Pastorala de Paşti a ÎPS Bartolomeu Anania, Cluj-Napoca, 2010

5 Aprilie, 2010 § Lasă un comentariu

† B A R T O L O M E U

din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,

Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,

catre iubitul meu cler si popor, har si mila de la Dumnezeu,

iar de la mine arhiereasca binecuvântare.

Iubitii mei fii sufletesti,

Hristos a înviat!

[ Adevarat, a înviat! ]

Se îngâna ziua cu noaptea când Maria Magdalena, probabil cu putin înaintea celorlalte sfinte femei, a gasit piatra rasturnata de pe mormântul Domnului. Înspaimântata, mironosita alearga în cetate si le spune ucenicilor ce a vazut. Petru si Ioan se reped într’un suflet catre gradina, urmati îndeaproape de aceeasi Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge întâiul, dar, tânar fiind, nu îndrazneste sa intre în mormântul din peretele de piatra decât însotit de Petru care, mai vârstnic, îl ajunge gâfâind. Cutremuratorul adevar le sta în fata: Domnul nu este acolo! În cugetul lor foarte omenesc, aceasta înseamna ca trupul Învatatorului a fost sustras de necunoscuti, pentru pricini de neînteles. Cu aceasta tulburare se întorc în cetate.

Maria ramâne si plânge. Plânge chiar si în fata îngerilor: „Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde l-au pus!” Plânge si în fata Celui care, în semiobscuritatea diminetii, i se pare a fi gradinarul: „Daca tu l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus si eu îl voi lua de acolo”. În clipa urmatoare Gradinarul o cheama pe nume. Ea îsi recunoaste Învatatorul, viu si întreg, îi rosteste numele, îi asculta cuvintele, îi primeste porunca si fagaduinta. Ea e primul martor al învierii.

De ce tocmai ea? De ce nu i S’a aratat Domnul mai întâi lui Petru, cel atât de înflacarat în credintele si necredintele lui? De ce nu l-a preferat pe Ioan, cel mai iubit dintre ucenici, singurul care-L însotise pe drumul Crucii? Iar daca preferintele trebuiau sa se îndrepte catre o femeie, de ce nu i-a acordat acest privilegiu propriei Sale Maici, indiferent unde s’ar fi gasit ea în acel moment? De ce, neaparat, în socotinta dumnezeiasca a trebuit sa fie Maria Magdalena?

Doctorul nu vine pentru cei sanatosi, spusese El, ci pentru cei bolnavi. Pastorul îsi paraseste turma în cautarea oii celei pierdute. Parintele tânjeste dupa fiul ratacitor si-i celebreaza, cu bratele deschise, întoarcerea. Maria Magdalena e prototipul omului pentru care Domnul a venit în lume. Întâi si mai întâi pentru ea S’a întrupat, pentru ea a propovaduit, pentru ea a savârsit minuni, pentru ea a suferit, pentru ea si-a varsat sângele pe Cruce, pentru ea si pentru toata suflarea pacatosilor lumii, asemenea ei cazuti si asemenea ei chemati. Nu, nu e vorba de un primat al credintei. Asemenea ucenicilor, si Maria se îndoise de perspectiva învierii, si ea o primise ca pe o simpla metafora, si ea gândise ca trupul Domnului fusese stramutat în alta parte.

Dar daca Petru si Ioan s’au întors îngândurati în cetate, Maria continua sa-si caute Învatatorul. Ceva mai târziu, Iisus avea sa i Se arate lui Saul, pe drumul Damascului, tocmai pentru ca acesta Îl cauta, alerga dupa El. „ Bateti si vi se va deschide, cautati, si veti afla ”. Întru nadejdea deznadajduitului, Maria vedea acum, poate mai mult decât oricând, superba dominanta a sufletului ei: iubirea. Din iubire pot izvorî cunoasterea si credinta.

Daca pe Maria Magdalena trebuie s’o vedem în pacatoasa care i-a uns Domnului picioarele în casa fariseului Simon si asupra careia El a rostit parabola celor doi datornici, atunci iubirea ei e mai puternica si mai graitoare chiar decât aceea a fiului ratacitor. În logica parabolei, femeia iubeste mult pentru ca i s’a iertat mult; în deznodamântul întâmplarii, Domnul îi iarta mult pentru ca mult L-a iubit. Sa mai citim odata textul din Luca 7, 36–50 si ne vom convinge ca iubirea e lucratoare. Si daca pe aceeasi Marie trebuie s’o recunoastem în Betania savârsind, simbolic si anticipativ, ritualul de înmormântare a Domnului, prin aceeasi emotionanta ungere cu mir, iubirea ei capata dimensiuni cosmice. De moartea lui Iisus se întuneca soarele, de învierea Lui se bucura îngerii. Maria Magdalena e cea dintâi care-I gateste Domnului îngroparea, ea va fi si cea dintâi care sa se patrunda de bucuria Învierii. E suprema Bucurie, aceea care încununeaza Iubirea.

Iubitii mei fii sufletesti,

Totusi, nu Maria Magdalena este primul martor al învierii. Parintele Staniloae spune – superb – ca Învierea a început în iad. De pe Cruce El se pogoara întru cele mai de jos ale adâncului si li se arata protoparintilor Adam si Eva, pe care-i ridica împreuna cu cei asemenea încatusati. Si pentru ei murise pe Cruce, si fata de ei avea de împlinit o fagaduinta. Singura imagine potrivita este aceea a pogorârii Lui la neamuri, izvorâta din geniul iconografiei bizantine si atât de frumos rafinata în vechile noastre fresce si miniaturi. Nimeni nu L-a vazut pe Domnul înviind, dar multi sunt cei ce L-au vazut înviat.

Deasupra, în rai, mai astepta un martor: tâlharul rastignit de-a dreapta lui Iisus. Nu mai avusese timp pentru îndreptare, dar în ultima clipa se rascumparase prin simpla recunoastere a vinovatiilor sale si a Nevinovatului de alaturi. Bucuria învierii i se ofera si celui ce s’a trezit în ultima clipa din somnul – sau somnolenta – cugetului.

Ca învierea „a început” în iad, e un fel de a spune, la masura rostirii si priceperii noastre. Nu e vorba de momente succesive, ci de simultaneitatea prezentei lui Dumnezeu. În acelasi timp, Iisus era ,, în mormânt, cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul si pe scaun împreuna cu Tatal si cu Duhul ”, dupa cum spune o rugaciune de taina a Sfintei Liturghii, care rezuma simultaneitatea evenimentului învierii ca întreg. Învierea nu e o miscare în sine, ci un act operativ, un început perpetuu.

E adevarat ca evenimentul pogorârii la iad nu se bucura de popularitate biblica, singurul sau temei scripturistic fiind acela din întâia Epistola Soborniceasca a Sfântului Apostol Petru , dar acest temei, departe de a fi o dobânda a timpului, e contemporan cu Evangheliile. El face parte integranta din doctrina noastra asupra învierii, exprimând prima miscare pe care a facut-o Domnul îndata dupa moartea Sa pe cruce. Motivul pogorârii e foarte frecvent în imnografie. „ Portile iadului le-ai sfarâmat, Doamne” , exclama o stihira din vecernia glasului al patrulea, iar una din cântarile Sfintelor Pasti o spune mai pe larg: „ Pogorâtu-te-ai întru cele mai de jos ale pamântului si ai sfarâmat încuietorile cele vesnice care-i tineau pe cei legati, Hristoase”.

Iubiti credinciosi,

Într’o fresca a bisericii mânastirii Clocociov Hristos este înfatisat pogorât undeva în sub­teran – sub nivelul colinelor din preajma -, dar nu linistit ca în scena Botezului, ci viguros, dinamic, biruitor, cu talpile pe portile de arama ale iadului, sfarâmate. Din doua morminte îi ridica de mâna pe Adam si pe Eva, eliberati acum din lunga lor asteptare, în timp ce Ioan Botezatorul Îl arata – ca si odinioara „ Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii ” -, iar dreptii Vechiului Testament, de-o parte si de alta, mântuiti si ei, îl contempla. Dedesubt, diavolul zace legat în lanturi, sub stapânirea unui înger care – în cazul nostru – îl tine de coarne, ca un semn ca Belzebut nu mai are nici o putere si ca neputinta lui e veselia celor eliberati. Scena e reprezentarea cea mai autentica a învierii Domnului si o gasim nu numai în fresce, ci si în numeroase ferecaturi ale Evangheliei, pe coperta din fata.

Erminiile recomanda, totusi, si o reprezentare mai directa a învierii: Iisus Hristos deasupra mormântului putin deschis, în haine albe, stralucitoare, binecuvinteaza cu dreapta si tine în stânga un steag cu cruce de aur, întru bucuria celor doi îngeri de alaturi si spre spaima ostasilor ce-L strajuisera, cazuti cu fetele la pamânt. E interesant sa notam ca aceasta reprezentare e cultivata mai ales de pictura bisericeasca mai noua – din care nu lipseste suflul Occi­dentului -, pe când cealalta, a Pogorârii la iad, a prins radacini foarte puternice în arta bizantina.

Hristos nu numai ca le daruieste celor morti viata (lumina), ci, mai mult, le-o duce El Însusi, personal, prin actul pogorârii în iad, împlinindu-le asteptarea, în care ne regasim si noi, cei de astazi.

Iubitii mei fii sufletesti,

Dupa ce a fost vazut de Maria Magdalena, Domnul li S’a aratat, de mai multe ori, si ucenicilor Sai. La un moment dat le-a aparut Cineva la tarm si le-a poruncit sa arunce mreaja si ei l-au ascultat si au prins multime mare de pesti. Nimic nu S’a petrecut fulgerator, halucinant, totul s’a petrecut la lumina zilei, cu calm, gospodareste, atât de pe îndelete încât pescarii si-au luat timp chiar sa-si numere vânatul si sa observe ca mreaja nu se rupsese de atâta belsug. În cele din urma, poftiti sa prânzeasca împreuna, ucenicii se uitau la El si (ascultati bine!): „ niciunul nu îndraznea sa-l întrebe: cine esti Tu?, stiind ca Domnul este ”. Pagina extraordinara! Daca Biblia nu ar fi opera Duhului Sfânt, atunci Evanghelistul Ioan ar trece drept cel mai mare scriitor al lumii.

Domnul înviaza pe rând, ca un val de lumina purtat pe rotundul pamântului, de douasprezece ori triumfator la stele, din Ierusalim pâna’n Ierusalim. Un vazduh de clopote se stinge aici si un altul izbucneste dincolo, catre apus, mereu pe urma soarelui, din prag în prag, pe rotund.

E o înviere pentru noi, oamenii; pentru cei din orizontul satului si al cetatii si al tarii si al pamântului. Noaptea învierii nu cunoaste somn; ea e numai veghe, împlinire si asteptare, întru bucuria nemarginita a biruintei asupra mortii.

Fie ca aceasta asteptare si bucurie sa va fie sporite de toate bunatatile lui Dumnezeu si sa va devina o necurmata înviere launtrica.

sursa: www.arhiepiscopia-ort-cluj.org

Anunțuri

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Pastorala de Paşti a ÎPS Bartolomeu Anania, Cluj-Napoca, 2010 at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: