Aducerea moaştelor Sfântului Dionisie I, Patriarhul Constantinopolului

5 Ianuarie, 2010 § Lasă un comentariu

Mă bucur nespus şi dau slavă lui Dumnezeu că îmi dă prilejul să cercetez şi să scriu despre ucenicul unuia din cei mai iubiţi, neglijaţi şi – de către unii – şi contestaţi sfinţi din luna ianuarie, despre unul din ucenicii celui care a fost numit de către sinaxar „Atlas” ce ţine pe umerii săi Ortodoxia, precum Atlas din mitologie ţine pe umerii săi tăria: Sfântul Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului. Aportul Sfântului Marcu la teologia Bisericii nu s-a încheiat odată cu vremelnica sa mutare din această viaţă (1444). Ca un iscusit duhovnic şi harismatic înainte-văzător, el a lăsat în urma sa ucenici, fii duhovniceşti şi împreună-lucrători osârdnici şi valoroşi, care i-au confirmat insuflarea şi vederea duhovnicească la începutul perioadei turcocraţiei.

Sfântul Marcu a fost părintele duhovnicesc a doi viitori patriarhi ecumenici, proslăviţi ca sfinţi: Ghenadie al II-lea Scholarul şi Dionisie I, dar şi ai altor trei patriarhi de Constantinopol: Isidor al II-lea, Marcu al II-lea şi Ioachim I. Aceştia au păstorit Biserica Primului Tron în a doua jumătate a secolului al XV-lea, imediat după cucerirea Constantinopolului. Sfântul Marcu a fost înainte de toate un mare nevoitor şi isihast, care a fost silit de împrejurări să devină un polemist, dar şi conducătorul luptei împotriva unei false şi rătăcitoare uniri cu Roma catolică. După mutarea sa în cer, lupta cea bună a fost continuată de vrednicii săi fii duhovniceşti.

Aflarea despre retrocedarea de către Biserica Ortodoxă Bulgară către Biserica Ortodoxă a Greciei a unui fragment din sfintele moaşte ale Sfântului Dionisie I, Patriarhul Constantinopolului, a fost pentru mine punctul de plecare în cercetarea m-a determinat să scriu câteva rânduri, privind evenimentul liturgic, istoric şi aghiologic.

Aşadar, ieri, 3 ianuarie 2010, în cadrul Dumnezeieştii Liturghii festive săvârşite de mai mulţi arhierei în Sfânta Biserică a celor 12 Apostoli din oraşul Drama, au fost predate de către o delegaţie a Bisericii Bulgariei alcătuită din Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Chiril de Varna, Natanael de Nevrokopio, Nicolae de Filippopole şi Episcopul-egumen Evloghie al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Ioan de Rila, sfintele moaşte ale Sfântului Dionisie I, Patriarhul Constantinopolului şi al doilea ctitor al Sfintei Mănăstiri Eikosifinissa Pangheu, Înaltpreasfinţitului Pavel de Drama, după neobosite şi îndelungate tratative, în prezenţa autorităţilor judeţene, ale oraşului Drama şi a unei mulţimi de credincioşi.

Sfintele moaşte şi o mulţime de sfinte vase, cu pergamente şi papiruşi, aparţinând Sfintei Mănăstiri Eikosifinissa, au fost furate în 1917 de către forţele armate ocupante ale bulgarilor. Astăzi, majoritatea sfintelor vase furate se află la un muzeu naţional din Sofia, capitala Bulgariei. Acest gest al Bisericii Bulgare se vrea a fi primul pas în procesul de retrocedare a tuturor celor furate în timpul celor trei atacuri ocupante, sângeroase şi tâlhăreşti ale bulgarilor, începând din1912-13 până în 1944.

Eroica şi martirica Doxato cu cele 650 de victime şi incalculabilele distrugeri materiale ale primului măcel bulgar din 30 iunie 1913 şi cei 350 de viteji cu vârste de la 15 până la 50 de ani din cel de-al doilea măcel din 29 septembrie 1941, împreună cu oraşul martiric Drama aşteaptă şi o ’’cerere de iertare” din partea guvernului bulgar pentru acţiunile inumane şi barbare ale armatei ocupante bulgare.

Sfântul Dionisie I, Patriarhul Constantinopolului (1467-1471 şi 1488-1490), supranumit “cel Înţelept”, nu este menţionat în sinaxare, dar este cinstit local, cu data de prăznuire pe 23 noiembrie.

S-a născut în Dimitsana Peloponezului înainte de anul 1410 şi a studiat atât în patria sa, în Mănăstirea numită “a Filosofului”, cât şi în Constantinopol, unde a devenit un fidel ucenic al Sfântului Marcu al Efesului, atât în ceea ce priveşte teologia, cât şi în ceea ce priveşte asceza virtuţilor monahale. A primit schima monahală în Sfânta Mănăstire Manganon din Constantinopol, unde a înaintat în virtute şi evlavie, sub supravegherea părintelui său duhovnicesc, Sfântul Marcu al Efesului, care l-a hirotonit diacon şi preot.

În timpul cuceririi Constantinopolului (1453) a fost arestat şi dus captiv în Adrianopol unde a îndurat multe chinuri. De acolo a fost răscumpărat de către nobilul Kiritzi şi s-a întors în Constantinopol, unde şi-a continuat în taină viaţa călugărească. Aici, devenind renumit pentru virtuţile sale, avea să fie hirotonit Mitropolit de Philippopole (Plovdiv) de către Patriarhul Ecumenic Ghenadie Scholarul.

În ianuarie 1467 a fost ridicat în Tronul Ecumenic al Constantinopolului sub protecţia mamei vitrege, dar creştine, a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul. Kira-Maro era fiica despotului Serbiei, Gheorghe I Brancovici şi soţia sultanului Murat al II-lea. Sfântul ierarh Dionisie a condus paşnic Biserica vreme de şase ani până în momentul în care unii clerici din invidie şi răutate l-au calomniat cum că în timpul captivităţii sale în Adrianopol s-ar fi lepădat de credinţa creştină şi ar fi primit tăierea împrejur.

El a dovedit că această acuzaţie era cu totul neîntemeiată în faţa mai multor ierarhi şi mireni „arătând-şi trupul tuturor”, şi toţi au recunoscut „nevinovăţia şi fecioria lui, pentru că nu avea nici un semn pe trup, nici măcar cea mai mică tăietură…”. Şi-a dat demisia şi s-a retras la Mănăstirea Eikosifinissa din Drama Makedoniei, mănăstire ctitorită de Sfântul Gherman (pomenit pe 22 noiembrie). Aici a rămas până în 1488, când a fost reales patriarh de către un Sinod convocat de sultanul Baiazid al II-lea. În 1490, după doi ani şi jumătate, a demisionat din cauza vârstei înaintate şi s-a retras în aceeaşi mănăstire, pentru a petrece în asceză şi rugăciune. Aici a rămas până în anul 1492 când a trecut la cele veşnice. Pentru că s-a ocupat de înnoirea, extinderea şi înfrumuseţarea mănăstirii, este considerat al doilea ctitor al mănăstirii. De-a lungul timpului cinstitele sale moaşte au făcut multe minuni.

Mănăstirea Eikosifinissa

Sub patriarhul Ioachim I a fost proclamat Sfânt al Bisericii Ortodoxe şi s-a hotărât să fie cinstit cu zi de pomenire pe 23 noiembrie. Trupul său se păstrase în Mănăstirea Eikosifinissa, mai puţin un fragment care a fost dăruit în 1881 Schitului Sf. Andrei din Sfântul Munte Athos şi un alt fragment care a fost dăruit în 1955 patriei sale – Dimitsana.

O slujbă şi un canon în cinstea Sfântului Dionisie au fost scrise de către contemporanul său Manuel din Corint, Mare Retor al Marii Biserici. I s-a alcătuit o slujbă şi de către Protosinghelul Mitropoliei de Xanthis, Hrisanthos, slujbă care a fost completată în 1819 la porunca Patriarhului Grigorie al V-lea, de către ieromonahul Ilarion Sinaitul.

MĂRIMURI

– pe glasurile 2 sau 8 după podobiile greceşti –

Sfinte Dionisie, te rugăm,

Caută din ceruri spre cei care te lăudăm,

Şi ne izbăveşte de toată uneltirea,

De patimi şi ispite, ca un preabun păstor.

Al Constantinopolului păstor,

Eikosifinissei fiu iubit şi îngrijitor,

Ucenic preavrednic lui Marcu Efeseanul,

Părinte Dionisie, roagă-te pentru noi.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

traducere: Monahul Leontie

sursa: vatopaidi.wordpress.com

Tagged: ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Aducerea moaştelor Sfântului Dionisie I, Patriarhul Constantinopolului at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: