Întâlnire IPS Teofan cu părintele Petroniu de la Schitul Prodromu

28 Iunie, 2010 § 3 comentarii

"La sfat" (foto: Silviu Andrei Vladareanu)

După ce în urmă cu câteva zile prezentam Pelerinajul IPS Teofan in Sfantul Munte Athos, revin cu un articol preluat de pe Ziarul Lumina – ediţia de Moldova. Acest articol reprezintă câteva notiţe ale IPS Teofan din timpul discuţiei cu părintele Petroniu Tănase, stareţul schitului românesc Prodromou  din Sfântul Munte Athos. După cum remarcă şi vlădica nostru, părintele Petroniu uimeşte prin coerenţa sa dincolo de probleme de vorbire şi auz datorate vârstei sale înaintate. Nu pot decât să mă bucur pentru aceste note şi nădăjduiesc că şi voi să vă bucurati!

† Teofan,

Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

În zilele de 12-14 iunie 2010 am poposit împreună cu câţiva stareţi din Moldova la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. În timpul şederii noastre la Prodromu l-am întâlnit pe părintele stareţ Petroniu Tănase care ne-a vorbit despre viaţa Bisericii, despre viaţa monahală în special. Dată fiind statura duhovnicească a părintelui Petroniu, vârsta şi experienţa Cuvioşiei Sale, am socotit de bine a comunica şi altora, în sinteză şi oarecum schematic, cele auzite de la marele duhovnic athonit. Cu glas încet, adânc, cu o coerenţă uimitoare în exprimare, părintele Petroniu ne-a spus, în esenţă, următoarele:

1. Biserica Ortodoxă este şi trebuie să rămână „duhovnicie”. Nimic nu se împlineşte fără puterea Sfântului Duh. Astăzi duhul lumii pătrunde peste tot, uneori chiar în Biserică, în viaţa de parohie şi de mănăstire. Cu ajutorul duhovnicului, omul este chemat să se înduhovnicească prin Hristos Cel mort şi înviat care a pnevmatizat, îndumnezeit firea umană pe care a înălţat-o la cer, aşezând-o pe tronul Sfintei Treimi.

2. Mănăstirea trebuie să fie departe de duhul lumesc. După Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, călugărul necontenit se leapădă de cele lumeşti pentru a dobândi cele cereşti.

3. Călugăria este asemănată, după prof. Teodor M. Popescu, cu mucenicia. Cei mai mulţi sfinţi din calendar sunt mucenicii, apoi vieţuitorii mănăstirilor.

4. Călugărilor li s-a încredinţat vistieria liturgică a Bisericii. Călugărul este chemat să întreţină candela aprinsă a vieţii liturgice. Întâi de toate, el trebuie să participe zilnic la toate slujbele din mănăstire. Părintele Petroniu îşi aminteşte de o relatare a patriarhului Iustinian. Aflat în vizită la Mănăstirea Neamţ, patriarhul a luat aminte cum călugării la miezul nopţii se îndreptau spre biserică purtând felinare aprinse în mâini şi aşteptau la uşa bisericii pentru a se deschide şi a începe slujba.

5. Stareţul trebuie să fie duhovnicul obştii. El este părintele duhovnicesc al tuturor celor din obşte.

6. În slujirea sa, arhiereul este chemat să manifeste dârzenie întru apărarea credinţei, în relaţie cu eterodocşii şi întru promovarea unei vieţi curate. Chipul Sfântului Ioan Gură de Aur şi al Sfântului Vasile cel Mare sunt elocvente în acest sens pentru orice slujire arhierească. Încrederea preoţilor şi credincioşilor în ierarh se menţine atunci când aceştia arată fermitate întru apărarea credinţei şi a unei vieţuiri creştine curate.

7. Lăcomia pântecelui, desfrânarea şi iubirea de arginţi înrobesc astăzi lumea cu lanţurile sclaviei păcatului. Multe păcate sunt legiferate între aşa-numitele „drepturi ale omului”. Potrivit moralei creştine omul are doar îndatoriri: faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de creaţie.

Într-o atitudine de părtăşie în dragoste şi în durere cu viaţa lumii în general şi cu viaţa românilor în particular, părintele Petroniu ne-a comunicat cele de mai sus. Sunt gânduri exprimate dintr-o inimă continuu rugătoare, dintr-o minte luminată de smerenie, dintr-o experienţă de aproape un secol de viaţă. În cuvinte simple, dar directe, în exprimări altoite pe tradiţia Bisericii, părintele Petroniu ne-a comunicat viziunea sa asupra misiunii ortodoxe, asupra slujirii monahale şi arhiereşti în Biserică. Îi mulţumim cu recunoştinţă şi ne încredinţăm rugăciunilor Preacuvioşiei Sale.

"Rămas bun" (foto Silviu Andrei Vlădăreanu)

sursa: ziarullumina.ro

Tagged: , ,

§ 3 Responses to Întâlnire IPS Teofan cu părintele Petroniu de la Schitul Prodromu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Întâlnire IPS Teofan cu părintele Petroniu de la Schitul Prodromu at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: