Sf. Mucenici Epictet şi Astion – 8 iulie

8 Iulie, 2010 § Lasă un comentariu

Pe malul lacului Reazelm, nu departe de braţul Sf. Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţul de Jos, se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care au aparţinut cetăţii Halmyris. Aici au pătimit cei doi martiri, Epictet şi Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.

Potrivit actului lor martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din sec XV, aflată în arhiva bisericii Mântuitorului din Utrecht, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305). Tot în legătură cu martiriul lor, se face pomenirea primului episcop al Tomisului, Evangelicus, care a venit la Halmyris în vremea aceea.

Sfântul Epictet era originar din părţile Răsăritului, fiind crescut din fragedă copilărie în frica lui Dumnezeu. Învrednicindu-se de harul preoţiei, el ducea o viaţă cu totul curată şi evlavioasă, pentru aceasta fiind răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindeca pe leproşi şi pe ologi şi scotea duhurile necurate din cei îndrăciţi.

Astion era un tânăr chipeş, nepot al senatorului roman Iulian. Acesta fusese păgân, ca şi părinţii săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism, şi împreună cu părintele său duhovnicesc, se îmbarcă şi pleacă la Halmyris, unde nu era nimeni ca să-i cunoască sau să le ştie ţara de origine.

După ca s-au stabilit aici, preotul Epictet şi fiul său duhovnicesc Astion duc o viaţă curată, împreună învrednicindu-se de binecuvântările Tatălui ceresc. În urma străduinţelor depuse pentru mântuire, şi tânărul Astion se va învrednici de acelaşi dar al facerii de minuni, ca şi părintele său duhovnicesc, având o deosebită putere asupra diavolului.

În vremea aceea va sosi însă în oraşul Halmyris  comandantul Latronianus, având de rezolvat unele probleme administrative şi militare. în a 4-a zi de la sosire, acestuia i se va raporta că în oraş există doi străini, care ar fi „vrăjitori şi ghicitori”, şi care, prin cuvântările lor, au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, comandantul s-a înfuriat şi a poruncit ca la apusul soarelui cei doi să fie arestaţi şi duşi la închisoare. Fiind prinşi, cei doi sfinţi s-au hotărât ca să nu spună nimic despre familiile şi ţara lor de unde veneau, ci numai să mărturisească faptul că ei sunt creştini, acesta fiind numele, neamul şi patria lor.

A doua zi, cei doi au fost aduşi în mijlocul oraşului la judecată, dar Latronianus  abia putea să-i privească, feţele lor strălucind ca soarele. În cursul audierii, cei doi sfinţi mărturiseau credinţa lor în Iisus Hristos, cu puterea Căruia săvârşeau toate minunile de care erau acuzaţi, şi că ei nu se pot lepăda de Acesta, închinându-se zeilor. Auzind toate acestea, Latronianus s-a înfuriat şi mai tare şi a poruncit ca cei doi sfinţi să fie legaţi, iar carnea de pe corp să le fie jupuită cu gheare de fier.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cum cei doi sfinţi mărturiseau într-una pe Hristos în timpul torturilor, nu i-au mai putut ieşi din minte cuvintele lor, aşa că în a 4-a zi de tortură a sfinţilor, a mărturisit şi el că este creştin. Apoi s-a dus la cei doi sfinţi în închisoare, împreună cu toată casa lui, pentru a primi însemnul şi garanţia vieţii, devenind şi ei ucenicii Domnului.

În a cincea zi de judecată, Epictet a rostit o cuvântare care s-a terminat cu cuvintele „Noi suntem creştini”, ceea ce a înfuria extrem de tare pe Latronianus, care a poruncit ca să fie frecate rănile celor doi cu sare şi oţet, după care să fie aruncaţi într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, prin puterea lui Hristos, cei doi sfinţi au rămas nevătămaţi, şi de aceea au fost condamnaţi ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncat şi de băut.

Pe când cei doi răbdau toate aceste chinuri, la Halmyris a sosit un străin, care îl va recunoaşte pe Astion, şi se va întoarce la părinţii lui, care nu ştiau nimic despre el, povestindu-le tot ceea ce văzuse. Auzind acele minunate lucruri, mama lui Astion a spus că vrea numaidecât să devină şi ea creştină, şi că dacă va fi nevoie, va înfrunta şi martiriul pentru aceasta. Apoi, părinţii lui Astion s-au îmbarcat în grabă şi au venit la locul în care pătimea fiul lor cel sfânt.

După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinţi au fost aduşi iarăşi la judecată, unde au mărturisit din nou pe Hristos, în numele căruia făceau ei toate acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii”. Văzând că nu îi poate învinge în nici un fel, Latronianus a poruncit ca cei doi să fie scoşi afară din cetate şi să li se taie capul. Astfel, în ziua de 8 iulie i s-a tăiat capul mai întâi lui Astion, după care preotul Epictet, lăsându-şi capul peste trupul ucenicului său, a primit şi el aceeaşi pedeapsă, în acest fel, cei doi martiri sfinţind pământul Dobrogei cu sângele lor.

Actul martiric spune că trupurile celor doi erau albe ca zăpada şi că cei ce sufereau de vreo boală, durere sau grijă şi se atingeau cu credinţă de acestea sau le sărutau cu evlavie, se vindecau.

La apusul soarelui, Vigilantius, împreună cu toată casa sa şi alţi creştini, au venit şi au luat trupurile celor doi sfinţi martiri, pe care le-au înmormântat într-un loc potrivit. În a 3-a zi de la înmormântare, Astion s-a arătat lui Vigilantius, căruia i-a spus despre sosirea celor doi părinţi ai săi în cetate. întâmpinându-i şi găzduindu-i, Vigilantius le-a relatat acestora despre moartea martirică a fiului lor. În urma acestor relatări, cei doi părinţi se convertesc la creştinism, fiind botezaţi de episcopul Evangelicus.

Pentru noi, românii, actul martiric al celor doi martiri are o valoare deosebită deoarece, în afară de cel al pătimirii Sf. Mc. Emilian de la Durostorum, este singurul act cu care se poate mândri literatura aghiografică dobrogeană. El luminează pagini întregi din viaţa spirituală a Dobrogei, într-o vreme când creştinismul era nu numai persecutat, dar reacţia oficialităţilor împotriva lui atinsese cote maxime.

Un studiu confirmă decapitarea Sfinţilor Epictet şi Astion

În vara anului 2001, săpăturile întreprinse de arheologii Mihail Zahariade şi Ovidiu Bounegru pe şantierul arheologic al anticei cetăţi romano-bizantine Halmyris, aflată între localităţile Murighiol şi Dunava, judeţul Tulcea, au dus la descoperirea, la 15 august, în chiar ziua Adormirii Maicii Domnului, a unei cripte în care se aflau moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, martirizaţi în această cetate, sub Diocliţian, la 8 iulie 290.

Cripta în care au fost descoperite moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion

Identitatea celor doi sfinţi a fost confirmată şi întărită de un excepţional studiu antropologic realizat de cercetătorii Nicolae Miriţoiu şi Andrei Soficaru, de la Centrul de Cercetări Antropologice „Francisc Rainer” din Bucureşti, instituţie ce aparţine Academiei Române. Rezultatele obţinute de cei doi specialişti conţin date tulburătoare, inedite, referitoare la starea de sănătate a celor doi sfinţi, precum şi informaţii cu privire la ultimele 35 de zile din viaţa martirilor. Studiul confirmă, de asemenea, autenticitatea faptelor descrise în actul martiric al sfinţilor Epictet şi Astion, scris cu 1720 de ani în urmă.

Şantierul arheologic de la Halmyris a fost deschis în 1981. În campania din anul 2000, echipa de arheologi româno-americani, condusă de Mihail Zahariade, a descoperit o bazilică episcopală, ceea ce confirma ştirile din „Notitiae episcopatuum”, în care această cetate era menţionată ca fiind una dintre cele 14 episcopii ale Scythiei Minor care, în secolul al VI-lea, ţineau de Patriarhia Ecumenică.

La 8 august, anul următor, în chiar ziua Adormirii Maicii Domnului, profesorul Zahariade anunţa descoperirea, într-o criptă, a osemintelor celor doi martiri, păstrate aproape intacte, precum şi existenţa unor fragmente de inscripţii pe peretele estic. Din cele şapte rânduri au fost descifrate primele două, în care apar cuvintele „Martirii lui Hristos”, în limba greacă. Următoarele rânduri din inscripţie nu s-au mai păstrat. Însă, în rândul al cincilea, este scris „Asto” şi o literă grecească „n”. În ultimul rând au fost identificate primele trei litere ale verbului „ibrio”, care ar însemna „a molesta, a lovi”. Aceste fragmente de inscripţii

l-au determinat pe arheologul Mihail Zahariade să atribuie osemintele preotului Epictet şi monahului Astion, ale căror vieţi şi pătimiri sunt relatate în „Acta sanctorum”, în capitolul „De SS. Epicteto presbytero et Astione monacho, martirybus Almiridiensibus in Scythia” („Despre sfinţii Epictet preotul şi Astion monahul, martiri Almiridieni din Scythia”).

Cripta era compusă din două camere: prima, funerară propriu-zisă, iar cea de a doua, cu trepte de coborâre, juca rol de dromos. Aceasta a fost jefuită încă din Antichitate, prin spargerea şi dărâmarea bolţii. Osemintele celor doi martiri creştini au fost descoperite în prima cameră. În cea de a doua, la o dată ulterioară jefuirii, a fost făcută o nivelare cu pământ galben, în care au fost înhumate osemintele altor persoane.

Osemintele celor doi sfinţi prezintă o patină gălbui maronie, diferită de a celor din cea de a doua cameră de înmormântare, care au o patină albicioasă, ceea ce a dus la concluzia că ele nu au fost amestecate nici în Antichitate, nici în cursul excavării. Încă un lucru mai este de subliniat: la ambele schelete lipsesc craniile.

Coloanele vertebrale ale celor doi sfinţi

Primul schelet identificat a fost cel al preotului Epictet. Din acesta s-au păstrat mandibula (cu alveolele incisivilor distruse din vechime), zece dinţi, ambele clavicule, omoplaţii, cu unele rupturi mai vechi şi mai noi, sternul, fragmente de coaste, 15 vertebre din coloana vertebrală. Este de subliniat că primele două vertebre cervicale – atlasul şi axisul – lipsesc.

Din membrele superioare s-au păstrat ambele humerusuri, radiusul drept, întreg, cel stâng fragmentat, cubitusul drept, sacrumul şi coxalul drept. La membrele inferioare, femurul drept prezintă o importantă distrugere din vechime. Lipsesc ambele rotule, dar s-au păstrat tibiile.

Folosind metode complexe de determinare, cei doi antropologi au apreciat vârsta cronologică la deces a Sfântului Epictet de 64-67 de ani, cu o marjă de eroare de plus/minus 3 ani, interval de vârstă confirmat şi de stadiul de uzură al dentiţiei. Înălţimea sfântului martirizat era cuprinsă între 1,67 m şi maximum 1,72 m.

Sfântul avea dantura cariată şi suferea de o artrită reactivă, ajunsă la momentul decesului în stadiul tardiv de evoluţie. Cu alte cuvinte, suferea de o anchiloză extinsă a coloanei vertebrale (coloană „băţ de bambus”) şi de osteoartroză, care a dus la distrugerea, în mare parte, a cartilajelor şi la frecarea os pe os în timpul mişcării. Lipsa anchilozelor la articulaţii arată că preotul Epictet a prestat o activitate fizică permanentă, sfidând atrocele suferinţe generate de boală.

„Mandibula şi omoplaţii scheletului prezintă fracturi care indică probabilitatea ca ele să fi fost produse pe osul proaspăt, prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente asupra umerilor şi a feţei, iar lipsa oricărei urme de reacţie osoasă postfractum arată că persoana a decedat la scurt timp după aceasta”, se arată în studiul antropologic.

Din scheletul Sfântului Astion s-au păstrat mandibula, zece dinţi, ambele clavicule, omoplaţii, sternul, coastele fragmentate, 13 vertebre din coloana vertebrală, humerusul, radiusurile, cubitusurile, sacrul, tibiile, cu unele fragmente lipsă, femurele, rotulele, carpienele, metacarpienele şi mai multe metatarsiene.

Indicatorii pentru determinarea vârstei scheletice indică o vârstă a sfântului de 49 de ani, cu o margine de eroare de plus/minus 3 ani. „Mult mai înaintată faţă de realitate. Probabil, acest lucru se datorează unei evoluţii mai rapide a simfizei pubice”, se arată în studiul antropologic. Specialiştii au stabilit că „vârsta cronologică la deces a acestei persoane se află undeva în intervalul de 30-40 ani, mai degrabă la începutul acesteia”.

Tânărul Astion avea o înălţime cuprinsă între 1,70 m şi 1,76 m.

Ca şi preotul său, avea carii dentare. În copilărie a suferit un traumatism la nivelul primei vertebre lombare. „Consecinţele au fost importante, coloana căpătând, la limita dintre sectorul toracic şi cel lombar, o angulaţie (cifoză) posterioară ce a modificat atitudinea posturală a persoanei”, se precizează în studiul menţionat. Cu alte cuvinte, Sfântul Astion, din cauza accidentului din copilărie, avea o cocoaşă mică.

Urma tăieturii de sabie pe un os

„Pe scheletul acestui martir au fost descoperite mai multe urme de violenţă: la humerusul drept (…), aproape de epifiza distală, se observă o urmă provocată de un obiect tăios care a crestat diafiza oblic, de sus în jos. De asemenea, diafiza peroneului stâng prezintă o fractură completă (…) provocată de o lovitură laterală cu un obiect contondent. Deosebit de importantă este însă fractura corpului mandibular pe partea stângă. Astfel, în urma unei lovituri foarte puternice, acesta s-a sfărâmat în mai multe porţiuni şi eschile. Probabil şi maxilarul corespunzător a suferit acelaşi lucru. Lipsa oricăror semne de reparaţie osoasă la aceste trei traumatisme arată că persoana a decedat la scurt timp după producerea lor.

În mod excepţional, prima vertebră cervicală – atlasul – dovedeşte că moartea a survenit în urma decapitării. Vertebra, foarte bine păstrată, prezintă faţetele articulare inferioare secţionate dinspre posterior spre anterior, cu o lovitură executată cu un obiect foarte ascuţit, probabil o sabie. Lovitura a retezat probabil şi dintele axisului, iar moartea a survenit rapid în urma secţionării măduvei cervicale”, subliniază remarcabilul studiu antropologic.

Cercetătorii au mai stabilit că, deşi lipsesc craniile, aspectul şi caracterele mandibulei celui de-al doilea personaj, la care se adaugă statura înaltă, ar putea pleda pentru apartenenţa sa la tipul antropologic dinaro-armenoid, răspândit în regiunile muntoase din nordul Indiei, Anatolia şi Alpii Dinarici.

Rezultatele antropologice au fost confruntate cu actul martiric păstrat într-o copie din secolul al XV-lea în arhivele „Bisericii Mântuitorului” din Utrecht – Olanda. Acesta a fost publicat în 1615 de ieruditul iezuit Herbert Rosweyde, iniţiatorul marii colecţii hagiografice „Acta Sanctorum”. Pentru antropologi, cel mai important fragment al documentului îl reprezintă Capitolul III, în care sunt descrise ultimele 35 de zile din viaţa celor doi martiri, de la arestare până la execuţie, unde se vorbeşte despre faptul că Epictet avea în jur de 60 de ani şi era de statură înaltă, iar Astion avea 35 de ani şi o frumoasă alură. Referitor la supliciile la care au fost supuşi se relatează despre flagelarea lor cu vergi peste corp şi lapidarea cu pietre a feţelor, iar în cele din urmă, execuţia prin decapitare. Iată cum sunt redate aceste fapte în documentul amintit: „Auzind acestea acel smintit cu suflet de fiară (torţionarul – n.n.) a poruncit slujitorilor săi să zdrobească cu pietre feţele martirilor. Apoi a cerut să se aducă vergi de frasin şi să fie loviţi până ce îşi vor da duhul”… „dar fiindcă oricât de multe lovituri primeau le răbdau întotdeauna bucuroşi şi cu suflet mare întru mărturisirea Domnului, acel slujitor al diavolului, văzând că nu poate în nici un chip să biruie cu nebunia lui statornicia lor, a poruncit slugilor nelegiuirii să-i scoată afară din cetate şi să le taie capetele cu sabia”.

Primul care a fost decapitat a fost Sfântul Astion. „După ce s-a făcut aceasta, Sfântul Epictet, privind, a dat slavă lui Dumnezeu şi, aruncându-se asupra trupului celui ucis, a început să-i roage pe călăi ca, aşa cum se găsea deasupra cadavrului sfântului martir, aşa să-l omoare şi pe el. După ce s-au petrecut acestea, toţi cei care erau de faţă, privind, deopotrivă creştini şi păgâni, cu lacrimi în ochi, au adus slavă lui Dumnezeu pentru bunul învăţător Epictet şi pentru desăvârşita supunere a învăţăcelului său”.

Documentul mai spune că trupurile sfinţilor martiri au fost ridicate „pe ascuns”, stropite cu „mirodenii foarte scumpe şi cu smirnă” şi îngropate de credinciosul „Vigilantius cu toată casa sa” „într-un loc de cinste, cu cântări de psalmi şi cu mare evlavie”.

Moaştele celor doi sfinţi, imediat după aşezarea lor în racle

„În momentul descoperirii, eram la Slava Rusă. Am ajuns apoi la Mănăstirea Celic Dere. Pe la orele 18:00, am văzut osemintele, care fuseseră puse în două sicrie mici. Părintele stareţ Andrei, de la Mănăstirea Dervent, care s-a ocupat de aşezarea moaştelor în racle, a curăţat moaştele cu 60 de litri de agheazmă, împreună cu alţi monahi de la Dervent. La un moment dat, unul dintre călugări ţinea în mână prima vertebră cervicală de la scheletul lui Astion. Am luat-o şi am pus-o pe masă. Atunci am văzut tăietura. Este o şansă extrem de rară să găseşti o asemenea dovadă. Din acel moment, nu am mai avut nici o îndoială cu privire la identitatea celor doi sfinţi.

Capitolul III din actul martiric, spre deosebire de primele două cărţi care cuprind pasaje provenite din tradiţie, este redactat într-un stil reportericesc, ceea ce înseamnă că a fost scris de un martor ocular, probabil Vigilantius. După legiferarea creştinismului, osemintele au fost exhumate şi depuse cu onorurile cuvenite în cripta construită intramuros. Probabil, cu această ocazie, craniile au fost păstrate de cei care au făcut această operaţiune, fie în scopul expunerii lor spre adoraţie, fie pentru a fi repatriate. Descoperirea lor într-o bună zi ar reîntregi în modul cel mai fericit această extraordinară pagină din istoria creştinismului universal. Actul martiric al celor doi sfinţi este, alături de actul martiric al Sfântului Emilian din Durostorum, singurele documente cunoscute în literatura hagiografică dobrogeană care aduc foarte multe informaţii. La noi, au mai fost descoperite moaşte care confirmă informaţiile din Hagiografie, şi la Niculiţel, unde s-au găsit Sfinţii Zottikos, Attalos, Kamassis şi Philippos. A mai fost descoperită de asemenea o criptă cu moaşte de sfinţi şi la Adamclisi, dar aceştia nu au fost încă identificaţi”, ne-a declarat antropologul Nicolae Miriţoiu.

Mandibula şi omoplaţii scheletului prezintă fracturi care indică probabilitatea ca ele să fi fost produse pe osul proaspăt, prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente asupra umerilor şi a feţei, iar lipsa oricărei urme de reacţie osoasă postfractum arată că persoana a decedat la scurt timp după aceasta.”

sursa: Prof. Dr. Emilian Popescu, Sfinţii Martiri Epictet şi Astion, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p.151 & ziarullumina.ro

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sf. Mucenici Epictet şi Astion – 8 iulie at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: