Sărbătoarea Învierii în familia părintelui Stăniloae – interviu cu doamna Lidia Stăniloae (video)

28 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

sursa: portalul Doxologia

Anunțuri

Film documentar despre Rugăciunea lui Iisus

27 Aprilie, 2011 § 3 comentarii

Chipuri ale monahismului creştin-ortodox sunt prezentate într-un film documentar numit „Tainele Rugăciunii lui Iisus”, informează ziarul New York Times. Documentarul prezintă, timp de două ore, viaţa, credinţele şi practicile călugărilor isihaşti care trăiesc în desăvârşită solitudine şi retragere, având ca principală preocupare Rugăciunea lui Iisus.

Călătoria spirituală la centrele monahale ortodoxe renumite din Europa şi Orient a fost făcută de părintele John McGuckin, preot al Bisericii Ortodoxe Române şi profesor de bizantinism la Universitatea Columbia, New York, şi Norris Chumley, un specialist în realizarea documentarelor şi director artistic al Institutului pentru Religie, Cultură şi Societate de la aceeaşi universitate. Cei doi pelerini ai timpurilor moderne au plecat din marea metropolă americană fără să aibă o ţintă precisă şi, din aproape în aproape, urmând sfaturile şi îndrumările diferiţilor călugări, au ajuns la acei Părinţi îmbunăţăţiţi retraşi, care au putut da mărturie despre roadele şi experienţa rugăciunii neîncetate. Experienţa directă a dumnezeirii făcută de aceşti trăitori constituie mărturia cea mai puternică a Ortodoxiei şi suportul teologhisirii în Biserică. Realizatorii acestui documentar şi-au dorit ca tot ceea ce ei au auzit şi aflat să fie accesibil oricărei persoane doritoare să cunoască ce înseamnă tradiţia isihastă şi viaţa călugărilor care petrec efectiv împreună cu Dumnezeu.

sursa: Ziarul Lumina & Site-ul filmului

„Au ales salbaticia”

27 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

Bogaţii Rusiei au dat civilizaţia pe comuniunea cu natura Emisiunea „În premieră” cu Carmen Avram a difuzat duminică, 17 Aprilie, un material impresionant despre bogaţii Rusiei care s-au retras în sălbăticie pentru a trăi ca la începuturile lumii.

Acest reportaj imi aminteste de un mai vechi articol: Mai bine taran decat oligarh

Hristos a inviat!

25 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

sursa: vatopaidi.wordpress.com

SFINTELE PAŞTI – PUTEREA ÎNVIERII MORŢILOR. Scrisoare pastorală a IPS Teofan la sărbătoarea Învierii Domnului (text & video)

24 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

 

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi
ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

„Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi, veşnice”(1)

Fraţi creştini, surori creştine,

HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Acestea sunt cuvintele pe care le rostim de nenumărate ori în noaptea Sfintelor Paşti şi în toate zilele până la Înălţare. Repetarea acestor cuvinte implică răspunsul la frământarea esenţială, conştientizată sau nu, care macină sufletul şi mintea omenească, cea legată de moarte şi de viaţa veşnică: De ce murim?, Ce se întâmplă după moarte?, Care este rostul vieţii?, De ce ne dispar prietenii şi cunoscuţii?
De aceea, în aceastănoapte de lumină se cuvine să medităm la taina Învierii lui Hristos, să medităm la moartea noastră, să medităm la morţii noştri, să medităm la viaţă.

Dintotdeauna, omul a fost preocupat de moarte; s-a înfricoşat de ea, a fugit de ea, a căutat tot felul de formule pentru a o depăşi. De obicei, în faţa morţii semenilor, omul are acum, precum altădată, sentimentul dispariţiei definitive. Concepţia care a dominat lumea în vechime este descrisăde Solomon, cu mii de ani în urmă, în aceste cuvinte: În ochii celor fărăde minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd (2). Nenorocire, prăpăd sunt cuvinte care defineau altădată, ca şi acum, moartea proprie sau a celor din jur. În pofida acestei atitudini, o licărire de speranţăse ivea încădin timpurile vechi: Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele… Ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii (3).

Cu toate aceste îndemnuri spre nădejdea în nemurire, oamenii timpurilor de dinainte de Hristos erau dominaţi de concepţia că după moarte nu mai există nimic. Golul, tăcerea, întunericul, nemişcarea, nefiinţa erau termenii care defineau trecerea omului prin moarte. Chiar şi între evrei, pe vremea Mântuitorului, erau unii care nu credeau în înviere (4).

Într-o lume astfel dominată de moarte, coboară la plinirea vremii (5) Dumnezeu, izvorul vieţii şi al nemuririi. Hristos-Dumnezeu ia chip de om, trăieşte printre oameni, poartă povara păcatelor lor, primind răstignirea drept răsplată. Mort pe cruce, Hristos Domnul este pus în mormânt, dar a treia zi mormântul este găsit gol. Hristos înviază din morţi, este văzut de oameni, vorbeşte cu ei, cinează cu ei, se bucură împreună cu ei. Istoria omenirii intră într-o altă fază a desfăşurării ei. Prin moartea lui Hristos, moartea este desfiinţată în realitatea ei distrugătoare şi, prin Învierea Lui, oamenii primesc darul nemuririi.

Iubiţi credincioşi,

În noaptea Sfintelor Paşti, noi, creştinii, suntem chemaţi să pătrundem adânc în taina acelui mormânt găsit gol a treia zi după moartea lui Hristos, în taina a ceea ce s-a petrecut atunci pentru viaţa lumii, pentru viaţa fiecărei fiinţe umane, pentru existenţa universului.

Îndrăzniţi, pământenilor!, Îndrăzniţi, muritorilor! (6) Sunt cuvinte prin care Biserica ne cheamă să îndrăznim a cunoaşte, a recunoaşte, a primi adevărul că moartea a fost golită de conţinutul ei distrugător prin moartea şi Învierea lui Hristos. Imnele rostite la sfintele slujbe în aceste zile dau mărturie în acest sens: Puterea morţii şi stricăciunea ai stricat-o cu moartea Ta cea de viaţă aducătoare, Stăpâne, şi tuturor ai izvorât viaţa veşnică şi oamenilor celor muritori înviere le-ai dăruit (7); Hristos, Mântuitorul nostru, (…) stăpânirea morţii a zdrobit (8), prin moartea Sa, împărăţia morţii a surpat (9) şi ne-a scos pe noi din întuneric şi din umbra morţii (10).

Recunoaştem în aceste cuvinte mărturisirea adevărului că Învierea lui Hristos are drept scop învierea omului. Învierea lui Hristos este învierea omului. Un teolog ortodox al zilelor noastre afirmă că Învierea Domnului fără învierea omului, fără abolirea morţii ar fi un adevăr incomplet (…) fără nici o legătură cu peripeţia existenţială a fiecărui om, cu viaţa şi cu moartea lui (11). De aceea, taina morţii şi a Învierii lui Hristos o trăieşte Biserica drept mod şi cale care fac pe fiecare om părtaş al vieţii dumnezeieşti, al nemuririi şi al nestricăciunii (12): modul de existenţă al lui Hristos devine modul vieţii (13) pentru tot omul care se deschide spre revărsarea în el a tainei morţii şi Învierii Dumnezeului-Om, Iisus Hristos.

Pentru a înţelege moartea noastră şi a celor din jur în adevărata sa semnificaţie şi a o accepta fără căderea în disperare, Biserica ne aşază în faţă moartea şi Învierea lui Hristos. Din Crucea Răstignirii şi din mormântul Învierii izvorăsc înţelegerea sensului morţii noastre şi puterea învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel explică legătura dintre moartea şi Învierea lui Hristos, pe de o parte, şi moartea şi învierea noastră, pe de altă parte. Dacă Hristos a înviat, înviază şi cei ce L-au primit pe El în viaţa lor: Dacă am murit împreună cu Hristos, spune Sfântul Pavel, vom şi învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi (14). DacăHristos n-a înviat, nici morţii nu înviază (15). În acest caz, totul este zadarnic. Zadarnică ne este viaţa, zadarnică ne este trecerea prin moarte, zadarnică este şi credinţa noastră: Dar acum, continuă Apos-tolul neamurilor, Hristos a înviat din morţi fiind începătură(a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (16).

Dreptmăritori creştini,

Acum aproape două milenii au avut loc moartea şi Învierea lui Hristos. Din acel moment, oamenii au avut posibilitatea să înţeleagă cu adevărat rostul vieţii şi al morţii, rostul existenţei pe pământ şi a ceea ce se întâmplă după moarte. O parte a umanităţii s-a lăsat cuprinsă de adevărul Învierii lui Hristos, o altă parte a contestat şi contestă acest adevăr.

Este de datoria noastră, a celor născuţi şi crescuţi sau convertiţi la credinţa dreptslăvitoare în moartea şi Învierea lui Hristos, să căutăm a ne altoi continuu pe tulpina numită Hristos pentru a fi părtaşi şi ai Învierii Lui (17). Din martori şi trăitori în propria noastră viaţă ai morţii şi Învierii lui Hristos, suntem chemaţi să mărturisim acest adevăr către cei de aproape şi către cei de departe. Cuvântul îngerului rostit femeilor purtătoare de mir aflate lângă mormântul de unde înviase Hristos săfie cuvântul nostru adresat lumii: Pentru ce-L căutaţi printre morţi, ca pe un om, pe Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Alergaţi şi vestiţi lumii căa înviat Domnul, omorând moartea, căeste Fiul lui Dumnezeu, Cel ce mântuieşte neamul omenesc (18).

Omenirea are nevoie imensă de martori şi mărturisitori ai Învierii lui Hristos pentru a nu se lăsa stăpânită de duhul morţii, care se impregnează tot mai mult în mintea şi inima oamenilor.

Să fim, aşadar, oameni ai Învierii, fii şi fiice ai Învierii. Taina Învierii lui Hristos săne cuprindă fiinţa lăuntrică şi, de aici, lumea să fie pătrunsă de biruinţa lui Hristos asupra morţii şi întunericului.

Cum putem face aceasta? Acceptându-L pe Hristos în viaţa noastrăşi înrădăcinându-ne noi pe viaţa Lui. Prin rugăciune, prin participarea la Sfintele Taine, viaţa lui Hristos devine viaţa noastrăşi viaţa noastră devine viaţa Lui. Prin post şi prin metanii întâmpinăm în trupul nostru stricăcios harul Învierii (19). Prin iubirea de vrăjmaşi, prin iertare şi smerenie, mintea, inima şi sufletul nostru devin locaşuri ale Duhului Sfânt. Prin fapte de milostenie preluăm asupra noastră suferinţa semenilor, fiind următori lui Hristos Care a luat asupra Sa suferinţa întregului neam omenesc.

Suntem fii şi fiice ai Învierii şi prin păstrarea legăturii, prin rugăciune şi milostenie, cu cei plecaţi dintre noi. Precum Domnul Hristos a coborât la iad între cei morţi la Învierea Sa, tot astfel suntem chemaţi să mergem la mormintele cunoscuţilor spre a le vesti nădejdea Învierii, rugându-ne pentru odihna sufletelor lor. Să nu-i uităm pe eroii neamului, pe cei morţi în închisori, pe cei doborâţi de furia cutremurelor sau a revărsărilor de ape. Suferinţa lumii să fie suferinţa noastră, căci numai aşa ne asemănăm cu Hristos în moartea Lui pentru a fi părtaşi ai Învierii Lui.

Aşezându-vă la inimă aceste gânduri, rog pe Dumnezeu să vă înveşmânteze viaţa cu multă lumină, să vă dăruiască pace în suflet, să vă ocrotească familia, pruncii, ogorul şi tot ce vă este drag. Iubirea faţă de toţi să vă umple de înviere, deoarece cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte, iar noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi (20), după cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul.

Bucuraţi-vă întru Domnul! Răspândiţi bunătate în jur! Fiţi purtători de înviere! Mărturisiţi tuturor că Hristos a înviat!

Al vostru părinte şi frate către Dumnezeu rugător,

† Teofan
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice
1. Cântarea a VII-a, 3 de la Canonul Utreniei din noaptea Învierii.
2. Cartea înţelepciunii lui Solomon 3, 2-3.
3. Cartea înţelepciunii lui Solomon 3, 1.3-7.
4. Matei 22, 23; Marcu 12, 18; Luca 20, 27; Fapte 23, 8.
5. Galateni 4, 4.
6. Cântarea a VI-a – Canonul Mironosiţelor 2, 3 de la Canonul Utreniei din Duminica a treia dupăPaşti.
7. Stihira I la Stihoavna Utreniei, glasul al doilea.
8. Stihira a II-a la „Doamne, strigat-am” de la Vecernia din Duminica Învierii.
9. Stihira a III-a la „Doamne, strigat-am” de la Vecernia din ziua de Miercuri a Săptămânii Luminate.
10. Stihira a VI-a la „Doamne, strigat-am” de la Vecernia Duminicii a treia dupăPaşti.
11. Christos Yannaras, Abecedar al credinţei, Editura Bizantină, Bucureşti, 2007, p. 137.
12. Ibidem.
13. Ibidem, p. 143.
14. 2 Timotei 2, 11-13.
15. Cf. 1 Corinteni 15, 16.
16. 1 Corinteni 15, 20-22.
17. Romani 6, 5.
18. Ipacoi, glasul al 4-lea, Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paşti.
19. Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti, vol. 1, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 123.
20. 1 Ioan 3, 14.

sursa: Portalul Doxologia (video) & mmb.ro (text)

Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape…

22 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

sursa: Portalul Doxologia

A vrut Tatal ca Fiul sa fie rastignit?

22 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

autor: Arhimandritul Jacob de la Cantauque

Să ne amintim că, înainte de toate, crucea este o invenţie oribilă, pe care diavolul i-a inspirat-o omului, pentru ca acesta să-şi ucidă şi înjosi fratele. Însă, odată cu Hristos, crucea devine o cale, Calea care mântuie şi îi redeschide omului Raiul.

Noi mărturisim, împreună cu Biserica, că Hristos, după cum ne spun Scripturile, a acceptat în mod liber să moară pe Cruce, din ascultare faţă de Tatăl Său. Da, dar atenţie! Să nu facem aici o eroare de interpretare, o eroare monstruoasă, înţelegând că Tatăl a vrut ca Fiul Său să fie răstignit. Să îndepărtăm de la noi această gândire blasfemiatoare, absurdă, vulgară chiar, dar atât de răspândită printre creştini. O gândire care face din Dumnezeu un tiran ucigaş – chiar dacă nu îndrăznim să recunoaştem deschis acest lucru –, o gândire care nu poate provoca în inima omului decât resentimentul, ura şi revolta împotriva lui Dumnezeu. În orice caz, o gândire care nu naşte nici dragoste, nici încredere, nici speranţă. O gândire pur şi simplu păgână!

Tatăl nu a vrut niciodată ca Fiul Său iubit să cunoască moartea, de orice fel ar fi fost ea. La fel cum Tatăl nu a vrut niciodată ca vreuna din făpturile Sale – nici măcar o insectă – să cunoască suferinţa. În Dumnezeu nu există nicio fărâmă de răutate. Sfântul Apostol Ioan ne spune că Dumnezeu este Iubire. Acest cuvânt ar trebui să ne fie de ajuns, indiferent de dificultăţile pe care le-am putea întâmpina atunci când ne aplecăm asupra unor subiecte ca şi răul, iadul, suferinţa celor nevinovaţi, atotputernicia lui Dumnezeu, etc…  Ceea ce Tatăl a vrut dintotdeauna este ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă să cunoască fericirea cea adevărată. Să fie mântuiţi pur şi simplu prin mila şi dragostea lui Dumnezeu. Hristos Şi-a însuşit întru totul această voie a Tatălui. Nici nu putea să facă altcumva. Pentru aceasta a venit El în lume: să ne aducă vestea acestei mântuiri, dăruită nouă de Tatăl Cel milostiv. Însă această veste bună nu putea decât să lovească în plin în toate concepţiile despre Dumnezeu şi despre Mântuire pe care le avea lumea, inclusiv lumea religioasă a acelor timpuri (concepţii dintre care unele s-au păstrat până în timpurile noastre!). Vestea cea bună a Evangheliei nu putea decât să provoace furia puterilor iadului care, prin minciună, ţin lumea sub stâpânire. „Lumea întreagă zace sub puterea Celui Rău.” (1 Ioan 5, 19) Însă Domnul Hristos, trimis fiind de Tatăl Său, n-a dat înapoi de la a da mărturie, în acelaşi timp, de Dumnezeul cel viu şi adevărat şi de demnitatea infinită a omului. Nu a renunţat la menirea Sa, animat fiind de mila şi compasiunea Tatălui faţă de toată făptura suferindă şi înstrăinată, nu a dat înapoi, oricare a fost preţul. Iar preţul perseverenţei Sale a fost moartea Sa, una dintre cele mai crude care există, moartea pe cruce. Hristos era întru totul conştient de acest lucru. Cu zbucium în suflet, cu sudoarea prefăcută în picături de sânge, El a acceptat voia Tatălui, care a fost ca Fiul să-Şi îndeplinească misunea până la capăt. Iisus nu s-a dat la o parte în faţa acestei încercări, căci comuniunea Sa cu Tatăl era perfectă şi absolută iar dragostea Sa pentru noi desăvârşită. Astfel, obstacolul pus de diavol în cale pentru a nărui lucrarea lui Dumnezeu a fost depăşit. Crucea a devenit instrumentul unei biruinţe totale asupra puterilor demonice ale vrăjmaşului. Calea a fost deschisă pentru toată făptura care zace în robia suferinţei. Crucea s-a transformat din blestem în binecuvântare.

sursa: Revista „Apostolia”, aprilie, 2011

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Aprilie, 2011 at Cidade de Deus.