IPS Teofan: Creştinul – pelerin pe urmele sfinţilor

1 Noiembrie, 2010 § 1 comentariu

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

 

Viaţa omului este o călătorie continuă. Totul depinde însă pe urmele cui mergi şi care este ţinta călătoriei tale.

Prin Taina Sfântului Botez, creştinul este chemat să meargă pe urmele sfinţilor şi să aibă drept finalitate a călătoriei sale împărăţia cerurilor.

Starea de călugăr sau de persoană căsătorită, statutul de preot sau de mirean, vârsta sau naţionalitatea, poziţia socială sau starea materială nu sunt importante în calea de parcurs a creştinului. Este aceeaşi călătorie, eventual pe drumuri diferite, dar destinaţia este aceeaşi – Dumnezeu.

„Fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos”, spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 4, 16). Pe calea care duce la Dumnezeu, creştinul are înaintea lui pe bineplăcuţii lui Dumnezeu, sfinţii. Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, Mucenici, Pustnici sau persoane din viaţa de familie, care, printr-o viaţă curată, au ajuns la măsura sfinţilor, sunt modele de urmat.

Din neamul românesc, de pe pământ românesc au răsărit flori curate ale sfinţeniei care au călăuzit pe ortodocşii români în călătoria lor către Dumnezeu. Cel mai apropiat chip al sfinţeniei din timpul nostru şi de la noi este Sfântul Ioan Iacob de la Neamţu.

A trăit în Moldova şi în Ţara Sfântă. A fost un om însetat după Dumnezeu, înfometat după împărăţia cerurilor. Pelerinajul său a fost continuu. A început călătoria, ca monah, la Mănăstirea Neamţu şi şi-a încheiat-o în pustiul Hozevei. Inima sa a bătut în ritm de veşnicie încă din această viaţă. În el se regăsesc toţi monahii doritori de Hristos şi împărăţia Lui. Preoţii de parohie şi creştinii mireni descoperă, de asemenea, în Sfântul Ioan Iacob omul lui Dumnezeu, iubitorul de Ţară şi Biserică, pelerinul ce străbate căile dificile ale vieţii pentru a ajunge în împărăţia lui Hristos.

Mii de pelerini din Moldova şi din întreaga ţară îşi îndreaptă paşii în mod special anul acesta, la împlinirea a 50 de ani de la plecarea Sfântului Ioan Iacob dintre noi la Dumnezeu, spre mormântul său şi osemintele sale sfinte, în pustia Hozevei de lângă Ierihon – Ţara Sfântă.

Rog pe Dumnezeu să binecuvânteze cu darul milostivirii Sale pe toţi pelerinii care au pornit sau vor porni în pelerinaj spre Ierusalim, spre Betleem, spre Tabor sau spre Hozeva. Dumnezeu, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfântului Ioan Iacob şi ale tuturor sfinţilor, să binecuvânteze călătoria lor, să-i păzească de rele şi sănătoşi, întru bucurie sfântă, să-i întoarcă la casele şi familiile lor.

Pelerinaj Binecuvântat!

IPS Mitropolit Teofan însoţeşte pelerinii la Locurile Sfinte

În perioada 28 octombrie-4 noiembrie 2010, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei organizează pelerinajul în Ţara Sfântă intitulat „Dor de pustie, dor de cer”. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea şi la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. Grupul de 450 de preoţi şi credincioşi este însoţit de Părintele Mitropolit Teofan. „Luni dimineaţă vom merge la Hozeva pentru a dedica o zi întreagă Sfântului Ioan Iacob. Vom vizita toate locurile sfinte din Israel. Ne vom întâlni cu pelerinii din cele nouă autocare la Ierihon, la Sfântul Mormânt şi pe Muntele Tabor pentru a fi în rugăciune împreună şi pentru a primi binecuvântarea sfinţilor lui Dumnezeu”, a declarat pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Pelerinii din Moldova se află astăzi, 1 noiembrie în oraşul Ierihon. Dimineaţă, împreună cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, preoţii şi credincioşii s-au rugat la moaştele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul. “Am rostit Acatistul Sfântului Ioan Iacob şi ne-am rugat împreună la căpătâiul lui pentru cei rămaşi acasă. În prezent (1 noiembrie 2010, ora 11:30) ne aflăm pe Muntele Ispitirii la Mănăstirea Karantania şi vedem Valea Ierihonului pe care odinioară diavolul a arătat-o ca ispitire Mântuitorului Hristos. Cuvintele sunt sărace pentru a exprima bucuria care se vede pe chipurile credincioşilor. Am văzut la moaştele Sfântului Ioan Iacob lacrimi în ochii pelerinilor, am văzut zâmbetul bucuriei smerite pe chipurile lor. Acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de Pelerinaj ‘Sfânta Parascheva’ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Delegaţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va fi primită în această după-amiază de Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine. Întâlnirea va marca sosirea grupului de pelerini de la Iaşi. “Vom cere binecuvântare ca în această seară, la ora 24:00, să putem fi cu toţii într-o suflare de rugăciune la Sfântul Mormânt, unde se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica Sfintei Învieri. Consider că impresiile pelerinilor atunci când ne vom întoarce acasă vor fi cele mai grăitoare. Zilele trecute am fost împreună pe drumul Crucii, am văzut Grădina Ghetsimani, Biserica Înălţării de pe Muntele Măslinilor, am fost la Betleem, dar şi în alte locuri sfinte. În cea de-a doua parte a pelerinajului vom ajunge în nordul Ţării Sfinte, la Marea Galileii, loc în care Mântuitorul Hristos a săvârşit cele mai multe dintre minunile sale”, a adăugat pr. Andrei Zlăvog.

sursa: mmb.ro

§ One Response to IPS Teofan: Creştinul – pelerin pe urmele sfinţilor

  • admin spune:

    acesta nu e un comentariu, ci o rugaminte. Am facut site-ul Sf Ioan Iacob, http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/, unde am pus cartea Sfantului, Din Ierihon catre Sion. Ocazional mai pun stiri, informatii etc daca apare ceva nou inlegatura cu Sf. Ioan Iacob (in pagina blog). Rugamintea este ca daca veti avea si alte informatii, fotografii, despre acest pelerinaj, in legatura cu Sf. Ioan Iacob, si nu vor avea loc pe site-ul dv, sa mi le trimite-ti mie la adm_sfioaniacob@yahoo.com, sa le pun acolo.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading IPS Teofan: Creştinul – pelerin pe urmele sfinţilor at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: