Inmormantarea parintelui Petroniu Tanase (foto)

3 Martie, 2011 § 1 comentariu

Această prezentare necesită JavaScript.

Părintele Petroniu Tănase a fost înmormântat joi, 24 februarie, în cimitirul Schitului Prodromu, al cărui egumen a fost vreme de 22 de ani.

Slujba înmormântării a fost oficiată de Preasfinţitul Episcop Hrisostom, cu participarea unei delegaţii din partea Patriarhiei Române, condusă de părintele eclesiarh Timotei Aioanei. Slujba înmormântării a fost săvârşită în conformitate cu rânduielile monahale athonite.

Mai multe informaţii am aflat de la pr. Timotei Aioanei: „Slujba de înmormântare a început la ora 14:15 şi s-a încheiat trei ore mai târziu. Soborul slujitor, format din aproximativ cincizeci de ieromonahi, preoţi şi diaconi, s-a aflat sub protia Preasfinţitului Hrisostom, ierarh rezident în Mănăstirea Marea Lavră, fost conducător al şcolii athonite de teologie Athoniada. În soborul de slujitori s-au aflat părinţii care îl reprezintă pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi care au venit special în aceste zile la Sfântul Munte. De asemenea, au fost în sobor reprezentanţi ai mănăstirilor din Sfântul Munte. Slujba înmormântării călugărilor, săvârşită în tradiţia athonită, a inclus 12 ectenii pentru odihna celui adormit, tot atâtea rugăciuni. La sfârşitul slujbei, am prezentat mesajul pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a trimis soborului Schitului Prodromu şi tuturor celor ce l-au preţuit pe pr. Petroniu Tănase. A fost prezentat, de asemenea, mesajul ministrului de externe al României, citit de consulul general de la Consulatul român din Tesalonic. De asemenea, stareţul Mănăstirii Prodromu a rostit un cuvânt de despărţire. A incheiat şirul prezentărilor Preasfinţitul Hrisostom, care l-a cunoscut de multă vreme pe pr. Petroniu”.

Părintele Petroniu Tănase a trecut la cele veşnice pe 22 februarie, la vârsta de 94 de ani. A avut o viaţă monahală de 81 ani, dintre care 33 în Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, conducând ca stareţ acest aşezământ vreme de 22 de ani şi fiind cunoscut ca al doilea ctitor al schitului.

sursa: Basilica & Radio Renasterea

Tagged: , , ,

§ One Response to Inmormantarea parintelui Petroniu Tanase (foto)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Inmormantarea parintelui Petroniu Tanase (foto) at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: