi şi chemăm în ajutorul nostru, ca pe unii care, prin moartea lor martirică, au aflat har la Dumnezeu şi putere de a mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu. De aceea suntem îndreptăţiţi să zicem: „Părinte Constantin şi frate Nicolae, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!”

În rugăciunea noastră îi pomenim şi pe cei bolnavi din familiile noastre care nu sunt împreună cu noi pentru a se împărtăşi de bucuria Praznicului Naşterii Domnului. Desigur că aceştia regretă lipsa lor de la biserică la o sărbătoare atât de mare. Dar sunt şi foarte mulţi creştini care nu caută biserica nici măcar la sărbătorile mari, ceea ce înseamnă o mare lipsă în viaţa lor. Datoria noastră este nu numai de a ne ruga pentru ei, ci şi de a-i ajuta să înţeleagă de cât bine se lipsesc ignorând Biserica cu rânduielile ei sfinte, lăsate de Dumnezeu tocmai pentru binecuvântarea vieţii, pentru ajutor în necazuri şi greutăţi şi pentru mântuirea noastră veşnică.

Iubiţi credincioşi,

Am citat la începutul acestei scrisori pastorale cântarea de la Utrenia Crăciunului numită „Luminânda”, care spune: „Cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevărul:că din Fecioară s-a născut Domnul!” Aşadar, naşterea după trup a Domnului din Fecioara Maria, în ieslea Betleemului, înseamnă pentru noi oamenii cercetarea de sus a lui Dumnezeu care coboară pe pământ şi se face om pentru ca să ne mântuiască nu din exterior sau de la distanţă, ci participând El Însuşi la condiţia noastră umană, smerindu-Se pe Sine şi suferind crucea şi moartea în locul nostru, al celor osândiţi, care trăim în întuneric şi în umbra morţii. Acesta este marele adevăr al Creştinismului, că Dumnezeu pleacă cerurile şi se coboară, se deşartă pe Sine, adică părăseşte slava Sa cea cerească, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om. Se smereşte pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte şi încă moarte de cruce (cf. Filip. 2, 7-8).

Prin naşterea după trup a Domnului a răsărit lumii „lumina cunoştinţei”, cum spune troparul Sărbătorii de astăzi. „Naşterea Ta Hristoase Dumnezeule, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”. Este vorba de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, care este înainte de toate o cunoaştere existenţială, experimentală. Mântuitorul a învăţat pe oameni, împărtăşindu-le viaţa şi necazurile, rugându-se pentru ei, tămăduindu-le bolile, izgonind demonii, săturând în chip minunat mulţimile, potolind furtuna de pe mare, înviind pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe Lazăr, prietenul Său… Predicile Mântuitorului adresate apostolilor şi mulţimilor sunt de o simplitate şi de o profunzime cu adevărat dumnezeieşti. Ele sunt inspirate din Vechiul Testament, Cartea sfântă a evreilor, ca şi din viaţa concretă, de zi cu zi, a oamenilor. Mântuitorul nu ţine discursuri teologice, nu face speculaţii, nici teorii despre Dumnezeu, ci se adresează direct inimii rostind cuvinte cu putere multă care transformă viaţa oamenilor. Cei ce-l ascultau se minunau şi ziceau: „Niciodată n-a vorbit om ca omul acesta”! (In. 7, 46).

Într’adevăr cuvintele Mântuitorului sunt „duh şi viaţă” (In 7, 46). Ele dau viaţă celor ce citesc cu atenţie şi cu regularitate Sfintele Evanghelii şi celelalte cărţi ale Bibliei, îndeosebi Psalmii lui David, toate inspirate de Duhul Sfânt. Pentru că citind mereu Cuvântul lui Dumnezeu, acesta ne va transforma gândirea şi ne va ajuta să ne conformăm viaţa după voia lui Dumnezeu. Iar trăind după voia lui Dumnezeu vom fi plini de viaţă şi de curaj, plini de optimism şi de bucurie pentru că Dumnezeu Însuşi trăieşte în noi. Nimic nu ne mângâie şi nu ne ajută mai mult în viaţă ca citirea Sfintelor Evanghelii şi a Psaltirii în care se rezumă întreaga Scriptură.

De asemenea, sfintele slujbe ale Bisericii, mai ales Sfânta Liturghie, ca şi icoanele şi pictura bisericilor noastre sunt o adevărată Biblie transpusă în imne şi imagini. Cine participă cu evlavie în fiecare duminică la Sf. Liturghie, acela îşi hrăneşte toate simţirile cu Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl aude în citirea Apostolului şi a Sfintei Evanghelii, precum şi în cântarea de la strană, îl vede în icoane şi în ceremonialul Liturghiei, îl miroase în fumul de tămâie şi îl gustă prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, care sunt Trupul şi Sângele lui Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Sfânta Liturghie concentrează în ea toată viaţa Mântuitorului, de la Naşterea Sa în Peştera Betleemului până la înălţarea la cer, ca şi toată istoria mântuirii lumii. De aceea, nimeni nu se poate mântui neglijând Biserica cu sfintele ei slujbe rânduite de Dumnezeu tocmai pentru ca prin ele Hristos Însuşi să ni se împărtăşească, să fie cu noi în fiecare zi până la sfârşitul veacurilor, luând asupra Sa păcatele, bolile şi durerile noastre.

Aşadar, Dumnezeu ne cercetează şi pe noi astăzi, ca şi pe cei de acum 2000 de ani coborând tainic în ieslea inimii noastre de fiecare dată când citim cu atenţie Cuvântul Său, când ne rugăm cu evlavie, acasă şi la biserică, când ne spovedim şi ne împărtăşim cu Sf. Taine. Dar acelaşi Hristos vine la noi şi ne cercetează şi prin semenii noştri aflaţi în diferite lipsuri, în boli şi necazuri. „Am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Mt. 25, 35). Hristos se identifică deci cu toţi cei ce au nevoie de ajutor din partea noastră. Făcând bine semenilor noştri, care sunt în primul rând cei cu care trăim, cei pe care îi întâlnim, cei cu care lucrăm, facem bine lui Hristos Însuşi. Slujirea dezinteresată a semenilor este criteriul judecăţii din urmă: ne mântuim sau ne pierdem pentru veşnicie după cum ne comportăm faţă de semenii noştri (Mt. 25, 31-46). „Ai câştigat pe semenul tău, l-ai câştigat pe Hristos, l-ai pierdut pe semenul tău, l-ai pierdut pe Hristos”, spune un Părinte din Pateric. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi şi buni cu toţi oamenii cu care trăim sau pe care-i întâlnim căci în fiecare se ascunde Hristos şi de fiecare depinde mântuirea noastră.

Dar Dumnezeu ne cercetează şi ne vorbeşte nu numai prin Sfintele Scripturi, prin Sfintele Slujbe ale Bisericii şi prin semenii noştri, ci şi prin bolile, necazurile şi greutăţile câte vin asupra noastră datorită păcatelor pe care le săvârşim neîncetat. Sunt mulţi creştini care nu citesc niciodată Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, care nu merg niciodată la biserică sau merg foarte rar, care se gândesc numai la ei şi nu sunt atenţi la suferinţele semenilor lor. Alţii trăiesc în păcate chiar dacă se mai şi roagă sau mai fac şi câte un bine. Pe aceştia Dumnezeu nu-i poate cerceta altfel decât îngăduind să vină asupra lor tot felul de necazuri şi încercări. Căci atunci când suntem în boală sau în încercări, ne întoarcem la Dumnezeu şi strigăm după ajutorul Lui. Iar Dumnezeu în marea şi negrăita Sa milă faţă de fiii Săi ne cercetează în suferinţă şi ne ajută s-o depăşim cu răbdare. Pentru aceasta trebuie să avem mare încredere în bunătatea lui Dumnezeu, să nu deznădăjduim niciodată, indiferent cât de grea şi de mare ne este suferinţa. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu”(I Tim. 2, 4). El aşteaptă să ne recunoaştem păcatele, să ne căim pentru ele, să ne spovedim şi să începem o viaţă nouă, punând Biserica şi rugăciunea pe primul plan al vieţii noastre. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33).

Iubiţi credicioşi,

Anul acesta, Dumnezeu a binecuvântat Mitropolia noastră cu mai multe împliniri pentru care se cuvine să-I aducem mulţumire şi laudă. Astfel în ziua de 13 iunie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor numeros de ierarhi, preoţi şi diaconi a sfinţit noua biserică din lemn şi centrul parohial, cultural şi ecumenic de la Salzburg, ridicate prin osârdia Preacucernicului Părinte Dr. Dumitru Viezuianu şi a credincioşilor parohiei, dar şi cu sprijinul mânăstirii benedictine Sf. Petru din oraş, al Arhipiscopiei Catolice şi al autorităţilor locale. În ziua următoare, duminică, 14 iunie, Preafericirea Sa a sfinţit noua biserică din Viena, construită prin jertfa Preacucernicului Părinte Prof. Dr. Nicolae Dura şi a credincioşilor săi, precum şi cu ajutorul Statului român şi al Arhiepiscopiei catolice a Vienei. De asemenea în 31 octombrie am sfinţit biserica parohiei din Knitellfeld (Austria), primită în proprietate împreună cu casa parohială ca dar de la Părinţii capucini care au părăsit oraşul. Lucrul acesta a fost posibil datorită activităţii pastorale deosebite şi a bunelor relaţii ecumenice promovate aici de Preacucernicul Părinte Cristian Greucean.

Ne rugăm bunului Dumnezeu să binecuvânteze şi anii care vin cu astfel de evenimente pentru ca Mitropolia noastră să se consolideze şi să-şi poată îndeplini tot mai bine misiunea ei duhovnicească de sfinţire a oamenilor şi a lumii.

Punându-vă la inimă aceste cuvinte de învăţătură cu nădejdea că ele vor spori în sufletele Dumneavoastră credinţa şi dragostea de Dumnezeu şi de semeni, Vă binecuvântez pe toţi în numele Domnului şi Vă fac de Sfintele Sărbători ale Crăciunului cele mai calde urări de sănătate şi de tot binele.

Al vostru Părinte duhovnicesc, rugător şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu,

Mitropolitul Serafim

sursa: www.mitropolia-ro.de

Tagged: , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Scrisoare Pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim la Naşterea Domnului at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: