A vrut Tatal ca Fiul sa fie rastignit?

22 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

autor: Arhimandritul Jacob de la Cantauque

Să ne amintim că, înainte de toate, crucea este o invenţie oribilă, pe care diavolul i-a inspirat-o omului, pentru ca acesta să-şi ucidă şi înjosi fratele. Însă, odată cu Hristos, crucea devine o cale, Calea care mântuie şi îi redeschide omului Raiul.

Noi mărturisim, împreună cu Biserica, că Hristos, după cum ne spun Scripturile, a acceptat în mod liber să moară pe Cruce, din ascultare faţă de Tatăl Său. Da, dar atenţie! Să nu facem aici o eroare de interpretare, o eroare monstruoasă, înţelegând că Tatăl a vrut ca Fiul Său să fie răstignit. Să îndepărtăm de la noi această gândire blasfemiatoare, absurdă, vulgară chiar, dar atât de răspândită printre creştini. O gândire care face din Dumnezeu un tiran ucigaş – chiar dacă nu îndrăznim să recunoaştem deschis acest lucru –, o gândire care nu poate provoca în inima omului decât resentimentul, ura şi revolta împotriva lui Dumnezeu. În orice caz, o gândire care nu naşte nici dragoste, nici încredere, nici speranţă. O gândire pur şi simplu păgână!

Tatăl nu a vrut niciodată ca Fiul Său iubit să cunoască moartea, de orice fel ar fi fost ea. La fel cum Tatăl nu a vrut niciodată ca vreuna din făpturile Sale – nici măcar o insectă – să cunoască suferinţa. În Dumnezeu nu există nicio fărâmă de răutate. Sfântul Apostol Ioan ne spune că Dumnezeu este Iubire. Acest cuvânt ar trebui să ne fie de ajuns, indiferent de dificultăţile pe care le-am putea întâmpina atunci când ne aplecăm asupra unor subiecte ca şi răul, iadul, suferinţa celor nevinovaţi, atotputernicia lui Dumnezeu, etc…  Ceea ce Tatăl a vrut dintotdeauna este ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă să cunoască fericirea cea adevărată. Să fie mântuiţi pur şi simplu prin mila şi dragostea lui Dumnezeu. Hristos Şi-a însuşit întru totul această voie a Tatălui. Nici nu putea să facă altcumva. Pentru aceasta a venit El în lume: să ne aducă vestea acestei mântuiri, dăruită nouă de Tatăl Cel milostiv. Însă această veste bună nu putea decât să lovească în plin în toate concepţiile despre Dumnezeu şi despre Mântuire pe care le avea lumea, inclusiv lumea religioasă a acelor timpuri (concepţii dintre care unele s-au păstrat până în timpurile noastre!). Vestea cea bună a Evangheliei nu putea decât să provoace furia puterilor iadului care, prin minciună, ţin lumea sub stâpânire. „Lumea întreagă zace sub puterea Celui Rău.” (1 Ioan 5, 19) Însă Domnul Hristos, trimis fiind de Tatăl Său, n-a dat înapoi de la a da mărturie, în acelaşi timp, de Dumnezeul cel viu şi adevărat şi de demnitatea infinită a omului. Nu a renunţat la menirea Sa, animat fiind de mila şi compasiunea Tatălui faţă de toată făptura suferindă şi înstrăinată, nu a dat înapoi, oricare a fost preţul. Iar preţul perseverenţei Sale a fost moartea Sa, una dintre cele mai crude care există, moartea pe cruce. Hristos era întru totul conştient de acest lucru. Cu zbucium în suflet, cu sudoarea prefăcută în picături de sânge, El a acceptat voia Tatălui, care a fost ca Fiul să-Şi îndeplinească misunea până la capăt. Iisus nu s-a dat la o parte în faţa acestei încercări, căci comuniunea Sa cu Tatăl era perfectă şi absolută iar dragostea Sa pentru noi desăvârşită. Astfel, obstacolul pus de diavol în cale pentru a nărui lucrarea lui Dumnezeu a fost depăşit. Crucea a devenit instrumentul unei biruinţe totale asupra puterilor demonice ale vrăjmaşului. Calea a fost deschisă pentru toată făptura care zace în robia suferinţei. Crucea s-a transformat din blestem în binecuvântare.

sursa: Revista „Apostolia”, aprilie, 2011

Tagged:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading A vrut Tatal ca Fiul sa fie rastignit? at Cidade de Deus.

meta

%d blogeri au apreciat asta: