La intrarea în veşnicie a marelui duhovnic – Cuvântul IPS Teofan la slujba de înmormântare a Părintelui Arhim. Arsenie Papacioc, 21 iulie 2011.

27 Iulie, 2011 § Lasă un comentariu

Parintele Arsenie Papacioc - foto Silviu-Andrei Vladareanu

Despre părintele Arsenie, ca duhovnic, se pot spune nenumărate lucruri. Cred că oricine a trecut prin chilia Părintelui poate da mărturie, înainte de toate, despre uşurarea de povară pe care o simţea după o întâlnire chiar şi de numai câteva minute cu Părintele. Sufletul parcă zbura!

Încerc să dau mărturie aici doar de trei lucruri: starea de prezenţă pe care el o cerea şi o dădea ca un canon fiecăruia, starea de mărturisitor al dreptei credinţe şi starea de receptivitate a durerilor aşezate în inima Părintelui faţă de toţi cei care au trecut prin chilia Cuvioşiei Sale.

„Dumnezeu nu iubeşte plângăcioşii”, „Dumnezeu îi are în braţe doar pe luptători”, spunea Părintele adesea celor care se apropiau de dânsul cu inima zdrobită. El îi îndemna ca pe lângă cruce să aibă şi sabia, ca pe lângă metanii să aibă şi curajul mărturisitor, căci mare este smerenia – ea te duce la Dumnezeu şi măsoară starea ta duhovnicească -, dar mare este şi curajul mărturisitor. Puterea smereniei, împreună cu puterea mărturisirii, îl îmbracă pe om în puterea Crucii, în puterea biruinţei şi a Învierii. Această stare de luptător Părintele o aşeza la inima fiecăruia pentru că, spunea el: „Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renăscut prin sângele Său şi Dumnezeu te mântuieşte în fiecare clipă. Fii, aşadar, luptător!”.

Părintele dădea un canon celor care treceau prin faţa Cuvioşiei Sale, iar canonul acesta era: prezenţă în faţa lui Dumnezeu, pentru că El te-a creat; prezenţă în faţa aproapelui, pentru că eşti destinat să-l iubeşti şi să te rogi pentru el; prezenţă în faţa lumii, pentru că eşti chemat să porţi lumea întreagă în rugăciunile tale către Dumnezeu; prezenţă în faţa propriei tale conştiinţe, pentru că nu trebuie să fie niciodată adormită.

Dorea Părintele – şi cu voia Celui de Sus a reuşit – să fie viu în adevăratul sens al cuvântului, să alunge moartea din chipul lui şi din chipul celor care-şi plecau genunchii în faţa sa. „Dumnezeu, spunea marele duhovnic, mântuieşte doar pe cei vii, pe cei care pulsează de viaţă, pe cei care trăiesc cu adevărat în fiecare clipă, pe cei care dăruiesc viaţă celor din jurul lor”.

Părintele Arsenie a manifestat receptivitate faţă de durerile oamenilor. Ne putem întreba: de ce atât de mulţi şi-au îndreptat atenţia spre chilia Părintelui de-a lungul celor 35 de ani: la Techirghiol sau cât a zăbovit în Mănăstirea „Dintr-un Lemn” din Vâlcea ori în celelalte mănăstiri din Moldova, din Oltenia, din Muntenia? De ce oare? Pentru că oamenii simţeau povara păcatelor, a necredinţei, a disperării pe umerii sufletelor lor. Veneau la chilia lui, aşezându-şi sufletele lor în mâinile Părintelui, iar el avea darul să-ţi ia sufletul, să-l atingă de sufletul său şi pe amândouă să le aducă înaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, mulţime de arhierei, de stareţi şi stareţe, de preoţi de parohie, demnitari, intelectuali, oameni cu stare sau simpli credincioşi, într-un convoi neîntrerupt, ca o cascadă care curgea valuri, valuri, s-au îndreptat spre chilia Părintelui ca să-şi uşureze sufletul. Părintele ştia un lucru: că trebuie să fie următor Apostolului Pavel, precum Apostolul însuşi a fost următor lui Hristos, Care a spus: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).

Părintele Arsenie a fost un următor al lui Hristos. A luat asupra sa povara lumii, pentru că avea pecetea lui Hristos aşezată pe sufletul lui, pecete care – după mărturia Sfântului Simeon Noul Teolog – înseamnă să preiei păcatele altora şi să le consideri ca fiind ale tale şi să plângi pentru ele ca şi cum ar fi propriile tale păcate, dându-ţi chiar sufletul pentru aproapele. Astfel dobândeşti pecetea lui Hristos în chipul tău.

Dumnezeu l-a chemat la sine pe Părintele Arsenie. Ne întrebăm astăzi: cum de a fost cu putinţă ca o floare atât de frumoasă să odrăslească pe pământul nostru? Cum s-a putut naşte şi creşte un bărbat atât de puternic? Doar mila lui Dumnezeu cunoaşte adâncul acestei taine. Noi ştim că a avut o familie binecuvântată. A avut cei şapte ani de acasă. L-a binecuvântat Dumnezeu să trăiască în strălucita perioadă interbelică, să-şi asume atunci responsabilităţi administrative în viaţa ţării. Prin suferinţă a fost trezit, prin cei 14 ani de închisoare: înainte de venirea comuniştilor la putere şi după aceasta. Şi apoi Dumnezeu – şi aici poate găsim frânturi de răspuns la întrebarea de ce a fost atât de mare acest bărbat – a rânduit ca, mergând la Slatina, să-l întâlnească pe Părintele Cleopa; mergând la Sihăstria, să-l întâlnească pe Părintele Petroniu Tănase; vieţuind la Antim, să cunoască bunătatea Părintelui Sofian; trăind la „Dintr-un Lemn”, să-l cunoască pe marele întru simplitate şi întru sfinţenie, Părintele Teofil Bădoiu. A legat o prietenie mare cu Părintele Gavriil Stoica de la Zamfira. I-a cunoscut la Aiud pe Valeriu Gafencu, pe Ioan Ianolide, pe Mircea Vulcănescu, pe Nichifor Crainic, pe Părintele Benedict Ghiuş, pe Părintele Iustin Pârvu şi pe alţii asemenea lor.

Dumnezeu l-a dăruit neamului românesc pentru a-l ajuta pe acesta să trăiască clipe de adevăr, căci unde este Adevărul – spunea Părintele în urmă cu trei ani – acolo este Biserica; şi Biserica este acolo unde este Adevărul.

Părintele a plecat la cer. Mulţi se întristează. El însă se bucură, căci s-a împlinit cuvântul pe care l-a rostit cu certitudine în inima sa: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule” (Psalm 41, 1). Aproape o sută de ani a aşteptat clipa aceasta, şi anume să intre în cămara de nuntă, în lumina cea neînserată, să şadă la masa Cinei celei de Taină. Şi aceasta nu doar pentru două ore, ci pentru veşnicie.

Acum, în zările Împărăţiei îi are alături: pe Patriarhul Justinian, care i-a fost ocrotitor, pe Patriarhul Teoctist, care a fost ajutat în clipe de cumpănă prin rugăciunea, sfatul şi binecuvântarea Părintelui; pe marele mitropolit Bartolomeu, cel care i-a fost foarte mulţi ani fiu duhovnicesc, plecat ca un înaintemergător; pe Părintele Petroniu Tănase, un alt înainte mergător. Spunea un Părinte de la Muntele Athos: „bătrânii cheamă bătrânii în Împărăţia Cerurilor”.

Nouă nu ne mai rămâne decât să rostim o rugăciune: „Îţi mulţumim, Doamne, că ni l-ai dăruit atâta vreme! Ai milă de noi, Doamne, şi de astăzi înainte cu harul şi cu iubirea Ta de oameni! Amin!

† Veşnică să-i fie pomenirea!

sursa: Ziarul Lumina – editia de Moldova

Anunțuri

„Am simţit superioritatea creştinismului” – interviu cu un predicator musulman convertiti la Ortodoxie

13 Iulie, 2011 § 1 comentariu

 

Există în Londra câţiva foşti musulmani care au şi fost ucişi pentru trecerea lor la creştinism. De aceea Părintele Nicolas Savtchenko, paroh al Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Londra, va păstra discreţia asupra unor detalii din viaţa neofitului.

Daniel, vă rog să îmi vorbiţi despre frăţia voastră…

Am fost mulţi ani un musulman fervent, împreună cu soţia şi cu copiii mei. Sunt născut în Marea Britanie, dar în viaţa mea am călătorit mult în ţări musulmane. Cunosc bine cultura britanică şi cea musulmană. Am trăit în Arabia Saudită, unde am studiat teologia şi am contribuit la misiunea musulmană printre muncitorii străini de aici. De asemenea, am trăit şi ceva timp în Afganistan, sub regimul talibanilor, în Pakistan şi în Cashmir. Am fost ceva timp şi în Bosnia. În ultimii ani, am trăit cu familia mea la Londra, unde de ceva vreme, am devenit reprezentantul islamului într-o organizaţie inter-religioasă bine cunoscută dedicată păcii. Ultimii doi ani, am slujit ca şi consilier pe probleme de islam al Arhiepiscopului de Canterbury. De două zile, l-am sunat şi el a zis să intru în Biserica Ortodoxă Rusă din Londra.

Care a fost atitudinea sa?

Arhiepiscopul de Canterbury a fost foarte fericit. O dată mi-a zis recent că doi dintre angajaţii săi în administraţia personalului Bisericii Anglicane au intrat în Biserica Ortodoxă; el respectă alegerea lor şi ei vor continua să lucreze în cadrul administraţiei Bisericii Anglicane.

Ce v-a condus la Hristos?

Prima oară am avut dorinţa puternică de a studia în detaliu Noul Testament, şi acest lucru mi s-a întâmplat când mă aflam în faţa mausoleului Kaaba de la Mecca. Am trăit ceva timp şi la Mecca. Literatura creştină în Arabia Saudită este strict interzisă şi numeroase situri creştine sunt blocate, dar cu dezvoltarea modernă a telecomunicaţiilor, nu este dificil pentru cei ce caută să găsească Cuvântul lui Dumnezeu.  După câtva timp, am încercat să conving un american care lucra în capitala Arabiei să se convertească la islam. În timp ce vorbeam cu el, acesta mi-a răspuns cu multă convingere şi curaj. Am fost surprins de curajul său, căci în Arabia Saudită, un om care predică creştinismul, poate foarte uşor fi ucis. Conversaţiile cu creştinii în Arabia Saudită au fost foarte importante pentru mine. Ca şi persoană asociată la misiunea islamică în Arabia, am întâlnit mulţi străini creştini. Am remarcat că în cea mai mare parte din cazuri, creştinii nu se converteau la islam din proprie voie, ci doar pentru a putea să muncească în Arabia Saudită şi de a obţine o scutire financiară din faptul că sunt musulmani.  Realitatea este că salariile non-musulmanilor sunt mai mici decât ale musulmanilor, din cauza unui impozit special, fixat de însuşi Mahomed. Salariile creştinilor în Arabia sunt foarte mici, şi unii se convertesc la islam pentru a câştiga mai mulţi bani. Majoritatea filipinezilor care au obţinut un domiciliu renunţă imediat la islam. Am început să explorez încă şi mai mult creştinismul şi puţin câte puţin, am simţit superioritatea sa asupra islamului. Ortodoxia – pentru prima dată – am întâlnit-o la Sarajevo, capitala Bosniei. Din păcate, preoţii din Sarajevo nu vorbeau engleza şi nu puteam să exprim ceea ce voiam. După ce am aşteptat ca un grup de imami să se îndepărteze de biserică, am intrat în biserica sârbă, şi am simţit privirea uimită a unui preot sârb, când m-am închinat în manieră ortodoxă şi am făcut o metanie până la pământ.  Atunci am simţit că ortodoxia era din toate confesiunile creştine, cea mai aproape de mine. Am studiat şi mai mult teologie creştină, în special ortodoxă, am cumpărat o mulţime de cărţi, am vizionat filme… Mi-a plăcut mult filmul “Ostrovul”. Puţin câte puţin am decis să cer Botezul în Biserica Ortodoxă Rusă.

Auzim în ultimul timp despre misiunea creştină în ţările musulmane. Este acest lucru real?

Sunt de acord că sunt mulţi creştini ascunşi în Arabia Saudită. Eu însumi am întîlnit de mai multe ori oameni care erau creştini în taină. Trebuie să înţelegem aceasta, pentru că în Arabia şi în alte ţări, cea mai mare parte dintre musulmani merge la moschee, nu pentru că credinţa lor îi încurajează să o facă, ci pentru că sunt obligaţi sub presiunea legilor şi a tradiţiilor. Vizita la moschee devine o povară. Musulmanii de astăzi au o religiozitate mult mai redusă decât credem noi în lumea creştină. În ţările musulmane există o mulţime de moschei unde se spune că trebuie să ne rugăm de cinci ori pe zi, dar în afară de vineri, nimeni nu vine la moschee. În afară de vineri, în orice moschee nu veţi vedea

mai mult de cinci persoane, deşi există un mare număr de case musulmane prin preajmă. Cea mai mare parte a musulmanilor nu vine la moschee nici măcar vinerea. Unii încep să vină în perioada Ramadanului, dar după post, ei dispar până la anul viitor. Într-o moschee în luna Ramadanului pot fi sute sau chair mii de persoane, iar după post nu mai sunt decât cinci.  În ţările musulmane, multă lume caută adevărul, de aceea misiunea creştină va creşte. Cei mai mulţi vorbesc despre creştinism prietenilor, iar recent au apărut un post de televiziune şi unele site-uri pe internet dedicate misiunii creştine printre musulmani. În general, mulţi musulmani se îndepărtează de islam, şi acest lucru este vizibil în ţările occidentale. În Marea Britanie, mulţi musulmani s-au convertit la creştinism. În Biserica Anglicană, se estimează că circa 100 de mii de islamici au primit creştinismul. Mulţi dintre ei sunt pakistanezi. Ei au propriile lor biserici creştine, dar sunt siliţi să se ascundă din cauza pericolului represaliilor din partea musulmanilor. De asemeena, sunt mulţi arabi şi bengalezi convertiţi la creştinism.

Au fost recent multe rapoarte despre creşterea islamului în ţările occidentale şi chiar s-a pretins că numărul musulmanilor va depăşi numărul creştinilor din bisericile creştine. Este ciudat că media a evocat un număr de credincioşi musulmani mai mare decât capacitatea moscheilor înseşi. Care este adevărul?

Prezenţa în moschei în Marea Britanie este foarte slabă. Cea mai mare parte dintre musulmani nu a fost niciodată la o moschee. Tinerii efectiv au părăsit islamul, chiar dacă din raţiuni patriotice se declară musulmani. În moschei, ei nu găsesc un limbaj comun cu imamii provenind din Pakistan sau Bangladesh. Tinerii nu înţeleg limbile ourdou sau Bengali, ci doar engleza, şi mulţi au ruşine de islam din cauza terorismului. Consiliul nostru inter-religios a analizat prezenţa în moschei şi noi ştim care este adevărata realitate, şi ea este alarmantă pentru islam, dar este în avantajul unora să prezinte islamul ca o imensă forţă. Dacă luăm lista moscheilor să spunem din vestul Londrei, constatăm că sunt 20 de moschei, şi multe sunt goale, deşi dacă toţi ar merge la moschee, ar mai trebui construite multe. Într-o mare moschee din Londra, pentru rugăciunea de vineri, pot fi 300 de persoane. Una mai mică, în jur de 30 de persoane. Un mare număr de moschei sunt doar mici săli, frecventate doar vinerea. Cea mai mare parte dintre fideli este cea a părinţilor care îşi aduc copiii la moschee. După ce cresc, dispar. Creştinismul oferă o alegere liberă, deci creştinismul este mai bine adaptat la o viaţă într-un climat de toleranţă, islamul nu poate rezista la o probă ca aceasta.

Mass media vorbeste despre adopatea islamului de către numeroşi britanici. Musulmanii fac o imagine aproape triumfantă a islamului în Occident. Cu toate acestea, numărul real al membrilor de origine britanică în comunitatea musulmană este foarte mic, undeva în jur de 1200 de persoane. Cum comentaţi această contradicţie?

Întrebarea nu e simplă. Eu am fost implicat în misiunea islamului la britanici şi pot să spun că numărul acestor convertiri este minim. În locurile de rugăciune de vineri, numărul musulmanilor britanici în Londra este undeva de 1%. Iar în afara Londrei sub această cifră.  Toţi cunosc numărul real al convertiţilor. Sunt câţiva care acceptă islamul din cauza căsătoriilor cu musulmani. Aceşti britanici nu merg la moschee şi acceptarea lor este formală. Majoritatea acestor persoane sunt femei. De asemenea, descendenţii musulmanilor pakistanezi imigraţi îşi spun britanici, dar ei sunt fiii imigranţilor pakistanezi. Am vorbit cu multe femei care au divorţat de un musulman, şi numărul celor care au rămas musulmane este de aproape 25 în toată Londra.

Când unii musulmani spun că islamul este religia cu cea mai mare creştere în lume, imamii din Londra spun că această creştere se datorează nu credinţei şi misiunii, ci fecundităţii. Nu am nicio îndoială că creştinismul este mult mai puternic pe tărâm misionar.

Există mulţi musulmani care se convertesc la creştinism în Marea Britanie?

Pe de o parte sunt foarte mulţi. Aceasta se face fără nicio publicitate. Într-adevăr, în cele mai multe dintre şcolile islamice, un apostat de la islam trebuie executat, deşi imamii din principalele moschei din Londra spun că nu trebuie să fie executaţi apostaţii de la islam.

În acelaşi timp, putem spune că mult mai mulţi islamici părăsesc credinţa lor şi devin necredincioşi. Necredinţa este o maladie comună tuturor. Unii musulmani încearcă să prezinte ateismul şi absenţa religiei ca fiind caracteristici ale civilizaţiei creştine, dar musulmanii ei înşişi, mai mult decât creştinii, îşi pierd credinţa în lumea occidentală.

În acelaşi timp, un bun exemplu există în Rusia şi în alte ţări ortodoxe unde Biserica este în creştere, în ciuda libertăţii alegerii. Sper ca într-o zi să ajung acolo, dar acum vreau să îmi reconstruiesc viaţa ca şi creştin ortodox.

traducere: Pr. Ioan Valentin Istrati

sursa: http://orthodoxologie.blogspot.com via portalul Doxologia

Vizita IPS Ştefan al Arhiepiscopiei de Lentekhi şi Tsageri (Georgia) in Moldova

13 Iulie, 2011 § Lasă un comentariu

În perioada 14-21 iunie 2011, IPS Ştefan, arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a fost într-o vizită în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Teofan.

IPS Ştefan s-a întâlnit marţi 14 iunie cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ. După ce s-a închinat în Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Durău, ierarhul din Georgia s-a alăturat preoţilor şi preoteselor reuniţi la Durău în perioada 13-15 iunie 2011, cărora le-a vorbit despre viaţa Sfântului Maxim Mărturisitorul, sfânt care a fost exilat în locurile păstorite de Înaltpreasfinţia Sa. IPS Ştefan a adresat un cuvânt celor prezenţi, în care a vorbit despre importanţa rugăciunii şi despre problemele financiare ale Georgiei, „care, cu toate acestea, nu au pus interdicţie dezvoltării Bisericii”. Traducerea cuvântului Înalt Preasfinţiei Sale s-a făcut cu ajutorul tânărului Eugen Onu din Chişinău, student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Obştea Mănăstirii Agapia şi elevele Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la această aşezare monahală au participat joi 16 iunie la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan şi IPS Ştefan în ctitoria hatmanului Gavriil Coci. Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Agapia. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” şi parohul enoriei „Sfântul Maxim Mărturisitorul” din cartierul ieşean Munteni.

Liturghie arhierească la Mănăstirea Agapia

La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a remarcat faptul că viaţa creştină, „mai ales cea din mănăstire, înseamnă dobândirea Sfântului Duh”. „Acest lucru îl spun cei care s-au împărtăşit de Duhul Sfânt şi au înţeles că în afară de dobândirea Lui nu există mântuire adevărată. Este bine să participăm la sfintele slujbe şi să păzim poruncile Bisericii, însă acestea trebuie aşezate sub adumbrirea Sfântului Duh. Mântuitorul Hristos ne spune: „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”. Această împărăţie se ia cu foarte multă străduinţă. Dumnezeu să Se milostivească spre noi, să aşeze asupra noastră iertarea Lui şi să ne primească în slăvita Sa împărăţie”, a spus IPS Teofan.

IPS Ştefan a mulţumit stavroforei Olimpiada Chiriac, stareţa Mănăstirii Agapia, şi obştii acestei aşezări monahale „pentru dragostea şi duhovnicia” cu care a fost întâmpinat, adresând un scurt cuvânt maicilor şi elevelor prezente la slujbă.  „Dumnezeu este la fel pentru toţi oamenii şi ne ajută la fel pe toţi. Darul Sfântului Duh vine peste noi toţi în mod egal. Acum, depinde de vrednicia noastră cât reuşim a primi de la Duhul Sfânt. Cu ajutorul darului Duhului Sfânt, de multe ori ne oprim în a face fapte rele. Cel mai important gând este să tindem spre a face fapte bune”, a explicat Înalt Preasfinţitul Ştefan.

La Văratec, Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a adresat un cuvânt de binecuvântare pentru obştea mănăstirii

Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Văratec, unde cei doi ierarhi au fost întâmpinaţi de stavrofora Iosefina Giosanu împreună cu soborul mănăstirii. IPS Teofan şi IPS Ştefan s-au închinat la mormântul Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec. Cu acest prilej, Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a adresat un cuvânt de binecuvântare pentru obştea Mănăstirii Văratec. „Consider că, pentru monahism, cea mai importantă este smerenia. Dacă nu avem smerenie, nu putem face nimic. Trebuie să avem răbdare în faţa multor ispite. Din aceste ispite ia naştere înţelepciunea. Dacă omul primeşte ispitele cu bucurie dumnezeiască, dacă are smerenie, are şi pace în suflet. Astfel, sufletul se bucură, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Chiar dacă în lume există răutate, dacă ai pace în suflet, eşti bun în faţa lui Dumnezeu. Este important să dobândim o comunicare duhovnicească cu Dumnezeu prin smerenie. Să tindem spre bucuria duhovnicească, de care nu vom fi îndestulaţi niciodată”, a mărturisit IPS Ştefan.

Vizita la Mănăstirea Neamţ
Vizita la Mănăstirea Neamţ

În după-amiaza zilei de 16 iunie, IPS Teofan şi IPS Ştefan au ajuns la ctitoria Sfântului Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, unde s-au închinat, şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ. Aici, cei doi arhierei s-au închinat fragmentului din moaştele Sfântului Ioan Iacob, aşezate într-un baldachin în biserica-paraclis a şcolii teologice.

Împreună cu elevii seminarului teologic nemţean

Arhipăstorul georgian a pornit apoi într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, însoţit de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de pr. prof. Dragoş Bahrim.

Sâmbătă, Înalt Preasfinţitul Ştefan a participat la slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a parohiei Dumbrava, Protopopiatul Paşcani, alături de IPS Teofan.

Credincioşii din parohia Dumbrava, precum şi din alte parohii ale Arhiepiscopiei Iaşilor au participat sâmbătă la resfinţirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. După întâmpinarea Înalt Preasfinţitului Teofan şi a Înalt Preasfinţitului Ştefan, a început rânduiala slujbei de resfinţire. Oamenii, veniţi în număr mare la această sărbătoare, au trecut prin sfântul altar, apoi au asistat la Sfânta Liturghie săvârşită de cei doi arhierei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La evenimentul religios au fost prezente şi autorităţile locale, precum şi cei care au sprijinit lucrările la biserică. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în prima sâmbătă după Rusalii.

Părintele paroh şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa soborului de ierarhi, preoţi şi diaconi, îndreptându-şi gândul de mulţumire faţă de cei care au sprijinit prin donaţii lucrările care s-au realizat în ultimii 15 ani. „Trebuie să păstrăm curată această biserică, dar şi să o zidim în sufletele noastre. Trebuie să continuăm această lucrare pentru a ne face vrednici de ziua de astăzi pe care am ajuns să o trăim”, a spus pr. paroh Nicolae Toia.

IPS Teofan a acordat rangul de iconom părintelui paroh Nicolae Toia şi distincţii de vrednicie celor care au sprijinit lucrările la biserica parohiei Dumbrava, iar apoi a citit o rugăciune de dezlegare.

Lăcaşul de închinăciune de la Dumbrava a fost ridicat între anii 1937-1948, fiind filie a parohiei Lespezi. Parohia Dumbrava a fost înfiinţată în anul 1997, când a fost numit aici paroh pr. Nicolae Toia. Între anii 2009-2010 sfântul lăcaş a fost pictat de către pictorii Vlad Anuţă şi Dumitru Aniculăesei din Botoşani. De asemenea, a fost înlocuit tot mobilierul (iconostas, catapeteasmă, strane), s-au achiziţionat candelabre, s-a refăcut instalaţia electrică, s-a înlocuit tâmplăria.

În cuvântul adresat cu prilejul resfinţirii bisericii parohiei Dumbrava, IPS Ştefan a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru „zilele pline de bucurii” de care a avut parte de când se află în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, amintind în continuare de începuturile Bisericii Ortodoxe din Georgia. „Biserica din Georgia a fost întemeiată de Sfântul Apostol Andrei, care, cu binecuvântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a atins de faţa ei o scândură. Pe această scândură a rămas chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Apostol Andrei, cu această icoană, a venit în Georgia, în anul 37 d.Hr. Aici, Sfântul Apostol Andrei a întemeiat prima eparhie în Georgia. S-a impus pentru o perioadă creştinilor de aici să se ascundă din cauza prigoanelor. În veacul al IV-lea a venit o fetiţă în Georgia pe care o chema Nina. Lucruri atât de deosebite a făcut încât a reuşit să lumineze poporul georgian din nou, după învăţătura Sfântului Apostol Andrei. Acest lucru s-a întâmplat în anul 326 d.Hr., când Georgia a devenit oficial ţară ortodoxă. Sfântul Constantin cel Mare a trimis în Georgia cu această ocazie cele două cuie cu care a fost pironit Mântuitorul în mâini, fragmente din Sfânta Cruce şi alte obiecte sfinte. Din acel moment Biserica Ortodoxă din Georgia îşi începe oficial misiunea ei pentru Hristos. În veacul al V-lea Patriarhia din Antiohia îi dă Bisericii din Georgia autocefalia. Viaţa bisericească se dezvoltă prin construirea de biserici şi mănăstiri. În Georgia nu au fost mişcări împotriva icoanelor. Din acest motiv s-au păstrat icoanele vechi, ca şi cele noi. Icoana pe care Sfântul Apostol Andrei a adus-o se află şi astăzi în Georgia. În prezent, în Georgia sunt foarte multe probleme de ordin politic, însă politica nu poate face nimic cu poporul lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu nu e ceva naţional. Toţi creştinii ortodocşi suntem un popor al lui Dumnezeu. A fi numiţi popor al lui Dumnezeu nu trebuie să ne dea motiv de mândrie. Acest lucru reprezintă o datorie mare unul pentru altul şi faţă de Dumnezeu. Când Dumnezeu ne dă binecuvântări, să primim cu mulţumire, iar când avem ispite, să le primim, pentru că ştim că sunt de la Cel Preaînalt. În ispite devenim mai puternici, pentru că acestea ne întăresc, dacă le primim cu credinţă”, a spus IPS Ştefan, care a îndemnat credincioşii să se spovedească atunci când doresc să se „spele de păcate”.

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înalt Preasfinţitul Ştefan al Arhiepiscopiei de Lentekhi şi Tsageri (Georgia) s-au aflat sâmbătă după-amiază în parohia Giurgeşti, Protopopiatul Paşcani. Într-un foişor, aflat lângă Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost săvârşită slujba binecuvântării casei celei noi. IPS Teofan şi IPS Ştefan au stropit cu Agheazmă mică şi cu untdelemn sfinţit casa socială şi casa parohială. La eveniment au participat peste 100 de credincioşi, autorităţi locale şi copii îmbrăcaţi în costume naţionale. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a aşezat pe sfânta masă a bisericii parohiale din Giurgeşti sfântul antimis.

Părintele paroh Dumitru Rusu, care slujeşte de opt ani la Giurgeşti, a amintit că după ce biserica parohiei a fost renovată în urmă cu patru ani, casa parohială a fost ridicată începând cu anul 1999, iar anul acesta au fost terminate lucrările şi la casa socială. „Parohia Giurgeşti este formată din 130 de familii şi chiar dacă oamenii sunt puţini la număr au o inimă foarte mare. Acest lucru se vede prin ceea ce s-a realizat. Am reuşit să-i mobilizez pe enoriaşi, iar ei m-au ajutat foarte mult, înţelegând mesajul Bisericii. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit putere şi curaj pentru a duce la îndeplinire ceea ce mi-am propus. Mulţumesc Înalt Preasfinţiilor Voastre pentru dragostea pe care aţi avut-o, răspunzând invitaţiei noastre”, a spus pr. paroh Dumitru Rusu, care a fost hirotesit iconom.

IPS Ştefan a adresat un cuvânt cu acest prilej, remarcând că într-un sat precum Giurgeştiul oamenii au o comunicare „mult mai sinceră cu Dumnezeu”. IPS Părinte Mitropolit Teofan şi-a exprimat bucuria pentru faptul că zestrea parohiei Giurgeşti s-a „întregit prin ridicarea casei sociale şi a celei parohiale”, apreciind lucrarea pastoral-misionară şi cultural-religioasă care se derulează aici. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a acordat mai multor persoane distincţii de vrednicie, fiilor satului sau credincioşilor care s-au remarcat în susţinerea lucrărilor din ultimii ani, iar apoi i-a premiat pe copiii care au participat la concursul derulat de şcoala din localitate.

Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a slujit duminică, 19 iunie, alături de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în parohia Ruşi – Belceşti, Protopopiatul Hârlău, cu prilejul sfinţirii altarului lăcaşului de cult.

Una dintre cele mai mari biserici din comuna Belceşti, judeţul Iaşi, a adunat în urmă cu două zile sute de credincioşi, cu prilejul sfinţirii sfântului altar. De dimineaţă, soborul de preoţi, autorităţile locale, credincioşi şi zeci de copii îmbrăcaţi în costume naţionale i-au întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Teofan şi IPS Ştefan. Programul liturgic a început cu slujba de sfinţire a altarului Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1999 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Lucrările au fost coordonate până la zidirea celei de-a doua centuri de părintele Vasile Florariu de la parohia Satu Nou – Belceşti. Din anul 2003, şantierul a fost continuat de părintele Alexandru Florariu. În anul 2007, părintele Alexandru Florariu se transferă la parohia Hodora, Protopopiatul Hârlău, iar în postul de paroh este numit părintele Constantin Săndulache de la parohia Spinoasa. Lucrările sunt continuate de noul paroh împreună cu membrii consiliului şi comitetului parohial, având sprijinul enoriaşilor şi al unor donatori. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri (Georgia), alături de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaş. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Adrian Giosan, consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Înalt Preasfinţitul Ştefan a vorbit în cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej despre sfinţi, „prin care se vede asemănarea noastră cu Dumnezeu”.  „Chipul lui Dumnezeu şi asemănarea cu El se dobândesc prin fapte bune, iar acestea ne pot duce la mântuire. Sfinţii, prin viaţa lor, au dobândit chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Astfel îi avem ca exemple, pentru că Mântuitorul ne spune: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!”. Să urmăm calea sfinţilor şi să purtăm chipul lui Dumnezeu cu demnitate”, a îndemnat IPS Ştefan. IPS Teofan a explicat semnificaţiile Evangheliei din Duminica I după Rusalii, iar pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a amintit celor prezenţi că în perioada următoare lucrările la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” vor fi continuate, îndemnând credincioşii să sprijine finalizarea acestora. Părintele Constantin Săndulache a mulţumit celor doi arhierei pentru prezenţă şi celor care au contribuit la ridicarea sfântului lăcaş. Părintele Alexandru Florariu a amintit că, deşi slujeşte în altă parohie, „a pus mult suflet” la biserica unde şi-a început activitatea ca preot, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. „Când faci ceva pentru prima dată îţi rămâne în inimă. Văd aici multe persoane care au lucrat şi au ajutat. De aceea îmi îndrept gândul de mulţumire faţă de ei şi faţă de Înalt Preasfinţiile Voastre”, a mărturisit pr. Alexandru Florariu. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a acordat părintelui paroh Constantin Săndulache şi părintelui Alexandru Florariu rangul de iconom, iar persoanele care au sprijinit la ridicarea bisericii au primit distincţii de vrednicie.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ştefan şi-a încheiat vizita în România ăn ziua de 21 iunie 2011, când a fost primit în audienţăla Reşedinţa Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ştefan a mulţumit pentru primire şi a transmis Patriarhului României un mesaj frăţesc de salut din partea Preafericitului Părinte Ilie II, Patriarhul Catolicos al Georgiei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat legăturile istorice dintre cele două Biserici Ortodoxe Surori şi a apreciat dinamismul vieţii bisericeşti din Patriarhia Georgiei, unde, în ultimii ani, au fost restaurate biserici şi mănăstiri şi construite noi lăcaşuri de cult, în pofida perioadei dificile prin care a trecut în ultima perioadă poporul georgian.

Patriarhul României a subliniat necesitatea intensificării cooperării dintre cele două Biserici Ortodoxe surori, prin derularea unor programe comune spirituale, misionare şi culturale, conferinţe teologice şi pelerinaje în cele două ţări, mai ales că în eparhia de Tsagheri şi Lentekhi arhipăstorită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ştefan se păstrează moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai propus oaspetelui georgian prezentarea la posturile de radio şi televiziune TRINITAS şi publicaţiile Lumina ale Patriarhiei Române de ştiri şi alte materiale documentare din actualitatea bisericească georgiană, cu scopul informării şi familiarizării credincioşilor din România cu viaţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe a Georgiei.

sursa:

1. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;0;58550;0;IPS-Stefan-al-Arhiepiscopiei-de-Lentekhi-si-Tsageri-%28Georgia%29-in-pelerinaj-in-Moldova-si-Bucovina.html

2. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;1;58659;0;Biserica-din-Dumbrava-a-imbracat-haina-noua-a-resfintirii.html

3. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;1;58720;0;Binecuvantare-arhiereasca-in-parohia-Giurgesti.html

4. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;1;58719;0;Altarul-bisericii-parohiei-Rusi-sfintit-de-IPS-Teofan-si-IPS-Stefan.html

5. http://www.doxologia.ro/video/conferinte/inaltpreasfintitul-stefan-kalaijashvili-arhiepiscop-de-lentekhi-tsageri-georgia

6. http://www.doxologia.ro/actualitate/patriarhia-romana/arhiepiscop-georgian-vizita-la-patriarhia-romana

Interviu cu IPS Kallistos Ware despre aspectele lucrării misionare a Bisericii Ortodoxe

11 Iulie, 2011 § Lasă un comentariu

În 1960, Editura Penguin Books a cerut tânărului Timothy Ware (26 ani) să scrie o carte despre credinţa creştin-ortodoxă, recent îmbrăţişată de el. Prima sa reacţie a fost să spună nu, nu era orthodox decât de doi ani. Dar un prieten l-a determinat să o scrie.

Acum, după 50 de ani, cartea “Biserica Ortodoxă” rămâne ghidul perfect pentru cei ce vor să cunoască importanţa şi adevărul Ortodoxiei. De la prima sa carte, Ware a devenit monah şi a primit numele de Kallistos, apoi lector la Universitatea Oxford şi apoi Mitropolit de Diokleia pentru ortodocşii creştini din Marea Britanie.

Înalt Preasfinţitul Kallistos a conferenţiat săptămânatrecuta la Universitatea North Park şi la Colegiul Wheaton din Statele Unite despre cum ar putea evangheliştii să înveţe din Ortodoxie şi ce ar putea învăţa ortodocşii de la evanghelişti.

Redactorul-şef al publicaţiei “Christianity Today”, David Neff, l-a intervievat în timpul acestei vizite.

Câţiva prieteni care au primit Ortodoxia, vorbesc despre tradiţia ortodoxă ca fiind fixată de foarte devreme şi fără putinţă de schimbare. Eminenţa Voastră vorbiţi despre tradiţie într-un mod mai dinamic.

Ai zis bine că eu gândesc tradiţia ca pe ceva dinamic. Vă amintesc de definiţia pe care a dat-o tradiţiei marele teolog ortodox rus, Vladimir Lossky: „Tradiţia este viaţa Duhului Sfânt în Biserică”. În mod clar, tradiţia este viaţă; nu e o formulă fixă. Cu atât mai puţin este o scriere în volume îmbrăcate în piele. Tradiţia este viaţă, şi e viaţa lui Hristos prezent în Biserică prin Duhul Sfânt. Nu este o doctrină fixă, ci înţelegerea de sine continuă şi critica de sine a comunităţii creştine.

Ce ţine această înţelegere de sine de a nu rătăci?

Sfintele Scripturi aşa cum a fost înţelese în Biserică şi de către Biserică prin secole. Cu această înţelegere a Sfintei Scripturi, noi vom apela în mod particular la părinţi şi la sfinţi. Tradiţia nu este a doua sursă pe lângă Scriptură; în mod clar, normativ pentru noi, ortodocşii, este Scriptura aşa cum a fost ea interpretată de cele şapte sinoade ecumenice. Dar tradiţia trăieşte. Era părinţilor nu s-a oprit în secolul al V-lea sau în secolul al VII-lea. Noi putem avea sfinţi părinţi acum, în secolul al XXI-lea, la fel ca părinţii vechi.

Implozia comunismului a lăsat un vacuum spiritual şi colegii noştri protestanţi evanghelişti s-au grăbit să intre în Rusia. Au fost tensiuni pentru că aceştia au încercat să arate oamenilor o altă înţelegere a Bibliei şi să facă mai personală credinţa lor. De ce este atât de dificil pentru ortodocşi şi evanghelişti să lucreze împreună în ţările post-comuniste?

Ortodoxia a simţit şi simte un adânc resentiment pentru că evangheliştii s-au mutat în teritoriul lor. Ei au simţit că noi am suferit persecuţii în Rusia pentru 70 de ani, uneori foarte grele, şi ne-am luptat să păstrăm credinţa, trecând prim imense greutăţi. Acum, că persecuţia s-a oprit, oameni din Occident, care nu au suferit la fel s-au mutat aici şi ei ne fură oamenii. Noi simţim ca şi cum fraţii noştri creştini ne înjunghie pe la spate. O pun într-o exprimare extremă, dar acesta este sentimentul. Legat de aceasta, este şi înţelegerea în Rusia şi în alte ţări ortodoxe a ceea ce este numit teritoriul canonic. Ortodoxia este Biserica locului. De aceea, ei simt că dacă alţi creştini vin aici, ei ne fură oile. Ştiu că evangheliştii privesc acest lucru în mod diferit. Ei spun: „Aici există o ţară cu un număr enorm de oameni care sunt total fără biserică, care de 70 de ani nu au avut nicio şansă de a trăi împreună cu Iisus Hristos şi trebuie să-i ajutăm”. Dar nu în acest fel privesc ortodocşii acest lucru. Ei doresc cooperarea, dar resping tot ce ar implica furtul de credincioşi.

traducere: Pr. Ioan Valentin Istrati

sursa: christianitytoday.com via Portalul  Doxologia si Ziarul Lumina

Mitropolitul marturisitor Sebastian Rusan

4 Iulie, 2011 § Lasă un comentariu

Era un slujitor format la şcoala teologică a lui Andrei Şaguna, era preotul permanent alături de poporul său şi cel care, oriunde păstorea, ridica un altar spre slava lui Dumnezeu. Ajuns mitropolit al Moldovei, în 1950, Sebastian Rusan, ca şi alţi ierarhi ortodocşi români, nădăjduia în schimbarea regimului politic cu ajutorul anglo-americanilor. Nu de puţine ori, în discursul său, mitropolitul îşi manifesta speranţa în venirea americanilor, iar informatorii Securităţii consemnau de fiecare dată: „Cu riscul de a nu mai fi mitropolit, doresc schimbarea regimului; am gineri buni care azi pătimesc, dar care mâine vor avea o situaţie bună”. În decembrie 1953, spunea: „Anul acesta vine sfârşitul comuniştilor de pe tot pământul, pentru că ei sunt duşmani ai Bisericii; nu vor reuşi să nimicească Biserica; timpul le-a sosit şi se vor duce în iad cu toţi”. La fel se exprima mitropolitul într-o adunare a preoţilor din Iaşi, din aprilie 1954: „Voi, care întotdeauna aţi dus munca de lămurire pentru pacea internă dinlăuntrul ţării, lămuriţi poporul şi îndemnaţi-i la muncă şi linişte, căci în Scriptură spune: Numai cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”. Faţă de astfel de afirmaţii, informatorii Securităţii consemnau cu exces de zel cum se crea o atmosferă potrivnică autorităţilor comuniste, iar încrederea în oamenii Bisericii creştea tot mai mult. Cu toate avertizările venite din partea autorităţilor comuniste, mitropolitul nu şi-a schimbat atitudinea. În consecinţă, la 15 septembrie 1956, mitropolitul Sebastian trecea la cele veşnice, efect al otrăvirii provocate de instrumentele regimului comunist.

sursa: Ziarul Lumina

Sf. Nicolae Velimirovici – Despre grijile vieții

4 Iulie, 2011 § Lasă un comentariu

Duminica a III-a după Rusalii

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Evanghelia după Matei 6, 22 – 33

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îm­brăcămintea ?

De aceea zic vouă…” De ce ? Pentru că bogăţia e atât de vătămă­toare sufletului. Pentru că slujirea mamonei vă opreşte de la sluji­rea lui Dumnezeu. Pentru că voiesc să fiţi stăpâni peste întreaga lume şi peste toate câte le-a pus Dumnezeu în stăpânirea omului la Facere, iar nu slugi ai slugilor voastre şi robi ai robilor voştri. Să nu vă macine aşadar grija pentru hrană, pentru băutură şi îmbrăcă­minte. Mai greu e să faci un trup decât să-l hrăneşti şi să-l îmbraci. Iar Dumnezeu, care a făcut, ce-i mai greu, va face şi ce-i mai uşor? Ochiul Lui ne veghează neîncetat, mâinile Lui pline se întind ne­contenit spre noi.

Oare nu vedem, oriunde ne-am îndrepta ochii, cum Ziditorul hrăneşte, adapă şi îmbracă toate făpturile Sale? Hrăneşte furnicile în pulbere; hrăneşte fiarele în munţi; hrăneşte peştii în mare. Când vine vremea rece, trimite rândunelele şi cocorii în ţări calde, şi le hrăneşte acolo cât e iarna de lungă, iar ursului îi găseşte vizuină unde să hiberneze. El adapă arborii şi ierburile, colinele şi pajiştile, verdeaţa şi florile. E vreo făptură pe faţa pământului pe care s-o fi făcut Dumnezeu şi apoi să o fi părăsit golaşă? Cine altul îmbracă pe leu şi pe tigru, pe lup şi pe vulpe? Cine-i coase haină păunului şi corbului, şi cine clădeşte ţestoasei carapace şi peştelui solzi, dacă nu El? Cine dă oilor lână şi păr caprelor, ţepi porcului, piele boului și coamă calului, dacă nu El? Cine brodează aripile fluturelui şi talia viespei şi cine face pavăză gâzelor în iarbă şi frunziş? Cine îi dă pomului coaja şi cine împodobeşte lujerul porumbului? Cine toarce şi ţese pentru florile câmpului asemenea straie cum n-au purtat vreodată nici regii pământului? Domnul, Domnul cel viu, Domnul care le-a zidit. Dar oare El se va uita nu mai la om ca la un fiu vitreg între toate făpturile Sale? Cel care hrăneşte fiarele în munţi şi iarba de pe câmp şi gâzele din iarbă, o să lase flămând şi însetat şi gol tocmai pe om, pe cununa zidirii Sale ?  

 Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe. Cine atunci le hrăneşte? Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Nu spune: „Tatăl lor”, ci „Tatăl vostru”. Dumnezeu le este lor Ziditor, iar vouă vă este mai mult: vă este Tată. Voi sunteţi cu mult mai mult decât acelea. Prin aceste cuvinte Hristos arată neasemănata vrednicie a omului faţă de celelalte zidiri. Nu suntem noi mai mult decât păsările cerului ? Şi dacă suntem, preaînţeleptul Dumnezeu o să aibă grijă de ele şi o să uite ce are mai scump pe lume: de fiii Săi? La urma urmelor, toată preocuparea noastră după mâncare şi băutură nu ar avea nici un rost dacă, în lucrul care ne hrăneşte, nu ar pune Dumnezeu puterea Lui dătătoare de viaţă. Nu pâinea ne hrăneşte, ci puterea lui Dumnezeu din pâine; nu apa ne stinge setea, ci puterea lui Dumnezeu din apă. Noi nu putem să facem pentru noi nimic. Cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot ? Şi cine poate să adauge măcar o sin­gură zi vieţii şale pe pământ? Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu şi numărul zilelor mele (Psalm 38, 5) spune regele David. Oare cei care mănâncă şi beau mult nu mor la fel ca şi cei care mănâncă şi beau puţin? Nu cumva mâncăii nu mor mai repede decât postitorii? Cei care mănâncă şi beau zdravăn cresc măcar cu o câtime deasu­pra celorlalţi oameni? Iar dacă, îngrijindu-te atâta de mâncare şi băutură nu poţi adăuga nici un cot staturii tale şi nici o zi zilelor tale, de ce nu laşi deoparte toată grija de prisos faţă de trup, ca să poţi vedea de sufletul tău, cel cu care vei veni, după despărţirea de trup, înaintea lui Dumnezeu?

Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Domnul a folosit întâi pilda păsărilor ca să se ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de hrana lor. Acum arată o parte şi mai măruntă a zi­dirii Sale: florile câmpului, ca să se ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de îmbrăcămintea lor. De ce oare a arătat Domnul crinii şi nu vreo altă floare împodobită de Dumnezeu tot atât de frumos? Mai întâi pentru că albul desăvârşit al crinului înseamnă neprihănirea. Apostolul Ioan L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu în cer ca pe un Miel şi mulţime multă… îmbrăcată în veşminte albe (Apocalipsa 7, 9). Apoi, pentru că Domnul a vrut să asemene frumuse­ţea acestei flori cu regele Solomon, despre care se spune că prefera hainele albe. Domnul mai aseamănă crinii cu regele Solomon de­oarece Solomon a fost cel mai bogat şi cel mai slăvit rege al vremu­rilor vechi. Şi iată că nici acest Solomon, atât de slăvit şi de înţelept, cu toată strădania lui de a se îmbrăca strălucit, n-a izbutit să se înveşmânte vreodată mai frumos decât înveşmânta Dumnezeu o iar­bă de pe câmp. Nici un om aşadar nu poate face cu grijile sale ce face Dumnezeu cu puterea Sa. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Cu toată splendoarea sa, crinul nu-i decât iarbă de rând, care astăzi înfloreşte şi mâine e scrum. O, voi puţin credincioşilor, Dumnezeu care înveşmânta cu atâta grijă iarba câmpului cea fără mişcare, fără minte, fără grai, o să vă lase pe voi dezbrăcaţi ? O, voi puţin credincioşilor, luaţi sea­mă: cu cât mai mult vă îngrijiţi de voi înşivă, cu atât mai puţin se va îngriji Dumnezeu de voi!

Domnul ne porunceşte încă odată să nu ne îngrijorăm pentru ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca. Repetă porunca spre a ne rupe de grijile de prisos care ne astupă vederea duhovnicească, ne orbesc mintea şi ne lasă pe întuneric în această lume, în ghearele unui stăpân rău, mamona, îndepărtaţi şi înstrăi­naţi de Dumnezeu.

Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi (Timotei 6, 8). Adică: Dacă avem ce ne trebuie – şi Dumnezeu are grijă să avem – să nu umblăm după mai mult de-atât. îngrijindu-ne de lucruri de prisos, ca şi de ziua de mâine, intrăm până la urmă în slujba celui rău. Însuşi Domnul ne învaţă să cerem de la Dumnezeu pâinea noastră cea de toate zilele, prin care se înţelege şi pâinea duhovnicească prin care are omul viaţă. Nu ne învaţă să cerem de la Dumnezeu lux şi desfătări, că după toate acestea se străduiesc păgânii, cei care nu cunosc adevărul lui Dumnezeu şi puterea şi iubirea Lui, şi preţul sufletului nemuritor şi frumuseţea împărăţiei lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și caută mai mult decât le trebuie. Dum­nezeu le dă ce vor şi nu le mai datorează nimic, nici în veacul de acum nici în cel viitor. Îşi iau partea lor întreagă aici pe pământ, întocmai ca păsările cerului şi ca iarba câmpului.

Toată slava păsări­lor din văzduh e cuprinsă întreagă în viaţa lor pământească, la fel şi frumuseţea florilor e o frumuseţe trecătoare, o frumuseţe înlăuntrul timpului. Dar pentru fiii Săi a pregătit Dumnezeu, încă de la întemeierea lumii, împărăţia cerească şi o slavă negrăită în această împărăţie. Slava omului aşadar, nu stă în mâncare şi în băutură şi în straie. Dacă ar sta în acestea, omul ar fi de o mie de ori mai bine hrănit şi îmbrăcat în viaţa aceasta decât orice altă creatură de pe pământ, din aer sau din apă. Vedeţi însă că nici marele Solomon, cu toată slava lui, nu era îmbrăcat cu atâta strălucire cât mă­car crinii de pe câmp! Iată de ce trebuie oamenii să-şi caute slava lor nu în haine care-ţi iau ochii, ci în ceva cu mult mai mare şi ne­pieritor, să-şi întoarcă ochii şi inima de la strălucirea trecătoare a lumii acesteia şi să caute slava pe care le-a pregătit-o şi le-a făgă­duit-o Dumnezeu.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu căutaţi zdrenţe la Cel care poate să vă dea odăjdii. Nu cerşiţi firimituri de sub masa Celui care vrea să vă aşeze la ea cu cinste. El e împăratul şi voi sunteţi fiii Lui. Căutaţi cele cuvenite fiilor împărăteşti: cele ce le-aţi avut odată şi le-aţi pierdut prin păcat. Căutaţi bogăţiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fură hoţii. Iar dacă vă veţi face vrednici să primiţi ce este mare, veţi primi fără îndoială şi ce este mic. Căutaţi îm­părăţia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu însuşi domneşte pe tronul slavei Sale (cf. Ps. 102,19); Împărăţia bucuriei şi a dreptăţii, în care drepţii vor străluci ca soarele (Matei 13,43) şi în care nu e nici întristare, nici durere, nici suspin, nici moarte. Nu fiţi ca fiul risipitor care, plecând de la tatăl său, dorea să mănânce din mâncarea porcilor, ci căutaţi a vă întoarce din ţara cea îndepărtată în casa Tatălui vostru ceresc, pentru că împărăţia lui Dumnezeu nu este mân­care şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14,17). Nu fiţi ca Esau, care şi-a vândut dreptul său de întâi-născut pentru un blid de linte. O să daţi cereasca împărăţie şi toată ferici­rea dintr-însa pe lingura de zeamă cu care vă cumpără lumea ? Ferească-ne Dumnezeu, cu mila Lui, de asemenea înjosire! Păzească-ne Dumnezeu ochii minţii, ca să nu se întunece şi să se piardă cu răutatea mamonei, cu amăgirea pământului cea înşelătoare. Dăruiască-ne nouă înţelegere, ca să fim asemeni unor fii regeşti care, pierzând odată împărăţia, nu mai caută nimic altceva decât s-o câştige din nou.

Într-o biserică din Siria ctitorită de împăratul Iustinian se află o inscripţie pe care însuşi acesta a poruncit să fie aşezată acolo şi care dăinuie până astăzi: împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacu­rilor (Ps. 144, 13). Să ne ajute şi nouă Dumnezeu să ne însuşim aceste cuvinte, dovada că-L dorim pe Hristos în inimile noastre. Toate celelalte sunt neînsemnate, sunt de mâna a doua. Orice altă împărăţie de pe pământ va coborî în mormânt cu viermii. Şi pe când lumea şi împărăţiile nu vor mai fi, drepţii vor cânta cu îngerii în ceruri: „împărăţia Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, este îm­părăţie veşnică, şi stăpânirea Ta din neam în neam!”. A celui prea minunat învăţător sub soare fie slava şi lauda, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Iulie, 2011 at Cidade de Deus.