28 februarie 2011 – 350 de ani de la trecerea la cele veşnice a domnitorului Vasile Lupu

29 Martie, 2011 § 1 comentariu

La Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi a fost omagiat ieri, printr-o slujbă de pomenire, domnitorul Vasile Lupu, la 350 de ani de la trecerea lui la cele veşnice. Parastasul a fost săvârşit de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi. M-am aflat şi eu printre puţinii participanţi la această slujbă.

Alături de obştea Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” şi de părintele stareţ arhim. Nichifor Horia, la evenimentul religios au participat pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, arhim. Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia din Iaşi, şi stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou din Iaşi.

La final, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre personalitatea domnitorului Vasile Lupu, remarcând faptul că acesta a ctitorit mai multe biserici care au fost zid de apărare împotriva duşmanilor. „În această zi se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că a găsit în domnitorul Moldovei Vasile Lupu o minte luminată, un braţ puternic şi mai ales o inimă de creştin. Ctitorirea de biserici i-a fost preocuparea de căpetenie, fiind conştient de faptul că un popor fără biserici nu există. Ştia pericolul venit din sud şi anume influenţa islamică. Ştia, de asemenea, de pericolul pe care îl reprezentau stăpânitorii de atunci ai Transilvaniei sau vrăjmăşiile venite din nordul Poloniei. Avea conştiinţa că zidirea de biserici constituie zidul de apărare cel mai eficient pentru Biserica drept-slăvitoare din Moldova. Îi mulţumim lui Dumnezeu că a găsit în Vasile Lupu persoana care să aducă în Moldova moaştele Sfintei Parascheva. Mâna lui Dumnezeu a fost prezentă în viaţa acestui mare domnitor al Bisericii şi al neamului”, s-a exprimat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de preoţii slujitori şi de participanţi, a vizitat apoi Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde se păstrează acoperămintele de mormânt ale domnitorului, precum şi o tapiţerie realizată în aur şi argint, ţesute de doamna Tudosca, soţia domnitorului Vasile Lupu.

Domnitorul Vasile Lupu alaturi de Todosca Doamna - tabloul votiv din biserica Manastirii Trei Ierarhi

Arhim. Nichifor Horia, stareţul aşezării monahale şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a explicat că slujba săvârşită la împlinirea a 350 de ani de când Vasile Lupu a plecat la Domnul este „o datorie de suflet atât pentru ctitoria sa de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, cât şi pentru mecenatul pe care l-a făcut atât în cultură, cât şi în credinţă”. „Aici ne referim la introducerea tiparului, prin Petru Movilă, la Iaşi, tipărindu-se acum celebra carte de învăţătură Cazania a Sfântului Ierarh Varlaam. Vasile Lupu a înfiinţat învăţământul universitar ieşean, după modelul Academiei kievene, cu ştiinţa că acest mecenat înseamnă de fapt investirea în cultura Moldovei.

Acoperamintele de mormant ale domnitorului Vasile Lupu si ale doamne Todosca din Sala Gotica a manastirii Sfintii Trei Ierarhi

De numele lui Vasile Lupu se leagă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva pe care domnitorul le-a adus de la Constantinopol datorită influenţei sale şi dorinţei de a da catedralei de suflet, şi anume Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi”, o nouă dimensiune, aceea de a adăposti moaştele Ocrotitoarei Moldovei. În secolul al XVII-lea, patriarhul Macarie al Antiohiei, aflat în vizită la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, dăruieşte domnitorului Vasile Lupu, pentru credinţa şi dragostea cu care l-a întâmpinat, mandibula Sfântului Vasile cel Mare”, a amintit parintele Nichifor. Mormântul domnitorului Vasile Lupu, alături de cel al soţiei sale, doamna Tudosca, se află în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, fiind pomeniţi în fiecare zi în rândul ctitorilor. Dantelăria în piatră a Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” vădeşte atât de mult gustul pentru frumos, numărându-l pe voievodul moldovean în rândul celor care iubesc podoaba casei Domnului, după cum citim la rugăciunea amvonului la fiecare Sfântă Liturghie”, a mai spus staretul Nichifor.

Provenind dintr-o familie de aromâni originari din Epir, Vasile, căruia i se spunea pentru fireasa iute, Lupu, a venit din Ţara Românească în Moldova, o dată cu Radu Mihnea Voda în 1616. Îndrăzneţ, inteligent, cultivat, ambiţios, tenace în realizarea scopurilor, Vasile Lupu a urcat în ierarhia socială, nu fără primejdii, până la puterea domnească.

De cum a ajuns la domnia Moldovei – avea atunci 37 ani – s-a dedicat refacerii ţării. În vremea lui, Moldova, a cunoscut bunăstarea izvorâtă din dezvoltarea meşteşugurilor, din comerţ şi din agricultură.

Râvnind la scaunul voievodal al lui Matei Basarab, Vasile Lupu şi-a ridicat oastea în 1637. În 1639 a organizat o a doua expediţie, nici ea mai norocoasă. Pacea care a urmat acestei campanii a fost întărită prin refacerea de către Vasile Lupu a lăcaşului numit Stelea din Târgovişte, şi prin înălţarea mănăstirii Soveja de către Matei Basarab în Moldova.

În anul 1652, Timuş, fiul hatmanului cazac Bogdan Hmielnitki, a luat în căsătorie pe frumoasa prinţesa a Moldovei, Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu. Alianţa încheiată astfel între moldoveni şi cazaci a neliniştit pe Matei Basarab, care strică pacea mai demult încheiată şi dă ajutor în oaste pretendentului Gheorghe Stefan. A fost învins la Finta, în mai 1653 şi silit să părăsească ţara.

Sub Vasile Lupu s-a introdus tiparul, în 1642-1643 imprimându-se la Iaşi cunoscută Cazanie a lui Varlaam. La Iaşi şi tot cu sprijin domnesc, s-a înfiinţat o şcoală superioară cu predare în limba latină. Ca şi ctitor de monumete, numele lui Vasile Lupu se leagă mai cu seamă de înălţarea admirabilei lucrături în piatră sculptată care este mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi şi de ridicarea, cu ziduri mai largi, a mănăstirii Golia din Iaşi. Din vremea lui au rămas lucrări şi ansambluri de lucrări care marchează ultima mare perioadă de înflorire a artei medievale moldoveneşti.

Mazilit, domnitorul a trecut la cele veşnice în a douăzecişiopta zi a lunii martie a anului 1661, şi a fost înmormântat la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, ctitorie a sa.

surse: Ziarul Lumina – ediţia de Moldova, Blogul lui Constantin Ciofu & Flickr

Anunțuri

Cuvantul IPS Teofan la Duminica a treia din Postul Mare: Puterea Crucii – Puterea Jertfei

27 Martie, 2011 § 1 comentariu

Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi.

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Când rostim cuvântul „Cruce”, gândul ne poartă spre realitatea jertfei, a sacrificiului, a dăruirii de sine pentru altul, a smereniei personale pentru binele comun.

La prima vedere, jertfa, sacrificiul, smerenia, într-un cuvânt „Crucea”, sunt realităţi care definesc înfrângerea, neputinţa sau slăbiciunea. Purtătorul de cruce este cel condamnat să-şi ducă resemnat greul vieţii din care adesea lipseşte orice nuanţă de biruinţă sau lumină. Omul sacrificat este cel învins într-o confruntare, cel care nu mai are nici o speranţă. Smeritul este cel deposedat de putere, cel călcat în picioare de stăpânitorii cei tari şi puternici.

În contradicţie totală cu cele spuse, Biserica exclamă: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne”! Mare este, prin urmare, jertfa; biruitor este sacrificiul, plină de putere este smerenia.

Unde este, atunci, adevărul ?

Realitatea înconjurătoare ne arată că mari sunt cei care jertfesc pe alţii pentru interesele lor, nu cei sacrificaţi. Biruitori şi plini de putere sunt cei aroganţi, nu cei smeriţi, stăpânitorii cei mari, nu umilii supuşi.

Şi totuşi, Biserica lui Hristos, Adevărul prin excelenţă, afirmă răspicat: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Căutător neliniştit al adevărului, în faţa acestei dileme, genial scrutător în tainele istoriei şi ale fiinţei umane, Dostoievski a concluzionat astfel: „Nu este nici o putere mai mare ca puterea smereniei. Nimeni nu-i poate sta împotrivă”.

O privire obiectivă asupra istoriei umane certifică acest adevăr. Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi. Da, pe termen scurt, armata, politica sau banul decid soarta popoarelor. Experienţa istoriei arată că armatele nu sunt totuşi invincibile la nesfârşit, cârmuitorii popoarelor sunt înlocuiţi unii de alţii, adesea prin crime, iar bunurile materiale nu sunt veşnice.

O naţiune nu este puternică prin armata, politicienii şi banii ei. Ţara care are un simţ puternic al familiei răzbate în istorie mult mai uşor decât o ţară militarizată excesiv, dar lipsită de mame cu mulţi copii.

Credinţa în Dumnezeu oferă, de asemenea, fiinţei umane o putere, o voinţă de a birui greutăţile vieţii şi ale istoriei mai mult decât cea mai subtilă diplomaţie. Ţara cu multe mănăstiri este, pe termen lung, mai puternică decât cea presărată cu multe cazărmi militare.

O naţiune care-şi fundamentează strategiile economice, sociale, educaţionale pe importanţa familiei, care descurajează divorţul şi avortul, care nu oferă gir de normalitate tendinţelor de tip homosexual, care nu legalizează prostituţia este naţiune demnă de acest nume şi cu putere lăuntrică de a supravieţui în hăţişul istoriei.

O bună parte a lumii actuale şi România împreună cu ea manifestă tot mai evident tendinţe spre subminarea familiei prin practici de felul educaţiei sexuale în şcoli, proiecte de legi privind legalizarea prostituţiei, încurajarea avortului pe toate căile, permiterea propagandei homosexuale.

În faţa unor asemenea tendinţe, Biserica, prin glasul profetic al lui Hristos, cheamă omul contemporan să se îmbrace cu puterea Crucii. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). Această purtare a Crucii, identificată cu puterea blândeţii, răbdării, delicateţei sufleteşti, smereniei, este considerată şi astăzi, ca şi în vremea Sfântului Apostol Pavel, ca fiind „nebunie” şi „sminteală” (1 Corinteni 1, 18 şi 23), adică de neînţeles pentru mulţi. Şi totuşi, ea este „puterea lui Dumnezeu” din care izvorăşte autentica putere a oamenilor, adevărata putere a naţiunilor, singura putere de neînvins a lumii.

sursa: portalul Doxologia

IPS Andrei Andreicuț este noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului

18 Martie, 2011 § Lasă un comentariu

Această prezentare necesită JavaScript.

Întrunit în şedință de lucru în Sala Sinodală din Reşedința patriarhală, în ziua de 18 martie 2011, sub preşidenţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales prin vot secret, cu 29 de voturi din 46 exprimate, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuț în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a obținut 17 voturi.

Ceremonia de întronizare a noului Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala Mitropolitană cu hramul Adormirea Maicii Domnului din municipiul Cluj-Napoca, în ziua de 25 martie 2011, la sărbătoarea Bunei Vestiri.

În jurul orei 12.00, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei a avut loc conferinţa de presă pentru prezentarea ierarhului ales în scaunul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ a fost prezentat jurnaliştilor de Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, ca Noul Mitropolit al Clujului.

În cadrul conferinţei Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a declarat că pe lângă misiunea deosebit de bogată pe care a întreprins-o Înaltpreasfinţitul Bartolomeu „este importantă şi slujirea socială, ajutorarea celor necăjiţi, a celor defavorizaţi. În atenţie trebuie să ne stea lumea tânără. Ţara noastră îmbătrâneşte, copiii sunt tot mai puţini, iar înmormântările tot mai multe şi atunci nu numai să milităm ca Dumnezeu să le dea gândul cel bun oamenilor să aibă copii, ci să ne ocupăm de tineri. Este de foarte mare importanţă misiunea cu tineretul, pentru că ei sunt Biserica de mâine, ei sunt România de mâine şi ei vor duce steagul mai departe”.

Biografia Î.P.S. Arhiepiscop Andrei Andreicuţ

1. Data şi locul naşterii, studii, specializări şi titluri; locuri de muncă

Î.P.S. Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, din părinţii Andrei şi Elena, ca primul dintre cei trei copii. A urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972). După terminarea facultăţii a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca.

Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licenţiindu-se în vara anului 1978. În august 1978 a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Dr. h.c. Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activând apoi ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda (judeţul Cluj).

Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Prea Sfinţitului Episcop Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia şi ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza şi-a pregătit-o în cadrul aceleiaşi secţii – Teologie sistematică – sub îndrumarea P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu, obţinând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.

Din februarie 1990 a fost ales şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În anul 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

În paralel cu activitatea administrativ-bisericească s-a implicat şi în plan spiritual şi didactic. Astfel, a întemeiat Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia şi a fost printre fondatorii Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, realizând demersurile necesare înfiinţării Facultăţii de Teologie din Alba Iulia (1991). La această facultate predă (funcţia didactică: profesor) disciplina „Morală şi Spiritualitate Ortodoxă”. În intervalul 2000-2008 a fost decan al Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. Din 2010 este şi îndrumător de doctorat la Disciplina „Morală şi Spiritualitate Ortodoxă”, la Şcoala Doctorală de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, profil „Teologie”.

Pentru activitatea depusă în slujba Bisericii şi a ţării, la 1 Decembrie 2002, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de „Mare Ofiţer”.

Din februarie 2007 a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (Austria).

2. Activitatea culturală

În plan cultural menţionăm înfiinţarea Tipografiei Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei şi a Editurii „Reîntregirea”, punerea bazelor revistei „Credinţa Străbună” (organul cultural şi de presă al Arhiepiscopiei de Alba Iulia) şi a revistei Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, „Altarul „Reîntregirii”. La iniţiativa şi sub coordonarea sa a fost reeditată „Psaltirea de la Alba Iulia din 1652” (la 350 de ani de la prima apariţie, în ediţie critică), a fost retipărit Noul Testament de la Bălgrad din 1648 (tot în ediţie critică) şi a fost reeditat Molităvnicul din 1689 de la Bălgrad.

A susţinut nenumărate conferinţe pe teme culturale şi duhovniceşti (în Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Iaşi, Oradea, Alba Iulia etc.) şi a participat la numeroase emisiuni televizate (la Televiziunea Naţională şi la posturile locale de televiziune). Este redactorul-realizator permanent al emisiunii „Cuvântul Ierarhului” la Radioul creştin-ortodox „Reîntregirea” Alba Iulia.

A fost iniţiatorul şi organizatorul mai multor simpozioane ştiinţifice internaţionale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia: Violenţă în numele lui Dumnezeu? Un răspuns creştin (2002); Biserica în era globalizării (2003); Spiritualitate şi consumism în Europa Unită (2004); Omul de cultură în faţa descreştinării (2005), Identitate creştină şi dialog în noul context european (2006); „Cosmosul, între frumos şi apocaliptic. Un recurs etic asupra ecologiei” (2007); „Sensul vieţii, al suferinţei şi al morţii” (2008); „Libertate şi responsabilitate. Iniţiative şi limite în dialogul religios” (2009); „Invazia non-valorilor într-o lume multimedia” (2010).

3. Activitatea pastoral-misionară

Pe parcursul celor 21 ani de arhipăstorire a Î. P. S. Andrei Andreicuţ, în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei au fost construite 120 biserici noi (dintre care 40 sunt în curs de finalizare) au fost pictate (sau au beneficiat de o restaurare a picturii) 160 de biserici (inclusiv Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia) şi au fost construite 70 de noi case parohiale. A fost înfiinţat Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia. De asemenea, a fost înfiinţat Radioul creştin-ortodox „Reîntregirea” Alba Iulia, patronat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei şi a fost construită noua clădire a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie” Alba Iulia (presupunând o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro). Au fost înfiinţate 45 de noi mănăstiri şi schituri în cele două judeţe (Alba şi Mureş) din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

În planul asistenţei sociale a creat la Alba Iulia prima structură de asistenţă socială a Bisericii Ortodoxe Române; ulterior aceasta devenind cea mai ramificată reţea eparhială din România, cuprinzând astăzi aproape 70 de unităţi de asistenţă socială, toate sub patronajul Bisericii (orfelinate, case de copii de tip familial, cămine de bătrâni, cantine sociale, cabinete medicale etc.).

4. Activitatea publicistică

În preocupările sale teologice s-a axat pe Spiritualitatea Ortodoxă; pe lângă cele aproape 50 de studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice de specialitate, a scris 13 cărţi, alte două le-a tradus din limba franceză şi a alcătuit mai multe broşuri de interes misionar. A publicat sute de articole de popularizare în diferite ziare şi reviste bisericeşti sau laice şi zeci de prefeţe la diferite cărţi cu conţinut religios şi cultural. Coordonează colecţia “Isvoare Duhovniceşti”, în care au apărut, până acum, 15 volume.

sursa: Basilica & Reintregirea

Mesajul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu cu privire la dezastrul nuclear de la Fukushima

17 Martie, 2011 § Lasă un comentariu

Cu inimă împovărată și plină de durere, întreaga lume e martoră la drama tragicului cutremur care în ultimele zile a lovit Japonia și a răpit atât de multe vieți ale fraților și surorilor noastre. De asemenea, privim cu durere și îngrijorare dezastrul cauzat de cutremur în Țara Soarelui Răsare și în alte țări din Pacific. Fiecare colț al planetei înalță rugăciuni deopotrivă pentru odihna celor ce au plecat, dar și pentru ajutorul celor care continuă să fie afectați de replicile seismice și de acel feroce tsunami. Din păcate, o altă consecință devastatoare pentru regiune este și explozia centralei nucleare de la Fukushima, aducând încă mai multă groază la coșmarul recent din Japonia.

Ramificațiile dezastuoase ale acestui incindent vor deveni și mai evidente în zilele ce urmează. Desigur, în ceea ce privește cutremurul, nici un răspuns omenesc nu este de ajuns. Cauzele și efectele sunt dincolo de cuvintele omenești. Cu toate acestea, în ceea ce privește explozia reactorului nuclear și consecințele acestuia, aici este într-adevăr necesar un răspuns pe care suntem chemați să-l dăm. Cu tot respectul necesar științei și tehnologiei energiei nucleare, și pentru supraviețuirea rasei umane, propunem în locul acesteia resurse verzi de energie, mai sigure, care păstrează resursele noastre naturale și slujesc nevoilor umanității.

Creatorul nostru ne-a dăruit darurile soarelui, ale vântului, apei și oceanului, toate acestea fiind capabile de a crea suficientă energie. Știința și tehnologia prietenoase cu mediul au descoperit căi și metode de a produce energie sustenabilă pentru ecosistemul nostru. De aceea ne întrebăm: De ce persistăm în adoptarea acestor periculoase surse de energie? Suntem atât de aroganți încât concurăm și exploatăm natura? Totuși, știm că natura în mod invariabil se răzbună.

De la Patriarhia Ecumenică, înălțăm rugăciuni fierbinți pentru poporul japonez, pentru durerile prin care trece și în același timp chemăm cu putere pe toți cei responsabili pentru reconsiderarea politicii nucleare a națiunilor din întreaga lume.

† Bartolomeu
Patriarh Ecumenic al Constantinopolului

traducere din lb. engleză de Pr. Ioan Istrati de pe site-ul http://www.patriarchate.org/

sursa: portalul Doxologia

IPS Andrei şi PS Irineu Bistriţeanul – candidaţii Sinodului Mitropolitan de la Cluj

14 Martie, 2011 § Lasă un comentariu

Biroul de presă al Mitropoliei Clujului, ne informează:

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a întrunit în şedinţă specială, luni, 14 martie 2011 la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, pentru desemnarea candidaţilor pentru scaunul vacant de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.

În conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de mitropolit, membrii sinodului Mitropolitan i-au desemnat prin vot secret pe:

• Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop ANDREI al Alba Iuliei
• Preasfinţitul Părinte Episcop vicar IRINEU BISTRIŢEANUL,
candidaţi la scaunul vacant de Arhiepiscop şi Mitropolit al Clujului.

Numele celor doi ierarhi desemnaţi de Sinodul Mitropolitan vor fi prezentate membrilor Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care se va întruni în şedinţă de consultare cu membrii Sinodului mitropolitan, marţi, 15 martie 2011, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca.

În cazul în care se consideră necesar, Adunarea eparhială şi membrii de drept pot cere completarea listei ierarhilor candidaţi, cu încă un ierarh, ales din lista candidaţilor eligili, întocmită de Cancelaria Sfântului Sinod.

Lista finală a candidaţilor va fi înaintată Sfântului Sinod, care se va întruni în şedinţă de lucru, vineri, 18 martie 2011, la reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, pentru a-l alege, prin vot secret, pe viitorul Mitropolit al Clujului.

În continuare iată C.V.-urile celor doi ierarhi:

Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, din părinţii Andrei şi Elena. A urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972). După terminarea facultăţii a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca.

Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licenţiindu-se în vara anului 1978. În august 1978 a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activând apoi ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda (judeţul Cluj).

Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Preasfinţitului Episcop Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia şi ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza şi-a pregătit-o în cadrul aceleiaşi secţii – Teologie sistematică – sub îndrumarea P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu, obţinând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.

În 25 februarie 1990 a fost ales şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

Preasfinţitul Irineu Pop-Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, s-a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, din părinţii Dumitru şi Rozalia Pop, primind la Botez numele de Ionel. Şcoala elementară a urmat-o în comuna natală, între anii 1960-1968. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în anul 1973.

După terminarea studiilor teologice seminariale, a fost recrutat în armată şi a satisfăcut stagiul militar la o unitate de „Vânători de Munte” în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna (1973-1974). În toamna anului 1974 a fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care l-a frecventat numai un singur an de studii (1974-1975), continuând apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, unde, în vara anului 1978, şi-a luat licenţa în Teologie.

La 1 august 1978, la vârsta de 25 de ani, a intrat în obştea Mânăstirii Sinaia din judeţul Prahova, unde a fost primit ca frate, de stareţul de atunci, protosinghelul Calinic Argatu, actualul Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. În acelaşi an, a fost tuns în monahism de sărbătoarea Sfintei Parascheva (14 octombrie 1978), primind la călugărie numele de Irineu. Peste doi ani, la aceeaşi sărbătoare (14 octombrie 1980), a fost hirotonit ieromonah de Prea Sfinţitul Roman Ialomiţeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Pe lângă slujirea pastorală, a avut şi ascultarea de ghid-muzeograf.

A urmat cursurile de Doctorat din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. între anii 1981-1984, având ca specializare principală disciplina Teologia Morală. La 10 iunie 1984 i-a fost acordat rangul de protosinghel. Între anii 1985-1988 a beneficiat de o bursă de studii în America, la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton, statul New Jersey, unde s-a specializat în cadrul Eticii sociale.

Reîntors în ţară, la 30 august 1988, a revenit la Sfânta Mânăstire Sinaia, unde şi-a reluat activitatea sacerdotală şi muzeografică, finalizând redactarea tezei de doctorat. A fost numit, la 9 iunie 1989, preot slujitor la catedrala patriarhală din Bucureşti. I s-au încredinţat, totodată, numeroase ascultări de ordin administrativ-bisericesc.

La data de 26 octombrie 1989 a primit şi rangul de arhimandrit, după care a fost numit în funcţia de superior al Aşezămintelor ortodoxe româneşti de la Ierusalim şi Iordan şi de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.

Reîntors în România, a slujit puţin timp la catedrala patriarhală. În data de 4 octombrie 1990, a susţinut teza de doctorat cu subiectul Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului fiind declarat „Doctor în teologie”. La scurt timp, în 30 octombrie 1990, în urma recomandării Arhiepiscopului Teofil Herineanu şi la propunerea Sinodului Permanent al Mitropoliei Ardealului, Prea Cuviosul Arhimandrit Irineu Pop a fost numit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. A primit titlul de „Bistriţeanul” şi a fost hirotonit şi instalat în catedrala eparhială din Cluj-Napoca, la 21 noiembrie, 1990.

sursa: Radio Renaşterea

Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima in marele post (pdf)

13 Martie, 2011 § Lasă un comentariu

O carte plină de folos duhovnicesc, scrisă în duhul aparte al Vlădicii Nicolae, ce îşi doreşte să-l îndrume şi însoţească pe tot creştinul de-a lungul Marelui Post, săptămână de săptămână, în această tainică călătorie a inimii către învierea lăuntrică şi împreună-petrecerea cu Hristos, Paştile cele noi şi sfinte.

Multumiri calduroase Editurii Predania pentru posibilitatea oferita de a descarca gratuit aceasta carte!

sursa: Editura Predania

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2011

13 Martie, 2011 § Lasă un comentariu

Preaiubitului cler, cinului monahal
şi dreptmăritorilor creştini
din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Iisus Hristos, Domnul nostru,
iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.

După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini, începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate, de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci, s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus Hristos, Care S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea, egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor şi a vieţii veşnice – aşa cum sunt mărturisite în Crezul ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381). În lupta lor cu ereziile, care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şi adevărul privind cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.

Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind, în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie, ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).

Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă „orthodox” înseamnă atât „dreptcredincios”, cât şi „dreptmăritor”. Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.

Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.

În Ortodoxie însă, nu numai locaşul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii, întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul „fiinţă vie“ (Facerea 1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit porunca: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este „suflet viu”, adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu se-menii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.

Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.

Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţi o numesc „spital duhovnicesc”. În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din Diaspora românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol, al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne asigură că „mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca Mântuitorului: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).

Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate, să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† D a n i e l
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

şi
Locţiitor de Mitropolit al Clujului,
Albei, Crişanei şi Maramureşului

† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului

† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei

† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi
Mitropolitul Banatului

† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al
Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei
Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Meridionale

† Nifon
Mitropolit onorific,
Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Andrei
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului

† Epifanie
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei
Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român al
celor două Americi

† Justinian
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Ortodox Român al
Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu
Episcopul Huşilor

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie
Episcopul Giurgiului

† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion
Episcopul Tulcii

† Petroniu
Episcopul Sălajului

† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator) al
Episcopiei Daciei Felix

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei
Episcopul Ortodox Român al
Spaniei şi Portugaliei

† Macarie
Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

† Mihail
Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande

† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Irineu Bistriţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului

† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Germaniei, Austriei şi
Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureşului şi Sătmarului

sursa: Basilica

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Martie, 2011 at Cidade de Deus.