„Vindecarea deplină a omului are loc în spaţiul Bisericii“ – Interviu cu IPS Ierotheos Vlachos

26 Aprilie, 2010 § 1 comentariu

Înalt Preasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie

În Sfânta Scriptură, în textele liturgice şi în operele Părinţilor Bisericii se vorbeşte mult despre boala şi vindecarea omului. Desigur, există boala trupească, boala psihologică şi boala duhovnicească. Între acestea există interdependenţă.

Tema bolii însă trebuie văzută din perspectiva căderii protopărinţilor. Omul, înainte de cădere, trăia altfel decât acum. Mintea lui era în comuniune cu Dumnezeu, harul lui Dumnezeu îi lumina sufletul şi trupul. Sfântul Ioan Hrisostom scrie că Adam şi Eva înainte de a păcătui trăiau în paradis ca îngerii. După păcat însă a survenit moartea duhovnicească, adică ruperea legăturilor cu Dumnezeu, şi a urmat moartea trupească. De atunci omul se naşte în coruptibilitate şi pătimire, aşa cum se manifestă acestea în boli, patimi şi moarte.

Combaterea bolilor trupeşti se face prin ştiinţa medicală, pe care o respectăm, deoarece alină durerea oamenilor. De asemenea, de problemele psihologice se interesează psihologia cu multele ei teorii – psihanalitică, gnostică, comportamentală, existenţială. Biserica vindecă bolile duhovniceşti, şi de aceea se vorbeşte de „ştiinţa medicală în Duh”.

Boala duhovnicească survine atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: „Mintea îndepărtată de Dumnezeu devine fie demonică, fie animalică”, adică, atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, devine demonică prin patimile mândriei şi animalică prin senzualitate şi iubirea de bogăţie.

Sfântul Apostol Pavel deosebeşte între omul trupesc-psihologic şi omul duhovnicesc. Om trupesc este cel care nu are harul Sfântului Duh. El se caracterizează şi ca om psihologic, de vreme ce îi funcţionează deplin energiile psihologice, fără însă să simtă harul Sfântului Duh. Om duhovnicesc este cel care este biserică a Prea Sfântului Duh, adică are harul Botezului şi al Mirungerii şi în inima lui se face rugăciunea minţii. Atunci se manifestă toate harismele Sfântului Duh.

Potrivit Părinţilor Bisericii, legătura care există între trup şi suflet se aseamănă cu legătura dintre suflet şi Sfântul Duh. Adică, atunci când sufletul iese din trup, trupul moare. La fel şi atunci când Sfântul Duh se îndepărtează de suflet, sufletul este mort după Dumnezeu.

Prin urmare, atunci când Sfinţii Părinţi vorbesc despre vindecarea omului, se referă la dobândirea Sfântului Duh, la comuniunea omului cu Dumnezeu, la mişcarea după fire şi mai presus de fire a energiilor sufletului. Cu alte cuvinte, vindecarea constă în transformarea iubirii de sine în iubire de Dumnezeu şi de oameni.

În operele Înalt Preasfinţiei Voastre despre vindecarea omului susţineţi, potrivit învăţăturii Părinţilor Bisericii, că „Biserica este un spital duhovnicesc care îl vindecă pe omul bolnav duhovniceşte”. Cum explicaţi afirmaţia Înalt Preasfinţiei Voastre că „vindecarea omului are loc în spaţiul Bisericii”?

Făcând mai sus deosebirea dintre vindecarea trupească, psihologică şi duhovnicească, devine evident că această împărtăşire a Duhului Sfânt are loc în spaţiul Bisericii prin taine şi viaţa de asceză. Astfel putem să înţelegem cuvântul Sfântului Serafim de Sarov că scopul omului este dobândirea Duhului Sfânt. Aceasta este lucrarea de bază a Bisericii.

Biserica, potrivit învăţăturii Sfântului Apostol Pavel, este Trupul lui Hristos şi Hristos este capul Bisericii. De asemenea, potrivit Sfântului Grigorie Palama, Biserica este împărtăşirea îndumnezeirii, adică conduce omul la îndumnezeire prin curăţirea inimii şi prin luminarea minţii.

În acest sens spunem că Biserica este spital duhovnicesc, care vindecă bolile duhovniceşti ale omului. Acest lucru îl întâlnim în pilda Samariteanului milostiv şi în multe texte ale Sfântului Grigorie Teologul, ale Sfântului Grigorie Palama şi ale multor altor Părinţi Sfinţi, ale căror opere sunt conţinute în cartea „Filocaliei”. Iar de vreme ce Biserica este spital duhovnicesc, înseamnă că clericii sunt doctori duhovniceşti.

Părintele Ioannis Romanidis folosea exemplul spitalului ca să arate scopul şi lucrarea Bisericii. Spunea că episcopul este directorul clinicii, clericii sunt medicii pe care îi conduce episcopul-director în scopul vindecării bolnavilor, colaboratorii clericilor care lucrează în biserică sunt personalul medical şi, desigur, oamenii cu diferite patimi sunt bolnavii care urmăresc să găsească vindecare.

Desigur, Biserica produce şi artele bisericeşti, creează cultură, se ocupă de opera filantropică. Dar acest lucru este consecinţa primului. Lucrarea primordială a Bisericii este vindecarea omului, reîntregirea omului şi îndumnezeirea lui. Oamenii care se vindecă produc cultură de valoare şi ajută în multe feluri societatea.

Ce sunt dogmele în accepţiunea Bisericii, de vreme ce aţi definit Biserica drept „spital al omului bolnav duhovniceşte” şi afirmaţi că „atunci când se denaturează credinţa, se denaturează şi mântuirea. ş…ţ Atunci când se deformează credinţa, se deformează şi modul şi metoda terapiei”?

În Biserică există dogme care se referă la Dumnezeul Treimic, în realitate însă, dogmele se numesc borne şi au fost impuse de Părinţii Sinoadelor Ecumenice. Acest lucru se vede în Simbolul de Credinţă. Cuvântul bornă desemnează limita care desparte adevărul de înşelare. Deoarece ereticii foloseau filosofia ca să înţeleagă taina Dumnezeului Treimic, Părinţii Bisericii au fost nevoiţi să definească credinţa ca să nu se confunde cu opiniile eretice.

Astfel, dogmele Bisericii sunt definirea Revelaţiei. Acest lucru înseamnă că Sfinţii Părinţi prin curăţirea inimii şi prin luminarea minţii au ajuns la vederea lui Dumnezeu, au văzut slava lui Dumnezeu şi apoi au folosit borne-dogme ca să exprime această experienţă pe care au dobândit-o în Duhul Sfânt.

Cu aceste presupoziţii spunem că dogma este expresia experienţei, dar în acelaşi timp şi indicatorul rutier care conduce pe om la experienţă. Câţi dorim să Îl vedem pe Dumnezeu şi să dobândim comuniunea cu el, ţinând seama de dogme, urmăm drumul adevărat, ne găsim în Biserică, ne rânduim viaţa după poruncile lui Dumnezeu şi avem nădejdea să ajungem cândva la îndumnezeire. Astfel, dogma se leagă strâns cu modul de viaţă. Deci, atunci când se alterează dogma, se alterează… şi indicatorul rutier şi desigur nu ne conduce la destinaţia dorită. Pe de altă parte, când omul nu trăieşte potrivit poruncilor lui Dumnezeu, nu va ajunge la trăirea dogmei.

Încă, Părinţii aseamănă dogmele cu medicamentele. Medicamentul ajută omul să se vindece şi să dobândească sănătate. Astfel dogma este medicamentul pe care l-au creat Părinţii Bisericii ca omul să se vindece.

Prin urmare, dogmele-borne nu sunt ideologii, ci sunt legate de vederea lui Dumnezeu. Ideologia este consecinţă a gândirilor, a fanteziei, a gândurilor logice, în timp ce dogmele sunt înregistrare şi delimitare a adevărului revelat, a arătării lui Dumnezeu omului. Astfel, ideile sunt creaţii logice care sunt contrazise de alte ideologii, în timp ce dogmele sunt expresie al vieţii, au legătură cu experienţa, transfigurează întreaga existenţă a omului.

Aceeaşi întrebare despre tainele Bisericii: ce sunt tainele Bisericii din perspectiva vindecării duhovniceşti a omului?

Întreaga Biserică Ortodoxă este o taină, pentru că este Trupul lui Hristos care a înviat şi s-a înălţat. Cel care trăieşte în mod real în Biserică primeşte harul Dumnezeului Treimic prin Dumnezeu-Omul Hristos. Toate câte se întâmplă în Biserică, chiar şi această rugăciune, sunt o taină.

Tainele fundamentale sunt Botezul, Mirungerea şi dumnezeiasca Împărtăşanie prin care cineva se împărtăşeşte de harul lui Hristos, aşa cum viţele sunt legate de vie. Există şi alte taine, precum Preoţia, Nunta, Maslul, Spovedania. În general, tainele sunt robinete-cişmele prin care ne împărtăşim de harul lui Dumnezeu.

Desigur, potrivit Părinţilor Bisericii, harul lui Dumnezeu nu se împărtăşeşte necondiţionat, este necesară şi conlucrarea noastră. Astfel, Dumnezeu este cel ce lucrează şi omul este cel ce colaborează. Asta înseamnă că, pentru ca Tainele să lucreze asupra omului, omul trebuie să trăiască ascetic, adică să ţină poruncile lui Dumnezeu în viaţa sa. Doar astfel are succes terapia.

Este caracteristic faptul că Părinţii Bisericii, aşa cum se vede în operele Sfântului Dionisie Areopagitul şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, au legat Taina Botezului de curăţirea inimii de patimi, Taina Mirungerii de luminarea minţii şi Taina dumnezeieştii Euharistii de îndumnezeirea omului.

Sfântul Grigorie Palama, asemenea tuturor celorlalţi Părinţi, leagă foarte strâns Tainele de asceză. De altfel, aceasta o învaţă şi Hristos prin porunca pe care o dă ucenicilor Săi: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20). În „botezându-le” sunt cuprinse Tainele şi în „învăţându-le să ţină” se face referire la viaţa ascetică, adică la ţinerea poruncilor lui Hristos.

Observaţi la un moment dat în cartea „Psihoterapia Ortodoxă” că există oameni care, deşi urmează regulat viaţa Bisericii – merg la biserică, se spovedesc, se împărtăşesc – totuşi nu se vindecă. Ce se întâmplă? Este o afirmaţie foarte gravă.

Viaţa noastră în Biserică nu se epuizează într-o participare formală la dumnezeiasca Euharistie sau la o participare formală la oricare Taină, ci presupune unirea şi comuniunea noastră cu Hristos. Asta înseamnă că se impune o transfigurare completă a sufletului şi a trupului.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, folosind în acest punct şi opiniile lui Platon, învaţă că sufletul are trei puteri, adică partea logică, partea poftitoare şi partea mânioasă. Aceste trei puteri ale sufletului pot să lucreze împotriva firii, potrivit firii şi mai presus de fire. Lucrarea lor împotriva firii se exprimă prin patimi, care patimi se manifestă în planul logicii, al poftei şi al mâniei. Mişcarea după fire şi cea mai presus de fire a puterilor sufleteşti are loc prin întreaga viaţă din Biserică şi acest lucru se numeşte transfigurarea omului. {i toate cele trei puteri deopotrivă sunt aduse ca dar lui Dumnezeu: omul îl iubeşte pe Dumnezeu, se gândeşte la Dumnezeu şi ţine poruncile Lui.

Dacă acest lucru nu are loc, atunci prezenţa noastră în Biserică este formală, mecanică şi nu substanţială şi reală. Tainele, dumnezeiasca Liturghie şi întreaga viaţă de asceză deopotrivă fac ca viaţa noastră în Biserică să fie efectivă. Este important că dincolo de viaţa liturgică există şi tradiţia neptico-isihastă, aşa cum o exprimă Părinţii isihaşti. De aceea insistăm asupra legăturii dintre Taine şi viaţa isihastă.

Care este rolul smereniei în vindecarea omului?

Mândria este primul păcat pe care l-a săvârşit Adam. A dorit să devină Dumnezeu fără ascultare de voia lui Dumnezeu. Mândria a contribuit şi la căderea demonilor.

Vindecarea patimii mândriei se face prin smerenie, care se exprimă prin ascultare. Astfel, atunci când ascultăm de voia lui Dumnezeu arătăm că trăim smerenia şi astfel prin smerenie se vindecă starea căzută.

Acest lucru se vede în cazul noului Adam care este Hristos. De vreme ce vechiul Adam a pierdut comuniunea cu Dumnezeu prin mândrie, Hristos, care este Noul Adam, corectând greşeala lui Adam, S-a smerit pe sine luând chipul robului şi prin smerenie şi ascultarea de Tatăl Său a vindecat neamul omenesc.

Prin urmare, când ascultăm voia lui Dumnezeu şi a Părintelui duhovnic, atunci ne smerim şi ne împărtăşim de Noul Adam, de Hristos, şi ne vindecăm.

Înalt Preasfinţia Voastră, ce este învierea sufletului în această înţelegere a vindecării omului?

După căderea lui Adam, aşa cum am spus mai înainte, a survenit moartea spirituală, despărţirea omului de Dumnezeu, şi a urmat moartea trupească. Acum, cu harul Dumnezeului Treimic în Biserică, participând la Taine şi la viaţa ascetică, are loc învierea duhovnicească şi va urma învierea finală a trupurilor.

Adică, prima învierea este participarea noastră la Botez, la Mirungere şi la dumnezeiasca Liturghie, prin care sufletul omului se uneşte cu Hristos şi trupul primeşte energiile Harului necreat. {i a doua înviere este învierea viitoare a trupurilor care se va întâmpla la A Doua Venire a lui Hristos şi comuniunea noastră veşnică cu Hristos, participarea noastră la Biserica veşnică, la împreună slujirea cerească.

În fond, deci, vindecarea omului potrivit tradiţiei ortodoxe, ceea ce numim psihoterapia ortodoxă, este participarea noastră la prima înviere, în unime şi comuniune cu Hristos, prin urmare, întreaga noastră fiinţă, suflet şi trup, se mişcă către Dumnezeu şi avem nădejdea de a trăi şi a doua înviere.

Această înviere are legătură cu adevărata revoluţie. De fapt, cuvântul revoluţie în limba greacă înseamnă „mă întorc la locul dinainte”, adică la viaţa dinaintea căderii şi dinaintea morţii, în esenţă deci declară învierea lui Hristos. {i aceasta este adevărata psihoterapie ortodoxă.

Opera IPS Ierotheos – o înţelegere terapeutică a teologiei

Înalt Preasfinţitul Ierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina în 1945 şi a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viaţa monahală carierei academice, care îi era foarte la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972, preot, şi a slujit în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli şi Almopia, Thiva şi Levadia şi în Arhiepiscopia Atenei ca predicator şi îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie.

De timpuriu caută cu ardoare să înţeleagă taina suferinţei şi a morţii şi cum se ajunge efectiv la înviere, la sfinţire. Ani la rând peregrinează pe la cei mai vestiţi Părinţi duhovniceşti din Sfântul Munte, la Părintele Sofronie de la Essex, cercetează fără odihnă să afle ce este rugăciunea minţii, cum se poate ajunge la vederea harului necreat. Citeşte cu multă râvnă, dintr-o profundă nevoie lăuntrică, scrierile Părinţilor Bisericii, se apleacă cu mare atenţie asupra textelor liturgice, ca să înţeleagă, în calitate de creştin şi mai ales ca păstor de suflete, această lucrare de îndumnezeire a omului. Scrie mult despre crizele şi bolile omului contemporan din perspectiva învăţăturii Părinţilor: 67 de cărţi voluminoase cu conţinut teologic, ecleziologic şi social; dintre acestea, 54 au fost traduse în 17 limbi. Scrie ca păstor, şi nu ca autor, în sensul modern al cuvântului; mărturiseşte că fiecare carte este un răspuns la o problemă pastorală pe care a întâmpinat-o, nimic mai mult. Despre primul său volum, O noapte în pustia Muntelui Athos, spune că l-a scris pentru ucenicii săi care îl tot întrebau cum să se roage, fără să aibă iniţial intenţia de a o publica. La insistenţele lor şi ale unor Părinţi duhovniceşti apropiaţi, a publicat-o.

Ceea ce defineşte opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca păstor în Biserică, este înţelegerea terapeutică, vindecătoare a întregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc, clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare şi la îndumnezeire. Teologia, viaţa bisericească, liturghia nu au sens decât dacă omul se vindecă de moarte şi învie, se sfinţeşte. Cunoaşterea omului este efectivă, reală, doar dacă omul se vindecă, se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu. Restul detaliilor existenţei sunt lipsite de importanţă. De aceea consideră că teologia autentică nu este posibilă fără o autentică experienţă isihastă.

sursa: ziarullumina.ro

Tagged:

§ One Response to „Vindecarea deplină a omului are loc în spaţiul Bisericii“ – Interviu cu IPS Ierotheos Vlachos

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading „Vindecarea deplină a omului are loc în spaţiul Bisericii“ – Interviu cu IPS Ierotheos Vlachos at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: