Concertul corului Byzantion – „Lumina Crucii“, la Catedrala mitropolitană din Iaşi (foto/audio/video)

19 Aprilie, 2011 § 3 comentarii

Corul „Byzantion” din Iaşi a susţinut sâmbătă, 16 aprilie, la Catedrala mitropolitană din Iaşi concertul de muzică bizantină „Lumina Crucii”.

În cadrul evenimentului, Corul „Byzantion” şi câţiva elevi ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, sub bagheta prep. univ. Adrian Sîrbu, au susţinut un repertoriu care a cuprins tropare, stihiri din Triod, pericope evanghelice, catavasii, fragmente din Prohodul Domnului, Heruvicul din Sâmbăta Patimilor, „Să tacă tot trupul”, dar şi Binecuvântările Învierii. Manifestarea a fost moderată de Andrei Fermeşanu şi a avut sprijinul Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a şi participat la eveniment, precum şi alţi invitaţi, alături de un public numeros.

La finalul concertului, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a apreciat faptul că prin cântările înălţate la acest concert credincioşii vor fi ajutaţi să înţeleagă deniile din Săptămâna Patimilor. „Prin slujba Deniei, creştinul este ajutat să înţeleagă de ce Dumnezeu a coborât pe pământ, de ce a trăit printre oameni, de ce a fost răstignit. În faţa acestor adevăruri cutremurătoare „să tacă tot trupul omenesc”, după cum spune Heruvicul Sfintei Liturghii din Sâmbăta Mare. În această seară a fost condensată întreaga ambianţă a Săptămânii Mari prin spendoarea Catedralei mitropolitane, prin lumânările purtate în mâini de prunci, prin inima dumneavoastră receptivă care doreşte să se umple de harul şi binecuvântarea săptămânii care urmează şi, mai ales, prin cântările înălţate de Corul „Byzantion”. Cântările din această seară ne-au ajutat să mergem la Ierusalim şi în Betania, să urcăm pe Golgota şi ne-au lăsat în faţa mormântului în care trupul Domnului Hristos a fost aşezat. După ce vor trece câteva zeci de ceasuri, vom găsi mormântul gol, care va deveni Lumina răsărită în Ierusalim ce S-a răspândit până la marginile lumii. Suntem aici în această seară (n.r. sâmbătă seara) în numele momântului gol. Pentru acest mormânt gol omul posteşte, se roagă şi se jertfeşte”, a spus IPS Teofan, care a mulţumit celor care s-au ostenit în organizarea concertului „Lumina Crucii”. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit Crucea Moldavă părintelui conf. dr. Florin Bucescu, la împlinirea a 60 de ani de când slujeşte muzica bisericească. Înalt Preasfinţitul Teofan i-a mulţumit părintelui Florin Bucescu pentru toată osteneala pe care a depus-o în calitate de profesor ce a format multe generaţii de elevi seminarişti şi studenţi. Corul „Byzantion”, care are în componenţă mulţi dintre foştii elevi ai părintelui profesor Florin Bucescu, i-a cântat cu emoţie „Vrednic este”.

Concertul Corului „Byzantion” de acum două zile a fost o punere în aplicare a experienţelor pe care formaţia de muzică bizantină le-a dobândit la festivalurile unde a fost invitată, în Europa, în bisericile din Sfântul Munte Athos, sau în parohiile din Grecia. „Ne-am gândit să creăm un sincretism între sunet şi partea vizuală: veşmintele copilaşilor, lumânările şi luminile. Copiii din această seară au fost acei „canonari” pe care îi întâlnim de obicei în bisericile greceşti, cu o moştenire care vine din Constantinopol de la Patriarhia Ecumenică”, a afirmat prep. univ. Adrian Sîrbu, care a continuat să explice că în momentul în care a fost ales repertoriul s-a ţinut seama de mai multe criterii. „Cântările pe care le-am ales au trebuit să aibă o anumită autenticitate, să aparţină unor compozitori cunoscuţi, pe cât se poate de naţionalitate română. Am avut cântări care merg până în sec. al XVIII-lea, cum ar fi Catavasiile Floriilor, o melodie originală românească, după cum afirmă Sebastian Barbu Bucur în lucrarea sa de doctorat, care nu se mai întâlneşte la celelalte popoare ortodoxe. A trebuit să ţinem cont de cronologia evenimentelor, de un anumit traseu al lui Hristos. Am început cu cântări specifice începutului Postului Mare, apoi am continuat cu Intrarea Domnului în Ierusalim şi am terminat cu Prohodul Domnului”, a precizat prep. univ. Adrian Sîrbu, care a apreciat faptul că evenimentul care a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi este rodul unei munci în echipă. „Aici mă refer la părinţii copiilor care ne-au acompaniat şi care sunt membri ai Corului de Stat Moldova Iaşi sau cadre didactice. Trebuie să menţionez sprijinul pe care ni l-a acordat domnul Bogdan Ursuleanu din Bucureşti, care a asigurat în mod gratuit partea tehnică (lumini, sunet şi video). Nu pot să uit ajutorul pe care l-au oferit profesorii mei de la Conservatorul din Iaşi şi reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei”, a adăugat Adrian Sîrbu.

Înregistrarea unei părţi a concertului

sursa: Ziarul Lumina – Ediţia de Moldova

Tagged: , , ,

§ 3 Responses to Concertul corului Byzantion – „Lumina Crucii“, la Catedrala mitropolitană din Iaşi (foto/audio/video)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Concertul corului Byzantion – „Lumina Crucii“, la Catedrala mitropolitană din Iaşi (foto/audio/video) at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: